Scrisori
Scrisori
Lumea de pe granită
Trece si viata asta
Trece si viata cealaltă
Si cine mai stie
Cine mai suntem
Si de ce.
Parcă
ne-am mai naste odată
parcă
ne-am mai cunoaste odată
parcă
am lua-o iar, de la capăt
parcă
am vrea să fie
mai putin părăsită
conversatia aceasta.
În care
Citesc
Ce scriu eu.
Mâine, poate,
Voi fi fericit
Dacă
Mai leg
Două gânduri.
Si
Îmi mai aduc
Aminte
Că nu alunec
Pe ele.
Să fie aceasta
Marea artă
De a fugi
De singurătate?
A Marelui Eu?
Să fie
El
Cel care le citeste
Pe toate?
Si adormim.
Si primim în vise
În loc de răspunsuri
Scrisori…
Numai că
Nimeni
Nu stie
De nimeni.
Pe buzele lor.
Si dacă ar sti
n-ar avea
ce să facă.
Iesirea
Măi copii, mai iesiti si voi cu capul din bibliotecă, afară –
Eu n-am văzut campioni mai studiosi, decât voi …
Toată ziua si noaptea cu dansul în cărti,
Toată ziua si nopate, cu ele, în ele, ca în fata unor icoane,
Tinându-le pe degete până când vă ies si scrierile voastre
Si mai frumoase, ca niste minuni
La care stă toată lumea la autografe,
Si se bat pentru o promotie, la coadă –
Măi copii, mai iesiti si voi aară din bibliotecă, că uite
Sunteti tineri, aveti părul alb, si pierdut, chiar, în scară,
Si fetele ca niste păcălici, tot la cărti,
De atât
Câstigat la noroc
Mai dati si voi cu nasul prin paradisuri fiscale,
Mai consumati, acolo, o prospătura, o gură de piste,
Mai încărcati-vă si voi cambuzele
Cu ce vreti să alegeti mai bun – pentru viată – din ce ati citit
Că răsfată
Si mai luati-vă ultimele răcnete
În materie de orice materie
– doriti –
De pe piată –
Căci dacă
Nici voi,
Copilatilor,
Tinereilor,
Adolescentilor,
Campionilor,
Maximilor nostri,
Elevi,
Mereu tienri,
Înfăsurati în mantie,
Nu iesiti odată, mai repde, din cărtile bibliotecilor voastre,
Si nu aveti parte
De aste toate
Ce să mai
Facem noi
Scoală
De ce?
Pentru ce?
Pentru cine?
Ce modele
De părăsire
Ne-asteaptă
În viată?
Să ajungem ca voi,
Niste încuiati,
Vânzători
de ninsori
să nu moară?
De prostie, o țară?
Vă rugăm frumos,
Măi copii,
Fiti si voi întelegători,
Stim,
Aveti drepturi,
Puteti da cu noi
De pământ,
Ne puteti reclama tuturor organismelor si organelor si organizatiilor,
Ne puteti pune în cap tot Globul, cu toate famiile lui,
De aceea,
Insistăm doar cu lacrimile noastere de sânge
Pe visele noastre de paltină,
Iesiti…
Iesiti…
Usile…
Usile…
Inspirată de prezidiul Noului Literator, de oamenii din sală, si de cel plecat mai înainte, ca să continue calvarul aceluiasi viitor, mai luminos
Si de o lumină aprinsă, mare, în biblioteca Scolii Triscu
Si câti nu ar fi, să se adauge prezidiului, nu s-ar nici povesti, căci nu avem destule lumini, pentru stiinte ieftine
Pe toti ne doare dragostea de toti
Pe toti ne doare dragostea de toti.
Ea, niciodata, nu ne da nici pace.
Ne doare-atat, ca nici nu putem face
Iubiti, din prea multi oameni, prea multi zloti.
Pe toti ne doare dragostea de toti.
Si o cantam – mai mare – totdeauna,
Cu cat suntem, de adevar, mai hoti,
Cu-atat mai mare este si minciuna.
Pe toti ne doare dragostea de toti.
O cer prea multi, ce au si-asa, prea multa.
O dau – cei care doar – din gol – o canta –
De-aceea-n creiere –avem – mai bune roti –
Si ceasornicarim – o lume franta.
Pe toti ne doare dragostea de toti.
Ca nu ne-ajung, oricat am tot produce,
Nici macar rabojirile, pe cruce,
Sa ocrotim – atati fanarioti.
Pe toti ne doare dragostea de toti.
Atata, doar – ca pune-i s-o si scrie.
Sa o recite – si in slova vie.
Si daca-n haina ei, de vesnicie
Se vor simti batuti – de vrednicie –
Laudati-i! Ii sunt ultimii idioti!
|
Ion Liviu Jianu 2/26/2017 |
Contact: |
|
|
