Romanul Urmasul lui Dracula o carte de Ion Nălbitoru
Mitologia autohtonă reprezintă încă din literatura veche, o sursă de inspiratie valoroasă, al cărei continut simbolic este inepuizabil, scriitorii găsind semnificatii dintre cele mai intense, fiindcă imaginarul mitologic românesc are o zonă de încărcături semantice nebănuite. In literatura contemporană întâlnim acest spatiu al mitologiei inserat în text sau în subtext, ca moment de amplificare al mesajului, de dublare a semnificatiilor, si implicit, de necesitate a interpretării plurivalente. Ei bine, la Ion Nălbitoru, revigorarea elementului mitologic are o substantă motivatională aparte: recuperarea valorii mitologiei nationale, a regândirii simbolurilor si a restabilirii sensului mitului în contemporaneitate.
Romanul Urmasul lui Dracula este o carte în care fantasticul, miraculosul si realismul coexistă, se suprapun, se intersectează. Dimensiunea temporală si spatială are o evolutie interesantă în firul epic, deoarece în prima parte a romanului putem identifica o geografie si o datare evenimentială reală, iar în a doua parte observăm un cadru general, ce se prelungeste într-un final cu ecou atemporal si aspatial. Scriitorul are ca punct de plecare o realitate istorică românească pe care o cunoaste îndeaproape, perioada istorică în care a domnit Vlad Drăculea, un voievod cu personalitate puternică, generând astfel, o serie de legende si mituri. În literatura best-seller, mitul lui Dracula a fost proiectat în dimensiunea fantasmagorică, cu aspecte horror, atenuând simbolicul povestii, anulând tâlcul legendei si al imaginii voievodului.
La Ion Nălbitoru povestea capătă consistentă, mitul este reînviat prin prisma valorilor românesti, Dracula devenind personaj de legendă, si totodată, păstrându-si semnificatia istorică, imaginea fiind cea a voievodului care a apărat neamul prin puteri nebănuite, cu implicatii magice. Romanul debutează sub semnul realismului magic, personajul Palos fiind un brav luptător în oaste, apărând cu vitejie meleagurile românesti de invaziile turcesti. Întâlnirea cu Printesa (fiintă care apartine unei alte lumi, a vampirilor, fiica lui Dracula) se face într-un cadru încărcat de semnificatii ascunse, într-un decor magic, iar atractia inexplicabilă dintre cei doi este semnul unei iubiri care transcende timpul. Dincolo de scenele de dragoste pătimasă, cartea se remarcă prin proiectarea sentimentului iubirii într-o altă dimensiune, sentimentul dintre cei doi fiind un fior al sublimului, al universului, al unei povesti de dragoste prelungite în spatiu si timp.
Atractia dintre cele două personaje implică desigur, renuntarea lui Palos la lumea muritorilor, el alegând benevol viata de vampir. E un gest sacrificial, izvorât din dragostea neconditionată, eternă. Scriitorul stie să redea momentele-cheie ale acestui cuplu (întâlnirea cu Dracula, instalarea la castelul din munti, nasterea urmasului, uneltirile, balurile date de vampiri, masacrul vampirilor), captivând prin tehnica ritmului accelerat, dinamic, energic. Episoadele au o succesiune logică, firul narativ având o evolutie firească, naturală, subiectul fiind explorat cu resurse stilistice mânuite atent. Planul real al lumii omenesti (Vodă si boierii inamici care îl trădează) si planul fantastic-mitologic (lumea vampirilor, castelul lui Dracula, zborurile si călătoriile nocturne ale vampirilor) se intersectează, se completează, printr-o înlăntuire perfectă a ideilor si evenimentelor relatate. Acest lucru e posibil prin modul ingenios al derulării narative, autorul inserând atent pasaje, idei, ceea ce atestă abilitate si talent narativ.
Romanul îsi urmează evolutia, personajele diversificându-se, firul narativ derulându-se prin prisma mai multor generatii ale voievodului Dracula. Fiecare urmas din acest neam voievodal are o aură misterioasă, se individualizează în spatiul căruia apartine, prin agerime si istetime iesite din comun. Ei amintesc de marele Voievod, prin trăsături specifice de caracter si printr-un temperament puternic. Din neam în neam, din om în om, din poveste în poveste, identificăm urmasul lui Dracula. De la voinicul Printisor ajungem la Mircea (ultimul urmas al voievodului), trecerea aceasta realizându-se cu stil, cu elegantă, cu arta unui povestitor experimentat. Portretele personajelor sunt bine dimensionate în registrul firului epic, naratiunea fiind dinamică, devenind vie prin personajele bine creionate. Autorul e un fin analist psihologic, prelungind actiunile personajelor dincolo de decor, trăirile fiind resursa inepuizabilă a tensiunii epice. Din punctul de vedere al tehnicii narative, cititorul asistă la comprimarea evenimentială, care conferă o densitate aparte simbolicului textului. Naratiune complexă, cu substrat mitologic si istoric, romanul are o constructie amplă în ceea ce priveste planul simbolurilor, actiunea propriu-zisă fiind doar un resort în analiza arealului legendar din subsidiarul cărtii.
Romanul valorifică acel specific mitologic românesc, în care istoria si fantasticul înscriu constiinta poporului în dimensiunea eternitătii. Ion Nălbitoru reactualizează mitul lui Dracula, dar nu în linia fantasmagoricului sau al fanteziei pure, ci e un roman încadrabil în literatura realist-magică, unde mitologia este o extensie a semnificatiilor legendei istorice. Prelungirea adevărului social-istoric în linia magiei duce la o mitologizare a personalitătii si faptelor, voievodul Vlad Dracul fiind astfel receptat si prezentat într-o formulă originală, intuitivă si totodată, convingătoare, unde verosimilul se îmbină perfect cu povestea-legendă.
|
o cronică Mihaela Rădulescu 5/5/2017 |
Contact: |
|
|
