Interviu cu Joe Gaspar
Joe Gaspar trăieşte în Ottawa, capitala Canadei.
Este vocea principală şi bas-ul celebrului grup timişorean Quo Vadis, cu care a lansat o jumătate de LP (la Electrecord în1995) şi o caseta audio (le puteţi vedea în cartea Eleganţa Muzicii vol. 2 pagina 63).
Talentul şi timbrul special au fost şi sunt încă apreciate, deopotrivă la noi şi de curând, odată cu lansarea noului său trio, Joe Gaspar Band.
De la Brâncuşi citire ştim şi recunoaştem că valorile noastre nu sunt pe deplin acceptate (a se citi băgate în seamă) în România.
Oare succesul noului trio îl vor convinge să se întoarcă în România? Sper că emisiunile lui Doru Ionescu şi ale lui Stratone îl vor face cunoscut pe sticlă şi la radio aşa cum nu a fost în anii de succes ai grupului timişorean. Despre istoria acelor succese ale trupei vrem să-l întrebăm şi desigur despre noua viaţă din Canada.
Noua trupă, Joe Gaspar Band are un album la activ şi pregăteşte de al doilea pentru anul următor.
1. Canada este o ţară ecologică? Cum se reflectă acest fapt asupra vieţii culturale... muzică, film, balet, etc...
Da, Canada este o ţară ecologică, mult mai ecologică decât România, ce m-a lovit la început când am venit, a fost aerul foarte curat pe care poţi să-l inspiri în plămâni. Mi s-a părut cerul mult mai deschis şi mult mai imens. E adevărat că spaţiile sunt mult mai mari şi mai vaste aici. Cum se reflectă asupra vieţii culturale? Nu aş putea să-ţi zic cum... în orice caz pot să-ţi spun că sunt foarte multe concerte şi festivaluri, aşa zise de caritate, iar unele din ele au o natură ecologică, în rest nu ştiu cum aş putea să fac o analogie cu viaţa culturală, sincer...
2. Primul tău grup a fost Quo Vadis? De ce aţi ales numele acesta, vă place Sienkiewicz sau expresia "Unde mergi..." poate fi întrebare şi răspuns?
Primul meu grup nu a fost Quo Vadis. De fapt, când aveam 13, 14 ani, atunci m-am alăturat grupului de la Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei din Zalău, care după un an de zile a devenit formaţia SILVANA, apaţinând aceleiaşi instituţii. Noi am cântat vreo patru ani la rând, vara de vară, era o formulă foarte bună, la Năvodari în faţa a mii şi mii de copii de vârsta noastră, pot să spun că am fost destul de cunoscuţi în rândul copiilor şi al adolescenţilor. Acesta a fost primulmeu grup Silvana, iar Quo Vadis a fost grupul cu care am devenit cunoscut mai târziu eu în România, ajungând la Timişoara, numele fiind ales deLaci (Loţi), de către chitarist după multe discuţii, polemici şi multe băute. Până la urmă el a venit cu numele, uite sensul este foarte bun, mergi încotro şi într-adevăr poate fi şi întrebare şi răspuns...
3. Unde se putea cânta în Timişoara acelor ani? Cum erau turneele şi festivalurile, plecaţi şi în Ungaria? Poţi face o paralelă cu un concert sau un festival din Canada?
Noi am început cu Quo Vadis în 1991 în Timişoara, nu mult timp după revoluţie, lumea era "fomistă" ca să spun aşa, după muzică bună, tinerii, studenţii, toţi vroiam să ascultăm muzica bună, deci era un mare aflux de muzică de dincolo. Cluburile au început încet, încet să apară, în Timişoara cântam în 2, 3 locuri, se făceau mai mult jam-session-uri, unde muzicienii veneau special pentru asta, iar studenţii participau ca spectatori. Mai târziu după 1993, am început să participăm la festivaluri, nu aş putea zice că au fost turnee, dacă numeşti patru concerte la rând un miniturneu poate, asta am mai avut şi era foarte frumos la acea vreme. Eram şi noi tineri ni se părea foarte mişto totul, aşa că în România sau afară concertele erau foarte faine. Bineînţeles, organizarea lăsa de dorit în România clar, nici în Ungaria nu pot să zic că era totul perfect, am avut ocazia să cântăm şi la Pepsi Sziget în 2000, atunci am simţit organizare profi şi cum poate să decurgă un festival de nota zece. Dacă pot să fac o paralelă cu un concert sau festival de aici?! (râde cu foc!!) Aici lucrurile se schimbă un pic... În ţară din câte ştiu de la colegi, nici în ziua de azi nu s-a schimbat mai nimic. Este o mare neseriozitate în relaţia artist-organizator, mai ales în problema financiară ... În Canada este ca şi în Germania, ce ai promis aia trebuie făcut. Organizarea este superioară, exact ce îţi doreşti să vezi ca un artist, toată lumea conlucrează ca un festival să reuşească sută la sută! Artiştii sunt foarte respectaţi, jos Pălăria! Am participat aici la un festival de blues, unde sunt tot felul de trupesi nu numai de blues, care este unul din primele zece din America de Nord, se ţine la noi în Ottawa; m-amsimţit ca un superstar, deşi eram un nume mic în acel festival. Am fost trataţi excat ca şi oricare alt mare grup care a cântat în acea zi pe scenă.
Quo Vadis.jpg
4. Ce recunoaştere a valorii voastre muzicale aţi primit şi când?
Prima noastră ieşire a fost la Târgu Mureş la un festival concurs, organizat practic în Ungaria, care avea o latură şi în Transilvania, să aducă şi artişti din Transilvania la festivalul renumit Ki Mit Tudcare se ţiena de prin anii '50 - '60, iar în 1993 cred că a fost prima dată când l-au legat de Transilvania. Quo Vadis a participat la secţiunea rock şi am luat premiul întâi calificându-ne pentru Budapesta. Următoarea fază acoloa fost în vara lui '93. Deci prima noastră ieşire din Timişoara la Târgu Mureş, practic am şi primit o recunoaştere a valorii noastre (zâmbeşte!). Nu mult timp după aceea, în aprilie tot 1993, la festivalul renumit de la Buzău, am primit premiul de popularitate. Cred că asta a fost a doua noastră ieşire şi gazdele au fost foarte mulţumite de noi. Anul următor am fost invitaţi de organizatori, cred că a fost o ediţie jubiliară, oricum în 1994 tot la Buzău cântând, 2 formaţii au fost alese de câtre Electrecord ca să facă un album şi Quo Vadis a fost una din acele formaţii. A doua a fost Floare Albastră, iar albumul a fost un split LP, partea noastră cu trei piese am înregistrat-o al bucureşti la Studioul Tomis cu regretatul Freddy Negrescu lapupitru şi albumul a fost editat în 1995. Aceştia au fost primii paşi, mai târziu am participat la mai multe festivaluri, au fost turnee şi a mai urmat şi un al doilea album în 1997.
5. A cui a fost greşeala că nu aţi ajuns pe culmi...cum se spune, pe culmile succesului?!
Eu ştiu foarte bine a cui a fost greşeala, dar nu vreau să arăt pe nimeni cu degetul, oricum cred că greşeala a fost a tuturor, în mai mare sau mică măsură. Ce pot să zic în schimbeste că Laci (Loţi)chitaristul eracel care practic trăgea trupa în faţă, încercând să aranjeze cântări, să organizeze lucrurile trupei. Nu am avut niciodată un manager care să se ocupe de partea asta, nouă ne plăcea mult să compunem, să stăm în pivniţa noastră, unde lucram şi stăteam cu orele zilnic, am avut norocul să locuim toţi în acelaşi colţ de stradă, şi repetam în pivniţa toboşarului lui Szilard, nu am fost destul de deştepţi atunci, nu a fost nimeni să ne îndrume, cu adevărat. Am fi avut ocazia să facem mai mult, să ajungem mai sus, dar nu a fost să fie.
6. Ai o voce unică, foarte potrivită pentru rock şi blues rock. Familia ţi-a îndrumat paşii spre această profesie sau ai ales libertatea şi bucuria acestui mod de viaţă?
Familia m-a încurajat întotdeauna într-adevăr. Ştii cum era pe vremea lui Ceauşescu. Trebuia să înveţi bine, ca eventual să poţi să mergi la facultate, să ai viitorul asigurat, să ai un loc de muncă cât mai bun, asta era ideea pe vremea aia, nu? În ideea asta eu cântat în formaţia Casei Pionierilor din Zalău până-n 1989, când am plecat în armată şi uite că a venit şi revoluţia. După aceea în facultate, am schimbat macazul de la învăţat la muzică, iar familia nu că a aplaudat, dar m-a înţeles, erau mândri şi sunt mândri şi acum. Aşa că eu nu pot să spun că ei m-au îndrumat din start ca să fiu muzician sau artist. Bineînţeles le datorez probabil acest talent, familia din partea tatălui meu sunt mai mult sau mai puţin muzicieni, verişorii mei, inclusiv bunicul meu a fost vioara întâia în orchestră, ş.a.m.d. Aşa că am crescut cumva în mijlocul unei familii unde toţi cântau cumva la chitară, pian sau vioară, iar chefurile în familie erau pe măsură.
7. Primul instrument a fost pianul? Cum ai trecut la bas...ce model de chitară ai acum?
Da, pe la opt, nouă ani părinţii m-au întrebat ce instrument vreau să studiez şi aveam de ales între vioară şi pian. Până la urmă eu am zis pianul deşi ei credeau că o să aleg vioara (zâmbeşte!). Dar uite că a fost o alegere bună, acum dacă mă uit înapoi, pianul este după părerea mea cel mai complex instrument, dacă înveţi să cânţi la el, şi după aceea doreşti să înveţi instrument este mult mai uşor. Mult mai uşor, înţelegi mult mai bine teoria şi de aceea zic că am fost norocos că am învăţat să cânt la pian. Pe vremea adolescenţei mă jucam mai mult cu gândul de a fi chitarist, deci după ce că am învăţat să cânt la pian muzică clasică, am făcut cunoştinţă cu chitara, am învăţat acorduri şi mi-am dat seama că pot să cânt muzică rock pe chitară aşa că am vrut să fiu chitarist, dar cum s-a împărţit norocul la Casa Pionierilor acolo tocmai aveau nevoie de un pianist pentru formaţie şi aşa m-am alăturat eu lor cântând la orgă. Astfel am pus chitara deoparte. Cum am ajuns la Timişoara am început facultatea, după revoluţie, deja în primul an de facultate m-am băgat în vreo patru cinci trupe şi dintre aceleo vreo două practic aveau nevoie de basist şi am acceptat să cânt şi la bas, de ce nu? Doar ştiu să cânt la chitară şi am să încep să cânt la bas. Una din acele formaţii a fost Quo Vadis. Eram în anul doi de facultate şi am început să cânt cu ei şi era prea mult să cânt în nu ştiu câte formaţii, era şi şcoala, am zis că o să aleg o singură trupă. Cred că am făcut bine că am ales Quo Vadis şi am fost basistul şi solistul vocal al trupei QUO VADIS! Camodel de chitară ... acum am două chitare bas aici, cel cu care cânt este un Ibanez,un model destul de slab zic eu, nu e o chitară scumpă, în schimb este foarte versatilă, îmi place foarte mult că pot să scot din ea orice tip de sunet îmi doresc şi de aceea nu am renunţat la ea. Nu m-am gândit să cumpar ceva de soi, ceva scump, şi dau înainte cu ea până când o să găsesc una care să-mi placă mai mult. Şi mai am încă un Fender care este defapt un mix între Jazz Bass şi Precision, adică am ambele tipuri de doze pe el şi este un fretless. Deci este un Fender pe care îl folosesc mai rar, în piesele unde cânt la chitară bas fretless.
8. Ce părere ai de grupul Rush... tot un basist îl conduce cu o voce la fel de specială?
I-am văzut pe Rush acum câţiva ani aici la Festivalul de blues este foarte bună trupa într-adevăr. Îi ştiam de dinainte. Ajungând în Canada, Rush se dă foarte mult radio, aşa că am ajuns să le cunosc piesele, astfel că atunci când i-am văzut live deja le ştiam versurile, mare parte din repertoriu şi ştii că este întotdeauna diferit dacă cunoşti piesele îţi plac piesele, toţi muzicienii sunt foarte buni. Basistul este foarte bun are o voce specială, dar nu e, sincer, genul de voce care mă atinge pe mine la suflet. Dar este foarte bună pentru progresivul pe care-l fac, iar compoziţiile sunt excepţionale.
9. Eu am participat până acum la organizarea a două ediţii a primului festival de chitară bas din România şi chiar din Europa de est. Dracula Bass Festival. Se organizează la voi astfel de evenimente?
Aici în Canada nu am auzit să fie ceva special numai pentru chitară bas, sincer nu am auzit, ar putea să fie, cred că în America ar putea să fie aşa ceva, nu m-am interesat încă. În schimb ce se întâmplă, sunt multe magazine de muzică care organizează din când în când tot felul de întâlniri cu diverşi instrumentişti, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, câteodată în vreun weekend în care sunt invitaţi mai mulţi, se ţin şedinţe şi se fac sesiuni de cântări, în care îţi mai arată câte ceva din măiestria lor, aşa ceva ştiu că se întâmplă destul de des. Un festival special pentru bas nu am auzit.
10. Care este cea mai importantă trăsătură a unui basist şi ce calitaţi consideri ca lider de trupă să aibă membrii bandului său?
(He He Hee!!! râde) Cea mai importantă trăsătură a unui basist este să fie ceas! Să meargă foarte bine cu toboşarul nu degeaba li se spune secţie ritmică. Trebuie să fii foarte bun, să aibă timpul foarte bun ca să-i faci viaţa uşoară şi toboşarului. Toboşarul de asemenea, trebuie să fie foarte drept cum trebuie, să facă viaţa uşoară basistului, astfel se susţin unul pe celălalt şi în momentul când ai această uniune realizată, pentru restul trupei este foarte simplu să aibă o secţie ritmică bună, asta contează. Ca şi lider de trupă, păi uite este foarte interesant că trupa pe care o am aici, Joe Gaspar Band, poţi să spui că este o copie după Quo vadis, în aceeaşi formulă în care, eu cânt la bas şi sunt solistul vocal şi mai este un toboşar şi un chitarist. Îmi place de chitaristul meu Jamie care are un stil undeva între Clapton şi Jeff Beck, este şi un fan al lui Edddie Van Halen, probabil pe aceştia trei i-a studiat cel mai mult. Are un ton foarte bun, gen anii '70, nervos, exact ce-mi place mie şi practic l-am invitat să facem trupa şi el a fost bucuros să se alăture. Toboşarul trebuie să fie foarte bun, îmi place de toboşarul meu Steve că este nervos, dă în tobe ca şi Bonham, această asemănare fiind o bună trăsătură a sa. E o calitate pe care poţi să o consideri bună.
11. Revenim la Quo Vadis. Când s-a format trupa QUO VADIS aveaţi concurenţă? În Bucureşti aţi susţinut concerte la Swing House unde v-am şi cunoscut dealtfel...Mi-aduc aminte şi acum de impresia puternică de power-supergrup pe care aţi avut-o asupra noastră... Ştiam că sunteţi de mare viitor, deşi nimeni nu auzise de voi atunci la radio...De ce? De fapt nici acum nu se dă muzică românească... Crezi că acesta este mare defect al mass mediei şi al producătorilor... faptul că NU oferă alternativă din zonele rock, blues, jazz, prog...?
Dacă aveam concurenţă... Nu ştiu, noi am apărut după Survolaj, ei erau încă în plin avânt, între '91 şi '93 când ne-am lansat noi în Timişoara nu mai era nimeni care făcea ceva asemănător, tinerii au făcut cunoştinţă cu metalul, mai toţi vroiau să cânte heavy metal, dar multora le plăcea încă ce făceam noi, ideea de rock mai vechi, power rock, anii '70. La Bucureşti cred că am ajuns cu ajutorul lui Nelu Stratone, la o cântare chiar la Lăptăria lui Enache, cred că asta a fost prima noastră cântare. Curios că zici de radio, noi înregistrsem ceva în Timişoara şi a ajuns o casetă cu noi la radio ...Uniplus. Ei ne-au băgat în topurile lor şi am început să urcăm pănă pe primul loc, ne-au invitat la un concert mare în faţa Palatului. Noi nici nu cântasem în Bucureşti înaintea acelui concert de la Lăptărie. Cred că nu mă înşel, chiar a doua zi, am ajuns să cântăm pe scena mare în faţa Casei Poporului, în aceeaşi seară cu Timpuri Noi şi Roata. Cei de la Uniplus ne-au ajutat, au mai organizat nişte concerte şi prin ţară am fost invitaţi la Arad şi în Timişoara, sub egida lor. În rest, la radiouri la începutul anilor '90, puteai să auzi muzică bună, ascultai rock, după cum ştie toată lumea lucrurile au luat o întorsătură destul de nasoală, (râde!!!), acum dacă daidrumul la orice post nu o să mai auzi muzică rock, mare mare diferenţă faţă de Canada. Când am ajuns aici şi am dat drumul la radio şi întorceam de buton să caut posturi, găseam numai rock, hai să dăm la următorul, tot rock, ce se întâmplă aici? Ba un post de country, ba un post de blues, iar aici aud muzică jazz... WOW! Serios? Mai caut, găsesc şi un hip-hop asta e, dar după hip hop aud Aerosmith...în fine. Aici lumea merge la concerte rock şi ascultă şi a fost crescută cu rock, nu zic că nu există un public care caută şi alte genuri de muzică, dar sincer mulţi ascultă tot felul de genuri, pot să aprecieze orice gen de muzică să diferenţieze ce este bun de calitate şi ce este rău. Uite că în România din păcate, dacă m-aş face manelist poate aş face o grămadă de bani, numai că mai cunosc şi muzică şi cânt şi manele (râde!!!) Eu am plecat de vreo opt-nouă ani, nu ştiu exact cum merge, doar din poveşti, aşa că nu vreau să comentez mai mult.
12. De ce ai emigrat, care au fost motivele? Cum au suportat colegii această plecare?
Eu m-am recăsătorit şi în momentul în care s-a născut fetiţa noastră atunci am plecat practic din România, eram deja porniţi spre plecare, cu un an doi înainte. I-am anunţat pe colegi nu le-a plăcut bineînţeles, cui i-ar fi plăcut să-i plece colegul de trupă cu care ai cântat peste 10 ani, aproape 15, să lase totul şi să plece. Trupa nu mai mergea chiar aşa de grozav, nu mai erau anii ăia ai tinereţii şi nici avântul nu mai era aşa mare, aşa că mi-a fost mai uşor ca să renunţ la Quo Vadis. Ce să zic, motivul emigrării? Păi nu e (cred!), nu există om în România care nu s-ar fi jucat cu gândul de a emigra, oare de ce? În Canada e clar, viaţa e mult mai uşoară, la vrema respectivă eram familist, acum deja am divorţat şi de a doua nevastă, dar atunci mai ales ea era împotriva sistemului, unde a lucrat, ce s-a întâmplat şi pur şi simplu eram hotărâţi să plecăm. Să avem şi noi şi fetiţa viaţa mai uşoară. Între timp lucrurile s-au mai schimbat cum am zis, m-am despărţit de ea, dar cu colegii am rămas prieten în continuare, nu pot să nu rămân.
13.După plecarea ta din Quo Vadis s-au alăturat trupei - pentru aniversarea celor 20 ani de existenţă - Bogy şi Chifrak pe care îi ştiu din trupa Crossroads şi Black Jack? Era anul 2011... Ce mai fac membrii fondatori ai trupei astăzi, Laci Farkas şi BorbelySzilard?
Cred că tu ai zis de aniversarea celor 20 de ani... Ei de fapt s-au alăturat trupei când am plecat eu în 2005 şi după cum am zis trupa nu mai activa prea mult.După ce am plecat eu cred că şi mai puţin, au mai mers ici colo la câte un festival, câte un concert, o apariţie prin Bucureşti, au mai ieşit prin Ungaria şi Slovacia, în locuri unde mai mergeam noi, dar la ora actuală mi se pare că au lăsat-o chiar foarte moale. Cu Laci (Loţi) mai vorbesc, el are un business în Timişoara cu care se ocupă şi s-a alăturat unei trupe cu care mai cântă. De Szilard nu ştiu ca să mai cânte sincer, nu cred că mai activează ca şi muzician, cu Bogy şi Pişta eram foarte buni prieteni, m-am bucurat că ei au fost cei care au continuat să cânte cu Vadis-ul. Am cântat cu amândoi, cu Bogy în special eram foarte buni prieteniîncă din formaţia Crossroads. În 2011 zici de o aniversare... nu a fost o aniversare de 20 de ani, un concert care ne-am dorit să-l facem, eu m-am dus acasă şi a fost doar o întâlnire cu mare bairam, jam session, inclusivşi Adi Bărar de la Cargo a fost acolo, şi noapte aceea a fost de minune.
14. Există un proiect Bogy and Joe? Despre ce este vorba...
Nu există un proiect Bogy and Joe, a existat unul înaintea plecării mele, după cum ziceam eram foarte buni prieteni, şi undeva între2001 şi 2004 cred, atunci a fost un proiect, cântam împreună în Crossroads, îl mai invitam pe Bogy şi cu Quo Vadis, la câte o cântare, el fiind foarte bun vocalist, cânta şi la muzicuţă, la un moment dat ne-am gândit noi mai ce-ar fi să facem un duo acustic, uite nici tu nu eşti chitarist nici eu, dar hai să cântăm amăndoi la chitară şi să încercăm să pătrundem în locuri unde nu poţi să bagi o trupă, o formaţie întreagă cu de toate, toboşar şamd. Poate cântăm şi piese care nu sunt neapărat rock, aşa ne-am gândit să mergem pe o latură mai blues. Am fost remarcaţi în Braşov, am cântat nu mai ştiu la ce organizaţie, cineva ne-a invitat acolo şi Alexandru Şipa care era de faţă, cred că este braşovean, ne-a invitat la sala Radio unde organiza anual un fel de premii de jazz şi ne-a chemat acolo. Bogy and Joe, practiv aia a fost o ieşire mai mare pentru noi, aveam ceva înregistări făcute, la TVR Timişoara, am rămas măcar cu amintirea lor, iar duă plecarea mea binînţeles că nu a mai fost niciun proiect Bogy and Joe, dar încă odată spun, suntem foarte buni prieteni şi ţinem legătura şi ...nu se ştie niciodată.
15. Ce a rămas tras efectiv în România, o jumătate de LP şi o casetă...? De ce atât de puţin? Mai aveţi în registrări? Se poate reedita caseta pe CD?
Quo Vadis Connect.jpgLa vremea respectivă, noi făcusem acel Split LP cu Electrecord în 1995, mai târziu în 1997, a apărut albumul nostru Connect with me pe o casetă audio, încă nu erau CD-uri la vremea aceea, după câţiva ani am pus materialul şi pe un CD, dar nu a fost editat de niciocasă de discuri. După aceea, nu ni s-a legat cumva ca să imprimăm, să intrăm într-un studio, noi nu am organizat acest lucru, bani nu aveam ca să o facem singuri. Chiar dacă exista material, niciodată nu ne-am pus să-l şlefuim, în ideea în care mergem într-un studio. Dacă ştiam dinainte că mergem să facem o înregistare în mod cert ne prăgăteam, Quo Vadis LP.jpgdar piesele erau mai mult pregătite pentru live, pentru apariţii în concerte. Alte înregistări au fost făcute doar live, unele chiar destul de bune. Am apărut pe o compilaţie în Ungaria, la un festival, pe acel cd a apărut şi fostul chitarist de la The Rolling Stones, Mick Taylor, care fusese invitat în festival, am mai apărut ici colo pe o compilaţie, dar nu a fost nimic scos de o casă de discuri. Acea casetă se poate reedita, sunt convins, ea există pe un format de casetă Dat parcă, aşa că într-un viitor ar fi posibil să iasă, reeditat pe un CD.
16. Alături de tine au activat multe nume sonore ale rock-ului timişorean. Cu cine ai colaborat foarte bine şi ai rămas prieten?
Da, practic în Timişoara, la începutul anilor '90, se organizau multe jam session-uri, unde mai apăreau şi feţe mai bătrâne ale spaţiului muzical timişorean, cei de la Pro Muzica, sau mai câte unul de la Cargo, sau cei de la Bega Blues Band, eu am fost foarte bun prieten cu Zsolt Szabo şi Levi Molnar de la Survolaj, care erau lansaţi la momentul respectiv, am cântat în diferite formule şi cu alţii, Lică Dolga şi Bujor Hariga de la Pro Muzica. Cu Cargo am colaborat la un moment dat, când solistul lor vocal a avut un accident şi au fost invitaţi mai mulţi muzicieni, solişti vocali, să participe la diferite concerte în Bucureşti, eu am fost unul din aceia. Foarte bun prieten am rămas cu Bogy, cu care am avut şi acel priect duo, el cântă acum cu Burning table, fostul Croosroads şi mai sunt mulţi muzicieni în ţară cu care m-am înţeles foarte bine, Raul Kuşak, este zălăuan ca şi mine, am pornit amândoi de la Casa Pionierilor din Zalău, el apare şi pe caseta noastră pe două piese, cântând la clape, Sarosi Peterdin Tărgu Mureş un muzician extraordinar, de asemenea un foarte bun clăpar, am cântat în opera lui rock şi mai sunt foarte mulţi muzicieni şi în Bucureşti, cu care m-a înţeles bine, Eugen Caminschi care este în Vama acum şi cu Berti Barbera am mai cântat de asemeni. În Timişoara uite din păcate a fost mai greu ca să izbuteşti să ajungi în faţă, Cargo a făcut-o şi o face în continuare, dar totuşi cel mai bine este să fii în Bucureşti, dacă doreşti să ai un nume sonor.
17. Există cumva în arhiva TVR sau a postului national român de radio înregistrări cu grupul în care ai cântat?! Unde sunt, dacă au fost şi de ce nu se mai găsesc? Poate se scot, dar timpul nu aşteaptă ...este (poate fi) un obstacol... mulţi din fanii voştri vechi, printre care mă număr şi eu sunt trecuţi de 50 de ani...
Eu ştiu de o înregistrare pe care tare aş fi dorit să o am, să o avem, pe care nu am văzut-o de la Skip Rock din 1995, în anul respectiv acel renumit festival de rock bucureştean. În 1995 a fost invitat cap de afiş Iron Maiden şi Quo vadis a cântat la acel festival, programul nostru fiind redus la minim din cauza problemelor de timp lăsat pentru capetele de afiş, dar avem trei sau patru piese grozave, pe care nu le-am văzut, ştiu că au fost date, nu ştiu exact dacă în direct, dar sigur în aceeaşi seară pe post, după care, cineva de la TVR mi-a zis că ar fi şters benzile respective, nu mai ştiu sigur dacă mai s-a păstrat sau nu. Mai există tot felul de înregistrări, ştiu că Mihai Godoroja, a înregistrat cu noi concerte, a fost o emisiune foarte bună, unde au cântat trei formaţii, au ales un nume din muzica mondială, noi am ales pe Cream, şi a fost o ediţie specială în care am cântat doar Cream timp de o oră şi ceva, Iris a cântat Led Zeppelin şi Florin Ochescu cu Berti au cântat Jimi Hendrix-uri. Aş dori să am şi emisiunea aia, sunt convins că există pentru că a fost dată pe post. Sunt diferite festivaluri unde TVR a mai filmat înclusiv la Buzău, dacă nu mă înşel, din păcate în România nu vine nimeni la tine să te tragă de mănecă, ştii noi filmăm, ne dai voie, este ok, doreşti înregistrarea, uite aici poţi să apelezi la cineva ca să o opţii. Aşa că nu ştim ce unde şi când am fost filmaţi. Am văzut la emisiune lui Doru "Rocker" Ionescu, pe care a făcut-o despre mine am văzut înregistrări cu noi de care nici nu ştiam că există, TVR filmând la festivalul de jazz de la Gârâna, nici nu ştiam că am fost filmaţi (râde!!!). Sau inclusiv cântarea cu Cargo la Sala Palatului unde am fost şi eu invitat. Ar fi bine dacă ar ieşi la iveală. Uite cu Bogy ştiu că a fost o emisiune în direct la Radio 3 mi se pare, unde am cântat în direct în studio, poate există o înregistrare şi cu aia, ar fi minunat. Cu Crossroads cu care am cântat între 2000 şi 2003, ştiu că a fost înregistrat la Vama Veche un festival Jazz Bluesla BIBI, unde sunt convins ca TVR a filmat pentru că Gianina Corondan ne-aluat interviu, acea înregistrarear fi minunat dacă ar apărea eu nu am nimic live din perioada cu Crossroads, care a fost un supergrup timişorean. Ar fi foarte bine pentru toţi dacă le-am recupera.
18. Am văzut o înregistrare video cu un concert pentru Kempes...Crezi că rockerii români se ajută între ei? Strâng rândurile când este vreun necaz? Dar acum când totul este aproape pierdut pentru rock şi blues...ce crezi că s-ar putea face?
Da, a fost acel concert pentru ca să-l ajutăm pe Kempes în '95. Nu ştiu acum dacă rockerii români se ajută între ei (râde!), ar fi foarte frumos să se întâmple. Uite aici în Canada văd efectiv trupe care vorbesc pentru cântări şi îşi aranjează unul celuilat sau se invită reciproc, de exemplu este un club unde intră 200 de oameni, şi eu sunt în căştig dacă mai invit încă o formaţie care o să mai aducă nişte oameni în plus la uşă şi în felul ăsta umplem o sală întreagă, cu 2 trupe de ce să fim vrăjmaşi când mai mult ne ajutăm între noi... Nu ştiu care este situaţia în România ştiu că toată lumea se plânge, de câte ori am fost acolo, am zis mai devreme, dacă dau drumul la radio aud decât manele şi hip hop, pare chiar trist... Ce s-ar putea face? Hm!!! nu ştiu cine poate să întoarcă tineretul, practic asta e problema. Pe vremea când eram eu student în căminele studenţeşti se asculta numai muzică bună şi la party-uri noi dansam pe AC/DC. Ha, ha, ha !!! La ora aceasta cred că într-adevăr situaţia e tristă...
19. Eu cred că se pot aduna destule minute pentru un album aniversar cu Quo Vadis pe dvd!? Cu un CD remasters a ceea ce a fost scos deja se poate lansa un album de autor!
Sunt convins că se poate face asta. Ar fi minunat să existe un interviu cu Szilard, Laci (Loţi) şi cu mine pe acel dvd şi să includă albumul de la Electrecord şi cel din '97 care este pe casetă ar fi minunat, eu nu pot decât să aplaud ideea. Din păcate cu Electrecord ar fi mai greu, drepturile de autor sunt ale lor, cred că pe vremea aia aşa se făcea, trebuia să semnezi că ei deţin totul aşa că nu ştiu cum s-ar putea aranja cu ei, dar ar fi frumos să existe un dvd despre noi.
20. Pe internet (youtube) putem asculta multe din piesele tale sau variante la piese celebre? Ai pentru fani o adresă pentru o mai rapidă căutare?
Joe Gaspar Band.jpgDa. Cred că cel mai simplu ar fi dacă dai căutare pe Joe Gaspar, o să apară şi piesele cu Quo Vadis şi cele mai recente cu trupa mea de aici, sau chiar cu trupele de coveruri cu care mai cânt aici în Canada. Dacă cauţi Quo Vadis Timişoara sigur o să apară înregistrări cu trupa românească, nu cu cea din Canada care este o cu totul altă trupă. Aici în Canada am cântat şi mai cânt cu o formaţie care se numeşte Rocksnake cu care cântam coveruri din anii '70, faţa B a discului lor, aşa le zicem noi şi cu Union Jack o formaţie foarte bună, unde cântam doar piese care vin din Marea Britanie, mai cânt şi într-o formaţie numită Crunchy Flower unde este o solistă vocală, eu cânt la bas şi voce mai puţin. Joe Gaspar Bande trupa de suflet aici în Canada. Deci dacă dai căutare pe Joe Gaspar Bando să vezi multe materiale cu trupa mea.
21. Folclorul este "prezent" inteligent în variantele pieselor live... Cum puteţi asimila acest lucru şi de ce nu aţi cântat totuşi în limba română...un album bilingv? Aţi folosit instrumente tradiţionale?
Da, într-adevăr îl invitam pe fratele lui Laci (Loţi) pe Szilamer, care a fost de fapt membru QuoVadis, în primul an de existenţă, în 1991 cînd încă nici nu ne numeam Quo Vadis, el a mers pe linia mai world music, foarte mult pe India, a învăţat să cânte la sitar şi la un flaut specific din India, aşa încât pe albumul nostru l-am invitat să cânte la aceste instrumente. În live a mai apărut ici colo invitat, există o înregistrare pe net mai avem şi alte înregistrări unde cîntă la sitar, nu am mers noi neapărat pe ideea de-a încorpora folclorul în muzica noastră, nici românesc, nici maghiar, nici de care, am creat câteva piese în care apărea sitarul, dar mai mult ca show ca şi curiozitate aş zice. Nu ne-am dus pe ideea de folclor, cum ar fi de exmplu Pro Musica. De ce nu am cântat în română, asta e o întrebare care mi-o pun şi eu în ziua de astăzi?! Uite că nu am făcut-o, nu am cântat nici în maghiară, nu am cântat decât în engleză, pentru că muzica respectivă a fost făcută în engleză şi sună cel mai bine în engleză. Noi am ţinut trend-ul ăsta.
22. Ai participat la Gărâna Jazz Festival 2003. Cum ai fost primit în lumea jazzului...? Putea fi un punct de pornire pentru lansarea în main stream...?
Încep cu sfârşitul. Nu cred că jazz-ul în România poate fi numit main-stream aşa că nu ar fi fost un punct de pornire. Cumva blues-ul şi jazz-ul interferează poţi să spui că publicul care ascultă unul sau celălalt ştiu de amândouă. Cred că festivalurile de jazz erau ceva deosebit mai ales la vremea respectivă, acum am înţeles că vin nume mult mai sonore, mai mari unele care sunt în main-stream dincolo, şi mai vezi lume care nu ar aparţine strict de publicul ascultător de jazz, la festivalurile de jazz. Asta este bine. Noi am fost invitaţi pentru că organizatorul ne ştia bine, a vrut să atingă mai mult partea de blues cumva, Quo Vadis putea fi catalogată o formaţie de power-blues-rock. În acea seară am cântat mai mult piese inspirate pe linia de blues.
23. Să ne întoarcemla activitatea ta muzicală din Canada? Cum este văzut acolo blues-rockul pe care îl cânti... Se difuzează la radio şi TV?? Cum este percepută starea unui grup rock, blues sau jazz... se autopromovează pe banii lor sau ai impresarilor?
Sunt foarte mulţumit de ce se întâmplă aici din punct de vedere muzical. Îmi place că muzica bună este apreciată, publicul de toate vârstele ascultă aceeaşi muzică şi asta e ceva extraordinar. Pot să aprecieze o formaţie care sună ca în anii '70, la fel de bine cum pot să aprecieze o trupă care este foarte modernă, world-music ce-ar fi. Blues-rock-ul pe care-l cânt eu este apreciat, să nu uităm că a pornit de aici, mă rog din State, genul acesta este foarte bine primit, în cluburi şi pe scenele mai mari. La radio, piesele noastre sunt date la un post de blues, suntem văzuţi ca o trupă blues-rock de unii, iar alţii ne văd mai degrabă rock. La televiziuni nu am apărut incă, deşi am avut ocazia, am avut eu un mic-mare accident şi nu am ajuns... Cum este percepută starea unui grup rock... Bune sau rele, publicul poate să aprecieze ce e bun şi ce e comercial, bineînţeles tinerii pot avea gusturi diverse mai spre muzica hip-hop sau ce a mai apărut după 1990, pot să aprecieze mai bine un gen sau altul. Festivalurile sunt concepute pe linia de festival rock, aşa că eu zic că aici este foarte bine asta, îmi place tot ce se întâmplă în acest domeniu. Grupurile mai mici aş spune, se autopromovează. În ziua de azi este foarte uşor să faci toată treaba asta cu un computer acasă, pe internet, poţi să-ţi organizezi ditamai turneul dacă vrei, bineînţeles, trebuie să ştii cum să te vinzi. Problema banilor este ca peste tot, doar că aici poate că sunt mai mulţi decât în România, vorbesc de banii personali. Poţi să-ţi permiţi să călătoreşti până nu ştiu unde, ca să cânţi două sau trei concerte. Cu impresarii e mai greu, acolo intri pe linia profesionistă. Există şi impresari care promovează trupele ca să zic aşa de hobby, de garaj cum le zic aici (aia nu înseamă că muzica este genul garage, pur şi simplu trupa este cea care repetă în garaj hahaha), dar acei impresari care promovează trupele respective nu solicită un contract de exclusivitate sau ceva foarte serios, ci pur şi simplu merge de la concert la concert, eu îţi găsesc o cântare acolo, dacă tu eşti ok să cânţi, eu iau 10 sau 15 la sută din cântarea respectivă ca şi impresar.
24. Cum ai început să cânţi în Canada?
Joe Gaspar 2.jpgE un pic legat de familia mea a doua, cu fosta mea nevastă. Cât timp am fost aici în Canada, nu prea am cântat. Aşa a fost situaţia familială. Nu mi-am căutat trupă, am fost pe partea franceză unde era chiar mai greu, în sensul că acolo se cântă majoritatea în franceză sau cum să zic, e mai greu dacă vrei să cânţi doar în engleză. Venind în Ottawa care este deja un oraş bilingv mai degrabă - e chiar la graniţa între Ontario şi Quebec - fiind şi capitală, cred că alegerea a fost foarte bună, aici am căutat cluburi unde s-ar putea să cânt de unul singur cu o chitară pur şi simplu. Am găsit un club foarte bun, se cheamă Rainbow, care este special pentru concerte de blues. Este renumit, vin nume foarte mari din State de peste tot. Am cântat într-o seară în timpul săptămânii, proprietarului de bar i-a plăcut foarte mult şi m-a mai invitat după aceea. Undeva cam acolo a început. Un an mai târziu după ce am venit în Ottawa, pur şi simplu am aplicat la renumitul festival de aici în 2010, am fost acceptat ca să cânt în festival, ei promovează mult trupele locale şi încurajează să aplice. Din 300 de trupe, sunt acceptate 15 sau 20 şi am fost acceptat să cânt ca one man band, aşa că a trebuit să-mi fac un program de 60 de minute, în care eu cântam singur cu chitara. Şi am făcut-o! Practic din acel moment am zis ok, îi dau cu muzica înainte. Strategia mea a fost ca să mă fac cunsocut în oraş, cel mai bine este să mă implic să intru în câteva trupe care să fie mai cunoscute, unde mă văd oamenii intru la cluburi şi asta am şi făcut. Am cântat cu vreo trei trupe de coveruri, am cunoscut locurile, pub-urile, proprietarii de pub-uri, după care mi-am făcut trupa mea, Joe Gaspar Band, cu care activez acum.
25. În Canada există o trupă de metal Quo Vadis?...aşa cum există exact şi o trupă Phoenix în Franţa...
Daaa! A fost chiar o surpriză pentru mine. Aterizez în 2005, în Quebec City şi efectiv a doua zi, am ieşit la plimbare pe stradă, îmi dau seamă că trec pe lângă o sală de concerte, era un fel de minioperă sau cam aşa ceva arăta pe dinafară. Văd că este ceva mişcare cu instrumente, hai să intru să văd ce este în locul ăsta? Uşile erau deschise, am intrat direct era practic ca o sală de teatru, când intru văd scena unde se montau scule erau trupeţi şi în spate cortina şi o pancardă uriaşă pe care scria QUO VADIS! Eu venind din Timişoara, era prima zi în Canada, văd Quo Vadis cântă pe scena respectivă, a fost cumva un şoc! Atunci am aflat că există un Quo Vadis în Canada, cred că sunt din Montreal, e o trupă de metal destul de dură, şi este chiar o trupă de succes. Asta se întâmpla în 2005, în scurt timp au devenit foarte cunoscuţi, au avut turneu, curiozitate este că la chitară bas au cooptat o fată care este româncă, ca şi mine şi au ajuns şi în România. Au fost Quo Vadis din Canada în România!
27. Joe Gaspar Band cum şi când a apărut? Care este formula actuală cu care cânţi, ce ne poţi spune despre ei? Unde ai susţinut ultimul recital cu acest grup? Aveţi piese proprii vă gândiţi la un album?
Joe Gaspar Band (n.r. cu s nu cu ş)cum se zice aici, a apărut acum 2 ani, am făcut grupul pentru a participa la un concurs de blues, unde miza era marele concurs internaţional din Memphis. Fiecare societate de blues- cum există şi aici în Ottawa- îşi trimite reprezentantul la marele concurs, unde sunt peste 130 de trupe şi unde practic dacă ajungi în faţă, vei fi recunoscut, o să ai contracte, ş.a.m.d. Am încercat treaba aia acum 2ani, am zis să fac o trupă de blues, pe care să o numesc Joe Gaspar Band şi intru în concursul din Ottawa. Am găsit 2 muzicieni foarte buni, toboşarul Steve Dupont şi chitaristul Jamie Young şi, după acel concurs, pe care nu l-am câştigat, ne-am dat seama că ceva se întâmplă, este foarte ok, sună bine trupa, ar păcat să-l lăsăm aşa gen proiect, hai să facem trupă am zis. Ei au fost foarte bucuroşi şi aşa am rămas Joe Gaspar Band, am început să scriem piese, să compunem. În cluburi bineînţeles cântăm şi coveruri, dar şi piesele proprii. Am scos un album în 2012, care se cheamă Move On. Sunt 9 piese pe albumul respectiv, avem piese noipe care le pregătim acum, să le înregistrăm pentru albumul următor. Move Onpoate fi găsit pe iTunes, Amazon, CD Baby, dar avem şi albumul fizic sub formă de CD pe care îl vindem la concerte, îl mai trimitem la radiouri. Următorul sperăm să iasă în 2014, nu mai avem mult din acest an...
28. Ai ca şi mine o sensibilitate pentru Cream şi Zeppelin... Nu sunt perimate deloc aceste piese. În Bucureşti patronii vor DJ-ală (digeială) şi nu trupe...vor să facă bani şi nu ştiu dacă ştii avem un nou centru centru istoric aşa zis... eu îi spun centrul Isteric pentru că acolo sunt cluburi, terase şi baruri fără identitate, cu muzică la kilogram, de pe jalnicele noastre posturi de radio... De ce vor să descurajeze orice tânăr talentat care ar cânta măcar folk simplu la chitară... Care este miza?
(Râde!!!) Miza e simplă: Banii! La ce merg banii, dacă la radio auzi numai digeială, hip hop şi manele şi aşa sunt educaţi tinerii... păi atunci asta o să pună şi ei, la baruri terase cluburi, ş.a.m.d. Dacă aş fi un Donald Trump al României să mă duc şi să zic că am cumpărat toate posturile de radio ale României care există acum, o să pun numai rock, blues şi jazz şi uite-aşa o ţin câţiva ani, o să vezi ce-o să se întâmple atunci la terasele respective... şi oare tânărul acela care ar vrea să cânte la chitară, ar avea atunci loc unde să facă un recital? Uite, interesant, aici în Canada sunt încurajaţi de fapt artiştii,şi oamenii se opresc şi intrăla terasele sau la o cafea acolo unde existăacel tânăr într-un colţ cu un mic sistem şi cântă la o chitară, ei se bucură şi încurajează acest lucru li nu numai de cei în vârstăvorbesc, ci si de cei tineri...
29. Cred că ştii desigur de Ryan McGarvey, Danny Bryant şi mai ales de trupa Rival Sons ... Toţi au un sound solid, cu o puternică legătură cu trecutul, dar şi foarte ancorat în prezent... Ce părere ai despre muzica rock şi blues sau blues rock...de dincolo?
Adică din State. Sincer de Danny Bryant nu auzisem, mulţumesc pe calea asta, pe McGarvey îl ştiu este grozav, iar trupa Rival Sons este una din preferatele mele, chiar acum urmează să vină în Ottawa, de Halloween vor cânta. Sunt invitaţi de un post de radio, unde îl ştiu pe unul din DJ, i-am scris să-l întreb dacă nu vor o trupă de deschidere la ei, mă duc fără niciun ban, dar aveau deja pe cineva să le deschidă concertul. Muzica rock este în floare aici. Efectiv asta e marea diferenţă pe care o simt faţă de România, foarte multe trupe cântă muzică bună melodioasă, nu pot să zic că auzi doar muzica main-stream gen Nickelback, există tot felul de ramuri a muzicii rock, de blues nu mai vorbesc, oamenii se bucură când ascultă un blues-rock, se aşteaptă ca la un festival să audă aşa ceva. Dacă este un festival tehno atunci este altceva. Eu sunt bucuros de ce se întâmplă aici.
30. Nu ştiu dacă eşti la curent cu situaţia muzicală din România, cu ce se dă la radio ce şi cum se ce scrie în presă...?! Poţi să ne spui în ce procent se dă muzică made in Canada la radio TV indiferent de zona de influenţă lingvistică? Cum este protejat autorul canadian şi cum este apărat de contractele oneroase? Există un sindicat?
Nu pot să zic că sunt la curent cu situaţia muzicală din România, doar din auzite, ce îmi spun foştii colegi, muzicieni sau oameni din presă. Ştiu că la radio, adică în general, media e cam dezastru din punctul rocker-ului de vedere şi că este o fanfaronadă maximă cu totul pentru aşa zis reprezentanţi ai vieţii artistice. De manele nu vreau să comentez. Referitor la cât de muzică canadiană se dă la radio, trebuie să-ţi spun că există nişte reguli, ştiu că sunt 2 tipuri: radio comerciale care aparţin unui trust care controlează ce se dă pe post sau private cum ar fi eu să obţin o licenţă radio şi dau ce muzică vreau eu. Fiecare trebuie să dea într-o anume măsură muzică canadiană, dar sincer eu nu prea îmi dau seama, trupele sună exact ca acelea din State sau din Anglia, nu pot să zic că aud aceaşi trupă într-una, pentru că e din Canada nu ştiu care este procentul, sunt foarte multe trupe canadiene bune, de care eu mă bucur că le aud. La orice post de radio îmi place că pot să ascult melodiile care se dau. Dacă mergi în România nu ştiu dacă poţi să faci treaba asta, să treci de la un post la altul, adică să laşi să curgă pe orice post pentru că este OK!? Cum este protejat autorul canadian? Aici legile sunt destul de clare. Primul lucru pe care trebuiesă-l faci în momentul în care creezi un produs este săîl înregistrezi.Da există şi un sindicat, dar cel mai bine este să mergi la drepturile de autor, frumos, te-ai înscris, nu costă bani, e treaba ta, eu am pus inclusiv CD-ul pe care l-am făcut anul trecut, l-am înregistrat şi la arhiva naţională a Canadei, deci inclusiv şi acolo poţi să fi în baza lor de date. Bineînţeles că eşti protejat, iar în momentul când te-au înregistrat nu se mai atinge nimeni, de proprietatea ta.
31. Se poate trăi din muzică în Canada? Ce nivel trebuie să atingi (bănuiesc că la ei nu se ştie ce-i aia şpagă)? Cu ce te ocupi în mod curent?
Trăitul din muzică... cred că este ca peste tot. Dacă ajungi la un anume nivel, asta înseamnă că ai un contract cu o casă de discuri sau ţi-ai făcut nişte cunoştinţe solide la nivel de turneu de cluburi, atunci poţi să spui că poţi să trăieşti din muzică. Acum şi cu nivelul ăsta... fiecare om are nivelul propriu de viaţa, cât de mult îşi doreşte să aibe sau să nu aibe. Şpagă? Aici nu există aşa ceva, ca nicăieri în lumea civilizată, există acel bacşişcând mergi la un restaurant care este ceva normal, este legalizat, iar în rest nicăieri la medic, la avocat, la şcoală oriunde ai merge, nu există aşa ceva. Pile, relaţii probabil că sunt ...nu aşa rău ca în România, dar şi aici e bine să mai cunoşti pe unulaltul... care te mai poate ajuta. Cu ce mă ocup în mod curent... Eu cu Facultatea mea de Electronică şi Telecomunicaţii, acasă în România nu am lucrat aproape deloc ca şi inginer, aici am găsit de lucru din start ca tehnician. Să-ţi zic, nu am mers pe ideea de a mă califica ca inginer în Canada, aşa că lucrez la firma mare BellCanada, un fel de Romtelecom, e firmă de telefonie naţională care bineînţeles în ziua de azi se ocupă şi de internet şi televiziune ş.a.m.d...telefoane mobile. Lucrez acolo de nişte ani buni, 4, 5 ani, practic ziua lucrez şi noaptea le cânt...
32. Crezi că lipseşte ceva rock-ului românesc actual pentru a deveni atrăgător caselor de discuri? Despre blues nu te întreb, pentru că la noi ei îl confundă cu muzica lentă de la petreceri...
Nu ştiu dacă lipseşte ceva rockului românesc, nu am mai ascultat trupele noi apărute... Din ce am mai auzit, uite foştii mei colegi cu Burning Table, au un sunet foarte actual, este o muzică extraordinară. Dacă ei ar fi aici, sunt convins că ei ar găsi un contract şi ar putea să ajungă undeva... Din păcate în România, situaţia este tristă la ce pare atrăgător caselor de discuri. Singurele trupe de rock care încă sunt promovate sunt dinozaurii pe care-i ştim cu toţii, iar muzică blues nu cred că există aşaceva, la casele discuri... Ce ar lipsi? Din nou, dacăcineva ar putea săîntoarcăroata, sămeargăun pic înapoi, la începutul anilor '90, să lase muzica rock şi efectiv muzica melodioasă să curgă din radiouri şi televiziue. Asta e!
33. Te gândeşti să revii acasă în Timişoara...dar în Bucureşti...?
Sigur! De multe ori, măgândesc cum ar fi ce-ar fi sămă întorc acasă şi după aceea mă trezesc din vis şi-mi trece. (Râde!!!) Este mult mai bine aici, viaţa este mult mai uşoară, mă bucur că pot să fac muzică aici, încerc să ajung cât mai sus făcând asta. Dacă ar fi să mă întorc acasă aş dori să mă ocup tot de muzică şi în Bucureşti m-aş duce până la urmă pentru că din capitală de acolo se porneşte totul. Am destui prieteni cu care aş putea face ceva în Bucureşti, nu ar trebui să fie neapărat în Timişoara.
Ultimul cuvânt te rog să-l adresezi cititorilor revistei virtuale Arta Sunetelor.
Uite, dacă eşti cititor al revistei înseamnă că nu sunt de fapt probleme, eşti pe calea bună, asculţi muzica care ne place. Povaţa mea este să iei colegul de bacă sau colegul de lucru, sau vecinul şi pune-i pe computer, pe youtube caută... eu ştiu Tommy Emmanuel să vezi cum face ăla la chitară sau pune-i o piesă de Crosby, Still, Nash and Young şi dacă zice că nu pricepe că nu-i în română, atunci pune-i Poesis sau Mugur de fluier, sau Noaptea de Iris şi încearcă să zici: Domnule, asta îmi place mie! Ce zici Tu?... eh.. Frumos ar fi!!!!
Mulţumesc,
artasunetelor.ro
|
Radu Lupascu 1/21/2017 |
Contact: |
|
|
