Nicolae Gâlmeanu, Contorsiuni.„Iesirea”
Născut în localitatea Cislău, din judetul Buzău, poetul Nicolae Gâlmeanu a urmat Facultatea de Filologie la Bucuresti si a participat de timpuriu la actiunile literare (reviste, cenacluri, lansări, festivaluri) organizate în zonă si în tară. După debutul, cum era permis înainte de decembrie 1989, în plachete colective ale debutantilor si, neapărat, patriotice, a publicat cărti de poezie: Complotul vămilor, 1996, Proiect de cruce, Alarmă în christale, Dumnezeu din gerunziu, Cezură si canon, Mirele pietrei, Cămasa lui Lot, Plângea Iisus, Poeme cu noduri, antologia Golgota Akasha,romane si proză scurtă:Zodia fluturilor, Schimbarea la fată, Egreta de pe malul celălalt, Sfestanie la o casă de tolerantă si eseuri: Atent(at) la tentatii, ceea ce aflăm din Fisa de autor de pe ultimele pagini ale plachetei, unde se mai află copii ale înaltei distinctii prezidentiale „Meritul pentru învătământ” si premiului pentru poezie al filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Interesant este că un cititor poate deslusi o segmentare a acestei plachete de versuri, prin titlurile de poezii „Iesirea I”, prima piesă a cărtii, si „Iesirea II”, aproape de jumătatea volumului, desi aceste poezii sunt inserate la rând cu celelalte, si nu evidentiate printr-un spatiu liber între cele două părti ale plachetei. Universul poetic al primei poezii sugerează micsorarea progresivă a fiintei, a existentei poetului, căruia îi ies din corp degetul, mâna, unghia „coaptă/ de căutările tactile ale cunoasterii”, mâna o suflă „sufletul răsufletului”, apoi „îmi văd pasii cum ies din picioare”, trupul se volatilizează, văzul si auzul nu îsi mai îndeplinesc misiunile, dar încrucisat: „aud văzul cum nu mai/ aude freamătul naturii mele umane, văd auzul că nu/ mai vede nimic”. Finalul evocă nasterea, sugestia percepută fiind aceea că actiunile creatorului sunt destinate să „nască” o altă lume, lumea fictiunii poetice. Cealaltă poezie, „Iesirea II”, foloseste pretextul călătoriei cu trenul, pentru a sugera sentimentul iubirii: „Ca si când, căutându-ne, ne găseam în acelasi/ compartiment al aceluiasi vagon al aceluiasi tren ce ne/ alerga ca iesit din minti”, ultima secventă a fragmentului citat ducând cu gândul la sentimentul de „iesire din mersul obisnuit si monoton al lumii”. În viteza de nedescris, în compartimentul de clasa a doua, cei care se îmbrătisau, „uitând fiecare pe cine a îmbrătisat” suportă frigul, încălzindu-se „ca sub două rânduri de aripi”. Iesirea la liman sau ajungerea la o răscruce este sugerată de sosirea trenului la macaze, unde nu încap în statie trenul, vagonul, compartimentul, iar manevrele duc la pierderea materialitătii elementelor de transport feroviar, în favoarea scenei de iesire, în ambulanta gării, a fiecăruia din fiecare, imagine anticipată sau similară în prima „Iesire”. Poezia „Vedere” include elemente ale mortii, oasele: oase dezmembrate, „sacerdotiul oaselor”, un vultur , finalul aducând imaginea următoare: „până vor veni corbii de sărbători si vor fi parastase/ să mai văd universul, sunt un pământ străveziu”.Textul nu are elemente de punctuatie, nici initiale majuscule ale cuvintelor. „De amândouă malurile” aduce aceleasi elemente ale descompunerii: „puroaiele”, „putregăios”, „bubos”, „vâscoasele/ mele de nopti cu care îmi ung/ umbra de trăznet pletoasă”. Poetul foloseste mai multe comparatii: „mă duce cineva ca pe un orb”, „ca niste bule de seringă mă sparg”, „curg ca niste epave de lave fără firman”, „plesnindu-mi creierii ca niste lapti”, „stau ca un vierme cârlig”. Alte imagini, din aceeasi sferă a mortii: „praf pe cruce”, „nefericitul demiurg” e „nesătul niciodată de firimiturile mele de oase”. În piesa „Epitaf”, sunt enumerate aceleasi elemente din domeniul cimitirului, bisericii: Doamne, mormântule, cimitir, farisei, biserici, bubă, oase. În „Ipostază”, prima noapte de iubire este asociată cu o „imagine speriată”, asociindu-se racla de somn, hipotermia, „cearsaful umed ca / o batistă de cimitir, mototolită”. Este o abundentă de termeni negativi, de boală si moarte. În poezia „Mă uit în jur”, autorul afirmă că „printre atâtea fenomene naturale si clinice eu nu voi mai auzi/ niciodată”. Dacă la nastere „mi s-a schimbat identitatea”, crede poetul, urmarea este că „se fac cercetări de malpraxis/ pentru ocluzie spirituală”, iar, în final: „de ce a murit metafora, mă uit în jurul steril”. Marea schimbare a fiintei este percepută, astfel, ca o tragedie, cu îmbrăcarea unei noi identităti, care trădează spiritul originar. „Compunere scolară” evocă valorile literare nationale, pe Eugen Ionescu si pe Ion Creangă, într-un timp când „vin si pleacă patriotismele/ vulturilor”. Suntem „neam de popor clocind acelasi ou pentru/ eclozare, de n-ar veni rinocerii”. Este un fel de patriotism a rebours, negativ, evidentiat prin elemente de mare tristete. O „Urare despre sănătate” , sub pretextul bolii, colecistul, aduce imaginea detinutilor care vorbesc la câte un „memorial”, pe ascuns, iar „mostenitorii lui Caragiale” trimit telegrame umoristice, într-o tară tristă (expresia a mai fost folosită de un poet: „o tară tristă, plină de umor”), unde „toti suntem la dializă”. O poezie care evocă plecarea masivă din tară („tara buturugii”, semnificând patria străbună, care a dat ramuri si lăstari din buturuga îngrosată peste ani) către „tările calde”, în fapt nu tările cu altă climă, ci cu avantajele lumii civilizate, comunităti organizate, fără griji, este „Buturuga”, în care autorul face mărturisirea că el, unul, nu are de gând să părăseasă această tară, chiar dacă tot ceea ce produce, musteste aici devine sec, steril. „Trauma literei” cuprinde elemente simbolice: nereusita/ nereusitele le reprosează mediului, societătii mediocre si descurajatoare, „gropii în care mă afund”. Dumnezeu este asociat stărilor de spirit ale poetului, căci râde si plânge odată cu el, care este „lacrimă, zare, zoaie si uitare” – elemente ale complexitătii firii, spiritului omenesc. În „Moment de reculegere”, aflăm un tablou sumbru al epocii tehnologiei digitale: orasul a falimentat, ultima bibliotecă a murit, toti oamenii vor citi pe tableta dată de medicii de familie, iar misiunea dascălilor va fi să urmărească eficienta folosirii tabletelor si reactiile adverse. Ce reactii putem presupune, decât analfabetizarea, uitarea scrisului, cititului, calculelor matematice, ortografiei si ordinii existente încă în cultură si civilizatie. ”Eu sunt strada” aduce, ca pe niste aluviuni, elemente de publicitate/ propagandă, de cinism si ironie precum sloganuri, pamflete, dar si însângerare, „revolutia pulberii”, „stergând găinatul din coltul gurii terestre”. Astfel, amatorismul, prostul gust, lipsa de discernământ, de pregătire, aflarea în treabă sunt sugerate, echivalate cu contributia străzii în societate si în istorie. În aceeasi sferă de idei si în aceeasi atmosferă este poezia „Mutanti”, unde, totusi, mijeste, în depărtare, o lumină: „haide să migrăm si să scriem/ în altă parte poezia în limba română, acolo vom fi mai/ bogati, acolo vom fi mai săraci si vom fi mai fericiti/ în nefericirea de-acolo”. Poezia scrisă de Nicolae Gâlmeanu dezvăluie un suflet sensibil la problemele grave ale contemporaneitătii, atitudinea sa fiind de respingere, de luptă cu toate aspectele întunecate ale existentei.Culorile întunecate si mediul religios, de cimitir si moarte, servesc unei poezii programatice de mare efect asupra perceptiei cititorului.
|
Corneliu Vasile 2/7/2017 |
Contact: |
|
|