Lumina Ochilor o carte de Silvia C.Negru
Chiar dacă avem impresia că stim ce vrea să însemne un poem în trecerea vremii, chiar dacă nimic nu ni se mai pare nou si că totul s-a spus, lucru în mare parte adevărat, iată că, totusi, fiecare artist, poet în cazul de fată, reuseste să găsească o notă nouă în muzica universului, o nuantă diferită care vine să îmbogăsească expresia infinită a lumii. Poezia s-a statornicit a fi, prin secole, o prelungire a strărilor afective, stiind că fără trăire interioară nici gândul n-ar avea acel halou care să dăinuie, să zidească, să imprime un anume sens existential.
Aceste coordonate se impun a fi luate în seamă dacă lecturăm oricare dintre cele opt volume semnate de Silvia C Negru, din 1985 si până în prezent. Evident că avem de-a face cu un îndelung exercitiu liric, poezia nu este un culoar ocazional pentru poeta care, profesoară de limba si lietratura română fiind ca formatie intelectuală, a stiut de la bun început că rezonanta unui cuvânt este foarte importantă. Este elementul fără de care nu putem vorbi de artă.
Luând în seamă acestea, fireste că, nici în recentul volum, intitulat Lumina ochilor, Editura DPP, David Press Print, Timisoara, 2017, autoarea nu face exceptie de la principiul reverberatiei pe care trebuie să o aibă cuvântul poetic. Poate fi asociată cu o lumină care vine din interiorul cuvântului si al frazei stilizate artistic. Este o lumină care uneori arde, despică sensurile, doare, duce către esente.
De aici pornind, de la simbolul luminii acceptat în volum ca element creator, se bifurcă si acaparează cititorul o sumedenie de alte sensuri despre viată si jerfă, despre trecere, prin dor si tristeti, despre credintă si apocaliptice asteptări sau tăceri. O lume poetică densă de trăiri esentiale. ”Mitul genezei noastre umblă pe străzile cu dor./Drumul îti deschide arc de armonie-/un miez de lumină într-o poezie”, Răgaz, pag 46.
Nimic superficial, nimic personal as spune, chiar dacă uneori, o trăire în aparentă este individuală, în vers capătă dimensiuni generic umane. Totul este raportat la Creatia divină, la forta guvernatoare a lumii si vietii si, din acest raport, om univers, versul îsi trage esenta. O ramură, o floare, marea sau durerea, strigătul, însingurarea, toate sunt legate într-un cerc vital, detreminat de o fortă misterioasă si unică. Expl. ”Soarele leagănă un mugur, ca pe un prunc, /pe umbrele noastre, atestând, trecerea ta în cuvânt / „Mugur de magnolie”, pag 79, sau, simbolicul poem, „Tânguire’”, prezent si pe coperta a 4-a: Privesc spre tine, că Te stiu Olarul/acestui vas de lut sub focul iritant,/mi-e sufletul bogat/spre grija timpului rămas/si port umbtrită vraja unui singur glas /Azi, tânguirea mea/ îl vrea în universul ei, mai des/ Învredniceste -o roabă, Doamne,/ Căci, n-are de ales.”
Dacă lumina-creatoare, lumina –simbol este cheia esafodajului poetic, desigur si titlul sustine afirmatia, nu trebuie să ne imaginăm că viata ar fi un lung sir de raze străvezii. Rămân, ca efigii, numeroase si firesti „semne ale timpului”, precum se vede chiar din poemul cu acelasi titlu.
Viata cunoaste pârjolul iubirii, al căutărilor esentiale, fără de răspuns imediat, axa lumii trece obligatoriu prin toate stările mai plăcute, mai dulci sau vijelioase, toate sunt necesare. Toate, sunt parte dintr-un rotund existential. Precum în excelentele versuri:
„E nevoie de alb si albastru, peste-ntuneric,/să rotunjească semintele trupului cu har/la ora Pământului, or febra sufletului/e nota întreagă a spiritului. ”Semintele timpului,” pag.13/14 SAU,
„Cum ar fi să porti pe umăr/fulgii permaneti de nea?/Să stii steaua în risipă/razele vâslind cu ea? Împlinirea peste clipă/când zădărnici-ai grea,/Creatorul sferei tale/te-ar putea identifica... Un cuvânt, cuvânt rămâne/Suflu peste albul zilei.”pag.17, Împlinire.
Sensurile versurilor este foarte pertinent subliniat si în prefata volumui semnată de Vasile Bogdan si din care cităm :
„ Aici fiecare cuvânt iradiază, împreună. În căutarea propriei priviri, doamna Silvia C.Negru ne ajută pe noi să scrutăm viata si lumea mai adevărate si mai frumoase decât sunt, asa cum le-a descoperit după ce a început să vadă. Să iubim, să fim iubiti, rostul nostru în Marea Trecere.”
Volumul degajă o notă de întelepciune si echilibru vital. Invocarea unor principii filozofice, de pildă, Husserl, cu fenomenologia sau Sf. Augustin sustin amprenta „ intelectualistă” a autoarei, asa cum bine a fost numită de remarcabilul critic literar, Academicianul Eugen Simion.
|
Veronica Balaj 4/1/2017 |
Contact: |
|
|
