Canada la 150 de ani ; “Dear Canada”
Dragi copii, dupa cum ati vazut si voi, a devenit o traditie, în paginile ziarului Observatorul, de a marca aniversări ale unor scriitori renumiti ai literaturii pentru cei mici...si cei mari, cum a fost , anul trecut, celebrarea lui Beatrix Potter, creatoarea lui Peter Rabbit, sau mai recent, cea a lui L. Ingalls Wilder, prin colectia ei unică de povesti “Little House”
De data aceasta însă vom sărbători o tară care se numeste Canada si care împlineste 150 de ani, anul acesta. Da, si tările au anii lor de nastere asa cum si voi, copii, îi aveti pe ai vostri.
Multi sărbatoresc Canada comemorându-i eroii, altii, plantând copaci si flori sau ajutându-i pe nevoiasi…Noi însă vom sărbători Canada prin povestile ei, care sunt la fel de importante ca si locurile, istoria si poporul ei. Dar povestile acestea nu sunt cele pe care vi le citesc bunicii sau parintii înainte de a merge la culcare, acestea sunt povesti pe care le veti descoperi voi singuri. Eu numai am să vă dezvălui titlul, care este “Dear Canada”, si alte câteva aspecte pentru a va stârni interesul pentru ele.
“Dear Canada” este un ciclu de cărti, care si-a început publicarea în 2001. Fiecare carte este formată din mici jurnale, scrise de copii canadieni sau deveniti canadieni, care, desi au trecut prin momente dificile în viată , văd în Canada tara unde o promisiune sau un vis pot deveni realitate, iar această realitate o pot numi în cele din urmă, firesc, “home” .
Astfel din mărturisirile lui Kit Pearson aflăm că, în timpul celui de-al doilea război mondial, multi copii, cunoscuti în istorie sub denumirea de “war guests”, din Marea Britanie au fost trimisi în Canada spre a fi în sigurantă, iar ei chiar au fost în sigurantă pe un pământ încă “…too vast and wild”, cum numeste autoarea tara gazdă.
La fel de impresionante sunt însemnările lui Zayd Hassan, care prin jurnalul său devine mesagerul unui fapt istoric, pe care noi, oamenii, aproape că l-am uitat. Istoria lui personală este istoria oamenilor din Asia, care de-abia prin 1960 au câstigat dreptul de a imigra în Canada. Cu mărturisiri ca“ But I do mean to record my history, our history, as if it were as important” sau “ I might find value in keeping a journal”, aflăm că familia sa încet încet îsi stabileste un cămin în Canada, “a land with no mango and not a wild parrot to be seen”, dar intr-o Canadă, unde frunza rosie de artar este parte a steagului Canadian, sub adierea căruia profesorul îi permite lui Zayr să-si spună rugăciunea, în traditia locului lui natal lăsat în urmă.
Si pentru că profesorul l-a învătat pe Solomon “how to love words”, Solomon scrie. Si el scrie despre familia lui, care a fost obligată să-si părăsească tara natală-America, prin anii 1850, si să se stabilească în Canada, unde se pot bucura de libertatea de a fi doar cetăteni ai unei tari, nu “negroes”, unde părintii lui se se pot “certa”, când este vorba de viitorul copilului lor să ajungă doctor sau ministru, iar copilul să aleagă să fie avocat.
Copii supravietuitori ai Holocastului au devenit canadieni, “living a Canadian life, in English”, iar Miriam ne-o confirmă prin jurnalul ei, care ia forma unor scrisori fictive adresate surorii ei, dispărute în Polonia, în timpul exodului.
“Books and pages contain gold and jade” îi spune tatăl fiului său Wong Joe-on, venit din China, în Canada, unde a constatat, cu tristete, că nu sunt cărti în limba lui nativă, în schimb se poate bucura de libertatea de a scrie si publica în limba chineză, dovadă că însemnările lui, în colectie, sunt traduse.
Deci, dragi copii, dacă tineti si voi un jurnal în limba română sau în limba engleză în care v-ati notat ziua sosirii în Canada, ziua când ati învătat să patinati, când ati mâncat sirop de artar pentru prima dată…întotdeauna va exista o pagină deschisă în ciclul “Dear Canada” ce vă v-a găzdui, asa cum însăsi tara Canada “from sea to sea” găzduieste de secole oamenii “from all over the world” .
Iar acum am să vă fac si eu o mărturisire. Cu plăcere reproduc un paragraf despre Canada, din jurnalul lui Hattie, venită din Taiwan: “ Here people obey more rules and the houses all have numbers and sit in a row… The land looks real now”.
Adriana Gheorghiu/ Brampton
|
Adriana Gheorghiu 4/10/2017 |
Contact: |
|
|
