De ce Biblia este o carte nepereche?
Mai înainte de evidentierea argumentelor care conferă Bibliei unicitate desăvârsită, cuvine-se să arăt de unde si-a luat numele, adică să examinez originea si semnificatia termenului Biblie. Părerea biblistilor cu autoritate este că acest termen provine din grecescul biblía, care are întelesul de „cărti mici”. La rândul lui, biblía derivă din biblos, cuvânt ce desemnează partea interioară a papirusului, planta din care în antichitate se fabrica „hârtie” de scris. De altminteri, fapt ilustrat în Iosua 13/5, grecii numeau Biblos portul fenician Ghebal prin care era importat/tranzitat papirusul din Egipt. Întrucât diversele mesaje scrise pe acest material erau cunoscute ca biblía, iată motivul pentru care, cu timpul, termenul a ajuns să exprime toate tipurile de scrieri (suluri, cărti, scripturi, documente), ba chiar o colectie de cărti mici dintr-o bibliotecă. Mult mai târziu, termenul Biblía a fost întrebuintat în latină ca substantiv la singular, de unde a pătruns în limba română sub forma Biblie.
Vasăzică, ceea ce întelegem astăzi prin Biblie, în fond este colectia celor 66 de cărti antice, redactate si succesiv compilate în peste 1600 de ani, colectie pe care Ieronim, autorul Vulgatei (Biblia tradusă în latină), a numit-o Bibliotheca Divina. Da, căci respectiva bibliotecă are un catalog sau o listă de cărti acceptate ca Scripturi inspirate si autentice (asa numitul canon al Bibliei), toate cărtile neautorizate (Evanghelia după Iuda, Evanghelia lui Nicodim, Evanghelia după Maria Magdalena etc.) fiind considerate apocrife si, ca atare, excluse.
Cum spuneam mai sus, catalogul fix al Bibliei cuprinde 66 de cărti (39 fac parte din Vechiul Testament sau Scripturile ebraice, celelalte 27 alcătuiesc Noul Testament sau Scripturile grecesti), toate aceste cărti fiind scrise sub inspiratia divină si numai în parte fiind revelate.
N.B. Mărturisitorul Petre Tutea spunea că inspiratia si revelatia sunt căile Domnului, inspiratia fiind definită de el ca favoarea divină, iar revelatia ca actiunea directă a divinitătii...
Cât priveste cuvântul canon, acesta provine din ebraicul qané, cuvânt utilizat la început pentru desemnarea trestiei, care, atunci când nu se găsea la îndemână o bucată de lemn, servea drept vergea la măsurat. Ulterior, apostolul Pavel a atribuit termenului grecesc kanón semnificatia „reguli de conduită”, întrebuintându-l si cu sensul de „măsură a marginilor sau teritoriului” repartizat cuiva. În noua acceptiune apostolică, numai cărtile canonice sunt cu adevărat inspirate si drepte ca firul de plumb, adică demne să fie utilizate ca îndreptar în stabilirea credintei si conduitei corecte...
Dar iată câteva dintre atributele Bibliei, care fac din ea o carte nepereche:
1)Cu toate că, asa cum arătam mai sus, Biblia a fost scrisă de mai multi autori în peste 1600 de ani, ea – potrivit mesajului transmis si profetiilor ce s-au împlinit în totalitate – înfătisează o uluitoare coeziune internă;
2)Biblia a rezistat tuturor persecutiilor la care a fost supusă în multimilenara ei existentă si, în plus, si-a transmis textul cu o asemenea extraordinară fidelitate, încât face dovada clară că este Cuvântul lui Dumnezeu;
3)Exactitatea stiintifică a informatiilor comunicate (este singurul document istoric ce aminteste în mai multe locuri de hititi, iar în cartea Iov, Pământul este văzut/definit ca o sferă suspendată pe nimic);
4)Marea onestitate a autorilor (David, Solomon, apostolul Petru etc.), chiar si atunci când acestia îsi descriu înfrângerile, slăbiciunile sau îndoielile (de pildă, Petru s-a lepădat într-o singură noapte de trei ori de Mântuitor), fapt care-i conferă un plus de umanism si credibilitate;
5)Atractivitatea generată de splendida îmbinare dintre simplitatea limbajului utilizat si inegalabila frumusete a parabolelor cu rol ilustrativ-întăritor, îndeosebi în Predica de pe munte, mesaj vesnic tânăr, ce musai merge la inimă si-l întelepteste pe cititor sau ascultător.
|
George Petrovai 1/28/2017 |
Contact: |
|
|
