Despre Sfinti si Sfintenie
Biserica Ortodoxă, ca si cea Catolică, întelege prin sfinti pe acei crestini adevărati care si-au consacrat viata lui Hristos, au respectat poruncile Lui, au trăit în curătenie trupescă si sufletească, au făcut milostenie si acte de caritate si au fost învredniciti - în timpul vietii sau după moarte - cu darul facerii de minuni.
Între sfinti, pe primul plan se afla Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, Pururea Fecioară cinstită mai presus decât toate creaturile văzute si nevăzute, cea care a atins treapta cea mai de sus a desăvârsirii între oameni.
Sfintii reprezintă culmile spre care tind credinciosii, fiind acele personalităti crestine care - prin har, virtute si fapte bune - au atins desăvârsirea umană. Ei au excelat printr'o credintă desăvârsită, prin dragoste jertfelnică fată de Dumnezeu si fată de semeni, prin curătenie, prin răbdare si smerenie, privind pământul numai ca un prilej de cucerire a cerului, iar moartea fiind pentru ei momentul fericitei întâlniri cu Creatorul (V. Vladuceanu, Călăuza spre sfintenie, vol. I, "Iesit-a Semănătorul", Timisoara, 1974, p. 256).
Sfintii sunt mijlocitorii nostri înaintea lui Dumnezeu. Prin rugăciunile lor, ei cer Creatorului mântuirea noastră, dar n'o dau ei însisi; de aceea, noi nu ne închinăm sfintilor ca lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu ne închinăm si-L slujim cu închinare desăvârsita, numita latrie sau adorare, iar sfintilor le aducem numai cinstire (Arhim. I. Cleopa, Despre credinta ortodoxă, Bucuresti, 1981, p. 33).
Îi iubim pe sfinti pentru că sunt prieteni si casnici ai lui Dumnezeu: "Voi prietenii mei sunteti, dacă faceti cele ce vă poruncesc" (In. XV, 14) ; iar Sfântul Apostol Pavel scrie Efesenilor : "Deci, dar, nu mai sunteti străini si locuitori vremelnici, ci sunteti împreună cetateni cu sfintii si casnicii lui Dumnezeu" (Efes. II, 19).
Sfintii sunt fiii Bisericii care "lupta cea bună a credintei au luptat si la viata cea vesnică, la care au fost chemati, au ajuns" (I Tim. VI, 12). Cum spune acelasi Sfânt Pavel, "ei au fost ucisi cu pietre, au fost tăiati cu fierăstrăul, au murit ucisi de sabie, au prigonit în piei de oaie si capră, lipsiti, strâmtorati, rău primiti. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustie si în munti si în pesteri si în crăpăturile pământului" (Evr. XI, 37-38). Multi dintre ei au primit cununa martiriului, Biserica sărbătorind momentul mortii lor fizice si al unirii cu Hristos ca ziua nasterii lor în ceruri. Moartea martirică a fost unul din semnele sfinteniei, la care s'au alăturat altele, ca: mărturisirea neînfricată a dreptei credinte, viata curată prin asceza, post si rugaciune, savârsirea de minuni sau nestricaciunea trupurilor după moarte.
Biserica Ortodoxă cinsteste în persoana sfintilor tot ce este mai bun, mai frumos si mai adevărat pe pământ. Manifestările în afară, adică minunile, neputrezirea trupurilor si ajutorarea noastră au format semnele dumnezeiesti - socotite suficiente de către Biserica - ca mărturii ale prezentei Sfântului Duh. Biserica le-a înregistrat mai întâi în constiinta ei si a purces apoi la canonizarea vaselor alese ale lui Dumnezeu, recunoscându-le ca atare în profeti, apostoli, martiri, dascăli, călugări, ierarhi, soldati, regi, învătati, ciobani etc. (S. Bulgakoff, L'Orthodoxie, Paris, 1932, p.171).
Pe linia traditiei Bisericii primare, canonizarea ortodoxă s'a manifestat prin constatarea sfinteniei sub aspectele ei oficiale prin cult public (P.Rezus, Aghiologie ortodoxa, Caransebes, 1940, p.91). În Ortodoxie, sfintii au icoane care ne amintesc de ei, de viata lor si de minunile săvârsite de ei prin puterea Sfântului Duh. Sfintele lor moaste sunt tinute la mare pret de credinciosi, căci însăsi Scriptura ne vorbeste de minunile săvârsite prin atingerile de trupurile sfintilor (Mt. IX, 21 ; Lc. VIII, 43-44). Este, cred, suficient să amintim pelerinajele sutelor de mii de credinciosi la moastele Sfântului Dimitrie Basarabov din Bucuresti, la 27 Octombrie sau la cele ale Sfintei Paraschiva din Iasi, la 14 Octombrie.
Sfintele Moaste sunt o consecintă a lucrării harului divin în lume. Conform doctrinei ortodoxe, trupul va fi părtas cu sufletul la răsplată sau pedeapsă vesnică, întrucât a convietuit cu el si va învia la judecata de apoi. Sfântul Ioan Damaschin scria: "Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moastele sfintilor care izvorăsc în multe chipuri, faceri de bine si dau la iveală mir cu bun miros . . . Demonii sunt pusi pe fugă, bolile sunt alungate, bolnavii se curătă, ispitele si supărările se risipesc si se pogoară toată darea cea bună de la Părintele Luminilor peste cei care cer prin ei, cu credintă neîndoielnică, aceasta . . ." (Dogmatica, IV, 15). Acelasi Sfânt Părinte răspunde astfel la întrebarea cum poate să facă minuni un trup mort ?
"Sfintii au fost plini de Duhul Sfânt încă de când erau în viată, iar la moarte, în chip nelipsit, harul Duhului Sfânt se afla în sufletul lor, în trupurile lor din morminte, în chipurile lor si în sfintele icoane, nu însă în mod substantial, ci prin har si lucrare" (Despre cultul Sfintelor icoane, trad. D. Fecioru, Bucuresti, 1937, p. 21).
Biserica a zidit lăcasuri de închinare pe mormintele martirilor, iar Sfintele Antimise cuprind o părticică din sfintele moaste. Ele sunt cinstite de credinciosi, sfintii fiind considerati patroni ai unui oras, regiuni sau tări. Credinciosii le poartă numele la botez, iar Ortodoxia îi cinsteste prin pomenirea în fiecare zi a unuia sau mai multi dintre ei, cu evocarea vietii si minunilor lor la cântările si sinaxarul zilei, precum si global, în prima Duminică după Pogorîrea Sfântului Duh, numită si "Duminica tuturor sfintilor" (+ Vasile, Carte de învătătură crestină ortodoxă, Bucuresti, 1978, p. 128-130).
Pământul românesc a fost si el stropit de sângele martirilor daco-romani, în vremea împăratilor persecutori Diocletian (285-305), Galeriu (305-311) sau Linciu (308-321), unii murind ca martiri în cetătile Scythiei Minor sau Daciei pontice (Dobrogea) sau în cele situate de-a lungul Dunării. Numele unora dintre ei ni s'au păstrat în martirologiile, mineele si sinaxarele Bisericii crestine, mai ales în Sinaxarul Bisericii Constantinopolului. Unii au fost învătati si mari teologi, altii monahi cu viată sfântă si duhovnicească neîntrecuti, altii preoti de mir, apărători ai dreptei credinte care au ajuns până la martiriu. Sufletele lor au tins continuu către Dumnezeu si-au făcut din milostenie un tel, iar curătenia vietii i-a ridicat către Creator. Unii dintre ei au fost învredniciti cu darul facerii de minuni încă din timpul vietii, altii după moarte, proba palpabilă a lucrării Sfântului Duh în lume. Caracteristica principală a sfintilor români a fost smerenia, cum scria acad. prof. Dumitru Stăniloae.
Unii au fost considerati sfinti imediat după moartea mucenicească, fiind canonizati ca atare de pietatea populară, fără a avea încă o canonizare oficială din partea Bisericii (L. Stan, Despre canonizarea sfintilor în Biserica Ortodoxă, în Ortodoxia, 2, 1950, p. 262-265). Altii au fost canonizati de alte Biserici Ortodoxe - Greaca, Rusa, Bulgara - iar Biserica Ortodooxă Română a efectuat până astăzi trei canonizări oficiale: prima în 1517, prin trecerea în rândul sfintilor a Sfântului Nifon, mitropolit al Ungrovlahiei, fost patriarh ecumenic (M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, III, Bucuresti, 1981, p. 478-479); a doua, în 1955-1956, fiind canonizati sapte sfinti români si generalizându-se cultul unor sfinti ale caror moaste se află în România (B.O.R., nr. 11-12, 1955, p. 991-1221) ; a treia, la 21 Iunie 1992, când au fost canonizati 19 sfinti români noi, s'a generalizat în întreaga Biserică cultul celor 7 sfinti cu cinstire locala din 1955, si au intrat în calendarul Bisericii noastre 37 sfinti, cinstiti de alte Biserici Ortodoxe (Cezar Vasiliu, Sfintii Neamului Românesc, Targoviste, 2002, passim).
Prin canonizarile sfintilor români, Biserica noastră "aducea Ortodoxiei si cununa luminoasă a sfintilor ei - ierarhi, monahi, preoti si credinciosi - buchet de virtuti care au rodit la noi în duhul credintei si al evlaviei ortodoxe" (T. M. Popescu, Însemnătatea canonizării sfintilor români, în B.O.R., 5-6, 1953, p. 501).
În 2003, au fost trecuti în rândul sfintilor ierarhul martir Teodosie al II lea, Mitriopolitul Moldovei, (22 sept) si Cuv. Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie) (Vestitorul Ortodoxiei, Decembrie 2003)
În 2005, Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (13 decembrie) si Sf. Ierarh Grigorie al IV Dascălul, Mitropolitul Tării Românesti (22 iunie) precum si Cuviosii Onufrie de la Vorona (9 septembrie) si Staretul Gheorghe de la Cernica (3 Dec.) (Vestitorul Ortodoxiei, Decembrie 2005)
Notiunea de sfintenie este complexă; ea înseamnă frumusete duhovnicească, trăire în Duhul Sfânt, viată în Hristos, cerul pe pământ, îndumnezeirea omului, după cuvântul Sfântului Atanasie cel Mare "Dumnezeu s'a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască". Iată apogeul sfinteniei privită din punct de vedere dogmatic.
Prin întruparea Domnului a început pentru noi, oamenii, procesul care ne înaltă spre azurul sfinteniei. Hristos a recapitulat în sine întreaga fire omenească, care a fost îndumnezeită de firea divină. După modelul Său, chipul lui Dumnezeu din om - întunecat de păcat - s'a curătit si s'a luminat, asemenea chipurilor sfintilor din vechile noastre biserici care reapar, încet, încet de sub stratul de funingine când sunt curătite. Acum omul trebuia să câstige si asemănarea cu Dumnezeu, căci el se afla numai la poalele Taborului ceresc. De-abia acum începe urcusul anevoios spre zările vesniciei. Omul, devenit hristofor prin botez (purtător de Hristos), si pnevmatofor (purtator de Duh Sfânt) prin mirungere este hrănit prin Sfânta Euharistie cu Trupul si Sângele Domnului, care ne cere să devenim asemenea Lui, având ajutorul Sfintelor Taine. Prin Sfântul Duh, Hristos ne-a redeschis calea mântuirii, cerându-ne credintă si fapte bune. Si în acest urcus spiritual spre dumnezeire avem model pe aceea care - desi în lume - au fost dincolo de lume, adică mai aproape de Hristos, pe sfinti. Îndumnezeirea este posibilă, sfintii au dovedit-o; să le urmăm exemplul.
|
Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu /Montreal 4/26/2017 |
Contact: |
|
|
