Lumea Culorilor ; Greenery - Culoarea anului 2017
Ca în fiecare an, Institutul Pantone Color - o companie recunoscută în întreaga lume pentru sistemul său brevetat de clasificare a culorilor, a stabilit recent culoarea anului 2017 : Greenery (Pantone 15-0343) o nuanţă de verde crud, un verde cu tentă gălbuie, care se caracterizează ca o culoare ce aduce o briză răcoritoare. Potrivit directorului Institutului, dl. Leatrice Eiseman „Greenery este o nuanță care simbolizează reconectarea noastră cu natura, este o culoare care vorbeşte despre prospeţime, despre nevoia de a explora, de a experimenta lucruri noi, de a reinventa, în speranţa pe care o avem cu toţii, într-un context social şi politic complex". Această culoare a fost aleasă dintr-o suită de zece culori inspirate de natură şi diversitatea oamenilor, propuse la sfârșitul lui septembrie 2016 de Institutul Pantone sub aspectul valorilor, culturilor şi credinţelor: albastru Denim Niagara, roz Yarrow, albastru Lapis, roz Pale Dogwood, galben Primose, verde gălbui Greenery, orange Flame Red-Based, verde Kale, albastru Island Paradise şi aluna Hazelnut. De fapt, toate aceste zece culori vor da tonul în 2017 în ce priveşte industria de modă din domeniul vestimentaţiei şi al amenajărilor interioare. Greenery este o culoare versatilă, care se pretează la mai multe combinații, poate fi asociată cu alte culori neutre, deschise, nuanțe mai profunde, pasteluri. Mai mulţi designeri, precum Balenciaga, Sies Marjan sau Michael Kors au introdus deja culoarea Greenery în colecţiile primăverii 2017. Culoarea Greenery este cunoscuta ca fiind folosită în mișcarea sufragetelor de la începutul secolului XX, precum și în timpul protestelor din anii ’60 și ’70. Urmărind prezentările de modă ale marilor designeri internaţionali în domeniul culorilor, e de reţinut pentru 2017 câteva trenduri în coafuri şi machiaje, cu veşti bune pentru make-up artişti şi tinerele pasionate de machiaj ! Se poartă coafurile Babylights - decolorarea suviţelor cât mai aproape de capetele firului, Cărunt - care se potriveşte fetelor tinere şi doamnelor extrem de elegante, Blond-zmeură şi alte tonuri de blond potrivite persoanelor blonde, Apus de soare - o soluţie în nuanţe degradate roșii, roz, culoarea piersicii și galbene creând senzația unui apus de soare, Șuvițe strălucitoare, sau Bomba vișinie - în nuanțele de fructe şi vin, vişiniu, bodo, lemn roşu. In machiaj se poartă buzele cât mai naturale, farduri de ploape în culoare piersică şi menţinerea sprâncenelor într-o formă cât mai naturală; pentru buze excentrice, designerii recomandă evidenţierea lor cu nuanţe de roz sau mov şi irizaţii aurii sau glossuri cu sclipici argintiu. În amenajările interioare, designul interior se inspiră, de regulă, din tendințele fashion, asa că Greenery se va regăsi în asocieri cromatice de pasteluri, texturi metalice, nuanțe de alb, gri, negru și maro, care îl vor scoate în evidență în orice încăpere, mai ales că decorurile sobre și elegante, inspirate de stilul clasic, vor lua în 2017 din nou avânt. La Festivalul Salone Del Mobile din Milano desfăşurat în ultima parte a anului trecut, designerii au desemnat trendurile anului 2017, culorile predominante în design interior fiind nuanțele de purpuriu, mov, lila, tonuri de albastru, dar si culori vibrante precum galben, orange, roz trandafiriu, roşu. Tonurile de verde, de la nuanțe pale la cele foarte crude inspirate din natură și mai ales din lumea vegetală sunt integrate în diverse piese de culoarea pământului, amintind de necesitatea de a fi împreună a acestor elemente „rupte” din natură. Plantele sunt extrem de prezente în tendințele anului 2017, acestea fiind integrate în designul interior. Pentru iluminat se folosesc lămpile cu design inedit, care oferă o lumină difuză şi un plus de intimitate incăperilor. Pantone determină culoarea anului pe baza studiilor trendurilor din modă şi design, ale produselor existente şi a celor care urmează să iasă pe piaţă, influenţând retailerii şi pe designerii. In 2016 au fost alese culorile pastelate de Rose Quartz si Serenity Blue, în 2015 un grena intens care se apropia de maroniu, in 2014 a fost purpuriul deschis, iar in 2013 culoarea anului a fost tot o nuanţa de verde, însa mai închisă decât cea aleasă pentru 2017. Dacă vreţi să fiţi cool si la modă, nu uitaţi că în acest an să folosiţi ca bază culoarea Greenery, armonizată cu acele culori care o pun in evidenţă. Un An Bun, să aveţi în 2017 !
|
arh. Ion Constantinescu, Toronto 1/16/2017 |
Contact: |
|
|