Mica poveste a teiului- prietenul meu.
Imi ridic un pic ochii si nasul din hartii si tastatuta.. Ar fi buna o cafea aburinda, cu aroma de primavara…
Imi palpie usor o raza de soara proiectata pe peretele alb ca laptele, prin perdeau tot alba, trasa nestrategic la fereastra… Vad umbra frunzelor batute de vant usor, pe perete, la fel ca atunci cand ma uitam la diafilm.. Pentru cei de generatia mea stiu cum era cand se in tindea un cearsaf alb, sau chiar pe perete, cand, copii fiind, ni se proiectau diafilme… Ce lume, ce timpuri… ce candoare..
Raza de soare strengara si-a estompat jocul.
Ma ridic. Dau perdeaua la o parte si deschid fereastra…Adie un vant usor si frunzele teiului lucesc proaspat in raze de soare. Acelasi tei…Cerul este senin, atata de senin incat ai putea usor vorbi cu ingerii… Frumos tare acest tei! Si petecele de cer senin ce razbat prin crengile lui, inca golase pe ici pe acolo, caci desisul frunzelor este inca timid. Mai este un pic si nu voi mai putea vedea cerul prin garderoba lui de frunze. Dar vor fi ca o umbrela de soare…
M-am dus iar la fereastra si soarele mi-a zambit tandru, printre frunzele ce se leagana alene, duios… ca o magaiere pe suflet… Frumos de frumos!
Astept sa infloreasca teiul, sa-i simt parfumul inconfundabil si adulmecandu-l sa visez la o ceasca cu ceai de tei cu lamaie si miere, la un „tete a tete” de suflet, cu o prietena draga…
Mai este putin si va inflori, iar florile ca niste lacrimi calde imi vor umple tot sufletul cu miresma de primavara coapta…
Printre cifre, situatii si alte asemenea…
Pt Observatorul
|
Mariana Cusu 5/1/2017 |
Contact: |
|
|
