Cu Artistul, Cercetătorul si Străinul
— Ce reprezintă arta scrisului? Nu îmi dau seama la ce se referă?, spuse Cercetătorul. Pentru mine, scrierea reprezintă doar un mijloc de exprimare si nimic mai mult!
Artistul zâmbi si calm îi răspunse:
— Arta scrisului reprezintă nimic altceva decât revărsarea armonioasă a cuvintelor înlăntuite prin întelesuri tainic, plăcute si fermecătoare.
— Cum este posibil asa ceva? întrebă nelămurit Cercetătorul.
— Nu este greu de explicat. Trebuie doar ca aceste cuvinte magice să izvorască din suflet spontan atât în clipele de bucurie, cât si în cele de suferintă, fiindcă arta oferă o evadare din real în imaginar, rezolvând la nivel simbolic suferinta conditiei umane.
— Greu de crezut, spuse Cercetătorul. Ar fi bine să îmi expui viziunea ta asupra aparitiei artei scrierii, adăugă el curios.
Artistul se aseză la masă, luă un volum copertat în galben închis, îl răsfoi câteva clipe, după care răspunse:
— La început scrisul consemna realitatea asa cum era ea si servea drept instrument pentru intereselor obisnuite ale omului, în genul celor din sfera contabilitătii si administratiei.
— Adică scopul scrisului era unul pur functional, fără nicio altă utilizare?
— Da, corect! Arta a sosit mai târziu, când dorinta de divertisment, caracteristică momentelor de repaus, s-a impus. Astfel, scrierea a devenit un instrument util în surprinderea frumosului. Atunci a apărut arta nobilă a exprimării alese, care s-a transmis în paralel cu traditia orală a povestirii de-a lungul secolelor si generatiilor.
— Mă faci deosebit de curios. Vrei să spui că arta reprezintă o manifestare a energiei captate în clipele de repaus si detasare?
— Corect! Arta te transpune într-un spatiu al contemplării pure, desprinse de curgerea timpului. Prin natura ei, arta te pozitionează în afara temporalitătii.
— Ce vrei să spui cu aceasta? Este ea atemporală? Orice obiect al realitătii se supune regulilor de încadrare în spatiu si timp. Cum poate fi altfel?
— Îmi dau seama că nu întelegi nimic din tot ce îti vorbesc. Arta, crede-mă, nu apartine realitătii pe care o percepem. Ea deschide portile unor orizonturi superioare circumstantelor pe care noi, în limitarea noastră, le numim ca fiind componente ale realului.
— Vorbirea ta îmi este complet străină. Eu sunt un om al logicii si chibzuintei. Cum să existe ceva dincolo de reperele obiective ale naturii?
— Ce întelegi prin natură?
— Simplu! Tot ce ne înconjoară se constituie ca natură, adică o sumă de obiecte si fenomene ce se desfăsoară independent de constiinta noastră. De aceea, ele au drept caracteristică obiectivitatea, adică detasarea dc privitor.
— De unde stii că obiectele din jur sunt independente de cel care le percepe? Ai un reper sigur asupra acestei interpretări?
— Cum să nu? Toate fenomenele realului sunt măsurabile si repetabile, indiferent de conditii. De aici decurge abordarea stiintifică, prin intermediul căreia noi întelegem si utilizăm tot ce ne înconjoară.
— Chiar toate elementele realului sunt măsurabile? Gândurile noastre, de exemplu, pot fi evaluate obiectiv?
— Dacă te referi la forma lor fizică, da!
— Nu m-ai înteles. Mă refer la continutul lor, adică la lumea de idei ce se naste în interiorul oricărui om. Poti să le oferi o reprezentare măsurabilă în exterior?
— Cantitativ ...
— Este clar că nu mă asculti. Vorbeam despre continut si nu despre ambalajul exterior al gândurilor.
Urmară minute de reflectie în care Cercetătorul se plimbă cu mâinile la spate în lungul si latul camerei iar Artistul privi fără să clipească pe fereastră, undeva, către muntele semet ce se profila la orizont. Tăcerea deveni apăsătoare, când se auzi un ciocănit discret în usă. Amândoi tresăriră cu surprindere si priviră în directia acesteia. Imediat intră un prieten comun pe care amândoi îl salutară cu bucurie:
— Ce surpriză! Chiar tu în persoană, exclamă Artistul.
— Da, chiar eu! răspunse zâmbind Străinul cu un glas vesel.
— De unde vii? îl întrebă din pură curiozitate Cercetătorul.
— Am călătorit mult în ultimul an si m-am gândit să vin prin aceste locuri să văd ce mai este nou!
— Nou? Mai nimic ... spuse Cercetătorul.
— Cum asa? continuă Artistul. Chiar acum ne ciondăneam pe tema frumosului artistic. Am dreptate sau nu?
— ... mda, ai!
Străinul, plăcut surprins, se aseză pe un fotoliu si zâmbind destins spuse:
— Dar sunt nespus de curios să cunosc această polemică între prieteni dragi! Hai, vă rog, continuati! Vreau să cunosc punctele voastre de vedere!
Încurcati, cei doi se priviră, după care Cercetătorul spuse:
— Chestiunea se rezumă la întelegerea realitătii prin prisma datelor obiective furnizate prin măsurarea fenomenelor naturii, care infirmă, în opinia mea, ideea că arta s-ar ocupa de un domeniu transcendent acesteia.
— Prea pompos exprimat, interveni Artistul. Mai simplu, mintea lui axată pe logică, refuză să accepte că frumosul artistic nu poate fi surprins de aparatul complex si greoi de analiză a stiintei!
— Nu-i adevărat, protestă Cercetătorul. Eu doar doream să spun că nu sunt de acord cu frumosul dincolo de natură, ca să rezum ce am înteles de la tine, Artistule!
— Acum mă iei si peste picior, replică acesta cu năduf.
— Hei, stati putin! le spuse Străinul. Disting cu plăcere buna voastră intentie, dar sunt intrigat de lipsa de maniere din partea la amândoi! Haideti să vedem dacă nu cumva există un sâmbure de adevăr în ambele opinii, chiar dacă ele par contradictorii.
Cei doi reflectară asupra propunerii, după care dând din cap a aprobare, priviră la Străin pentru a începe. Acesta, calm, se ridică de pe fotoliu, se îndreptă către un tablou de epocă dispus pe un perete, se întoarse către ceilalti si spuse:
— Stiintific vorbind, orice fenomen al naturii poate fi măsurat. Singura problemă se referă la modalitate, dar principial, orice obiect al realitătii poate fi investigat cu ajutorul logicii si ratiunii.
Cercetătorul dădu din cap cu satisfactie în timp ce Artistul astepta nerăbdător să înteleagă mesajul Străinului. Acesta continuă:
— Pe de altă parte, arta, care de fapt reprezintă rezultatul unui proces subiectiv de reflectie a mintii, nu are neapărat legătură cu realitatea înconjurătoare, ea putând să o reprezinte sau nu, în functie de intentia autorului.
Artistul se lumină la fată, în timp ce prietenul său, Cercetătorul, privi nedumerit către Străin, care spuse:
— Asadar, stiinta se ocupă de fenomenele dispuse în afara reflectiei subiective în timp ce arta se adresează proiectiilor imaginative ale mintii, dependente sau nu de realitatea înconjurătoare.
Urmă o pauză de vorbire, după care rezumă:
— În concluzie, stiinta si arta nu sunt contradictorii, ci doar complementare, adică ele reprezintă mijloace de investigare a realului, incluzând toate părtile ce îl compun, si ale imaginarului, ce se referă la sferele posibilului si probabilului în raport cu existenta concretă a lumii.
Cei doi se priviră mirati de întorsătura discutiei. Niciunul nu era satisfăcut de rezultat. Fiecare dorea o dispută clarificatoare, dar Străinul dăduse totul peste cap.
— Stai putin, spuse Cercetătorul, eu disting o contradictie clară între stiintă si artă ca metode de investigare a realitătii.
— Si eu sunt de acord asupra acestui aspect, adăugă Artistul emfatic.
Străinul îi privi cu multă dragoste, după care răspunse:
— Mă asteptam la reactia voastră. În sfârsit sunteti amândoi de acord! Dar eu privesc dincolo de aparentele contradictii pentru a distinge complementaritatea instrumentelor de explorare a universului. De fapt, eu nu doresc să dezbin lumea, ci să o unific, având drept fundament faptul că realitatea în care ne găsim este frumoasă, luminoasă si bună. Din nefericire, perceptia noastră, alterată din cauze multiple, o distinge în tonuri cenusii si demoralizatoare.
— Ca de obicei, tu duci discutia în directia contemplării, spuse Cercetătorul cu dezgust.
— Sau a dezbaterii lipsite de stil, adăugă Artistul.
Dar Străinul rămase calm în fata celor doi, după care se întoarse iarăsi către tablou si privind cu atentie remarcă:
— Lumea în care trăim nu reprezintă altceva decât un tablou viu, plin de nenumărate personaje prinse în vraja unei piese minunate ce se joacă la nesfârsit sub bagheta mânuită cu măiestrie de Marele ei Autor. Îmi pare rău că nici stiinta si nici arta nu sunt în stare să distingă temelia comună a realului si imaginarului.
Cei doi tăcură cuprinsi de uimire. Asa ceva nu auziseră vreodată de la cineva. Dar Străinul spuse:
— Lipsiti de constiinta dramei cosmice în care ne aflăm, artistii si oamenii de stiintă s-au pierdut în jungla contradictorie a tezelor din zona imaginatiei pure si realitătii obiective iesind din partitura realizată de Marele Compozitor. Personajele s-au revoltat împotriva Autorului lor. Ce straniu!
Adăugând aceste cuvinte, Străinul îsi ridică haina de pe scaun, dădu din mână drept rămas bun, deschise usa si iesi fără să privească în urmă. Aceasta se închise fără zgomot, în timp ce Artistul si Cercetătorul rămaseră muti de tristete si emotie, simtind lipsa de sens a realului si imaginarului fără existenta Marelui Autor despre care Străinul tocmai le vorbise. Dar tabloul din perete la care privise îndelung Străinul se lumină neasteptat sub razele strălucitoare ale soarelui, ce pătrunseră prin fereastra larg deschisă dinspre muntele albit de zăpadă imaculată a iernii. Cei doi tresăriră la unison. Sub bagheta magiei momentului, amândoi distinseră prezenta Marelui Autor, care armoniza minunat nenumăratele detalii ale realitătii si imaginatiei într-o alchimie grandioasă ce zămislea în spatiu si timp un Univers nemărginit, după cuvântul ce a fost spus de acel straniu Străin.
|
Octavian Lupu 2/1/2017 |
Contact: |
|
|
