Somnul Icastic ( fragmente )
Motto:
Realitatea, ca evers literar ,înnobilează reversurile ei fictionale (t.i.)
Capitolul I
Pomădată cu imaginatie lumea e perfectă
Aripi de ecou,imponderale...
Îmi pare că plutesc, în somn, ca un fulg.
Prin polul sud, al celor de afară....
Un râs abisal mă-nconjura indelung,
cu aripă de ecou, împonderală…
Înspăimântare a adormirii treze,
îngerul meu se primenea de cămasă.
Să-si înceapă liturghia în asceze,
cu un psalm din evanghelia acasă.
Pe candelabrul ochiului divin,
ce ne străpunge, văzduhul, se îmbracă…
Lumina de apă în pleoapă îmi sapă,
răsadu-ntuneric al visului deplin.
Moartea care scormonea o ladă de recrut.
Era de piatră,atingerea ta...
Ca frigul între spinii unei roze posace...
Noaptea crăpa ziua si ora în abace.
Data nasterii mele,în calendar,sângera.
Pletele îti ascundeau fruntea,cu decentă.
Cu învolburări,pe cotloane de stea.
Era de piatră,în ceasornice,secunda.
Eu,nou născutul,sufeream, de inapetentă...
Indecis capta, nisipul,al mării bastinaj...
Moartea scormonea în lada mea de recrut.
Să-mi descifreze o scrisoare de sinucigas,
între două cămăsi cu nasturi pe gât.
Mi s-a spus că una îmi va fi de mire,
la nunta mea cu o mireasă- mitralieră,
ce îmi scăpase,din brate,în atmosferă...
Cu snopi de plumbi încinsi,prin adormire.
Balansoarul asteptării se-ncovoaie-n asteptare
Elogii de scriptor, rătăcit în suspine,
Ce-si deplânge elocinta textului cursiv.
Povestirea se scrie în carte pe sine...
Nu nădăjduiti iertarea omului comprenhesiv!
Ce satiră vocativă, unelteste ,,u” în ,,mor”…
N-are, tinerea de minte, o măsură, să urmeze…
Depănându-se-n cuvinte, amintirea-i un mosor,
într-un labirint de paie, cu pereti de anamneze.
Cernită e fantasma revelatiei obscene...
Descreteste, fruntea, ridul, visului anahoret.
Viata-i duh de promenadă. Sinonime epicene,
dau vorbirii-ntâietate, genealogiei pret.
Balansoarul asteptării se-ncovoaie-n asteptare…
Trec prin întrebări latente maladiile mirării…
Mai usor ca un erete, care are cuib în soare,
stă destinul pe lungimea nesfârsită a-nserării.
Pomădată cu imaginatie,lumea e perfectă....
Merg la întâmplare
în piata plină de speculanti.Ai clipei necesare.
Au pret exorbitant,o carte necitită,
o sită, ultima ispită.
În buzunar,număr, cu inelarul văduvit de verighetă,
eversul-cap si reversul-fată a unor monede calpe
Stiu, din instinct ,că îmi ajung de toate.
Pomădată cu imaginatie, lumea e perfectă!
Pe o tarabă, se vinde pe sine,
constiinta fără credintă, stupefiant la vedere...
Moartea scade din pret, doar trei zile,
înainte de a te cumpăra pe nimic!
Mă-ntorc acasă ,pe ulita strâmtă a întâmpinării...
Musc umărul amintirii tale, din usa larg
deschisă pe neuitare.
Nufărul a-ncăruntit!
Trec prin rumoare, de complezentă.
Trec prin absentă...
Trec prin multimi catastrofale,
cu elemente apocaliptice.
Trec prin hârtoapele unui car plin de cicatrice.
Neconsecvent, în prejudecăti:
colportaj de idei frustrante...
Mă dezbrac, etiolat, de ultima displezie,
în întuneric si în sinestezie.
Eclezia unui batracian, lacul,
imită vcecernia.Sughită pitpalacul…
Aproape, de punctul de frontieră, al incertitudinii,
prosperă, evadarea mea lepidopteră....
Într-o firidă de zigurat, am uitat scrierea cuneiformă.
Soaptele, imită ler-de-eră rea, unduind
ce-au auzit: Nufărul a-ncăruntit…
Azi am citit o carte eufemă
Azi, citesc, la o lanternă cu bec uniform.
Inventată, cândva,de Edison..
Cărbunele electrolit emana acid sulfuric
si miros de apă de gură,impudic.
Un electron , incomod,
muta lumina între catod si anod.
În salt, pe culmea ultimului cuvânt,
timpul jeleste omul înfrânt.
În colivii, păsări funeste,
cântă nefericirile- ifigene si oreste.
Într-o pâlnie de portavoce,
tresaltă, mirările,blesteme univoce.
Azi am citit o carte eufemă, revoltătoare.
Inventată, ieri, de om,la supărare.
Dinamici prezuntive
Scurmă drumuri, adevărul, judecătii de rutină.
Uneltirea cerebrală, emisferele-si îmbină.
Mai adânc, si dialectic.În lăuntrul divizibil,
paradoxul risipeste cogito, ne-exigibil.
Pânze,tesute, cu ochi închisi pe lume...
Pânzele privirii în fulgurante vide,
învesmântează trupuri, ce-au fost antropoide,
ori sunt asemănarea fărâmelor-genune.
Certându-ti rânduiala acestor paradigme,
sfârsesti neînceputul imaginii diforme.
În punct, îsi află duhul, dinamici prezumtive,
pe drepte inocente, si-n falnice-axiome.
Aceste pânde- interpret exiguu
Mânia spală edrul hiacint:
vid grunduit în mădular de var.
Te năpădesc iubirile, barbar,
dintr-un tinut-al inimii,succint.
Târzii culori, spălate în ocru...
Văz plat, privirea-n veghe sare,
în spatiul ce evocă spectrul,
fiintei tale trinitare.
Aceste pânde – interpret exiguu,
veghează maladia de destin.
Exhibă eul, verdele ambiguu...
În patul de petale, ti-i trupul hialin.
Ascult îngrijorarea.
Las ferestrele vocalei, să-nvolbure hiatul...
Cuvântul se-nconvoaie într-o consoană, abil.
Se unduieste glasul, prin tine ori prin altul...
Vorbirea-si scrie versul armonic si votiv.
Poetul , văl sinectiv, ciopleste-n hiacint,
cu dălti imaginare, călite-n sânge cald...
Băut de sărbători, pe-ascuns, în iad....
I-ascult îngrijorarea: un zumzet anelid.
Altfel, povestea-si spune istoria-ntreruptă,
a pajistilor mortii, a nasterii divine…
În ochi de stea, lumina, din sine se înfruptă…
Un văz, de văz răpus, e-a orbului privire.
Nu stiam ce pasăre...
O împuscase din barcă, plesnind focul
plin de gheată,în furci cu alice...
Nu stiam ce pasăre vânătorul tintise...
Amurgul vopsea, cu sânge,tot locul.
Cu pleoape adânci, apele rotunde,
încrâncenau ,tangajul, pe echilibru...
Ecoul smăltuia până departe grindul...
Iar moartea se sfădea cu indecise umbre.
Legănam ”balansoarul lui Arhimede”,
amutind periplu lucrurilor triste...
Pluteam,ca o cruce de lemn în zeghe,
pe nesfârsitul unei lacustrei apocalipse...
Zorii-mi scurmă întruparea.
Fără favoruri, vremelnicului pur!
Prind în lumină pană de culoare.
Înainte de ,,apoi’’, nasterea-mi îndur…
Pe pământ agonisesc, vietii, desfătare.
Dincolo, se pare, un timp analog
Ia asemănarea zilei infinite...
Când petreci, în umbra, plină de norod,
horele sonore-a rugăciunii sfinte.
Noaptea, fără lună-ntunecă-ntristarea.
Si adorm în crucea unui mort târziu.
Stiu cum va să nască, Tatăl, dintr-un Fiu:
Soarele, când zorii-mi scurmă întruparea.
Sting încet lumina, în culoare fadă...
Cum se sfarmă ceasu-n clipa retrogradă!
Facerea
Mă asteptau,întelese,două femei...
Una mă născuse sub Enola Gay...
Fad, mai întâi.Apoi,onubilat de interese
financiare,fibroase,fibrocartlaginoase...
Timpul împletea itele unui război mondial.
Fobia misterelor realitătii,îmi dădea ghes.
Pe masă,doă femei,mascate de carnaval,
adunau forfota din mine în forceps.
Cu frisoane si borboane,pe frunte,uns,
un preot alb,transmund,mă striga pe nume.
De parcă as fi fost de mult,ascuns,
într-o catedrală-scoală de persuasiune.
Altfel spus,într-un soi de vreme anticipativă.
Care ar avea darul de a mă minti, cu o felie
de destin.La masa facerii mele,deodată,
transformată în perspectografie...
|
