Poeme
Mărul lui Newton
Aveam si eu o nepoată Catherine Conduitt, aveam si eu
un Voltaire trăgând cu urechea. umbra
îmblânzită
a unor scaieti si manuscrisele fântânii înalte.
alergând pe culoarul lui Tudor, caii
albastri ai Mihaelei premiati
la Ulan, fila de Vergiliu desprinsă din toc
si prinsă în acul de cravată al unui
trandafir de Provence.
venit-am să mă spovedesc tie, ci nu să mă laud
sub patrafirul de pe capul prostituatei,
mâniată de asa, asa, ia mai zi.
aveam si eu o nepoată Catherine Conduitt, aveam si eu
un Voltaire trăgând cu urechea. Adam se plimbă
în sus si în jos fără vreo sansă,
cu nodul său migrator întru globalizarea emotiei.
ea, Catherine, îsi duce în locul meu
somnul de veci
într-o perpetuă lună mai. el, Marie Arouet, se plânge
de usile deschise în Pantheon.
iar de mărul lui Newton se profită la casă.
Hologramă cu tine (7)
Îti gresesc în fiecare zi
împiedicat cum sunt de lucruri si de vremuri.
deunăzi, m-au trântit amintirile si am zăcut
până te-ai întors de la billa.
atlet al propriei copilării, m-am prăbusit
pe linia de sosire. era într-o zi
de marti 13. îmi crescuse mustata
si trăgeam cu sârg din tigară.
când să te văd, iar tu mi-ai răspuns: mâine,
care tocmai trecuse pe deasupra
capului meu
ca pe deasupra capului bunei sperante.
înghet de ciudă până să scot de-ale gurii.
am ros toate creioanele cu gumă
si le-am poruncit stergeti-o,
ce-ati făcut astă-vară cu hotul de mere?
tu nu mă pune să ud florile,
care se lipesc de mine cu ochi rugători
si cu limbile scoase.
|
de Virgil Dumitrescu 2/13/2017 |
Contact: |
|
|
