Octavian Goga ( 1 April 1881 – 7 May 1938 )
"Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În fata strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii
Si-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte, -- orânduie-mi cărarea!" Rugaciune
În prima zi de aprilie a anului 1881, primăvara le-a dăruit părintilor Iosif Goga (preot) si Aurelia Bratu (învătătoare), primul lor vlăstar:Octavian Goga.
În satul Răsinari, jud.Sibiu, si-a trăit copilăria alături de nevoile tăranilor, întelegându-le de mic traiul foarte greu pe care-l duceau sub asuprirea ungurilor.Scoala primară a urmat-o tot în satul natal, având multă vreme învătător pe Moise Frătilă, un intelectual patriot, pe care si-l elogiază mai târziu în poezia "Dascălul". Primele sale versuri au fost dedicate tăranului român, care:
" de dimineata până seara, tot lucra necontenit/ Dar cu toată osteneala,/ Tot este nepretuit ".
Prima poezie îi apare în "Revista ilustrată", condusă de Ion Pop Reteganul, care-l încurajează cu următorul mesaj: " ai talent tinere amic, cultivează-l cu diligentă, că poti deveni mare...".
Astfel că la nici 17 ani, talentul lui " Nic. Otavă" era deja recunoscut si în liceul unguresc din Sibiu, unde era înscris.
În 1899 se transferă la liceul românesc din Brasov, înscriindu-se apoi la Universitatea din Budapesta (1900), la Facultatea de Litere si Filologie.
Majoritatea poeziilor ce-au urmat au fost dedicate în continuare poporului român, Octavian Goga, fiind declarat de "Revista ilustrată" ca fiind : " talentul original inspirat numai de sufletul poporului" (Clăcasii, Plugarii, Cosasul, Graiul pâinii etc.).
"Dăscălita" este o frumoasă poveste în versuri dedicat'e sorei sale Victoria, decedată de timpuriu.
În 1902 înfiintează revista "Luceafărul", astfel dovedindu-se si un bun gazetar si prozator, reusind peste ani si ani să stabilească o strânsă legătură sufletească cu cititorii din Transilvania ce-si căutau dreptatea socială. Octavian Goga se considera: " un deschizător de drumuri, un om care filtrează durerile poporului prin sufletul lui si se transformă în trâmbită de alarmă".(Fragmente autobiografice).
Chiar dacă gloria sa a cuprins si alte calităti ca aceea de dramaturg, traducător sau politician(prim ministrul României) , pentru mine a rămas eternul poet ce a stiut mereu că :
" La noi sunt codri verzi de brad /
Si câmpuri de mătasă;/
La noi atâtia fluturi sunt, /
Si-atâta jale-n casă./
Privighetori din alte tări/
Vin doina să ne-asculte;/
La noi sunt cântece si flori/
Si lacrimi multe, multe..."
|
Nicoleta Statie 4/1/2017 |
Contact: |
|
|
