Laura Ingalls Wilder - scriitoare pentru copii
150 de ani de la nasterea scriitoarei Laura Ingalls Wilder ( 1867-1957)
Dragi copii, sunt convinsă că până acum ati citit sute de povesti cu animale si păsări, cu eroi si zmei, cu vrăjitoare si printese, cu tărâmuri magice si lumi dispărute, cu extraterestrii si oameni ai viitorului.
Dar ati citit voi vreodată o poveste la sfârsitul căreia să-i spuneti mamei si tatei că povestea pare să fi fost scrisă în casă la voi?
Daca n-ati întâlnit încă această carte, am să vă ajut eu s-o găsiti. Este vorba despre ciclul de povesti “Little House”, de scriitoarea americană Laura Ingalls Wilder, de la nasterea căreia s-au împlinit în luna februarie 150 de ani.
La 65 de ani, L.I. Wilder începe să scrie povesti pentru copii. Eu as spune că, de fapt, a scris o singură poveste, cea a copilăriei ei, copilărie ce s-a identificat cu anii de mari încercări pentru părintii ei, Pa si Ma, în a-si construi un cămin.
N-o să vă vină a crede în câte locuri si-au ridicat ei o căsută, ca apoi să fie nevoiti să plece mai departe.
Dacă aveti vreo hartă a statului America la îndemână numai urmăriti traseul: Wisconsin-Missouri-Kansas-Indian Country-Wisconsin-Minnesota-Iowa-Eastern Dakota Territory-South Dakota. Iar poporul american a numit acest treaseu Laura Ingalls Wilder Historic Highway, iar de-a lungul uriasului drum locurile si muzeele, dedicate vietii scriitoarei, pun spre vânzare, pentru turistii-cititori devotati ai lui “Little House”, obiecte ce amintesc de cele din cărti: păpusi, sorturi, bonete, cărti de bucate si, bineînteles, editii speciale ale povestilor publicate.
Am mentionat cele de mai sus ca să vă dau o măsură a gradului mare de popularitate al scriitoarei, împotriva faptului că în cărtile ei nu e nimic fantastic, niciun personaj nu are puteri magige, muritorii nu se bat cu zmeii... L.I. Wilder a povestit pur si simplu despre tatăl ei, care mergea la vânătoare, care construia casa cu lemne din pădure, despre mama ei, care făcea unt din lapte si se îngrijea de gospodărie…despre cum seara, la adăpost de viscol, Pa cânta la vioară pentru Laura si surorile ei, Mary, Carrie, Grace, iar Ma le învăta poezii.
Toate cărtile lui L.I.Wilder au darul de a crea ceea ce copilul, omul matur de mai târziu, îsi doreste cel mai mult în viată: căldura si intimidatea unui cămin sau cum însăsi scriitoarea mentionează “ a snug and safe home life”. Fiecare naratiune este o poveste a unui început, este o lectie despre ceva, lectie bazată pe principiul lui “learn by doing and do by learning”, este un moment de răgaz, o tesătură a vietii ce începe cu focul în vatră, este apropierea de Pa si Ma, cum numai când esti copil o încerci.
În ”Little House” e cald si bine, nu pentru că au intervenit spiridusii sau zânele bune în viata ta, ci pentru că tata a vânat un iepure si tu, copil, ai ce mânca, pentru că mama tocmai a terminat de făcut patul, iar tu, copil, poti dormi în el linistit fără să-ti pese de lupii ce urlă la marginea pădurii.
Citind “Little House” ai sentimentul că nimic din vitregiile naturii sau ale istoriei nu te poate atinge pe tine, copil.
Necitind însă “Little House” este ca si când mestesugul de a tese covoare, arta de a transforma lemnul în lingură ar dispare, e ca si când povestea de seară, spusă de bunici si părinti, s-ar ascunde în adâncul oceanului, lăsând în urmă doar vocea de plastic a discului.
Da, am trăit pentru o clipă această teamă, că voi, copii, n-ati mai citi genul acesta de povesti. Sper ca rândurile de mai sus să vă stimuleze dorinta de a căuta “Little House”, iar dacă sunteti încercati de o asemnea dorintă, atunci, sigur, vă veti dori si “a snug and safe home life”…FOREVER.
Adriana Gheorghiu - Toronto
|
Adriana Gheorghiu 3/17/2017 |
Contact: |
|
|
