Atitudini ; Despre Normalitate
„Ce ne trebuie sunt câtiva nebuni; uitati-vă si voi unde ne-au dus cei normali” – Confucius
În zilele de astăzi gândurile multor oameni sunt îndreptate partial spre politică – stiinta si practica de guvernare a unui stat – , la orientarea, actiunea propriu-zisă a partidelor care detin dreptul de conducere a statului si care transpun în practică programul de actiune propriu. Pentru o schimbare, desigur este necesară o constiintă politică structurată superior, prezentată ca o conceptie politică unitară ce converteste ideile conceptiei privitoare la stările de fapt în norme generale de actiune. Oamenii sunt interesati de tot ce se întâmplă, unii înteleg, aprobă sau dezaprobă, altii nu înteleg si renuntă a se mai interesa, ca si cum ar pleca de lângă patul unui bolnav, nestiind ce se va întâmpla cu el, zicându-si: fie ce-o fi! Nu este bine, fiindcă o schimbare îi va afecta pe toti.
Un om politic sau politician este o persoană cu un rol important în activitatea politică. Grecii antici spuneau că „Omenirea nu va scăpa niciodată de necazuri până când iubitorii întelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când detinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai întelepciunii”. Cu alte cuvinte conducătorilor care au idei pentru anumite legi care indică o nouă directie în care trebuie să meargă societatea, chiar întelepti fiind, li se cere respect pentru întelepciune, să asculte părerile celorlalti oameni întelepti, fiindcă întotdeauna se va găsi unul sau unii, mai întelepti decât conducătorul aflat la putere.
În „Banchetul si alte dialoguri” Platon spune că după ce un atenian se bucură de drepturile lui de cetătean, ia cunostintă de legile tării si are libertatea să plece unde vrea, dacă legile nu-i sunt pe plac: „… poate cuiva să-i placă o cetate fără să-i placă legile ei?” În acest fel trebuie să se înteleagă plecarea/fuga unor oameni din propria tară, cei mai multi pentru a-si salva vietile lor si a copiilor. Întrebarea în acest caz este în ce procentaj se poate încadra actiunea în normalitate, normalitatea fiind de fapt starea de echilibru pe care si-o doreste orice om folosind ratiunea sa. Cred că este, totusi, o aritmetică grea.
Mai putem spune că un om normal este omul care după un travaliu, mai intens sau mai putin intens, mai dureros sau mai putin dureros, naste normalitatea. Făcând putină filosofie, normal înseamnă obisnuit, natural, înseamnă să actionezi pentru un ideal în viată si să te înscrii în niste limite. Fericitul Augustin spunea că e normal ceea ce e moral: „Iubeste si fă ce vrei!”. Conform acestui aforism gradul de normalitate este dat de gradul de adaptabilitate, de acomodare a subiectului la societate, la mediu, înseamnă a te atasa de adevăr, pentru a putea trăi cât de cât linistit, în dreptate. Aforismul include ratiunea dar si sentimentul.
Din Antichitate si până în prezent – aflăm dintr-un studiu intitulat „Starea de Normalitate”, a omului de cultură român contemporan Cornel Nistea (n. 1939) – că fiecare filosof si scoală filosofică a definit altfel normalul: La Socrate normalul reiese din întrebarea: „cum trebuie să trăim pentru a trăi conform binelui”, la Platon normal este „să trăim după lumea ideilor”, la Aristotel normal este „să trăim după fiinta ca fiintă, si să ne multumim cu justa măsură”, la Descartes normal este ca „omul să vadă clar pentru a actiona bine”, la Kant normal este să trăim după o „vointă bună” căci „vointa bună îsi dă siesi lege”, la Freud este normal să trăim si după inconstient ca realitate a „mecanismelor ascunse care sunt adevărata realitate”, la Kierkegaard este normal ca fiecare dintre noi „să se străduiască să devină tot mai subiectiv”, la Nietzsche este normal ca omul să trăiască cu acea „vointă de putere” străduindu-se să fie si ceea ce nu poate fi, adică supraom; ajungând la filozofia contemporană, aflăm că se consideră a fi normal să se „renunte partial la cultul ratiunii” si, în rezumat, să existe o „orientare tot mai pronuntată către problemele vietii sociale si ale tehnicii”, toate acestea înscriindu-se în ideea de Bine.
Din punct de vedere social, Normalitatea – caracterul a ceea ce este normal – trebuie să se afle întotdeauna în media unui comportament social, o medie a comportărilor, a gândirii si actiunii; eticul momentului chiar ne spune că atâta timp cât omul si-a propus să trăiască în societate, el trebuie să respecte regulile. Dictionarul din 2009 acordă Normalitătii „limite largi, de o parte si de alta a mediei, ceea ce fundamentează acceptarea diferentelor interumane. Aceste limite largi ale normalului sunt conditionate în acelasi timp de cultura, vârsta, sexul cărora le apartine individul evaluat”. În plus, nu peste tot întâlnim Normalitate, după cum nu toti oamenii sunt normali, mai sunt si dintre cei asa-zisii a-normali, care gândesc diferit, o parte din ei – distructiv sau „curios”, opunându-se unor schimbări făcute chiar în favoarea lor, sau din dorinta de a fi remarcate ca persoane speciale, diferite de restul. Grav este când în această categorie se înscriu unii conducători. Dar, să facem o diferentiere: există si oamenii ajunsi la conducere care au un dram de nebunie care este echivalentă cu îndrăzneala de a încerca a schimba ceva ce nu mai foloseste Binelui, dar pe care altii nu au curajul sau cunostinta sau ideea de a depăsi acel ceva existent, ca pe un prag, purtând în spate, ca apărător, în mod exagerat
Prudenta, cea care nu lasă curajul să treacă pragul. Îndrăznesc doar oamenii stăpâniti, în primul rând, de ideea libertătii, cei care vor să construiască o lume urmărind integrarea unor noi idealuri, cărora nu le lipseste nici viziunea urmărilor acestor schimbări. „Nu-mi place nebunia nebunului; îmi place nebunia sănătosului”, spunea înteleptul român Constantin Noica (1909-1987). Îmi permit a cita si aforismul meu dintr-un volum editat în 2005: „Avem nevoie de oameni buni sau nebuni care să miste lucrurile din loc”.
Despre o nebunie frumoasă vorbea si Confucius, o nebunie a curajului si a întelepciunii. Filozoful german Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) – unul dintre marii succesori ai lui Kant – , în „Menirea omului” spune: „cine după judecata tuturora ar îndeplini lucrul cel mai bun în chipul cel mai bun, pe acela îl vor ajuta toti, si cu totii se vor bucura la fel de reusita lui”.
Vavila Popovici- Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 5/7/2017 |
Contact: |
|
|
