„Glossă” lui Nicăpetre
„Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si nouă toate;
Ce e rău si ce e bine
Tu te-ntreabă si socoate;
Nu spera si nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.” (Eminescu)
Se aseza pe unul din sulurile de hârtie din tipografia unde se tipărea Observatorul ori pe butucul „tron” de la hambar si dacă era în „mood” ne citea „Glossă” aplecat cumva sub greutatea cuvântului eminescian.
Putea fi acum 25 de ani când grupul de la Observatorul contura „cenaclul” – care astăzi îi poartă numele - frământând idei si punând „tara la cale”, putea fi oricând înainte de acel aprilie 2008 când Nicăpetre a întors spatele si a plecat...”să moară putin”
Sunt 9 ani de atunci si ca mai în fiecare an ne străduim să recompunem omul, acel Petrică Bălănică, brăileanul cu aer de lipovean hrănit de apele Dunării, temelia, de fapt, pe care se ridică monumentul Nicăpetre.
Stia să râdă si să spună bancuri, stia să danseze si să bea, stia să plângă si să iubească frunza salcâmului, stia să înfrunte ignoranta si să se plece în fata întelepciunii si stia, ca nimeni altul, să fulgere cu privirea impostura, dar mai ales, stia să se plece reverentios în fata „Gărzii de noapte” pe care o considera quintesenta a picturii...
Deosebit de uman acest Petrrică Bălănică pe care noi l-am stiut întotdeauna aflat undeva în umbra lui Nicăpetre.
Dumnezeu sa-l odihnească !
„Vreme trece, vreme vine”
|
Tea Nicolescu 4/21/2017 |
Contact: |
|
|
