Şi, iar, va înflori liliacul alb
Îţi aminteşti cuvintele noastre,
dar, mai ales, înţepătura dragostei.
Ai venit, aici, după ce ţi-ai văzut
imaginea stingându-se
într-o oglindă spartă de durere,
o scânteie ai împrumutat
pentru-a aprinde focul,
lumina ce străbate oceanul trăirilor,
apa ei ţi-a atins gura întredeschisă,
seducător ai îmbrăţişat lichidul divin.
Ploua încet, ploua dulce,
ploua, în tine, în mine, în noi,
ploua cu cele mai dorite atingeri,
din tine în mine, din mine în tine,
- Aşhi di bunu, nu ari mardzânji!*,
îţi spuneam, privindu-te.
Viaţa este făcută, doar, din momente.
- Cu unica mea, la atâta distanţă,
am avut trăiri prea intense,
se răscoleşte în mine tot universul,
nu ştiu ce am în tine uitat!
mi-ai şoptit, prin ploaia binecuvântată.
Din conturul buzelor ai muşcat,
le-ai simţit freamătul, dulceaţa, dorinţa,
aşteptai o prima reacţie, emoţiile
şi lumina stelară,
acea senzaţie de nedesprindere.
Amintiri colorate trec prin noi,
te-ndepărtezi de întuneric şi lumină,
în umbrele ei adânci vrei sa te-odihneşti,
acea parte întunecată vrei s-o filtrezi,
lăsând-o să treacă.
Eşti singur acum cu bătăile inimii,
în adânc focul îţi arde în vâlvătăi,
prin ceaţă, dincolo de orizont, te pot vedea,
un izvor te duce la acel tărâm uitat,
acolo unde sufletele curajoase
îşi îngroapă inima
sub un munte de frunze moarte,
iar îngerii suspină,
căutând mirosuri prin urme,
în speranţa primei raze de soare.
Un ritm fără sfârşit
îşi continuă firul exilat ca tăcerea,
prin limpezimea apelor adânci,
în spatele oglinzii se-aude o mişcare.
Iar este primăvară,
şi, iar, va înflori liliacul alb!
O respiraţie liniştită aşteaptă lumina
din cea mai înaltă octavă,
un dar ai primit,
sensul unui drum cumva uitat,
trezirea iubirii sub clopotul final.
_____________________
* aşhi di bunu, nu ari mardzânji - bun, fără de margini
Sunet coborât din Cer
Fidel inimii, mereu şi nicicând,
te-ntorci la prima trăire,
zbor repetat, la nesfârşit şi irepetabil,
spre cerurile cerurilor,
te desprinzi de lume, ai nevoie
de-o inimă să simtă şi ochi care să vadă.
Vocea mea, rămasă ascunsă,
undeva în cele mai adânci cute,
te poartă-n lumi aşezate lăuntric,
o dulce unduire spre tărâmul din noi.
Copilă cu ochi senini
ce-n suflet mi-ai adus veşnicia,
adu-ţi degetul şi pune-l în coasta mea
de unde-ai fost luată,
schimbă-mi inima, rămâi etern în ea!
- îţi cântă inima înlăuntrul inimii mele,
şoaptele ei îţi poartă paşii spre mine.
Nu clipa te face fericit, nici trăirea ei,
eternitatea iubirii simţite e clipa!
Îmi cunoşteai, dintotdeauna,
adierile notelor
impregnate pe portativul ei!
Am scris muzica ce-ţi linişteşte
zbuciumul anarhiei interioare,
- adevărata apocalipsă de culoarea viitorului -
am apărut în agonia speranţelor
din spectrul undelor armonice.
O, minune a minunilor, sunet coborât din Cer,
reaşezi totul într-o ordine divină!
Prezenţă vie ce trupu-l frămânţi
ca lutul pe roata olarului
până voi lua a ta formă,
mireasmă de la viaţă spre viaţă,
în mine trezeşti simţuri rebele,
un tăvălug pe linia destinului!
Atinge-mă, vei împlini toate aşteptările,
liber voi fi în oceanul viselor!
Pustiit, în hăul înstrăinării te rostogoleai,
drumul tău, înviat cu apele mele,
ţi-aşează dimineţi eterne.
Gol, descoperit în faţa mea,
fă din tot un interes al sufletului,
|
