Regina Maria si dragostea sa pentru poporul român
Cea care avea să devină, în anul 1914, regina României, Maria Alexandra Victoria, principesă de Marea Britanie si Irlanda, s-a născut la Eastwell, Kent, în 1875. Era al doilea copil al lui Alfred, duce de Edinburg, fiul reginei Victoria a Angliei si a ducesei Maria Alexandrovna, fiica tarului Alexandru al doilea al Rusiei.
Inteligentă, cultă, cunoscătoare a mai multor limbi străine: engleza, franceza, germana, româna, cu relatii puternice în rândul sefilor de state si guverne, Maria ar putea sugera ima¬ ginea unei regine care să trăiască la adăpostul vietii de palat, numai în lux, petreceri, acumulări de privilegii pentru interesele ei personale si plimbări pe la marile curti princiare ale Europei. Dar n-a fost să fie asa.
A fost colaboratoarea de fiecare zi a regelui Ferdinand, în problemele arzătoare ale poporului român. În împrejurările istorice ale timpului, ea a urmărit constant interesele vitale ale României. Înainte de urcarea pe tron, în vederea unirii provinciilor românesti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar, ea s-a opus participării în război a României de partea Puterilor Centrale, în august 1914. Gata de ajutor, oricând si oriunde, riscându-si sănătatea si viata, vizita lagărele de holerici, în timpul războiului balcanic, din 1913, precum si rănitii si bolnavii de pe frontul românesc din Moldova, în 1917. Am văzut-o cum înainta în transeele de luptă prin nămolul pînă la genunchi, ca să mângâie fruntile rănitilor” spunea profesorul universitar Dan Smântânescu in numeroase cenacluri literare din Bucuresti precum si in interviul oferit mie in 1998. Dan Smintinescu a fost un foarte tinar cercetas de război în timpul primul razboi mondial.
Adevăratele mărturii în acest sens inspiră pe drept cuvânt întrebările: Care regine din istoria lumii au îngrijit cu mâna lor rănitii si bolnavii poporului lor? Ce regine au coborât în colibe, să-i ajute pe cei în lipsuri, boală si singurătate, să-i mângâie la pieptul lor, cum a făcut regina Maria?
Scene vii si miscătoare ale acestei iubiri, oferite de ea, pot inspira romane, picturi si opere muzicale. Inteligentă, pragmatică si plină de energie, dar si de milă pentru cei neajutorati, după terminarea primului război mondial, regina desfăsoară o intensă muncă de caritate: distribuirea zilnică de ajutoare în tară, construirea de spitale, orfelinate, consti¬ tuirea asociatiilor umanitare si altele. Argumentez partial cele afirmate prin următoarele citate din jurnalul ei:
Sămbăta, 3 mai 1919: „Am vizitat centrul meu de ajutorare pentru săraci, am venit acasă si mă ocup de lucrurile care rămăse¬ seră nefăcute”.
Duminica, 4 mai 1919: „Dimineată încărcată cu un intens program de lucru”, si „dupa masă am iesit cu Symky să vizităm două sate îndepărtate, unde Crucea Rosie Americană îngrijea bolnavii de tifos exantematic si hrănea populatia săracă. Am mers peste tot, am oferit daruri bolnavilor, am împărtit biscuiti la copii. Ne-am oprit în alt loc ca să punem flori pe mormintele soldatilor căzuti.”
Miercuri, 7 mai 1919: „… Am deschis o mare cantină pentru muncitorii de la căile ferate, departe – unde muncesc ei – foarte bine organizată”.
27 iunie 1919: „Vizită, mai întâi, la două cantine din Pitesti. Populatia m-a primit cu entuziasm si cu superbi trandafiri si crini. Pretutindeni, americanii au muncit minunat făcând o multime de lucruri foarte bune“.
Călătoria continua spre Curtea de Arges, pentru distribuirea de ajutoare sărmanilor tărani, aflati în grele lipsuri si dureri, după un război pustiitor. La un popas, într-un loc cu multi tărani săraci si zdrenturosi „o femeie foarte bătrână, deosebit de aparte” imbrăcată jalnic, apare în fata multimii „deschizându-si cămasa ruptă, să mă lase să văd cum îi bate inima… Cămasa ei era umplută cu ierburi verzi pentru alinarea durerilor”, ea fiind bolnavă de pelagră. „În cele din urmă, cu un gest atât de plin de dramatică simplitate, ce nu poate fi usor de descris, ea mi-a băgat în sân o legătură înfăsurată într-o pânză veche brodată ca si cum… îmi dăruia tot ceea ce poseda”. În acea legatură era un amestec de obiecte ce-i apartinuseră fiului ei, care fusese ucis. „Apoi, ea si-a lăsat fruntea chinuită pe umărul meu si lacrimi mari, mute, grele îi curgeau pe obraji. Am fost foarte miscată de această scenă si am tras-o spre mine pe bătrâna femeie, la care ea imediat m-a sărutat, spre extraordinara oroare a celor de fată. Eu, însă, sunt obisnuită să fiu sărutată de bătrâne femei sărmane.”
Aceste activităti umanitare si formele de asociere pe care le-a initiat si sprijinit pe plan umanitar, literar-artistic, prezentate astăzi în cadrul unei fundatii, care să-i poarte numele si îndeosebi în mass-media, ar putea fi pilde pentru doamnele foarte bogate de azi, sau care detin o pozitie înaltă în societatea românească. Sintetizate într-un volum de către un istoric pasionat, sau de către Asociatia Natională a Femeilor din România si date publicitătii, acestea ar putea fi un excelent îndrumar de organizare si participare a cetătenilor la rezolvarea pro¬ blemelor de viată comunitară. Dar regina Maria si-a dovedit dragostea fată de poporul român si prin activitatea ei pe plan politic si diplomatic international.
Desi războiul se terminase si România se afla din nou în tabăra aliatilor învingători, ea nu avea o situatie favorabilă în cadrul Conferintei de Pace de la Paris, datorită tratatului de pace de la Buftea-Bucuresti (martie-mai, 1918), încheiat cu Germania. De asemenea, circumstantele geo-politice în care ne aflam erau pericu¬ loase: la răsărit triumfase revolutia bolsevică, la vest se pregăteste si se declansează revo¬ lutia comunistă maghiară, cu obiective antiro¬ m⬠nesti pe plan extern. În acest sens, Robert Wolfson si John Laver de la Universitatea Cambridge în cartea lor, Europa 1890-1945, la pagina 236, în cadrul lectiei despre Ungaria, mentionează: Karoly, presedintele republicii Ungaria „în martie 1919 a cedat puterea în favoarea guvernului comunist al lui Bela Kun, sperând ca prietenia acestuia cu Lenin să aducă ajutorul Rusiei în războiul împotriva României”.
În această conjunctură, s-a desfăsurat vizita reginei Maria la Paris, Londra si din nou la Paris, în martie si aprilie 1919. Pretutindeni în acest turneu diplomatic era asaltată de multimi entuziaste de toate nationalitătile, de artisti, filosofi, fotografi, ziaristi si primită cu cele mai înalte onoruri de oamenii politici ai vremii. Spre exemplu, în ziua de 22 februarie/7 martie, 1919, a făcut o vizită lui Clemenceau, unde „am fost primită cu onoruri militare si imnul national, cântat frumos ca un adevărat imn”… „Am plecat în sunetul Marseillaisei, – soarele umplând aerul cu o pulbere aurie”. Sau invitatia de a participa la receptia oferită de presedintele Frantei, Raymon Poincaré, în ziua de 23 februarie/8 martie, 1919, „unde, înainte de a pleca, mi s-a făcut o mare onoare care nu s-a făcut niciodată unei regine, se pretinde că nici chiar regilor. Mi s-a cerut să trec în revistă, garda de onoare… Toti românii mei plângeau de bucurie si inima îmi bătea cu o îndreptătită mândrie...”
Alexandru Marghiloman, care nu era în relatii de simpatie cu casa regală, în Note politice, din ziua de 24 februarie/9 martie, 1919, confirmă cele de mai sus:
„Alaltăieri (vineri) regina a vizitat pe Clemenceau la Ministerul de Război.” Si continuă: „De altfel, multimea se arată cu multă simpatie pentru Regină”.
Obosită uneori până la epuizare, îsi redresează fortele si luptă mai departe pentru interesele României, cu care se contopeste din dragoste pentru ea:
„Oh! Tara mea, eu fac totul pentru tine. Nu există nici o indoială, trebuie să câstig sau să mă duc la fund cu tara mea dragă si cu poporul ei, care a devenit al meu”.
Atât la Paris cât si la Londra, ea a fost preocupată să cunoască îndeaproape forme de asociere si organizare comunitară precum si pentru strângerea de ajutoare. Si, într-adevăr, obtine numeroase ajutoare de la actrita americană Loile Fuler, care creează la Londra, Paris si SUA comitete pentru operele de caritate ale reginei Maria, de la Crucea Rosie Americană, prin colonelul Olds, „ce va încărca 15 vagoane pentru mine”, din Franta, prin gene¬ ralul Gassouin, „100 de vagoane pline de echipamentul de care aveam nevoie si alimente”; de la bătrânul Kessler, două sute de mii de franci „pentru orbii mei din România”.
După încoronarea de la Alba-Iulia, din 15 Octombrie 1922, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari, prin vizitele ce le-a efectuat în Occident si prin călătoria din SUA, regina Maria a făcut cunoscută istoria si cultura poporului român.
Apartinând prin origine si educatie vietii de rang princiar occidental, prin nobletea firii sale, Maria a fost regina inimilor acestui popor, până la sfârsitul vietii sale, în 18 iulie 1938. Prin conceptia sa de viată, si-a înnobilat blazonul mostenit nu prin posesiuni materiale, ci prin cultivarea valorilor spirituale sufletesti iesite din comun. Prin viata sa, ea a iesit din tiparul de regalitate rigidă si a depăsit conceptul clasic de regină cu viată de palat, inaugurând pe cel de regină a cetătii. N-ar putea fi oare considerată ca deschizătoare de drumuri pentru printesele si reginele lumii de azi, din care unele profesează în plan social si desfăsoară activităti publice?
Azi sunt putini oameni care cunosc câtă bucurie, sperantă si prospetime a dat timpului său regina Maria. Multimi delirante din satele românesti, din Paris, Londra si SUA o asaltau. Un alt popor, care ar fi avut o astfel de regină, ar fi făcut din ea o le¬ gendă. Iar noi lăsăm uitarea să îngroape comori de amintiri. Oare, cunoscând comorile si luminile trecutului, chiar dacă guvernantii sustin că „istoria nu tine de foame”, n-am putea face prezentul si viitorul mai curate, mai frumoase, mai prospere?
Acest eseu a fost elaborat în 1998 si prezentat în cercuri stiintifice de specialitate, în cenacluri literare din Bucuresti, dar si elevilor si studentilor cărora le-am predat cursuri. El este doar o abordare selectivă cu privire la viata si activitatea publică a reginei Maria si are menirea de a inspira directii ample de cercetare istorică a activitătii ei în plan poltic, diplomatic, cultural si umanitar, dar si de mediatizare în mass-media românească si străină. De asemenea am inclus acest eseu in cartea mea, Semanatori de Lumina, publicata in 2003 in Romania.
Elisaveta Nica, Oshawa- Canada
|
Elisaveta Nica 4/22/2017 |
Contact: |
|
|
