Vă propm să visăm împreună ... cu Luiza Teodorescu
Cu această „notă” se deschide cartea de POEZII * a Luizei Teodorescu , cea care debutează în literatură la 63 de ani . Desigur nu este elegant să dezvălui vârsta unei doamne , dar în cazul nostru - cu scuzele de rigoare - este chiar necesar , pentru că explică iubirea de o viaţă a unei veritabile artiste cu un drum intersectat de valori estetice diverse , venite din varii laturi ale artei .
„Mi-aş dori să citim poezie
Muşcând felie după felie
Din pâinea coaptă la raze de soare
De ziua Mariei cea Mare .”
Emigrând în Germania Federală în anul 1977 , Luiza Teodorescu a lăsat deoparte vechile preocupări tehnice şi s-a dedicat pasiunilor din tinereţe : muzica, literatura şi dansul, obţinând chiar o calificare superioară ca profesoară de balet de la Österreichisches Ballettzentrum der Gesellschaft füt Musiktheater** . Din 1986 a înfinţat o şcoală de balet la Koenigstein în colaborare cu vestiţii coregrafi şi balerinii ruşi Anatoli Borsov şi Serghei Gromov de la Academia de dans şi Teatrul Mare ( Bolşoi ) din Moscova . Alături de soţul său , profesorul şi scriitorul Alexandru Teodorescu , organizează din 1994 o Săptămână internaţională a artelor în cetatea din Koenigstein , bucurându-se de colaboratori celebri : coregraful Mark Jermolov , pictorul Corneliu Vasilescu şi regizorul Keneth Michaels . În 1999 , autoarea noastră a fondat şi conduce asociaţia Punte între est şi vest , cu scopul de a promova tinere talente din fostele state estice prin burse , concerte , spectacole diverse şi workshop-uri .
Luiza Teodorescu , mare amatoare de poezie încă din copilărie , a devenit creatoare spre vârsta matură . Actuala plachetă , apărută în condiţii grafice de excepţie , este un cadou făcut de soţul său , cel care i-a adunat diversele încercări şi le-a tipărit ca o surpriză pentru dânsa .
Universul tematic al culegerii nu este foarte larg , în cuprinderea sa găsim preamărirea naturii , fiorul dragostei , închinarea religioasă , memoria mitică naţională ...
„ Dă-mi trupul tău
Dă-mi trupul tău ,
De sufletul nu poţi să-l dai ,
Să îl acopăr cu sărutul
Sfios ca florile de mai .”
Cultura autoarei , obţinută în ani de lungi călătorii , studii şi lecturi diverse , aduce nu de puţine ori senzaţia de livresc :
„Nuferii albi ai lui Monet
Nuferii albi ai lui Monet
Irizată lumină răsfrâng .
În calote verzi înfloresc ,
Albastra penumbră
Străpung si plutesc;
Lacuri cu mâlul pe fund
Frumusetea ascund ,
Ce o vezi explodând
În subtilul transfer
Intuit de Baudelaire .”
Sau cu umor fin ca în poezia Să beau o sticlă de absint :
”...Mai iau o sticlă , scot un dop .
Paul îi spune lui Lautrec :
- Cred că-n Haiti o să plec
Dar tu ce faci ? Rămâi pe sec ?
- Rămân , în absint să mă-nec...”
Închinarea către Divinitate este transcrisă în vers si rimă folclorice , mai aproape de credinta străbună simtită ca obligatorie de către poetă :
” Rugăciune
Ceară icoane ,
Iartă-ne Doamne !
Pe cruce Crist
Priveste trist ,
Zâmbet curat
În argint încrustat .
Putere Dumnezeiască
Rog să-L trezească .
Să vină , să vină ,
Drum , viată , lumină ,
Lacrimi ne curg pe icoane ,
Ajută-ne Doamne !”
Privirea asupra naturii este nu odată influentată , probabil fără intentie , de Blaga , Barbu , Arghezi , Eminescu ...
”Verde stejar din codru
Verde stejar din codru
De brazi înconjurat
Să îsi cânte prohodul
În jur s-serpuieste
Par cerul că-l atingi
Dar sugrumat , cu timpul ,
Încet , încet , te stingi .”
Versurile închinate necuprinsului mării ritmează cu valul ce bate în tărm :
”În mare
În mare , cernută ,
Cenusa praf
Străluceste-n soare ,
Fără epitaf .
Perla renăscută
În sidefia scoică
Asteaptă pescarul .
Resemnată , stoică ,
Din adâncuri scoasă ,
Mijloc alb de floare .
Atârnă la gâtul
Altei muritoare.”
Ploaia rece în balans cu căldura căminului ne reamintesc pe Cosbuc si pe Bacovia ce se regăsesc în alchimia autoarei :
”Afară plouă monoton
Afară plouă monoton ,
În casă-i cald si bine ,
Inele albe ies pe horn ,
Înlăntuite , line .
Pârâie focul în cămin ,
Se-naltă rubiniu ,
Strigăt de jale parcă vine
Din lemnul încă viu ...”
Sau si mai clar în Peisaj de toamnă în Koenigstein :
”... Cald si bine e în casă ,
Vreascuri trosnesc în cămin ,
Pâinea caldă e pe masă
Lângă o carafă cu vin...”
Luiza Teodoresc nu refuză între antecesorii săi întru ale poeziei nici pe începătorii Vacăresti :
” Tainic într-o grădină
Tainic într-o grădină
Am priponit iubirea de o floare
S-o tin doar pentru mine ,
S-o văd cum creste mare .
Petalele le-am mângâiat ,
Tesutul diafan
Să înflorească am asteptat ...”
Eu , nu stiu de ce , cred că autoarea este o orăsancă îndrăgostită de natură , amatoare de poezie în general , ceea ce include si versul popular care nu de putine ori dă ritm si rimă poemelor sale , cititoare de clasici români si europeni , tributoară senzatiilor imediate si transpunerii lor în rând ritmat , uneori neprelucrat mai târziu , dar si o urmasa a lui Epicur cu sau fără recunoasterea faptului . Luiza Teodorescu , prin ceea ce dovedeste în scris si în fapte este o poetă cu viitor , a cărei cosacrare o asteptăm , cu conditia să respecte ceea ce scrie în Glossă :
” Nu poti să-i faci isteti
Pe cei cu mintea scurtă .
De vrei ceva să-nveti ,
Întreabă si ascultă .”
Diaspora românească în totul ei si cele din Germania si Franta (unde autoarea locuieste alternativ) dar si literatura română din tară se pot astepta de la surprize plăcute din partea doamnei Teodorescu .
Cu conditia să crească , ceea ce nu este prea târziu si nici interzis la orice vârstă .
________________________________________
* Luiza Teodorescu : Poezii , 2017
** Centrul de balet al societătii pentru muzică si teatru din Austria
|
Mihai Miron 3/29/2017 |
Contact: |
|
|
