Brancusiana
În închisorile vânturilor hiberboree
Cu o mie de capete renăscu Omul- Zeu
Sus de colinele celuilalt timp
Unduie dalb cântecul neamului meu
Ai disperărilor ultimii, nimeni,
Pieri-vor de sine trădați toți nebunii
Columnă vertebrală zvîcnind cum peunii
Ci nu verticala răscrucii-n armindeni
și nici strămutanții atot-ipochimeni
Dăinui-va din daine dragostea, nașterea
Cum din durerea Splendorii Cunoașterea.
Vămuind vindecînd depărtările
Sinea din Sine-mi
Din Veac rămurindu-Ne
Prin Poarta Sărutului
Român pământean
Dumnezeu.
|
Evu Eugen 1/26/2017 |
Contact: |
|
|
