Cheile primăverii
La sud de iarnă zace primăvara Şi iarba, chinuită, fierbe de atâta dor, Când aprig, Soarele a topit povara, Ce îl ţinea departe de al său odor.
Spre nord, e mare agitaţie în aer, Când toate naripatele se-avăntă-n zbor, Ducând cu ele raze dintr-un giuvaer Ce ţes concertul unui păsărelnic cor.
E freamăt de gângănii în văzduh Şi iarna rece cade, în sfârşit, în bernă Zvâcnind chiar înainte de eternul duh, În zări cernute de alba-i epidermă.
Prin codri, zările aştern poteci de floare, Cu zâmbete de violete şi de ghiocei, Pictând pe feţe surâs de sărbătoare Şi-n piepturi, prinzând a primăverii chei.
|