Mama mea.
Personal, cu toata critica de rigoare, nu prea pun mare pret pe sarbatorile acestea comune gen ziua indragostitilor, dragobete, 8 martie. Si special le-am ascris cu litere mici.
Dar daca asa este valul, n-oi ramane eu pe tarm!
Mi s-a sugerat sa nu fiu egoista, sa nu tin numai pentru mine. Sa dau. Sa spun. In scris.
Cu toata modestia, dar sunt chiar altruista. Dau cu usurinta si ma bucur sa pot darui.
Dar nu despre mine vreau sa povestesc.
M-am gandit sa scriu despre Mama. Despre Mama mea. Si… goblenurile ei. Ca un pretext.
Mama…
O cheama Steliana. Si este nascuta pe 1 iunie. De Ziua Copilului.
Stiti cat este de frumos ca de Ziua Copilului sa-ti serbezi Mama?!
Oare cati copii, de Ziua Copilui, se trezesc dimineata si ii zic La Multi Ani Mama!?
Sunt norocoasa! Am fost norocosi.
Multe rude si prieteni de familie si prieteni de-ai rudelor o stiu de Mama Nicu.
Asa il cheama pe tata. Mama lui Nicu, intr-un fel. Pentru ca ea este Mama pentru noi toti ai casei.Pana si Julia, o nepotica de peste ocean o stie de Memi Nicu. Da, asa, n-am gresit: Memi Nicu.
Vecinii o stiu de Coana Stela sau Coana Steluta, dupa cum este la noi obiceiul locului. Iar pentru nepotii si nora ei este Mamaia.
O stiu de cand m-am nascut. Si chiar mai dinainte…
Mama…
Are 76 de ani in curand. Este vioaie si ii place sa fie activa. Isi gaseste tot timpul ocupatii. “omul trebuie sa miste” spune mereu. Nu se da in laturi de la nimic din tot ce inseamna indeletnicire in casa si pentru casa. Este apriga si iute la manie. Este dreapta si iubeste ordinea lucrurilor pana inspre patima…Ca mai toate femeile din neam! Este isteata si ii place nouatatea. Extrem de indemanatica are aplecare si catre lucrurile tehnice, punand usor mana pe vre-un patent sau surubelnita pentru a repara te miri ce prin casa. Are doar scoala gimnaziala, dar n-ai spune!
Mama…
De copil o stiam de frica, pentru ca era autoritara si exigenta ei avea drept scop o educatie corecta pentru copiii ei. Chiar si tata o stia de “jupan”! Imi amintesc usor cum imi citea povesti, seara inainte de culcare. Pana cand am ajuns la scoala, apoi mi le citeam singura, caci avusese grija sa-mi arata drumul spre povesti, spre “a citi”. Nu fabulez ca sa “dea bine” si nu folosesc un cliseu pentru impresii artistice. Asa era! Mergeam cu ea la cinematograf sau la teatru de papusi, cand vre-o caravana poposea in oras. Asta cat am fost singura, pana la 6 ani. Cand am devenit doi, doi copii, grijile ei s-au impartit.
Mama…
Ii place sa lucreze “de mana” orice. A tesut in razboi de casa si presuri (acum sunt la mare moda – cica asternuturi “eco”- noi le-am aruncat de mult!), covoare si cuverturi din lana, traditionale. Apoi s-a apucat sa lucreze broderie artistica, cusaturi populare in punct romanesc, ca inspre desavarsire sa lucreze laseta. Dantelarii de laseta. Manuieste cu repeziciunea mintii, uneori cu ochii inchisi, croseta si andrelele. O mosteneste pe bunica (dada- cum ii spuneam in dialect), care pana inspre 85 de ani croseta cu maiestrie, desi avea cataracta la un ochi.
Mama…
Perfectionismul ei razbate din toti porii. “Doamna Perfecta” ii spuneam uneori cand ma ciufulea ca nu-mi puneam lucrurile in ordine, sau ca nu sunt atenta si pot afuma mancarea sau nu taiam ceapa bine, sau imi da in clocot prea mult ciorba…Cand toate astea i se intampla si ei, caci le are si ea pe ale ei , atunci “nu se pune” caci sa-i faci obeservatie … e… cam cu bucluc! Nu suporta “incorsetarea” sau corectia…
Mama…
Ii rade sufletul cand cineva ne trece pragul casei. Rude, prieteni de familie, prieteni de-ai mei, de-ai fratelui meu; sunt oaspeti ce-si gasesc ( la o cafeluta -intotdeauna facuta la ibric) adapostul sufletesc neconditionat. Desi nu-i prea mare vorbareata, povesteste cu drag de familie, de copii si de nepoti. Dar numai fapte si evenimente ce pot fi spuse. Nu se avanta in discutii si povesti ce nu se cad. Glumeste usor si este autoironica. Rade cu pofta si este plina de un optimism molipsitor.
Mama…
Are respect fata de oficialitati si nu-I place sa aiba de-a face cu ele. O singura data i-a batut politia la poarta, pe vremea aceea “militia”. Sa-i aduca, ei si tatei, un plic mare si inchis la culoare. S-a speriat desi militianul a linistit-o…ca-i de bine. Ii adusese o scrisoare de multumire. Pentru comportamentul si atitudinea fratelui meu in armata; pentru destoinicia si darzenia cu care s-a instruit si pentru partiotismul lui.
Si-a amintit , (asa povesteste mai mereu cand are prilejul, ) cum intr-o zi involburata de toamna, intr-o luna octombrie, a plecat cu tata, cu un tren la o ora din creierii noptii, spre Lipova. La feciorul ei in armata. Fratele meu fusese admis la Politehnica si facea armata la “termen redus”, la unitatea de tancuri. Cand au ajuns, feciorul lor era in planton. Fratele meu, un baiat frumos, chipes, inalt si suplu la vremea aceea, cu structura atletica, facea parte din echipa de handbal a garnizoanei. Cum in ziua aceea avea si antrenament, parintii mei au mers in sala de sport si s-au asezat timd, astepatandu-si feciorul. La scurt timp insa, avea sa vina langa ei un domn, in tinuta militara. S-a prezentat si i-a intrebat daca sunt parintii lui Cusu Cristinel. Au raspuns afirmativ. Era comandantul garnizoanei si s-a asezat langa Mama. Le-a spus ca si el are baiat!.. Dar nu-i ca feciorul lor!!... Le-a strans mana si i-a invitata in biroul lui. Cine isi mai aduce aminte stie ca nu era la indemana oricui sa ajunga usor in biroul unui comandat de garnizoana. Iar pentru ei, doi parinti, oameni simpli, n-a fost putin lucru. I-a felicitat pentru felul in care-si crescusera copilul si le-a inmanat permisia pentru feciorul lor, sa poata sta impreuna pana a doua zi…
Povesteste cu drag, si ochii-i aluneca. Isi innoada lacrima si nu-i da drumul. O lasa acolo doar pentru ea.
Si mai continua povestea spunand ca a simtit atunci ca-i creste inima din patru camera in sase camera, asa cum ii spunea diriginata mea -respectabil profesor de biologie- cand mergea la sedinta cu parintii…
Mama…
Adora sa stea la sfat cu nepotii si nora ei. Cand ii vin nepotii si nora, pe rand sau impreuna, caci baietii sunt si ei barbati acum, cu ale lor; ii vezi ca-si susotesc complicitar fel de fel de confesiuni. Ma expediaza imediat sa nu stric “tete a tete”-ul. Si nu-mi pare rau. Ma bucur chiar ca stiu ca asa isi mai spala ranile…
Mama..
Acum poarta haine cernite si coase mereu la goblen.
In vara trecuta o respectabila si admirabila “doamna prietena” caci nu o pot numi alfel, mi-a trimis imaginea unui tablou. A fost ca si dragostea la prima vedere!. Cu ajutorul unei alte minunate doamne, am reusit sa facem un kit de goblen spre bucuria Mamei. Lucreaza cu drag si isi insira toate gandurile, toate amintirile…In fiecare impunsatura isi impunge durerea. Ii este drag cand oricine vine la noi, sta indelung si-i admira goblenurile. I-ar creste si-acum inima din patru camera in sase camera…
Mama…
Ii este sufletul infirm dar invalididatea nu-i da pe-afara. Nu-i este la indemana compasiunea. Nu merge la Liturghie, dar are Liturghia adanc, adanc… Si-i este de ajuns.
Asteapta sa-i vina baietii, nepotii, cand or putea. Pana atunci vorbeste cu ei la telefon sau cu ce vorbim noi mai modern…Rad si se bine dispun impreuna…
Pe feciorul ei insa nu-l mai asteapta!. A plecat un pic la Cer si-a uitat sa-i spuna ca pleaca… Dar stie ca el o asteapta Acolo, cand ii va fi sa plece…
Priveste la cer si ii place ca-i primavara. In curand vine Pastele si si-apoi vara… Asteapta sa fie cald , sa stea la masa din curte, afara, cu o cafea alaturi si sa-si impunga durerea in fiecare impunsatura, la goblen. Ca un pretext!
Mama…
|
Mariana Cusu 3/8/2017 |
Contact: |
|
|
