Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Dan si Lia Perjovschi, invitați la editia specială Round Table Sibiu

Oeditie specială Round Table România va avea loc joi, 9 martie, avându-i invitati pe Dan si Lia Perjovschi, unul dintre cele mai cunoscute cupluri din arta contemporană.
Despre filosofia si viziunea lor de lucru vom afla din dialogul purtat cu jurnalista Oana Ciucă Lázár, începând cu ora 19.00, pe scena Teatrului Gong din Sibiu (Strada Alexandru Odobescu nr. 4) si în direct pe www.EnjoyTV.ro.

Ca de fiecare dată, dialogul protagonistilor va fi completat de intermedii artistice live. La această editie vor concerta Ad Hoc – formatia de chitară acustică formată din muzicieni cu vârste de la 6 la 60 de ani, cu elevi din scolile generale si liceele din Sibiu, formatie cu repertoriu propriu si reorchestrări, condusă de Marius Brad; Va mai concerta Banda CPO formată si pregătită de Radu Popescu si Marius Ciprian Oancea, compusă din copii de la centrul de plasament din Orlat – vor cânta standarde jazz.

Evenimentul va avea intrarea liberă, iar accesul în sală se va face pe baza unei rezervări la Teatrul Gong, la adresa ticketing@teatrulgong.ro

Initiat de UCIMR în toamna anului 2015, proiectul spectacolelor – conferintă Round Table însumează până în prezent 29 de evenimente, cu zeci de mii de vizualizări pe internet. Începând cu acest sezon, Round Table se va desfăsura după un format itinerant, cu editii în Bucuresti, Brasov, Sibiu si Târgu-Mures, nelipsind intermediile artistice live. Cu acest prilej, organizatorii au completat numele proiectului, devenind Round Table România.

Primii invitati ai Sezonului 4 au fost Judith State, Horia Mihail, Irina Sârbu si Nicu Mihoc (cu editii disponibile integral pe YouTube), iar următoarele evenimente pregătesc editii dedicate artistilor: Ionut Bogdan Stefănescu (16 martie, online), Luiza Zan (23 martie, Bucuresti) si Tiberiu Soare (30 martie, Bucuresti).

„Programul Round Table România urmăreste, si în acest sezon, promovarea artistilor români ce s-au făcut remarcati pe scenele internationale, printr-un efort de redobândire a unei mentalităti frumoase: aceea de a ne revalorifica elitele actuale românesti.” – Valentina Sandu - Dediu

Despre Dan si Lia Perjovschi

Lia si Dan Perjovschi sunt născuti în acelasi an, 1961, în Sibiu. Se cunosc încă din copilărie. Au absolvit Liceul de Artă din Sibiu, în 1980. Între 1985-1990 au locuit la Oradea – unde au primit „repartitie” si între 1990-2010 la Bucuresti. Sunt legati de destin, asa cum singuri mărturisesc, si de o „poveste artistică”. Din 2010 locuiesc la Sibiu, într-o clădire cu rol de bibliotecă, depozit, atelier, arhivă. Acest „spatiu” este, în acelasi timp, căminul lor, dar si un „muzeu” care găzduieste proiectele Liei de cercetare si educatie artistică – si toate acestea poartă numele de „Arhiva de artă contemporană/Muzeul cunoasterii”.

Cei doi se numără printre cei mai cunoscuti români peste hotare în domeniul artei contemporane. Au la activ peste o mie de expozii în principalele muzee si centre de artă contemporană: „MOMA” New York, „Tate Modern” Londra, „Centre Pompidou” Paris, „MACBA” Barcelona, „Muzeul Vanabbe” Eindhoven, „Moderna Museet” Stockholm, „Kiasma” Helsinki, „Moderna Galerija” Ljubljana, „Lenbachaus” Munchen, „Kunsthalle”.

Lia Perjovschi, pe lăngă activitatea artistică, este si un renumit critic de artă contemporană. Ea este curatorul „Muzeului Cunoasterii” – un proiect despre evolutia si istoria umanitătii în raport cu arta – iar arta ei este, în primul rând, o artă de cercetare – pe care o defineste ca fiind „o tatonare a oricărui punct din Universul nostru mic sau mare. Dacă ar fi să fac o istorie a artei pe scurt, as spune asa: s-a născut în pesteri. A fost un act creativ legat de viată. Au inventat focul si dintr-o dată si-au văzut siluetele proiectate pe pereti. Si nu era destul să deseneze silueta, ci vedeau poate si ceva mai mult. Iată deci, au răspuns la o chestie pe care o trăiau”. La aceste lucruri se adaugă curiozitatea, imaginagia, inventivitatea, curiozitatea si flexibilitatea gândirii care, toate la un loc, generează originalitatea.

De când a început – în anii ’90 – colectia Muzeului a crescut an de an. Lia se mândreste cu o colectie de globuri, de obiecte în formă de glob sau cu imaginea Globului pământesc. Alături de această colectie se găseste arhiva/biblioteca si o altă colectie care cuprinde obiecte cumpărate din muzeele din lume. Toate acesta au ca scop un proiect de cercetare interdisciplinară, de recuperare a memomoriei artistice. La unele vernisaje sunt expuse părti din aceste colectii care vorbesc atât despre „om” cât si despre „omenire”.

Dan Perjovschi a primit numeroase premii – în 2002 premiul „Henkel” pentru desen contemporan, în 2013 premiul „Artslink New York”, în 2016 premiul „Artist-Citizen” si „Rosa Schapire Prize”. Alături de Lia a fost distins cu premiul „European Cultural Foundation Princess Margaret”, în 2012. Despre sine vorbeste rar, iar când face acest lucru spune – „Eu vorbesc prin desenele mele”. Mărturiseste că nu s-a împăcat cu pictura – dar a iubit mereu desenul. Arta sa a fost confundată de necunoscători cu graffitti-ul, pentru că foarte putini înteleg fusion-ul de elemente amestecate din spatele unui desen cu „mesaj”. Artistii Dan si Lia Perjovschi au primit anul trecut titlul de „Ambasadori ai Sibiului”. În discursul său, Dan Perjovschi a anuntat că intentionează să doneze locuinta lor din Sibiu orasului, pentru ca aici să functioneze un centru de cercetare în arta contemporană.

La cel de-al patrulea sezon Round Table România, scenografia cuprinde mobilierul Delta Studio, companie implicată de peste 20 de ani în promovarea design-ului românesc la cele mai bune standarde, alături de branduri renumite la nivel international. Masa în jurul căreia se vor purta dialogurile cu artistii invitati face parte din colectia „Tol” creată de arh. Cristina Bulat după inspiratie folclorică românească, proiectele arhitectului primind numeroase aprecieri în reviste de profil internationale.

La fiecare final de editie, prin parteneriatul cu Organizatia Somelierilor din România, publicul este invitat să descopere o gamă nouă de vinuri. În Sezonul 4, vinurile aduse în prim plan fac parte din portofoliul Senator Wines – realizate 100% organic în România, renumite îndeosebi pentru piata internatională.

Round Table Bucuresti este un proiect al UCIMR - Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, initiat în toamna anului 2015, prin programul „Oportunităti la Tine Acasă” dedicat tinerilor muzicieni exceptionali, oferindu-le reale oportunităti de afirmare pe scenele din România. Arhiva completă a evenimentelor Round Table România este disponibilă pe canalul de YouTube al EnjoyTV România.

Despre Oana Ciucă Lázár

A studiat Facultatea de Jurnalistică din Sibiu si un masterat în Jurnalism Tematic. Este corespondent al Radio Romania Cultural din 2011 până în prezent. Este interesată de promovarea educatiei prin cultură prin intermediul reportajelor, interviurilor si documentarelor radio.

În 2014 a lansat revista online Capital Cultural care, de la începutul anului 2016, apare si în format tipărit. Într-un oras cultural ca Sibiul această revistă transpune într-un tablou evenimente culturale, creează portrete artistilor si aduce în fata publicului povesti de viată. Din anul 2014 până în prezent, pe site-ul revistei Capital Cultural au fost publicate peste 1200 de materiale scrise de o echipă tânără care iubeste arta.

A infiintat în 2015, Asociatia Capital Cultural prin intermediul căreia organizează si promovează întâlniri cu artisti în spatii deschise, cu public, si dezbateri pe teme de actualitate culturală.

Editia dedicată lui Judith State, primul invitat al sezonului
Editia dedicată pianistului Horia Mihail, Round Table Brasov
Editia dedicată actritei si solistei jazz Irina Sârbu

Round Table Bucuresti este un proiect al UCIMR - Uniunea de Creatie Interpretativă a Muzicienilor din România, initiat în toamna anului 2015, prin programul „Oportunităti la Tine Acasă” dedicat tinerilor muzicieni exceptionali, oferindu-le reale oportunităti de afirmare pe scenele din România. Arhiva completă a evenimentelor Round Table România este disponibilă pe canalul de YouTube al EnjoyTV România.

Despre UCIMR

UCIMR este o organizatie non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor si dansatorilor profesionisti, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel national. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viata culturală prin coerenta si continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătătirea conditiei artistilor români si la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR sustine si promovează tinerii interpreti români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunităti la Tine Acasă”. Programul acordă oportunităti de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte sustinute în orase din toată tara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfectionare cu maestri internationali si concursuri în tară si în străinătate, sprijinite de institutii publice si companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câstigat în competitie deschisă zeci de finantări si sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte si cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.








Irina Macedonski     3/7/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian