Străin printre străini si străin acasă - Nicolae Lupan
Nicolae Lupan (16.03.1921, Cepeleutsi, jud. Hotin – 25.01.2017, Paris)
Într-o zi de miercuri, 24 ianuarie a.c., de Sf. Ierarh Grigore Teologul, în Franta, departe de pământul străbun, pe care l-a iubit cu toată suflarea, a trecut la Domnul scriitorul, publicistul, redactorul, editorul, militantul înflăcărat pentru readucerea la sânul patriei-mame a Basarabiei, nordului Bucovinei si Tinutului Hertei, coborâtorul din Tara de Sus, marele patriot român din exil Nicolae Lupan.
Născut în patrie - România Mare, educat în familie si la scoală în credintă si simtire românească, în 1940 si după 1944 s-a trezit, aidoma compatriotilor săi din teritoriile răpite de rusi, în afara Tării, în alte patrii, cu alt nume si cu alte limbi ”materne”, cu o altă ideologie, altă cultură, altă – deformată! - interpretare a notiunilor de adevăr istoric si stiintific, sentiment patriotic, specific national, metodă de creatie, ideal social. A avut destinul feciorilor de tărani basarabeni si bucovineni care au trebuit să completeze rândurile substantial rărite ale intelectiuallitătii autohtone ca urmare fie a retragerii acesteia din calea tăvălugului sovietic nivelator, fie a anihilării ei prin exterminare fizică, întemnitări, deportări, trimitere la muncă fortată sau (prin varii tertipuri propagandistice) benevole în mine, la destelinirea pământurilor din Kazahstan, la construirea magistralei transsiberiene Baikal-Amur etc. Numai un acut sentiment de autoconservare si întelepciunea de tăran instruit si grija fată de adorata logodnică l-au ferit (mai ales că luptase pe frontul de la Iasi contra rusilor!), spre deosebire de unii dintre colegii de scoală si de joacă, fratii, surorile, verisorii si consătenii săi cepeleuteni, de împuscare sau de ”prinderea cu arcanul” pentru a fi trimis la ursii albi. Din aceste considerente a renuntat la cariera de agronom si de viticultor pentru care se pregătise la Grinăuti si Chisinău, angajându-se, mai întâi, ca profesor scolar de matematică, urmând, mai târziu, studiile la Litere la Universitatea din Cernăuti, ca, după absolvire, să devină ”luptător al frontului ideologic”: ziarist-traducător din ucraineană si redactor la publicatia regională ”Vocea Bucovinei”, fondator si animator al postului de radio ”Aici Cernăuti”, redactor la redactia radio Chisinău pentru tineret ”Luceafărul” si la proaspăt înfiintata (1988) Televiziune moldovenească, director al Filarmonicii din Chisinău. În perioada 1958-1970, în virtutea fuctiilor ocupate si a pregătirii profesionale, dar si dintr-o chemare a vocatiei de mânuitor al condeiului, scrie cu febrilitate nenumărate articole, reportaje, schite, povestiri pentru radio, televiziune, mass-media. Însă nici instinctul de autocenzură, circumspectia excesivă, eruditia, capacitătile de organizator, scutul atotsalvator al carnetului de partid, propagarea perlelor din creatia noastră populară si a mostrelor de literatură autentică din patrimoniul national si cel universal nu l-au ferit de acuzatia de nationalism si propagare a culturii decadente occidentale. O atare acuzatie în conditiile draconice de activitate pe tărâmul ideologic echivala cu statutul de proscris. În 1970, cu adevărat, este scos din pâine, îi este îngrădită orice cale de acces pentru exercitarea profesiei. Delicat spus ”profesie”, pentru că nu se putea angaja nicăieri, din dispozitia CC al PCM si a securitătii, nici ca muncitor necalificat, amenintat de pedeapsa dură pentru ”parazitism social”. După trei ani si jumătate de chinuri si lipsuri insuportabile, de umilinte si solicitări de un loc de muncă pe la usile mai-marilor de la Chisinău si de la Moscova, la începutul primăverii lui 1974, devenit extrem de incomod pentru regimul de oprimare sovietic urmare repetatelor adresări din partea Domniei sale către corespondentii unor agentii de presă sau reprezentantii unor ambasade străine, este expulzat cu familia (sotia si trei copii) în Belgia.
Bogătia cunostintelor pe care le detinea din prima sursă (despre rusificarea planificată, asimilarea prin cele mai diabolice mijloace, conducerea de stat străină si mancurtă, accesul limitat al cadrelor nationale, în special al celor basarabene, la posturile de conducere, simularea ”bilingvismului armonios”, dezvoltării fără precedent a culturii si literaturii nationale, relatiilor de prietenie ”frătească” dintre popoarele sovietice, deformarea constiintei nationale, propagarea teoriei natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti deosebite de cea română, propagarea conceptului de apropiere si lichidare a deosebirilor nationale si crearea unui om de tip nou – homo sovieticus, folosirea cozilor de topor nationale pentru stârpirea specificului national si a mândriei de a tine de un neam istoric, teroarea securitătii etc.), a numelor de persoane concrete, posturilor, functiilor detinute, dar mai ales a faptelor concrete întreprinse de acestea îi deschideau exilatului din lumea liberă Nicolae Lupan, în sfârsit, posibilitatea de a renunta la limbajul esopic la care recurgeau creatorii de valori din Uniunea RSS si, respectiv, RSSM si de a spune lucrurilor pe nume. Timp de 12 ani tine emisiuni săptămânale despre situatia din RSSM la radioul ”Europa liberă”. Cca 20 de ani întretine în ziarul ”Cuvântul Românesc” din Hamilton, Canada, cu corespondente despre actualitatea la zi din RSSM, o pagină constantă sub genericul ”Între Prut si Nistru”. În 1975, împreună cu alti colegi de crez, reactivează si sustine fiintarea Asociatiei Mondiale ”Pro Basarabia si Bucovina”, cu filiale si membri în 25 de tări ale lumii. A militat, prin discursuri, memorii către forurile de conducere, atentionări, conferinte publice în marile centre de cultură ale lumii, pentru drepturile românilor din teritoriile ocupate. A întretinut, prin corespondentă, iar după 1989, prin deplasări nemijlocite în România si la Chisinău, relatii cu liderii locali ai miscărilor pentru eliberare si renastere natională, cunostea pe viu caracterele si manifestările, ideile progresiste si erorile fiecăruia. Era un sustinător ardent al micilor-mari realizări ale acestora, dar si un critic intransigent al esecurilor. În polemicile sale se războia nu numai cu cerberii regimului si strangulatorii simtului national (Brejnev, Serdiuk, Bodiul, Sciolokov, Medvedev, Smirnov s.a.), cu lichelismul cozilor de topor locale cu functii de răspundere (Lucinski, Grossu, Lavranciuc, Vidrascu, Lozan, Timus, Constantinov, Botu, Vanda Zadnipru s.a.), ci si cu ”diplomatia”, devierile sau denaturările – voite sau din nestiintă – ale unor conducători sau colegi de breaslă considerati, în genere, de bună credintă (Ana Melnic, Snegur, Druc, Corlăteanu, Podoleanu, I.C.Ciobanu, V. Crăciun etc.) Tocmai de aceea, pe lângă numerosii săi admiratori, avea, chiar printre unionistii si declaratii militanti pentru Reîntregirea neamului, si hulitori dizgratiosi. Nu i-a iertat nici pe conducătorii României postdecembriste pentru asa zisele ”concesii istorice”, pentru lasitatea lor de a aborda problema Basarabiei, pentru recunoasterea unui al doilea stat românesc si ”aburirea” fratilor români uitati că ”ne vom întâlni în UE”. În frecventele sale deplasări la Bucuresti după 2000, unde ne si cunoscusem pentru prima oară în persoană, ne întâlneam adesea, în tovărăsia maestrului Ion Ungureanu, ca să punem tara la cale; în cel mai rău caz, o convorbire la telefon era indispensabilă. Am făcut schimburi de cărti si autografe, m-am bucurat de aprecierea regretatului confrate pentru volumul de versuri ”Coloana infinitului”, l-am flatat prin referirile la vibrantele eseuri ale Domniei sale scrise cu sângele durerii de casă în exil: ”Străin la mine acasă”, ”Plânsul Basarabiei”, ”Scrisoare fratelui meu”, ”Însemnări de destărat”, ”Gânduri de proscris” etc.
Până deunăzi arăta bine, voinic, hotărât, deosebit de lucid, pornit să sfideze veacul si să apuce Reunirea definitivă si irevocabilă, acest vrednic ostas din Oastea Limbii Române si a Reîntregirii Neamului Românesc dezbinat de rapturile ”eliberatorului” din răsărit. Ultimul mesaj public îl rostise cu durere chiar în incinta Parlamentulului României, sala ”Avram Iancu”, acum un an, cu ocazia aniversării a 98-a de la Unirea Basarabiei cu Tara, prilej pe care regretatul combatant nu îl considera euforic, ci motiv de doliu national. Pentru că nimeni dintre conducătorii nostri de după 1990 nu a inclus în strategia dezvoltării statului ”problema problemelor românesti” – reîntregirea provinciilor românesti ocupate în granitele firesti ale Tării, pentru că nu există ”o diplomatie a Reîntregirii”, pentru că nu avem guverne nationale care să pună problema Reîntregirii, readucerii acasă a ceea ce Moscova ne-a furat ca urmare a odiosului Pact Ribbentrop-Molotov.
Ne-a părăsit un mare si vrednic bărbat al neamului, vână de luptător pentru unitatea neamului si a tării din spita Brătienilor, a lui Kogălniceanu, Alecsandri, Iorga, dar ne-au rămas pledoariile d-sale înflăcărate în cărtile, discursurile, memoriile pe care a avut grijă să le depoziteze într-un Fond special al Academiei Române. Idealuri pentru care urmasii îi rămân recunoscători si pe care le vor aduce neapărat la îndeplinire.
N
|
Nicolae Mătcas 4/15/2017 |
Contact: |
|
|
