Melodia Străveche a Naturii
Melodia se derula aparent la nesfârsit. O buclă infinită se repeta într-o secventă ce părea desprinsă dintr-un alt tărâm. Nu era clar cine interpreta partitura. Poate instrumentele muzicale cântau de la sine, constrânse fiind să respecte un cod sursă compilat de o masinărie necunoscută.
— De ce nu se opreste muzica?, întrebă mirat Programatorul.
— Nu îmi dau seama ce se întâmplă, îi răspunse Arhitectul de sistem. Ceva influentează echipamentele de comunicatie să preia această frecventă necunoscută, provenită dintr-o zonă nedetectabilă a spectrului cuantic.
Reglă câtiva parametri afisati multicolor pe o consolă dispusă chiar în fata sa. Tonalitătile deveniră mai clare. Părea să fie un mesaj ascuns în emotia transmisă pe măsură ce-i prindeai ritmul.
— Crezi că există o informatie încapsulată în ritmul melodic?, întrebă surprins Programatorul. Pun pariu că pare a fi o creatie a unor fiinte inteligente.
— Posibil, spuse Arhitectul. Dar nu îmi dau seama de unde provine. Pare a fi alcătuită în altă parte a galaxiei.
— De unde stii?, continuă Programatorul, după care se întoarse către ecranul în care se derulau linii de cod masină, aparent de neînteles.
— Am făcut o analiză spectrografică si am observat prezenta unor componente care apartin unui sistem solar îndepărtat, captat în urmă cu un an de către Centrul International de Radioastronomie, răspunse Arhitectul adâncit în propria cugetare.
— Voi încerca să definesc un program care să coreleze dinamica frecventelor fundamentale si să le transpun într-un limbaj cunoscut, spuse preocupat Programatorul în timp ce degetele sale alergau grăbite pe tastatură.
— La ce limbaj te referi?, întrebă Arhitectul. Unul natural sau unul artificial?
— Practic, orice limbaj reprezintă o conventie artificială de semne asociate unor simboluri pe care le folosim în mod uzual, murmură preocupat Programatorul continuând să includă noi linii de cod.
— Asa este, dar cel natural reprezintă produsul comunicării între fiintele inteligente, pe când cel artificial este utilizat în dialogul cu masinile de calcul, spuse Arhitectul si reglă la auditie maximă sunetele venite din Cosmos.
Trecură câteva ore de muncă asiduă. Transpiratia curgea de pe fruntea Programatorului, dar atentia nu îi scădea în ciuda efortului depus. În final, rulă ultima versiune a codului scris. Imediat pe ecran apărură semne stranii, ce păreau preluate dintr-un alfabet străvechi.
— Poti să faci o căutare în baza de date lingvistică pentru a determina originea acestor semne?, interveni Arhitectul.
— Bineînteles!, răspunse Programatorul. Sunt curios de rezultat, mai precis, doresc să îmi dau seama dacă sunt semne din perioada istorică sau de dinainte de aceasta.
Arhitectul dispăru din cameră, dar reveni după o jumătate de oră cu un terminal portabil, pe care îl atasă la computerul principal al Centrului de Investigare a Inteligentei Extraterestre. De îndată ce îl conectă, se auzi glasul robotic întrebând:
— Doresti să includem acest dispozitiv în cadrul sistemului nostru?
— Da, răspunse Arhitectul. Te rog să realizezi conectarea cu baza de date lingvistice de la Arhivele Culturilor Străvechi.
— Bănuiesc că stii, dar îti atrag atentia, că baza lor de date nu a mai fost actualizată de peste o sută perioade solare, spuse vocea electronică.
— Stiu, dar nu mă deranjează, zise Arhitectul.
— Cred că nimeni nu mai este pasionat de culturile preistorice, comentă Programatorul.
— Normal! Ce putem învăta de la niste barbari?, adăugă zâmbind Arhitectul.
— Barbari? Erau fiinte avansate mental si fizic. Nu aveau nevoie de tehnologie, ci erau într-o relatie directă cu natura, zise cu năduf Programatorul.
— Doreai să trăiesti în acea epocă?
— De ce nu? Calculatorul reprezintă o extensie tehnologizată a mintii si nimic mai mult. Existenta lui confirmă neputinta noastră de a mai dialoga direct cu Universul.
— Credeam că iubesti computerele!
— Gresit! Am ales calea programării din cauza societătii în care trăim. Nu întelegi că aceste masini de calcul au ajuns să dispună complet de viata noastră încât nu mai este clar cine de fapt conduce?
— Nu se putea realiza progresul social fără calculatoare!
— Dogme lipsite de logică! Am involuat, nu am progresat!
— Pe ce te bazezi? Istoria ne vorbeste despre un progres material continuu …
— … dar un regres mental si fizic sistematic prin adăugarea de masinării, care initial păreau că ne ajută munca, dar în realitate, ne răpeau facultăti pretioase si deveneam dependenti de ele.
— Vrei să spui că am ajuns sclavii calculatoarelor fără să realizăm aceasta?
— Chiar nu întelegi că nu mai suntem liberi?
Din tavan se auzi vocea electronică spunând:
— Conectarea cu Arhiva Culturilor Străvechi s-a realizat. În momentul de fată se descarcă tot indexul cu limbile preistorice identificate în Sistemul Solar!
Programatorul îsi pregăti consola pentru a naviga printre nenumăratele cataloage, după care lansă secventa de coduri realizată în acea zi pentru a identifica semnele necunoscute. Urmă o afisare de mesaje care consemnau progresul căutării până când începură să sosească primele rezultate.
— Aha!, zise el. Se pare că aceste semne existau în baza de date!
— Esti sigur?
— Absolut! Iată, rezultatele!
Arhitectul se apropie de ecranul calculatorului si citi rezumatul actiunii de căutare. Nu îi veni să creadă. Se aseză imediat pe scaunul de lângă Programator si lectură până la capăt mesajul, după care se ridică, se îndreptă către un dulap alb, îl deschise si căută un anumit dosar. Îl scoase cu grijă, răsfoi cu înfrigurare si citi o anumită pagină îngălbenită de vreme. Fata îi deveni palidă si aproape scăpă din mână foile prinse într-o copertă metalică.
Programatorul, la rândul său uluit, recitea rezultatul căutării si nu se dumirea în vreun fel. Tastă mai multe parole, interogă până la ultimul detaliu baza de date, după care spuse:
— Răspunsul este corect, dar încă nu îmi vine să cred!
— Mai aveti nevoie de conexiunea cu Arhiva Culturilor Străvechi?, întrebă impersonal vocea artificială.
— Nu, nu mai avem nevoie de ea, spuse Programatorul si decuplă terminalul adus mai devreme de Arhitect.
Acesta îsi revenise între timp si acum stătea în fata ferestrei larg deschise către soarele puternic al diminetii. Abia atunci realiză că primăvara începuse. Copacii înmuguriseră. Frunzele erau de un verde-crud. Păsările cântau voioase anuntând începerea anotimpului vietii.
— Crezi că erau fericiti?, îl întrebă pe Programator.
— Sunt sigur că da!
Respiră adânc aerul proaspăt ce venea de afară. Mângâie marginea pervazului metalic, după care spuse:
— De ce nu au mai revenit în perioada istorică? De ce ne-au lăsat singuri? De ce …
Tăcerea se lăsă între cei doi. Numai melodia se continua dezvoltându-se în teme tot mai ample ce îmbinau trilurile păsărilor, fosnetul copacilor, adierea vântului, freamătul râurilor, vântul câmpiilor si talazurile mării. Ba uneori, se intercalau sunete cosmice, aparent provenind din miscarea planetelor, sistemelor solare si galaxiilor. Era o partitură ce transpunea întreaga simfonie a naturii.
— Cum au realizat înregistrarea? Aveau calculatoare?
— Nu aveau nevoie de tehnologie!
— Dar cum poti să îmbini atâtea tonalităti si mai mult, să le transpui în semne corespunzând unui limbaj primordial universal?
— Simplu!
— Adică?
— Puterea gândului!
— Gândul? Ce este el? O zvâcnire de energie electromagnetică. Nimic mai mult!
— Oare?
— Crezi că ar putea fi mai mult? Dar la scoală am învătat …
— … uită ce ai învătat! Sau mai bine zis, învată din nou!
— De la cine?
— De la tot ce este în jur! Intră în contact direct cu Universul!
— Tu esti un Programator, nu întelegi decât codurile-masină!
— De unde stii?
— Ai o altă calificare? Eu sunt Arhitect, adică integrez sisteme, disting ansamblul si compun obiective!
— Asa crezi tu!
Programatorul se sculă de la consola calculatorului, care brusc începu să afiseze panicat mesaje de alertă.
— Vă rugăm să verificati sistemele de sigurantă, se auzi vocea robotizată. S-a realizat o accesare nepermisă în zona confidentială a Centrului!
Becurile de avarie se aprinseră de-a lungul culoarelor. Usile se blocară imediat. Soneriile începură să zbârnâie asurzitor.
— Cineva încearcă să distrugă integritatea sistemului de calcul, se auzi din nou din partea Calculatorului central.
Dar Programatorul stătea linistit în fata ferestrei larg deschise. Respira linistit aerul dătător de viată al naturii. Nelinistit, Arhitectul îl întrebă:
— Cine esti tu de fapt?
— Cine sunt eu? Crezi că are vreo importantă?
Melodia cosmică se auzea în continuare, desi Calculatorul central încerca oprirea ei. Aceasta făcea să zbârnâie toate încheieturile metalice ale clădirii. Circuitele electrice suprasaturate de încărcarea energetică pusă asupra lor cedară pe rând.
— Avarie maximă! Sistemul de producere a energiei a colapsat! consemnă cu un ultim efort Calculatorul central, după care se asternu tăcerea si întunericul. Doar lumina de pe fereastră mai făcea să se vadă, destul de vag, obiectele din încăpere. Însă melodia cosmică se reluă, memorată fiind de elementele compozite ale imensei clădiri cu 20 de etaje ale Centrului.
Brusc, usile se deschiseră si aerul exterior pătrunse în toată clădirea. Oamenii panicati se înghesuiau pe scări pentru a iesi cât mai repede.
— Vrei să mergem?, îl întrebă Programatorul.
— Da, bineînteles, răspunse livid Arhitectul.
Iesiră imediat din clădire si o priviră cum tremura din toate încheieturile. Strania melodie se auzea acum în exterior. Stâlpii de energie electrică o preluară. Autovehiculele parcate în fata clădirii fredonau si ele aceleasi tonuri astrale. În scurtă vreme, muzica străveche se răspândi în întregul oras învecinat, de unde se transmise mai departe către alte asezări umane.
— Cam o oră si gata!, spuse Programatorul.
— Gata ce?, îl întrebă înspăimântat Arhitectul.
— Asteaptă si vei vedea!, îi răspunse misterios Programatorul.
Stâlpii de înaltă tensiune scoteau scântei aprinse si începură să se dezintegreze. Structurile metalice se transformau în particule minuscule de fier si cărbune, fiind preluate de vânt. Oamenii ieseau din case. Fabricile dispăreau una după alta. Obiectele din material plastic se preschimbau într-un grafit umed, pe care o ploaie neasteptată îl făcu să se scurgă în pământ. Melodia se relua în fiecare obiect industrial si în orice lucru ce nu purta pecetea naturii. În scurt timp, centralele atomice se opriră. Particulele radioactive, tinute în captivitate pentru productia de energie electrică, se recombinară în structuri minerale complexe ce se scurseră fără zgomot în pământ. Pesticidele se descompuseră în substante anorganice pe care plantele le absorbeau cu nesat.
— S-a terminat?, întrebă uimit Arhitectul.
— Imediat se încheie!, spuse Programatorul.
Si brusc, melodia cosmică trecu de la obiectele artificiale la oameni. Corpurile lor începură să strălucească puternic. Implanturile medicale se topeau pe măsură ce organele se refăceau de la sine. Afectiunile interne dispăreau ca prin farmec. Agentii patogeni dispăreau fără urmă. Fetele întinereau. Vigoarea lua locul palorii. Tineretea înlocuia bătrânetea.
— Mai urmează ceva?
— Da, mai sunt câteva detalii, dar vor fi remediate în câteva zile, mai precis, după ce se va realiza recombinarea corpurilor dispărute de-a lungul istoriei!
— Înviere?
— Dacă vrei să îi spui asa, de ce nu?
— Si după aceea?
— Marele salt!
— Către ce? Spre ceva nou?
— Nicidecum! Mai nou nu înseamnă mai bun!
— Atunci?
Dar Programatorul nu îi mai răspunse. Devenea evident că Ordinea Străveche revenea pe Pământ si lungul Exod prin pustiul tehnologiei se încheie în acea singură Zi. Nu întâmplător ea a fost numită ulterior ca „Ziua Omenirii”, fiindcă în decursul unei perioade solare, umanitatea a revenit la statutul primordial detinut înainte de intrarea în Exodul Uitării. Planeta respira acum prin toate creaturile ei. Melodia cosmică se auzea deslusit asemenea unei simfonii în care fiecare obiect al naturii si fiecare fiintă îsi avea un anumit loc prin tonuri si ritmuri specifice.
— Hei, Programatorule, ce vei mai lucra de acum înainte?
— Dar tu, Arhitectule, ce sisteme vei mai concepe?
Amândoi râseră cu poftă pe măsură ce culegeau fructe proaspăt apărute în copacii din pădurea învecinată cândva de o clădire înaltă ce adăpostea faimosul Centru de Investigare a Inteligentei Extraterestre.
— Ce reprezenta acest Centru?, întrebă mirat un copil pe tatăl său tinându-l de mână.
— Nu stiu exact, dar oricum apartine preistoriei!
— Adică existau oameni care investigau natura folosind niste obiecte ciudate numite calculatoare?, insistă copilul
— Cam asa ceva, dar stii bine că nu ai nevoie de tehnologie pentru a obtine ce doresti din partea marelui Univers!
Dar amândoi râseră la unison pe măsură ce se îndepărtară alergând pe câmpiile verzi si nesfârsite ale planetei Pământ!
aprilie 2017
|
Octavian Lupu 4/11/2017 |
Contact: |
|
|
