Romanul Spirala si chiparosul o carte de Marga Rita Popeli Tatu
Creuzet polifonic
Luminoasă, fascinantă si complexă ca un labirint antic ori precum sirul lui Fibonacci/ Numărul de Aur -, distinsa Doamnă Marga Rita Popeli Tatu te cucereste, încă din primele paragrafe ale romanului său Spirala si chiparosul, publicat la Editura PACO din Bucuresti, în 2010, an în care domnia sa împlinea vârsta patriarhală de 82 de ani, dezarmantă pentru unii, pe deplin admirabilă pentru altii.
Anterior, semnase alte două volume, în acelasi gen literar proteic, romanul: Înfruntând destinul (2006) si Ecouri peste timp (2008). Are în pregătire două romane: Satul de la capătul tramvaiului, respectiv, Casa din Ivry – Un rechin la Paris, dar si un alt volum într-un gen sidefiu-transparent, pe care l-a botezat, cu surâzătoare modestie, trăiri: Propileele sonore – Ramada Majestic.
Tineretea vesnic exuberantă îi este definitorie, o prinde ca o mânusă din cea mai fină piele sau dantelă, o caracterizează ca stare de spirit - viu, dinamic, totdeauna scormonitor, doritor de a cunoaste noi si noi tărâmuri, zări si etape, consemnând si împărtăsind rapid semenilor virtutile lumilor pe care le explorează, în care plonjează si se scaldă, ca într-o cristelnită magică, mistuită si înăltată de setea copilului fără de prihană.
Dacă regele Midas fusese blestemat să i se metamorfozeze în aur tot ce atinge (ca pedeapsă, desigur, a avaritiei sale netărmurite) -, Marga Rita Popeli Tatu a fost, dimpotrivă, binecuvântată să transforme în Bucurie (a spiritului) tot ce priveste, cercetează si dăruieste celor ce nu s-au născut orbi pentru frumos.
Captivantă si incitantă ca o poveste de dragoste, dar si ca un roman cu tentă mitică si legendară, culturală, istorică si spirituală -, cartea Spirala si chiparosul dă seamă despre calitătile unui om de exceptie dedicat luminii ce irumpe nu doar din bibliotecile si muzeele lumii, dar si din tezaurele vestigiilor arheologice, redescoperite, în siturile în care dăinuie de milenii, adică, nemijlocit, la ele acasă.
Romanul însumează 230 de pagini, cărora li se adaugă una cu Erata, altele 18 (nenumerotate, cu ilustratii color si alb-negru, pe hârtie cretată lucioasă), plus două pentru Bibliografie, altă pagină - dedicată precizărilor De aceeasi autoare si În pregătire, două pentru Cuprins si ultima, cea de-a 236-a, rezervată casetei tehnice.
Pentru ca totul să fie limpede din capul locului, autoarea ne lămureste – în trei pagini si un sfert, grupate sub titlul Către cititori – asupra intentiilor sale. O face frontal, direct la tintă, pentru a înlătura orice pistă a căderii în greseală: ,,În prezenta chiparosilor de pe colina Kefalla de la Cnossos, apartinând insulei Creta, ascultând povestea printului Chyparissos si a Cerbului cu Coarne de Aur, am hotărât titlul călătoriei romantate în Grecia…’’.
Asadar, ar fi vorba doar despre …romantarea unei călătorii, în antichitatea elenă. După care, ne oferă chei pentru titlul romanului său, în câte un paragraf. Primul: ‚‚Chiparosii au semnificatie sacră, cu atât mai mult cu cât, din acest lemn, a fost executată Crucea răstignirii lui Iisus Hristos. Simbolic, acest arbore cu vârful de lumânare verde sau de săgeată, în tălmăcirea grecilor reprezintă martiriul, dreptatea, puritatea sufletului si nemurirea (…) Pentru laicii arhitecti de pe timpul lui Minos, acelasi lemn, rezistent ca betonul armat, servea ca traverse între etajele constructiilor.’’.
Al doilea paragraf - la care ne referim - sună la fel de apodictic, ca un articol de enciclopedie renascentistă, britanică ori franceză: ‚‚Spirala, în schimb, mi-a fost sugerată de Discul pictografic de la Muzeul din Heraclion, cu figuri înlocuind literele, o scriere hieroglifică încă nedescifrată. Pentru vechii greci, pentru popoarele orientale si pentru cele din regiunea Pontului Euxin, această formă răsucită are aceeasi semnificatie, de perenitate.’’
Doamna Marga Rita Popeli Tatu ne încredintează, în continuare, că romanul Spirala si chiparosul constituie rodul unor căutări, cititorii întâlnind, de-a lungul lecturii, legende interesante, unele pline de umor, de metafore si de multe nedumeriri, firesti pentru veacul în care trăim.
Spumos, spectacolul nasterii
Despre capitolul dintâi, autobiografic - cel mai cuprinzător dintre cele 47, însumând 18 pagini -, autoarea, care va deveni protagonista aventurii sale narative, apreciază că ,,pare să nu aibă nicio legătură cu textul propus anume pentru călătoria în Grecia’’.
Preludiul aparitiei pe lume a autoarei si evocarea – succintă, însă cât se poate de expresivă, densă si suculentă - a primilor ani ai existentei sale alături de Iruca si de părinti au menirea de a răspunde la întrebarea ‚‚De unde venim/ De unde vin eu?’’, pentru a avea sansa de a răspunde, ulterior, celorlalte două, esentiale pentru definirea unui om ori a unui neam, a unei comunităti sau a unui popor, după cum reliefa, acum vreun mileniu si jumătate, împăratul-filosof din Roma antică, Marcus Aurelius: ‚‚Cine suntem?’’ si ‚‚Încotro mergem?’’…
Este creionat, astfel, universul uman de pe malul Nistrului moldovenesc, cu cele două epoci influente: cea rusească, dinaintea Marii Revolutii din Octombrie 1917 în Rusia, pe când Basarabia (România de Est e corect, după opinia noastră!) făcea parte din Imperiul Tarist, respectiv, cea pur moldovenească – după cum o numeste autoarea -, de după revolutia sovietică socialistă si alipirea la România, având rădăcini străvechi traco-dacice, cu obiceiuri laice si religioase de influentă orfică.
Considerăm binevenit acest moment pentru a cita – de pe la jumătatea capitolului Preludiu – viziunea, pe cât de realistă, pe atât de tristă, pe care tatăl romancierei o avea despre destinul Basarabiei: ‚‚Ce-i si cu Basarabia? Trăieste ca într-o luntre. Cârmacii, când o îndreaptă spre răsărit, când spre apus. De câte ori cârmacii au lăsat-o în derivă! Istoria o întoarce când pe dos, când pe fată, când la stânga, când la dreapta si, mai mult, o obligă să stea drepti si fără crâcneală. În spatiul său pipernicit, mai poate să se împotrivească? Bine, urmat de haraso, si invers, sunt semne de acceptare, dar si de supunere; când jucăm Cazaciocul, când Perinita (…) Trăim într-o lume cu un trecut zbuciumat, cu un prezent , prevestitor de nenorociri.’’.
Atentie: trăirile consemnate mai sus erau mărturisite de tatăl romancierei acum 80-90 de ani. Echivalent cu o cautionare cu fierul înrosit în foc -, acest diagnostic sună la fel de tragic si în zilele noastre, el fiind întrutotul valabil si în prezent.
Tevatura generată de alegerea prenumelui pentru nou venita pe lume (autoarea) are valente de comedie de situatie si, pe alocuri, chiar de comedie de limbaj. Cohorta de bunici, mătusi, verisoare si alte rubedenii îl asaltează pe proaspătul tată cu fel de fel de propuneri de prenume: Larisa/ Lara, Ana/ după Ana Karenina, Nastasia, Olga, Livia, Cleopatra, Lucretia, Ofelia, Sara, Rasela, Maria…
Trezită din somnul ce o cuprinsese imediat după nastere si după primul alăptat, mama dă sentinta irevocabilă: ‚‚Cu toată oboseala, trezită, am râs cu poftă; toti aveti mult haz. Înainte de nastere hotărâsem: dacă va fi băiat, să-i dăm numele Iulian, după numele nasului, iar dacă va fi fată – un nume de floare, Margarita.’’.
Atmosfera disputei se destinde brusc, iar străbunica adoptivă, bucuroasă, întăreste propunerea: ‚‚Ai dreptate, Veruta! Margarita înseamnă perlă, nume împrumutat de la grecescul Margarites, în româneste mărgărit, mărgăritar, pietris mărunt, perlă, vâsc, lăcrimioară, de la a mărgări, a înflori.’’. Acestor argumente, tata, cu greaca învătată, stăpânind si limbile slave, adaugă: ‚‚În Rusia, Margarita, prescurtat Rita, are mare trecere, iar în Antiohia, Sfânta Margareta a fost o martiră din timpul împăratului Diocletian. Era fiica unei regine care ar fi trăit prin secolul al II-lea.’’.
Geamănă cu Marguerite Yourcenar
Pornind de la aceste considerente, Marga Rita Popeli Tatu, autoarea romanului Spirala si chiparosul, face două conexiuni interesante, notând, cu discretie parcă, dar si cu o mândrie difuză, abia tinută în frâu: ‚‚Marguerite Yourcenar, memorialistă cu izbânzi de invidiat la o vârstă respectabilă, si Rita Levi Moltancini, mare neurolog (104 ani) recomandând exersarea permanentă a creierului si miscarea zilnică, mă încurajează. Sper să mai trăiesc si să scot manuscrisele din sertar, pentru a le dărui familiei si publicului interesat. Numele celor două si al meu …mare coincidentă semnificativă.’’.
Condensând la maximum destinul familiei în care se născuse, prozatoarea se înfiorează în clipele de evocare a comunei natale Izbistea (‚‚mare, frumoasă, românească, dăruită cu oameni vrednici, cu gospodării pe întrecute’’), căreia îi păstrează amintiri de neuitat. Părintii săi aveau în vedere două variante. Prima: cea de instruire si mutare într-unul din orasele Basarabiei -, Chisinău, Soroca, în ultimul caz Orhei, sau la Iasi, universitatea de aici bucurându-se de aprecieri. ‚‚O altă variantă era averea adăugată cu noi suprafete de teren si case, zestre pentru noi (n.n. pentru Marga Rita si sora sa mai mică), în cazul când renuntarea la studiile universitare ar fi avut motivatie. În acele vremuri, a fi bogat, educat si cu studii liceale era la modă. De plecat am plecat, dar în lumea largă a României, părintii orientându-se foarte bine în alegerea noilor resedinte după linistirea cât de cât a situatiei basarabenilor strămutati. Anul 1940, cu ocuparea Basarabiei de către sovietici si războiul, a năruit toate planurile.’’.
Involuntar, autoarea comite, aici, o eroare, atribuind părintilor săi optiunea pentru spatiul transilvan de răsădire a familiei sale. Realitatea a fost cu totul alta: statul român era atât de bine organizat, încât seful său, maresalul Ion Antonescu, a dispus ca – înainte de plecarea de acasă, din Basarabia, si de urcarea în trenurile cu sute de mii de români refugiati – să se stie exact ce familie din tara mamă le va asigura găzduire. Numai asa a putut fi evitat haosul iminent unei migratii de asemenea proportii.
În context, naratoarea reînvie chipul luminos al mamasei Vera, care avusese norocul să călătorească, împreună cu părintii ei, în metropole ale imperiului rus, la Odessa, Moscova si Sf. Petersburg si de la care învătase multe. ‚‚Cu darul ei de povestitoare, de fiecare dată ne mărturisea din minunătiile locurilor vizitate, din legendele vechii Elade, dar mai aproape de sufletul ei era Orfeu, poetul si cântăretul rătăcitor pe malurile stâncoase ale Nistrului.’’
Prozatoarea nu rezistă ispitei de a mărturisi că interesul pentru Grecia continentală si insulară i l-a stârnit, înainte de toti, străbunica sa, Vera Andrianov, având origini elene. Acesta constituie ‚‚începutul întâlnirii cu legendarul poet si cântăret Orfeu, a cărui poveste va fi detaliată mai târziu de minunata Alexandrina Anghel, profesoară rămasă în amintire’’. Profesoara de istorie Alexandrina Anghel îsi duce somnul de veci în cimitirul Sineasca din Craiova, municipiu în care, după refugiul din 1944, si-a continuat profesia la unul din liceele Băniei.
Initiere în lumea tracului Orfeu
De aici pornind, în cel de-al doilea capitol (si) ca mărime (10 pagini): Memento mori, Marga Rita Popeli Tatu realizează o vastă, temerară si voluptuoasă reînviere a tracului legendar Orfeu (de la care provine numele orasului Orhei), a mitului argonautilor si Lânii de Aur, a genezei poeziei orfice si a curentului numit orfism, ai cărui reprezentanti credeau în existenta trupului ca temnită pentru suflet, în destin si metempsihoză, propovăduind reîncarnarea ciclică a tuturor fiintelor vii, o metamorfozare când în animale, când în plante, revenind, apoi, la treapta superioară de om, care primea putere de Zeu…
Dorintă împlinită (care începe frontal: ‚‚De două luni asteptam ziua de 19 iunie 2005 – ziua plecării în Grecia, la invitatia fiului meu Dan, stabilit definitiv în Canada, înainte de anul 1989.’’) si Îndrăznetii cu aripi de pasăre se înscriu tot în buchetul capitolelor pregătitoare pentru lansarea în aventura întâlnirii cu istoria antică, din mândra Grecie. Următoarele sase capitole (Europa, legendă si adevăr, Tăinuirea si soarta lui Dedal, Muntele Lebedei – Monte Cecero, Leonardo în Franta, Coandă, un nume surpriză, Din nou sub nori) continuă această pregătire psihologică pentru proxima aventură de coborâre pe pământul fabulos al Greciei antice, conjugată cu perpetua pendulare între trecutul legendar, prezentul încă ispititor si viitorul pe alocuri neguros, cu multe semne de întrebare.
Scrise cu fervoare, cu talent narativ incontestabil, fior liric si dramatic de profunzime, vibratie si noblete cuceritoare -, paginile romanului Spirala si chiparosul te provoacă să le citesti cu sufletul la gură, reverberează adânc în inima, mintea si duhul lectorului, impactul lor fiind, în egală măsură, similar cu o cavalcadă trepidantă prin locuri si tărâmuri gâlgâind de mitologie, legende si istorie, călătorie logodită intempestiv cu secvente hipnotizante de oratoriu si simfonie a luminii, purtând în străfunduri - drapate subtil, în tonuri grave - inflexiuni mântuitoare de recviem strunit cu fortă demiurgică.
Frumoasă si incitantă ca o poveste de dragoste fără pereche (ca fiecare dintre cele o mie si una de povesti salvatoare ale Seherazadei, ca provocator-galantele naratiuni de amor din Decameronul lui Boccaccio ori ca nestematele din Hanul Ancutei, una dintre cele trei capodopere create de Mihail Sadoveanu) -, cartea venerabilei doamne Marga Rita Popeli Tatu are, totodată, virtuti de roman cu tentă mitică si legendară, culturală, spirituală si chiar metafizică.
Admirabila, nonagenara autoare tine să sublinieze că sâmburele real al romanului său este îmbrăcat cu pojghita umorului si a fictiunii -, de mare finete, adăugăm noi, umorul; de largă respiratie: fictiunea.
Numai un cititor grăbit, precipitat si superficial ar putea emite ipoteza că romanul Spirala si chiparosul nu dispune de personaje bine conturate, nu înglobează caractere puternice sau ezitante si fragile, generoase, avare ori rapace, nici conflict/ conflicte generatoare de pasiuni înfocate si tensiuni incendiare, desfăsurări dramatice, violente, atacuri sângeroase si finaluri tragice.
Doric, ionic, corintic –
în viziunea lui Nicolae Manolescu
Toate acestea pot fi întâlnite la tot pasul, secvential sau global, fulgerător ori în desfăsurare aparent liniară, însă într-o viziune, structură si constructie narativă care nu pot fi încadrate nici în aria romanului clasic, de tip balzacian: roman doric (de tip masculin, cum – din perspectiva esteticii receptării – l-a definit Nicolae Manolescu, în cele mai socante cărti ale sale de la începutul anilor 80, din trilogia Arca lui Noe), nici în acela proustian, de analiză psihologică, roman ionic, în viziunea aceluiasi reputat critic Nicolae Manolescu, si nici în arealul romanului corintic (concept de absolută originalitate, creat de celebrul critic român amintit), adică a romanului modern, care se naste după Marcel Proust (În căutarea timpului pierdut, 1913-1927), avându-i ca reprezentanti de exceptie pe James Joyce (Ulisse, 1922), Franz Kafka (Procesul, 1925), Andre Gide (Falsificatorii de bani, 1926), Albert Camus (Străinul, 1942, lângă care poate fi invocată Căderea – structură narativă insolită si solitară), Robert Musil (Omul fără însusiri, 1930-1933), Herman Hesse (Lupul de stepă - 1927, Jocul cu mărgele de sticlă - 1943), autori si opere de certă valoare la nivel mondial, care au exercitat, decenii la rând, roluri de magisteriu si au avut influente benefice asupra multor literaturi.
Ecouri din marile scoli ale romanului european se insinuează discret, uneori abia perceptibil, în paginile romanului Spirala si chiparosul, scris cu un soi de înfiorare orfică, initiatică, dar si cu setea irepresibilă de cunoastere a esentei lumilor trecute, prezente si viitoare, de Marga Rita Popeli Tatu.
Roman-călător,
din legendarul Olimp în veacul XXI
Cadentat după tainice ritmuri cinematografice si desfăsurat pe un enorm ecran panoramic - precum Marea Frescă a Neamului (3x70 metri) realizată, în anii 1934-1939, de Costin Petrescu, la Ateneul Român din Bucuresti - ,alternând zonele de lumină blândă, cu acelea de beznă devastatoare, de smoală, ca la începuturile lumii, cu orbitoare, ultrarapide secvente stroboscopice, evidentiind, instantaneu, cu febrilitate maximă, chipuri si umbre cvasi-indescifrabile -, romanul-călător, romanul-călătorie (în timp si spatiu) al doamnei Marga Rita Popeli Tatu ne poartă, de-a lungul următoarelor 21 de capitole, prin anii de pubertate si adolescentă, primă tinerete si început de maturitate ai Europei, în fapt, prin multitudinea problemelor specifice antichitătii grecesti – suport pentru civilizatia, cultura, în special pentru arta europeană si universală, după cum însăsi se exprimă prozatoarea.
Univers poliedric,
cu sute de personaje
…Trecem pe nerăsuflate prin universul poliedric al unor sute de personaje, din vremea lui Pisistrate controversatul, din împrejurimile Acropolei si de pe Stânca lui Ares-Areopagitul, din Piata veche – Agora, apoi pe urmele lui Hadrian si ale lui Cronos, zeul canibal, pentru a reveni, brusc, într-o plimbare prin vechiul cartier, prin Atena modernă, după care tâsnim, printr-o nouă buclă în timp, în arealul unor amintiri, cu iz fantastic, despre Zeita Atena, serbările dionysiace, Tesmophoriile, lumea fabuloasă a Atenei înainte de Pericle – până la un nou salt, de cangur celest, în Grecia reîntregită, si din nou, în altă directie: la zidul lui Temistocle, până în mrejele misterioasei Calypso din insula Ogigio.
A treia parte din ametitor-pseudo-oniricul si, totusi, realistul roman Spirala si chiparosul – realist chit că-i vorba de sute si sute de alte personaje din lumea miturilor, intrate în memoria noastră colectivă – cuprinde 16 capitole: periplul, într-o croazieră cu un vapor de lux, dar cu popasuri mirifice, prin Grecia insulară.
Cititorului îi sunt oferite noi si noi pagini, de Rug si flacără (putem afirma, citând titlul unui film românesc, turnat după un roman al lui Eugen Uricaru), despre Myconos, insula vrăjită, istorii din Dodecanez, Cos, leagănul lui Hipocrate, hărtuielile si atacurile turcilor, Rodos, orasul trandafirului, împărătia regelui Minos, povestea Lânii de Aur, expeditia argonautilor, Împărătia adormită, până la plonjoanele irezistibile în slava mărturiilor celebrului arheolog Arthur Evans (director al Muzeului din Oxford la 1900, care aduce lumină în istoria Cretei), în sălile maiestuoase ale Muzeului Heraclion, în strania Insulă Sfânta Irina-Santorini (rest al furiei zeilor focului si pământului, al unei lupte între elemente, spatiu împărtit între sumbru si lumină), culminând cu Catastrofa vulcanică (Akrotiri – Pompeiul minoic, singurul bine conservat din epoca bronzului, datând din jurul anului 1.500 înainte de Hristos, asadar din vremea lui Zamolxe).
Ghilotina căderii în realitate
Poposind în cartierul Phirostephani (în drum spre Phyra, la revenirea de la Akrotiri), autoarea este socată de imaginea părtii restaurate a satului, cu deschidere spre vulcan si Kaldera, parte asezată pe marginea prăpastiei, muscătoare si miscătoare în ani de groază.
Gândul îi fuge spre realitătile de acasă, de acum: Privind acest spectacol aducător de frumusete, dar si de moarte, mă întorc cu gândul la plaiurile subcarpatine, cu pădurile defrisate, terenurile dezgolite si dislocate. În ultima vreme, se scurg acoperind casele satelor cu oameni disperati, rugile către Dumnezeu fiindu-le singura sperantă în vremuri mai bune. Branul, drumurile spre Sinaia si Predeal primesc cu multă resemnare tonele de pământ montan care, în cădere, sfidează parapetii din beton, acoperind soselele întărite cu cheltuieli de nedescris.
…Revenită în România, în apartamentul din Bucuresti, de pe str. Grigore Alexandrescu -, romanciera Marga Rita Popeli Tatu trece rapid din fictiune în realitate, trezindu-se, cu amărăciune si luciditate dureros de dulce, cu picioarele pe pământ: Problemele cotidiene mă rup de Atena. Urmărind direct situatia din tară, cu inundatii si dislocări de terenuri deluroase, cu conflicte sociale si politice urmate de nesiguranta zilei de mâine, trag concluzia metaforică: PĂCAT!
…Astfel se încheie – aidoma unui cerc/ inel de vârstă în trunchiul secular al unui gorun tracic ori asemenea unui cerc hermeneutic, de comprehensiune si întelepciune, de interpretare si descifrare a unor tâlcuri greu bănuite, din spirala tintind cerul – cartea fascinantă a unei scriitoare experimentate, deplin stăpână pe arsenalul stilistic al prozei adevărate, iradiind lumina iubirii de oameni si a bucuriei de a împărtăsi cu acestia valorile veritabile, care ne-au perpetuat specia în istorie.
Dincolo de orice paradox, romanul Spirala si chiparosul – în care autoarei, celor doi fii ai săi, familiilor acestora (o notă aparte pentru nepoata cea mai micută, cu chip de înger si întrebări încuietoare) le revin roluri de personaje în jurul cărora se învârt toate cele, desi unele par să se rezume la prezente discrete – poate fi citit si în registrul unei opere stiintifice, gratie acribiei documentării, dar rămâne, înainte de toate, operă de creatie fictională, pornind de la mituri, legende, conducători militari si politici, intrigi si realităti din ultimele două milenii.
Cartea doamnei Marga Rita Popeli Tatu se citeste, repetăm, cu sufletul la gură, aidoma unui roman fabulos ori unei Comedii umane, având personaje desprinse din legendele Olimpului, dar si din zările reale ale unei istorii a Greciei de acum 2.000, o mie sau numai de acum o sută de ani ori doar din ultimele decenii.
În această cavalcadă neobosită prin horbota de biografii, destine, unele puternic ancorate în istoria Atenei si a celorlalte orase-state ale antichitătii grecesti, altele mai palid conturate, romanciera acordă rolul de prim-plan, locul central si, dacă vreti, tronul regal omului. Omului în confruntare neostoită, adeseori absurdă, cu Timpul, dar si cu vanitătile spiritelor înguste, cu desertăciunile si blestemele dintr-o Cutie a Pandorei, sinucigas deschisă de autocrati malefici.
Dens, cât se poate de dens, ca desfăsurare si ritm narativ, romanul Spirala si chiparosul amestecă, într-un creuzet miraculos, într-un malaxor polifonic, perceptii fugitive, conjugate, nu rareori, cu impresii fugoase, abia developate din geana unei antilope dezlăntuite , a unui stroboscop care fulgeră fără încetare, cu înfiorări si scânteieri de spirit înalt, cultivat cu acuratete, rigoare si delicatete, hrănit permanent cu dorul de obârsii, cu iubirea fierbinte fată de limba strămosească, fată de glia străbună si de acel spirit al locului/ Spiritus Loci, luminând straniu din concentratul aurifer numit patriotism, cuvânt pentru care ne tot sfădesc să ne rusinăm mai marii asasini ai lumii de azi.
|
Dan Lupescu 5/4/2017 |
Contact: |
|
|
