Sonete
De ani de zile fata toarce-ntruna
Un tainic print îi răvăsi cărbunii,
Blazon fidel demersului heraldic,
Pe când torcea la caierul minunii,
Cum îi citise-o babă-n vrăji mefaldic.
Iesit cu greu din bratele genunii,
I-ardeau în plete stelele smaraldic,
Părea atât de dulce-alintul lunii
Ca unui rege viking versul scaldic.
Torcea în vis cadâna. Viu, sărutul
I-l arde, suflul, beat, până-n plăsele,
Ci el se-ascunde smecher, bob-năutul,
La umbra mândrei luni si-a mii de stele.
De ani de zile toarce fata-ntruna,
Doar s-o-ndura să i-l întoarne luna.
Sub soare, zloată, vânt ori flegma lunii
Tâfnoasă foc – ca-n regnul ce cuvântă –
Că prea i-ar face umbră si răcoare,
Că n-ar vedea, vezi tu, un strop de soare,
Părea că salca bot de lut frământă.
O namilă de vânt veni din zare
Si plopul se luă cu el la trântă,
Si se bătu erou în luptă sfântă
Din prima pân-la ultima suflare.
Iar când simti cum cade din picioare,
Temându-se-un zuluf să nu i-l tingă,
Căci o iubea, suletica-i Syringă,
Chiar si-n cădere el căzu spre soare.
Sub soare, zloată, vânt ori flegma lunii,
Cum va mai tine salca piept furtunii?
Dar e bărbat, zgârcit la jalet, tângă
Nici moartea nu-i în stare-a o braca.
O lume se holbează, buimăcită,
Cum zboară glont zăluda Sulamită
Spre sumbre zări cu olm de musaca.
În locul lui un altul ar claca,
Ar zvârle tot din casă pe orbită,
Din piept si-ar smulge inima zdrobită,
Că ai umplea, din rana-i, o saca.
De-ar fi muiere,-ar asurzi, vai, cerul,
Pământu,-n groază, s-ar cutremura,
Taifunu-ar duce-n larg debarcaderul...
Dar e bărbat, zgârcit la jalet, tângă,
Si nu-i necaz să-l poată strămura.
În sinea sa, râzând, a prins să plângă.
Să n-aveti, răstignindu-i, vii, pe cruce
Părinti ce-si uită propriii puiandri.
Sugând din deste, fabulând pricíni,
Îi lasă-n cuib la buni sau la vecini,
Se-avântă-n escapade heterandri.
N-au când să dea la casă rădăcini,
Copii la sân să-si crească gingasi, tandri,
I-mbată olm de cedri, palisandri,
Zburdând haihui prin rugi si mărăcini.
Vai vouă, tati pribegi si mame cuce,
Penetul ferches umfle-vi-se borz,
Topească-vi-se cântecul în orz
Cum arde dorul puii să-i usuce.
Să n-aveti, răstignindu-i, vii, pe cruce,
Chiar nici un Dumnezeu? - întreb cu Dorz*.
___________________________________________________
*Traian Dorz – poet român psalmist din Bihor (1914-1989). Aluzie la poezia ”Voi numai de viata asta”.
La ce-am mai răvăsi, distinsă doamnă
Ca două cruci proptite-n cer pe grui,
Sfaroguri scoapte-n soba din bahlui,
Pe letcă dăm, cu anii de pripas,
Tăceri din cei ce-am fost si ce-am rămas.
Nu stii, îmi spui mutit, la care pas
Ti-ar fi fugit norocul de sub nas,
Că-n visul tău eram cum altul nu-i,
Dar te-a furat un oaches cu pistrui.
Si totu-n jur, strident, miroase-a toamnă,
A geruri seci si-a tâng de vânt haihui.
La ce-am mai răvăsi, distinsă doamnă,
Un vis apus cu olmul de gutui?
Nu-nvie-un susur fin în ram uscat,
Când frunza lui de mult s-a scuturat.
Tantal, damnat să-ncerce-a prinde clipa
Cu capu-n nori, glagore — cât pe-un dinte,
Pornit vârtej să vânturi lumea toată,
Ba, poate, si-o planetă neumblată,
Căci ai o vesnicie înainte...
Asa te poartă soarta zbuciumată
Prin lava vietii pământesti fierbinte,
Ca-ntr-un târziu să vii, un bob de linte,
În scund toiag la sparta ta covată.
Si eu am fost — ce tânăr, Doamne,-odată!...
Ar fi-adăstat tot azuriul mării
La pragul meu, dar m-a orbit risipa
De stele de pe ceru-nfrigurării,
Tantál, damnat să-ncerce-a prinde clipa
Si să n-o poată, totusi, niciodată.
Cât mai avem, Preasfinte, de-adăstat?
Spurcări de fíres, profanări de sfinte
Pe stradă,-n piete,-n curte, pe ecrane –
Nici Băile — faimoase — Herculane
Nu i-ar spăla lui Augias vreun dinte.
De-ar fi de Anul Nou (Iluzii vane?)
Troiene-caravane ca-nainte,
Să copere mizerii si scabrinte*
Cu virginale giulgiuri diafane!
De-aceea-ntreb, în pâcla obscurată
(Nevrând să cad în blaznă si-n păcat)
Cu, villonesc, răbdarea-mi zdruncinată:
Cât mai avem, Preasfinte, de-adăstat
Zăpezile virgine de-altădată,
Candizii fulgi cu ten imaculat?
_________
*Scabrinte – cuvânt inventat. Aici: veac scabros; veac plin de scabrozităti, vulgarităti, indecentă, obscenităti (format după plointe ”timp ploios; abundentă de ploaie”).
7 sonete pentru ”Observatorul” (Toronto)
|
