Si eu am fost la Madrid!
Da, sfârsitul de an 2016 l-am petrecut la Madrid, orasul pe al cărui aeroport mă oprisem de nenumărate ori, dar pe care niciodată nu am avut timpul necesar să-l descopăr, măcar pentru bucuria de a spune că am văzut ceva. A fost loc de întâlnire cu familia mea, loc de emotii al revederii cu cele mai dragi fiinte din viata mea, loc de vizitat si de notat în cartea vietii, fiindcă acum pot spune fără să ezit: si eu am fost la Madrid!
Am plecat de la aeroport cu taxiul, sumă fixă pentru orice destinatie madrilenă situată în interiorul inelului M-30 (areal definit de argoul urban madrilen drept ”la almendra central / migdala centrală”), indiferent unde s-ar fi aflat hotelul în care vei locui pe perioada sejurului. Mi s-a părut civilizat că nu trebuie să te gândesti cam cât vei plăti, sigur că mă refer la euro, că în buzunarul nostru, al românilor, „sălăsluieste” leul si, vrând-nevrând, faci exercitiul de transformare a monedei nationale în cea europeană. Destinatia: un hotel de pe Paseo del Prado, la mică distantă de celebrul muzeu care a fost tentatia numărul unu, a mea si a familiei mele, dincolo de a vizita orasul lui Miguel de Cervantes Saavedra, Lope de Vega sau Tirso de Molina, ca să nu dau decât câteva exemple celebre.
Cu legitimatia de jurnalist am intrat după pofta inimii în acest muzeu amplasat într-o clădire construită în timpul regatului lui Carol al III-lea, parte a unui plan de urbanizare care dorea să facă din Madrid un oras monumental, ceea ce a devenit, si acest lucru se vede de cum ai pus piciorul pe străzile lui.
Prado care în spaniolă înseamnă pajiste, a fost denumirea întregii zone (Salón del Prado, mai târziu Paseo del Prado), apoi chiar a muzeului însusi, după nationalizare. Lucrările la constructia clădirii au fost oprite la finalul domniei lui Carol al III-lea si în timpul Războiului Spaniol de Independentă, fiind reluate doar în timpul domniei nepotului său, Ferdinand al VII-lea. După detronarea reginei Elisabeta a II-a, în anul 1868, muzeul a fost nationalizat si a primit numele de Museo del Prado.
Poarta principălă a muzeului este străjuită de statuia lui Diego Velázquez, iar opera lui cea mai cunoscută, dar si cea mai importantă din acest urias muzeu este Las Meninas (Domnisoarele de onoare, 1656), „o operă complexă si enigmatică care ridică întrebări despre realitate si iluzie”, după părerea specialistilor.
Museo del Prado cuprinde una dintre cele mai interesante colectii de artă europeană, din secolul al XIV-lea si până la începutul secolului al XIX-lea, adăpostind 8600 de picturi, o colectie de peste 5.000 de desene, 2.000 de afise, 1.000 de monede si aproape 2.000 de obiecte decorative si lucrări de artă. Sculptura este reprezentată prin peste 700 de lucrări Si printr-un număr mai mic de fragmente sculpturale. În Prado se află cele mai mari colectii de lucrări ale spaniolilor Diego Velázquez si Francisco Goya, precum si ale lui Hieronymus Bosch (favoritul Regelui Filip al II-lea al Spaniei). Muzeul expune o serie de colectii semnate de El Greco, Peter Paul Rubens, Rafael Sanzio, Titian (Tiziano Vecellio), Bartolome Esteban Murillo, Melozzo da Forlě, Sandro Botticelli, Caravaggio, Albrecht Dürer, Rembrandt, Paolo Veronese si multi altii.
Pleci din muzeu ametit si abia după un timp, în liniste, realizezi dimensiunea si frumusetea creatiei umane, răsfoind pliantele sau cataloagele cu care ai plecat acasă. Mi-a trebuit, iată, ceva timp ca să pot să scriu despre ce am văzut în această capitală imperială, în această parte a lumii în care iarna trece, de cele mai multe ori, ca o idee. Parte a complexului Prado este Palacio de Villahermosa, care găzduiesste în prezent Muzeul Thyssen-Bornemisza, ale cărui colectii au fost inițial adunate din averi private, lucrări care nu făceau parte din colectia Statului. Thyssen-Bornemisza face parte din ansamblul Prado din anul 1985. Aici am avut privilegiul să văd expozitia temporară Auguste Renoir, care cuprinde tablouri aflate în colectii particulare, pe care nu le poti vedea decât într-o asemena ocazie.
Hotel Mora - Jardin Vertical GardenSeara, mă opresc invariabil la Hotelul Mora, pe al cărui perete exterior se află o grădină pe verticală. De fapt, ca orice fumător care ”se respectă”, în perioada în care am fost la Madrid, mi-am băut băut cafeaua de dimineață ”în grădina Mora”, adică în stradă, mai bine zis, într-un spațiu liber, ascultând triluri de păsărele aciuate printre arbusti si flori. Să nu vă imaginati că eram unica vizitatoare a „grădinii pe verticală”! Fumătorii nu pierdeau ocazia, iar curiosii nu puteau trece fără să se oprească o clipă, fiindcă e în firea oamenilor să stie ce se întâmplă în jurul lor.
La câtiva pasi de aici se află Calle de las Huertas (Strada Livezilor), stradă paralelă cu Atocha (unde este situată si Gara Atocha), din Plaza del Ángel până la Plaza de la Platería de Martinez. Această stradă are o istorie aparte, dar din punctul de vedere al turistului, ea este de fapt Strada Lecturii sau, poate, de ce nu, strada memoriei artistice, fiindcă de-a lungul ei sunt inserate pasaje din operele unor scriitori precum Cervantes, Lope, Francisco Gómez de Quevedo Villegas, Luis de Góngora y Argote si alte glorii ale culturii spaniole.
Calle de las Huertas - Francisco de Quevedo - SonetCând am ajuns la primul citat, m-am sfiit să calc pe acel loc, de teama de a nu atinge cu piciorul o lume atât de frumoasă, creată pentru suflet, dar văzând atâtia oameni care treceau, unii măcar să observe, am gândit că umbra pasilor mei nu va conta si că acolo trebuie să-ti apleci privirea, să citesti, să te bucuri si apoi să-ti ridici ochii până la următorul pasaj. Poate că este si acesta un mod de a nu lăsa pe nimeni în uitare, poate că este o provocare să ajungi în librărie să cumperi cartea sau chiar într-o bibliotecă, cine stie, dar, sigur, vei fi iumit, tu, trecătorul zorit, să vezi cât mai multe din acest oras cu tinută imperială.
Am văzut multe în acest răstimp, am fost la statuia lui Miguel de Cervantes Saavedra, care privea lumea de sus, de la înăltimea visului său, am vizitat Palatul Regal si Catedrala Almudena (cam lăsate în voia soartei!), apoi cea mai veche piată din Madrid, unde lumea se înghesuia să guste orice, fiindcă era ziua de Crăciun când am ajuns în acea zonă, am văzut multe. Cu toate astea, în acest măret oras plin de grădini, monumente, oras ca o carte de istorie, cel mai mult m-a impresionat Calle de las Huertas. Mă gândeam – sigur, să gândesc e voie! – cum ar fi ca în acest colt de lume, aici, în tara mea, să existe o astfel de stradă, cu citate din marii nostri gânditori, nu cu litere de aur, că tentatia ar fi mai mare decât bucuria lecturii, ci din orice alt metal, care ar fi înnobilat de măretia gândirii. Până atunci, dacă va exista vreodată „atunci„, am să mă gândesc la privilegiul pe care l-am avut, acela că umbra pasilor mei a trecut peste gândurile unora precum Cervantes, Lope, Quevedo, Góngora etc. Pot spune, parafrazându-l pe Eugen Lovinescu (si eu am fost în Arcadia): Si eu am fost la Madrid!
|
Pusa Roth - 2/28/2017 |
Contact: |
|
|
