La balul florilor de meri
Raze luminoase, tesute în bolti,
se anină pe umerii întunericului,
în zorii de zi.
Echinoctiul, împarte timpul frăteste,
între zile si nopti, întâmpinând-o pe Persefona.
Concertele mierlelor, mângâie
corzi de harpe sufletesti, înduiosind dorul.
Simt zborul diafan al îngerilor,
speranta, cu zâmbet senin de copil,
întinzându-mi mâinile.
Văd portile zărilor larg deschise,
cu primăvara revărsându-si
poala cu flori peste trăire.
Îsi întinde trena mătăsoasă, voalată,
înmiresmând văzduhul cu arome de viorele.
Mugurii, îi simt diafana adiere si se înfioară,
desfăcându-si delicatele corole.
Se topesc încet, încet, zăpezile tristetii
si simt o înăltare învăluitoare, mângâietoare,
ca într-un recviem mozartian.
Primenitoare efluvii din adâncimi de sipeti,
trezesc sevele izvorâte din smaralde,
renăscând prospetimea vietuirii.
În plutirea-i usoară, vaporoasă,
i se rup siragurile sticloase de mărgele,
împrăstiindu-se jucăuse, una câte una.
Bobite cristaline de rouă,
se asază pe genele florilor abia trezite.
Uneori, în cer, se luptă zeii,
trimitând sulite de foc spre pământeni.
Suvoaie urzite între cer si pământ,
potolesc setea vietuirii,
înviorând lujerii nădejdilor.
Ochii lui Orfeu lăcrimează,
căutând-o încă pe Euridice.
Alerg descultă cu tine de mână
prin despletitele ploi de visuri,
doi copii cuminti,
gustând miracolul învierii.
Îmi faci cununi din flori, ca altădată,
inele din păpădii
si întreb frunzele de salcâm
dacă mă mai iubesti.
Mă inviti la dans, când merii
îsi scutură podoaba peste amintiri.
Un alchimist, ne pune pe nevăzute,
argint filigranat la tâmple.
O vrajă,
ne învesmântă în poezia primăverii,
la balul florilor de meri.
|
