”Condeiul fermecat” – poezii
(Nasha Canada Publishing, Toronto – 2017)
”Condeiul fermecat” e o reală surpriză pentru literatura română contemporană. Ion Segărceanu este un mare poet al sufletului natal, un romantic contagios. Poemele sale mi-au mers direct la inimă. În ele e usor sesizabil un duios – alinător fior liric blagian. Felicitări si urări de deplin succes si de multi ani creatori! Din bogatul ”bilant” editorial al autorului, înteleg că pentru celebrarea celor 80 de anotimpuri aniversare ale sale, acesta plănuieste un volum antologic – ”Vis si Poezie”. Îl astept cu mult interes si firească nerăbdare... (M.N.Rusu, critic si istoric literar, redactor sef al revistei Lumină Lină – Gracious Light, New York).
EU RĂMÂN CE SUNT: POET*
M-am născut în sat, pe Siu,
La izvorul nostalgiei
Si de mic râvnii să fiu
Sol si domn al Poeziei.
Rob la barzi în toată voga,
Iscodii ce drum s-apuc:
Eminescu, Blaga, Goga
Si Arghezi, si Beniuc...
Scris-am, scris în fapt de zi
Îmbătat de flori si soare
Si-am tot scris în nopti târzii
De nelinisti si visare.
Criticastri plini de toane
S-au fost otărît la mine:
Las-o baltă bre, Ioane,
Că Poesis nu-i de tine!
Mi-au zis fantii cum că dorul
E un simplu moft, un fard
Si s-o iau mai cu usorul,
Să uit ”Fuga din hazard”.*
Scribălăi cu minte vană
Mă taxară desuet,
Că n-am, vezi, otravă-n pană
Si nici... chică de poet.
Dar eu n-am luat în seamă
Aste ifose vocale,
N-am plătit la nimeni vamă
Să-mi urmez aleasa cale.
Celor ce, dintr-o citire,
M-au primit cu drag la ei
Le-am răspuns duios din fire:
-Bun găsit, frătânii mei!
Fără trucuri de bravură,
Tâlcu-adânc al armoniei
A fost unica-mi măsură
În balanta poeziei.
Cu condeiu-mi brav în priză,
Dezinvolt, ori mai discret,
Punând sufletu-mi drept miză,
Eu rămân ce sunt: POET...
*Vol. meu de debut liric editorial,1970.
MOARA DULCILOR CUVINTE
Hai la moara de cuvinte
Care macină întruna:
Spune multe, dar nu minte,
Căci nu stie ce-i minciuna.
Moara mea e-o moară lină
Care merge doar cu apă,
Apă dulce, cristalină
Din ea ciutele se-adapă.
Macină idei, imagini
Si păreri, din zori în noapte,
Gata de transpus în pagini
Pentru doruri, visuri, fapte.
Cu-asa valturi, zor si har
Si cu bravul ei renume
Sunt un bun, bogat morar
Cum nu-s multi în astă lume.
Vezi lucind acolo-n zare
O clădire snoabă, grea
Duduind sforăitoare?
Aia nu e moara mea!
Căci a mea e-o veche moară
Care pare ca si nouă
Si nu-i pasă dac-afară
Cade frunză, ninge, plouă.
Ah, muta-mi-as moară, casă
Mai spre vadul cel molâu
Unde-o salcie pletoasă
Îsi admiră chipu-n râu!...
OH, VESNICIA...
Da: vesnicia s-a născut la sat,
Zicea Poetul-filozof din Lancrăm-
Si pâinea tot la sat s-a întrupat
Din trudă, doruri, bucurii si lacrămi.
Era un timp, ca-n Crainic, fabulos
Când oamenii cu seceri si desagi
Vedeau în miezul verii cum Christos
Păsea prin lanu-mpurpurat de maci.
Un semn divin a fost acea-ntâmplare
Cu Petre, Sfântul de la Maglavit,
Când Maica de Messia născătoare
Smeritului tăran i s-a ivit...
...Dar satul azi, vai, nu mai e ce-a fost
Cu aura-i profund patriarhală,
Cocosii nu mai cântă-n zori cu rost
Iar ciocârlia si-a pierdut din fală.
Nici Miorita nu mai e bârsana,
Emblema mioriticului plai,
Bezmetici câini îsi cată-n râpe hrana
Urlând la luna-n ponositu-i strai.
Străvechile biserici de prin sate
Nu mai cunosc, precum odată, zorul
Iar Dumnezeu pe-aici când se abate
Găseste tras la usa lor zăvorul.
Pădurile sunt arse ca de ruguri,
Cei tineri au plecat de-a valma-n lume,
Ogorul, fără oameni, vite pluguri,
S-a-ntelenit de arsite si brume.
Bătrâni nostalgici zăbovesc pe prispe
Incovoiati de dorul ce-i apasă,
Pândesc tăcuti, cu fete supte, triste
În asteptarea celor dusi de-acasă...
E-amarnic, oh, a crede, în zadar,
În mitul unui basm fără schimbare:
Sezum aici la vechi obârsii,dar
Sufletul satului fălfâie-n zare.*
Cărunte sălcii lâncezesc pe râu:
E-acest tablou o simplă Poezie?
Juna Rodica, dintr-un lan de grâu,
Priveste lung spre noi, cu duiosie...
*Reluarea, usor deviată, a unui emblematic vers blagian (v.”Sufletul satului”vol. ”În marea trecere”,1924)
VISEZ DEMULT
Visez demult o-ntoarcere finală,
Tăcută, linistită, fără fală,
Cu pâine, sare si cu proaspăt vin
M-asteaptă tara, satul să revin.
Prin ceata toamnei dor cumplit mă poartă
Spre casa veche, fără gard si poartă:
O, cine oare încă dăinuie pe-aici?
Prin brazdele de flori mijesc doar licurici.
E gârbov râul, tulbure ca leatul,
Cum as putea să-i mai trec astăzi vadul?
Rotatul nuc e-acuma, vai, bătrân,
Ograda-i parcă de pe alt tărâm...
O stea se-aprinde pâlpâind târzie
Si-o las asa să ardă-n slăvi – făclie...
|
Ion Segărceanu 3/8/2017 |
Contact: |
|
|
