Când zbori
Când zbori, usor ca un scatiu,
Dacă norocul îţi surâde,
Urcând spre cerul siniliu
Dispar a lumii laturi hâde.
Privirea-ncumetând arunci
Spre munţi si râuri si cătune,
Si spui ca Dumnezeu atunci,
Că-i bine si că toate-s bune.
Vreodată, norii , efemer,
Pod fără margini fac si cară
Usoare suflete la cer,
Si-i podul alb Sfânta Fecioară.
Iar alteori ceru-i posac;
Nori grei se răsucesc odgoane
Si împletesc adânc hamac
De fund de cer prins în piroane.
În el, molatec tolăniţi,
În giulgiu-‘nfăsuraţi de noapte,
Păcat si moarte stau lipiţi,
Ca doi amanţi, vorbind în soapte.
Un miel, ce nu-l mai vrea turmá,
De-l vezi pe vinete ponoare,
O jertfă tainic va urma,
Zburând spre un apus de soare.
Când noaptea, fără lună zbori,
O mare neagră de cerneală
Îţi dă adesea reci fiori:
Deasupra si sub tine smoală!
Un duh te trage-acolo-n hău
Că tot te-ai duce spre abise…
Tu mâna-‘ntinzi la Dumnezeu
Si strigi: “ Mă trage-n sus Iisuse!”
Dar înspre ziuă, negresit,
Când zâna nopţii stele-adună,
Pe voal de rouă aurit
Încet se-‘nalţă Vestea Bună!
Somerville, MA,
Sf. Mc. Codrat, Ciprian şi Dionisie (Post)
|
