Interviu cu pictorita ELENA MURARIU, unul din cei mai importanti artistici plastici contemporani
“Pentru mine, icoana este un prilej de a-L slavi pe Dumnezeu, un prilej de meditatie, o marturisire a credintei, o lucrare nascuta din dor de vesnicie si de pace duhovniceasca”.
Dupa lungi cautari, am reusit sa stam de vorba cu doamna Elena Murariu, unul dintre cei mai importanti artisti plastici contemporani din Romania. Domnia sa a realizat in acest an omagial Stefan cel Mare, cea mai tulburatoare icoana a Sfantului Voievod, despre care am vorbit si noi in Observatorul
Intoarsa de pe santierele de restaurare, unde a lucrat toata vara, doamna Elena Murariu a avut amabilitatea sa ne acorde, in exclusivitate, urmatorul interviu.
1. Stimata doamna Murariu, sunteti nascuta intr-o localitate din "Tara de Sus". Credeti ca locul nasterii a marcat in vreun fel destinul dumneavoastra profesional?
Cred ca nimic nu este intamplator, totul are o explicatie pe care Stapanul “Tarii celei mai de Sus” o are, in timp ce noi poate o intuim sau nu o avem pur si simplu. Locul nasterii, cu istoria, credinta si obiceiurile lui iti deschide sau iti inchide anumite porti. Evident, nu toti cei care se nasc in sat la Voronet ajung pictori de biserici, istorici ori preoti sau nu toti cei ce se nasc langa stadion ajung campioni olimpici.
2. Ati absolvit Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" din Bucuresti, Sectia Arta Monumentala-Restaurare. De ce aceasta alegere?
Inclinatia mea spre pictura s-a dezvaluit inca din primii ani de scoala. Asa se face ca la 10 ani am inceput sa studiez artele plastice. Descoperindu-mi vocatia nu m-am abatut pe alte poteci. Drumul meu artistic a ramas acelasi, suferind in mod esential doar o singura transformare prin trecerea de la creatia laica la cea religioasa.
3. Cum s-a produs aceasta transformare?
In primul rand prin transformarea mea. In timpul facultatii, studiind arta monumentala si restaurarea am inceput sa ma apropii de lumea artei bizantine si post-bizantine. Ca restaurator, incercand sa-mi cunosc si inteleg “pacientii”, adica picturile murale din biserici, m-am apropiat si de biserica. Incet, am constientizat si simtit ca operele de arta pe care le restauram erau de fapt icoane iar monumentele de arhitectura in care traiau icoanele erau biserici. Eu sunt dintre cei care s-au apropiat de Dumnezeu prin icoana.
4. Intr-o asemenea profesie, unde "se termina" omul si unde incepe sa "vorbeasca" artistul?
Profesiile de pictor restaurator dar mai ales cea de iconar cer un echilibru intre traire si fapta. Exista desigur exceptii care confirma regula dar eu nu sunt o astfel de exceptie. In ce ma priveste incerc sa fiu in armonie cu mine insami. Acum, cand discutam, omul si artistul iconar sper ca au un singur gand si o singura voce…
5. In biografia dumneavoastra profesionala figureaza lucrari de restaurare la cele mai importante obiective ale artei noastre bisericesti. Care dintre ele va este cel mai apropiat de inima? Ce loc ocupa, in istoria universala a picturii, fresca de pe peretii bisericilor noastre?
Am avut marea sansa de a fi implicata in restaurarea unor importante ansambluri de pictura murala. “Pacienti de vaza”, unul si unul! La momentul implicarii “pacientul” aflat sub bisturiu sau pensula devine pentru mine marea mea slabiciune. Totusi nu pot uita debutul de la Voronet, unde am trait revelatia acestei minunate meserii, aii petrecuti la Curtea de Arges unde am “furat” lectii de pictura de la maestrii medievali si Manastirea Humor unde m-am si cununat…
Avem fresce si icoane de a caror valoare ma cutremur. Dar din pacate sunt extrem de putin mediatizate atat acasa cat si in strainatate. Singura exceptie, o constituie, poate, pictura exterioara din nordul Moldovei. Frescele si icoanele vechi nu sunt promovate pe masura valorii lor. Bunaoara, pictura religioasa a lui Grigorescu este mai cunoscuta decat cea de la biserica Sfintei Manastirii Hurezi, monument UNESCO pe lista patrimoniului mondial. Dupa 1989 au aparut timide semne de redresare a acestei situatii dar, fireste, ne mai raman multe de facut. Trebuie restaurate fresce si icoane, trebuie facute albume de calitate, filme, expozitii, site-uri, emisiuni de promovare a comorilor noastre.
6. Am remarcat in biografia dumneavoastra participarea in 2001 si 2003 la un concurs intitulat "Ruga lemnului taiat", unde ati luat marele premiu pentru icoana. Va rog comentati aceasta sintagma.
Organizatorii seriei de expozitii intitulate astfel isi propusesera o intoarcere la izvoarele adanci si curate ale creatiei artistice romanesti si o redesteptare a artei religioase. Sintagma folosita se refera la sacrificiul copacului destinat a fi lemn de icoana sau stalp de iconostas.
7. Si daca tot am vorbit despre icoana, cum defineste Elena Murariu icoana?
Despre icoana s-au spus si se spun lucruri minunate. Este imposibil ca rostind ceva sa nu cazi in plagiat. In orice caz icoana este pentru mine un prilej de a-L slavi pe Dumnezeu, un prilej de meditatie, o marturisire a credintei, o lucrare nascuta din dor de vesnicie si de pace duhovniceasca. Din punctul meu de vedere, este piesa de rezistenta a artei plastice.
8. Considerati ca arta este un dar de la Dumnezeu? Omul se poate mantui prin arta?
Dumnezeu l-a facut pe om creator, dupa chipul si asemanarea Sa. Prin artele plastice, omul artist se straduieste sa inmite gestul creator, sa intrupeze in culori si forme vazutul si nevazutul. Creatiile sale sunt diverse si pot avea caracter laic, religios sau chiar anti-religios… Cred ca fiecare se poate mantui in arta sau in afara ei: la bancul de lucru, la calculator, pe tractor sau in biblioteca daca-si foloseste intelept talantii si pune umarul la mantuirea sa si in p[rimul rand iubindu-L macar putin pe Dumnezeu. Cred ca te poti mantui prin arta doar daca arta ta este ziditoare pentru tine si ceilalti. Altfel, ma indoiesc.
9. Anul acesta ati realizat, dupa parerea unor specialisti renumiti, cea mai frumoasa icoana a Voievodului Stefan cel Mare si Sfant, care a fost donata de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Parinte Teoctist, Manastirii Putna, si despre care a scris si ziarul nostru. Vorbiti-ne despre aceasta tulburatoare icoana.
Este o icoana ampla ce-l intruchipeaza pe sfantul Stefan cel Mare in fata Tronului de judecata. Binecredinciosul voievod aduce cu sine faptele sale constand in primul rand intr-o viata de soldat vrednic inchinata lui Hristos, o multime de ctitorii si o duzina de prunci. Stefan este reprezentat ca un imparat bizantin. Sub costumul de mare ceremonie are haine de militar. Un picior ii este ranit.
Icoana este incoronata de ctitoriile sale reprezentate simbolic. Scenele laterale amintesc de momentele esentiale ale vietii (nasterea si plecarea la Domnul), de ocrotirea divina de care s-a bucurat voievodul carmuind tara atatia ani, de geniul sau militar, de pocainta pentru pacatele lumesti si de urmasii sai. In icoana Stefan cel Mare este comparat cu marii imparati sfinti David, Constantin si Iustinian. Scena “Cavalcada sfintei Cruci” ce se desfasoara in partea inferioara a icoanei si care-l intruchipeaza pe Stefan alaturi de marii sfinti militari este un indemn la lupta pentru pastrarea credintei. Aceasta scena se vrea a fi o compozitie deschisa in care sa se poata alatura si alti luptataori. Crestinatatea actuala are nevoie de ei.
10. Cum v-a venit ideea de a picta o icoana Sfantului Stefan cel Mare?
In primul rand a fost dragostea si cultul pentru Stefan cel Mare traite inca din copilarie. Apoi, legatura mea cu Putna, mormantul lui Stefan cel Mare care are forta si taina, intalnirea cu minunatul parinte Iachint al Putnei, implicarea mea ca ucenic restaurator pe santierul de la Voronet, ctitorie a sfantului Stefan cel Mare. Deci gandul pictarii icoanei a venit pe un teren astfel pregatit. Aceasta s-a intamplat in preajma canonizarii lui Stefan, adica in 1992. Mi se parea un proiect extraordinar, o tema grea tinand cont de tipul special de sfintenie a voievodului Stefan, neinteleasa si chair contestata de unii, dar era o tema ispititoare. Nu mi-a cerut nici o autoritate lumeasca acest proiect. L-am facut fiindca asa mi-a fost dat sa simt.
Fiecare sfant nou canonizat are nevoie de icoana. Lui Stefan cel Mare i-a fost oficializata sfintenia dupa aproape 500 de ani. In tot acest timp el a existat ca sfant, caci poporul credincios i se inchina la mormant iar bisericile ridicate de el aduceau la Hristos atatea suflete. Stefan era sfant dar un sfant fara icoana. Chiar daca aveam imaginea istorica a sa, aceasta nu era icoana sfantului. Chiar si o fotografie daca am fi avut, ea n-ar fi putut servi drept icoana. Pentru ca icoana nu prezinta omul pacatos ci imaginea sa transfigurata. Din 1992, se incearca punerea in icoana a chipului Binecredinciosului voievod. M-am straduit si eu, si cred ca drumul acestei cautari este si va ramane deschis. Sunt sigura ca vor mai incerca si altii.
11. Care este lucrul cel mai greu cand pictezi icoana unui sfant fara a avea un model iconografic ca sursa de inspiratie?
Marea majoritate a icaonelor care se picteaza astazi sunt copii mai mult sau mai putin reusite dupa modele celebre. Icoana pe care i-am dedicat-o lui Stefan cel Mare si Sfant nu este din aceasta categorie. Cand pictezi o icoana, incercand sa creezi modelul iconografic al sfantului pe care-l pictezi, cel mai dificil este sa ai viziunea, revelatia intruchiparii acestui sfant. Acesta este un lucru pe care nu ti-l poti programa. La fel cum nu poti programa scrierea unei poezii sau descoperirea unei teoreme. Important este sa starui, sa te pregatesti, sa incerci sa fii intr-o stare de veghe continua. Pregatirea se face atat in registrul profesional cat si duhovnicesc. Auzim adesea sintagma “aceste icoane sunt pictate cu post si rugaciune”, ca o garantie de necontestat, un certificat de calitate a iconicitatii si artisticitatii lucrarii. Insa, postul si rugaciunea sunt doar una din “aripile” iconarului in tentativa lui de zbor catre icoana. Este aripa credintei. Sunt atatea icoane pictate cu credinta dar care, din pacate, sunt kitsch-uri. Aceasta se intampla pentru ca iconarului ii lipseste cealalta “aripa”, a telentului, a reflectiei si a muncii.
12. Ce alte proiecte de acest gen vor urma?
Cu voia lui Dumnezeu, nadajduiesc in primul rand sa duc la bun sfarsit o icoana ce sta pe sevalet de cativa ani. Icoana sfintilor Brancoveni. Acesteia ii vor urma alte cateva icoane hagiografice, precum icoana sfantului apostol Andrei, cea a sfantului Grigorie Decapolitul, a Cuvioasei Parascheva si a Sfantului Ioan Hozevitul. Doresc sa pictez macar icoanele catorva sfinti romani sau ale caror moaste au ajuns la noi, sfinti care au o inraurire puternica asupra neamului.
13. Sigur, munca pe care o desfasurati poarta in sine o particica de jertfa. Care este jertfa pe care artistul Elena Murariu o depune pe altarul artei, profesiei, stiind ca si Dumneavoastra aveti o familie, copii, responsabilitati casnice, ca toti ceilalti oameni?
Nu sunt dintre acei creatori care fac o separatie neta intre familie si profesie. Aceste lucruri pentru mine constituie un tot unitar. Cu toate ca avem preocupari diferite, bucuriile si tristetile ce mi le aduce profesia sunt ale intregii familii, cum la fel de adevarata este si reciproca. Este o minune ca ma bucur de sprijinul plenar al familiei. Anul are pentru mine doua anotimpuri: vara sunt pictor-restaurator iar iarna iconar. In sezonul cald merg pe santierele de la sfintele manastiri impreuna cu copiii. Sfanta Duminica uneste familia. In felul acesta, vara adunam cu totii energie pentru zilele cu viscol. In sezonul rece revin in Bucuresti mama, sotie si, in ragazurile de liniste, ca pictor iconar.
14. Ati pictat, cu siguranta ingeri. Ati simtit vreodata atingerea aripilor lor?
Pictez si restaurez adesea chipuri si aripi de ingeri dar in mod fizic n-am avut niciodata o intalnire cu ei. Stau uneori singura, e un fel de a spune, in turla bisericii si le repar aripile cu penele roase de vreme. Am teama sa nu gresesc, cu toate ce lucru-mi merge bine. O multime de ochi ma privesc in fata, ochii serafimilor, heruvimilor, arhanghelilor si parca altor ochi le simt privirea in ceafa… Aceasta sa fie atingerea de care ma intrebati?
15. La finalul acestui dialog, va rog sa adresati cateva cuvinte cititorilor nostri, romanilor, fratilor nostri de peste Ocean.
Maica Alexandra, cea care fusese principesa Ileana a Romaniei, a trait multi ani in bejenie. Maica vedea in scena “Fuga in Egipt” icoana celui plecat de acasa, peste mari si tari. Aceasta icoana ce-I reprezinta pe Mantuitorul, Maica Domnului si Sf. Iosif, i-a fost adesea reazam. Schitez pentru revista dumneavoastra aceasta icoana si va doresc sa aveti necontenit sprijinul Dumnezeiesc al celor zugraviti si al tuturor sfintilor.
16. Va multumesc si va doresc sa va bucurati, cu toti cei dragi, de protectia ingerilor si sfintilor zugraviti cu sufletul Dumneavoastra.
|
a consemnat Dumitru Manolache 11/12/2004 |
Contact: |
|
|
