Atitudini ; Despre Normalitate
„Ce ne trebuie sunt câtiva nebuni; uitati-vã si voi unde ne-au dus cei normali” – Confucius
În zilele de astãzi gândurile multor oameni sunt îndreptate partial spre politicã – stiinta si practica de guvernare a unui stat – , la orientarea, actiunea propriu-zisã a partidelor care detin dreptul de conducere a statului si care transpun în practicã programul de actiune propriu. Pentru o schimbare, desigur este necesarã o constiintã politicã structuratã superior, prezentatã ca o conceptie politicã unitarã ce converteste ideile conceptiei privitoare la stãrile de fapt în norme generale de actiune. Oamenii sunt interesati de tot ce se întâmplã, unii înteleg, aprobã sau dezaprobã, altii nu înteleg si renuntã a se mai interesa, ca si cum ar pleca de lângã patul unui bolnav, nestiind ce se va întâmpla cu el, zicându-si: fie ce-o fi! Nu este bine, fiindcã o schimbare îi va afecta pe toti.
Un om politic sau politician este o persoanã cu un rol important în activitatea politicã. Grecii antici spuneau cã „Omenirea nu va scãpa niciodatã de necazuri pânã când iubitorii întelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau pânã când detinãtorii puterii nu vor deveni iubitori ai întelepciunii”. Cu alte cuvinte conducãtorilor care au idei pentru anumite legi care indicã o nouã directie în care trebuie sã meargã societatea, chiar întelepti fiind, li se cere respect pentru întelepciune, sã asculte pãrerile celorlalti oameni întelepti, fiindcã întotdeauna se va gãsi unul sau unii, mai întelepti decât conducãtorul aflat la putere.
În „Banchetul si alte dialoguri” Platon spune cã dupã ce un atenian se bucurã de drepturile lui de cetãtean, ia cunostintã de legile tãrii si are libertatea sã plece unde vrea, dacã legile nu-i sunt pe plac: „… poate cuiva sã-i placã o cetate fãrã sã-i placã legile ei?” În acest fel trebuie sã se înteleagã plecarea/fuga unor oameni din propria tarã, cei mai multi pentru a-si salva vietile lor si a copiilor. Întrebarea în acest caz este în ce procentaj se poate încadra actiunea în normalitate, normalitatea fiind de fapt starea de echilibru pe care si-o doreste orice om folosind ratiunea sa. Cred cã este, totusi, o aritmeticã grea.
Mai putem spune cã un om normal este omul care dupã un travaliu, mai intens sau mai putin intens, mai dureros sau mai putin dureros, naste normalitatea. Fãcând putinã filosofie, normal înseamnã obisnuit, natural, înseamnã sã actionezi pentru un ideal în viatã si sã te înscrii în niste limite. Fericitul Augustin spunea cã e normal ceea ce e moral: „Iubeste si fã ce vrei!”. Conform acestui aforism gradul de normalitate este dat de gradul de adaptabilitate, de acomodare a subiectului la societate, la mediu, înseamnã a te atasa de adevãr, pentru a putea trãi cât de cât linistit, în dreptate. Aforismul include ratiunea dar si sentimentul.
Din Antichitate si pânã în prezent – aflãm dintr-un studiu intitulat „Starea de Normalitate”, a omului de culturã român contemporan Cornel Nistea (n. 1939) – cã fiecare filosof si scoalã filosoficã a definit altfel normalul: La Socrate normalul reiese din întrebarea: „cum trebuie sã trãim pentru a trãi conform binelui”, la Platon normal este „sã trãim dupã lumea ideilor”, la Aristotel normal este „sã trãim dupã fiinta ca fiintã, si sã ne multumim cu justa mãsurã”, la Descartes normal este ca „omul sã vadã clar pentru a actiona bine”, la Kant normal este sã trãim dupã o „vointã bunã” cãci „vointa bunã îsi dã siesi lege”, la Freud este normal sã trãim si dupã inconstient ca realitate a „mecanismelor ascunse care sunt adevãrata realitate”, la Kierkegaard este normal ca fiecare dintre noi „sã se strãduiascã sã devinã tot mai subiectiv”, la Nietzsche este normal ca omul sã trãiascã cu acea „vointã de putere” strãduindu-se sã fie si ceea ce nu poate fi, adicã supraom; ajungând la filozofia contemporanã, aflãm cã se considerã a fi normal sã se „renunte partial la cultul ratiunii” si, în rezumat, sã existe o „orientare tot mai pronuntatã cãtre problemele vietii sociale si ale tehnicii”, toate acestea înscriindu-se în ideea de Bine.
Din punct de vedere social, Normalitatea – caracterul a ceea ce este normal – trebuie sã se afle întotdeauna în media unui comportament social, o medie a comportãrilor, a gândirii si actiunii; eticul momentului chiar ne spune cã atâta timp cât omul si-a propus sã trãiascã în societate, el trebuie sã respecte regulile. Dictionarul din 2009 acordã Normalitãtii „limite largi, de o parte si de alta a mediei, ceea ce fundamenteazã acceptarea diferentelor interumane. Aceste limite largi ale normalului sunt conditionate în acelasi timp de cultura, vârsta, sexul cãrora le apartine individul evaluat”. În plus, nu peste tot întâlnim Normalitate, dupã cum nu toti oamenii sunt normali, mai sunt si dintre cei asa-zisii a-normali, care gândesc diferit, o parte din ei – distructiv sau „curios”, opunându-se unor schimbãri fãcute chiar în favoarea lor, sau din dorinta de a fi remarcate ca persoane speciale, diferite de restul. Grav este când în aceastã categorie se înscriu unii conducãtori. Dar, sã facem o diferentiere: existã si oamenii ajunsi la conducere care au un dram de nebunie care este echivalentã cu îndrãzneala de a încerca a schimba ceva ce nu mai foloseste Binelui, dar pe care altii nu au curajul sau cunostinta sau ideea de a depãsi acel ceva existent, ca pe un prag, purtând în spate, ca apãrãtor, în mod exagerat
Prudenta, cea care nu lasã curajul sã treacã pragul. Îndrãznesc doar oamenii stãpâniti, în primul rând, de ideea libertãtii, cei care vor sã construiascã o lume urmãrind integrarea unor noi idealuri, cãrora nu le lipseste nici viziunea urmãrilor acestor schimbãri. „Nu-mi place nebunia nebunului; îmi place nebunia sãnãtosului”, spunea înteleptul român Constantin Noica (1909-1987). Îmi permit a cita si aforismul meu dintr-un volum editat în 2005: „Avem nevoie de oameni buni sau nebuni care sã miste lucrurile din loc”.
Despre o nebunie frumoasã vorbea si Confucius, o nebunie a curajului si a întelepciunii. Filozoful german Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) – unul dintre marii succesori ai lui Kant – , în „Menirea omului” spune: „cine dupã judecata tuturora ar îndeplini lucrul cel mai bun în chipul cel mai bun, pe acela îl vor ajuta toti, si cu totii se vor bucura la fel de reusita lui”.
Vavila Popovici- Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 5/7/2017 |
Contact: |
|
|
