Poeme Pascale
SPRE ÎNVIERE
unde mă duci umbră călătoare?
abia m-am născut şi m-ai luat
pe aripa ta - şi protectoare
la Iordan -creştin- m-ai botezat.
...nu ştiam că pe pământ e aer,
din care să muşc şi să respir.
nu ştiam că văile de vaier
îmi vor pune-n vise elixir.
m-a-nfăşat măicuţa mea pe-o umbră
blândă...cum sunt ţâţele de zer.
câte-odată noaptea era sumbră
şi pojarul mă chema spre cer...
m-a salvat pe drum o măgăreaţă
ce m-a tras la uger şi mi-a spus
că L-a dus din viaţă către viaţă,
în trupul Mariei - pe Iisus.
vlagă am sorbit din trista Mare.
Taica mă-njura şi mă ierta.
Maica m-a scăldat cu stropi de soare
şi-am crescut vânjos pe umbra mea.
-haide...îmi zicea umbra zorită,
viaţa-i lungă şi avem de mers.
muzele...morgane de ispite,
mi-au dat har să simt al vieţii sens.
am zburat de-a lungul şi de-a latul
şi-am prânzit ades prin puşcării.
m-a ademenit chiar necuratul
să mă-nveţe mari escrocherii.
şi m-au dus pegaşii pe Golgota
şi-am văzut Hristosul sângerând
şi L-am ascultat rostindu-şi iota
ce vestea că va-nvia...curând.
El de mii de ani tot înviază.
noi îl vindem şi îl răstignim.
El ne iartă veşnic şi veghează
cum ne naştem...creştem şi murim.
-unde mergem...umbră călătoare?
mă-ntrebam, de întrebări străpuns.
-gata...mi-a zis umbra protectoare,
azi - la INVIERE... am ajuns.
aprilie - 2017, la Montreal.
|
George Filip 4/14/2017 |
Contact: |
|
|
