In memoriam Mihai Eminescu - convorbiri
Eminescu este universal. Oriunde am pleca, îl luăm cu noi în inimile noastre.
El emană iubire, căldură sufletească, bunătate, inspiratie... este viu printre noi, mereu...
”Căci acelorasi mijloace Se supun câte există, Si de mii de ani încoace Lumea-i veselă si tristă; Alte măsti, aceeasi piesă, Alte guri, aceeasi gamă, Amăgit atât de-adese
Nu spera si nu ai teamă.”
La întrebarea, ”Ce înseamnă Eminescu pentru noi”, iată ce au răspuns următoarele personalităti de pretutindeni de-a lungul a cca zece ani. Din păcate, unele nu se mai află printre cei vii.
1. Cezar Ivănescu, Bucuresti (scriitor)
” După mai bine de un veac de la moartea sa, Eminescu a devenit pentru noi, românii, simbolul central al românismului. Opera sa politică a fost confimată de toată istoria românilor de la 1889 încoace… România Mare, „De la Nistru pîn’ la Tisa“ s-a înfăptuit parcă după un scenariu eminescian, înfăptuire care pentru două decenii a arătat lumii un popor cu o miraculoasă fortă de creatie. Două decenii, atît ne-a îngăduit istoria, nouă românilor, să vietuim uniti în granitele noastre istorice.
În 1939 cînd se împlineau 50 de ani de la moartea lui Eminescu, România era în preajma unui cataclism istoric, un soi de robie babiloniană sau egipteană care nu avea să se încheie decît în decembrie 1989 cînd se împlineau 100 de ani de la moartea lui Eminescu si românilor li se restituia, aproape în întregime si opera eminesciană prin monumentala editie academică începută de Perpessicius. După aproape jumătate de veac de robie imperială, germano-maghiară si sovietică, România de azi trăieste cu claritate viziunile profetice eminesciene, dusmanii săi naturali din est si din vest actionează împotriva reîntregirii României, si a afirma acest lucru mi se pare o chestiune de bun simt. Vom reusi oare noi, românii de azi, din tară si de pretutindeni să înfăptuim iară România Mare si să împlinim astfel testamentul politic eminescian?
Opera literară a lui Eminescu este apoi singura care a putut să realizeze o unitate spirituală a românilor, popor amenintat vesnic de „blestemul tracic“ al dezbinării. Partitură liturgică, sublimă, opera eminesciană în totalitate ne măsoară cresterea sau decadenta: românismul are un program politic, social si spiritual continut în Opera eminesciană. Acum si în veacul veacului nu avem altceva de făcut decît să împlinim acest program, dacă ne simtim în stare… Cei care refuză azi modelul eminescian, refuză în fapt legitimitatea românismului si a românilor în istorie. 1992 ( www.eurotv.md)
2. Dr. Lucian Zeev Herscovici, Israel (istoric):
”Cred că fiecare cunoscător si iubitor al limbii române are un Eminescu al lui, asa cum l-a cunoscut din scrieri, valabile până astăzi. Iubitorii Bibliei Ebraice, ca si iubitorii Bibliei Crestine, se pot gândi la raportul între Eminescu si Biblie, ca poet mistic. Iubitorii Indiei - la raportul între Eminescu si cultura indiană. Iubitorii filosofiei clasice si romantice germane se pot gândi la el ca la un poet filosof, clasic si totodată romantic. Luptătorii pentru o lume mai bună îl pot vedea ca pe un luptător pentru o lume mai bună, desi conservator si paseist, care nu crede în posibilitatea unei schimbări reale. Un prieten israelian, necunoscător al limbii române, un filosof, conferentiar universitar de filosofie, Yaakov Lavie - care din nenorocire nu mai este în viată - mi-a spus odată că, pentru el, literatura română înseamna Eminescu, pe care îl citise în traduceri ebraice.
Pentru mine? Este un geniu. Ceea ce spune totul. Un geniu al poeziei românesti si universale.
"Vreme trece, vreme vine,// Toate-s vechi si nouă toate;// Ce e rău si ce e bine// Tu te-ntreabă si socoate;// Nu spera si nu ai teamă,// Ce e val, ca valul trece;// De te-ndeamnă, de te cheamă,// Tu rămâi la toate rece." [Citat din memorie, neverificat).
Sau alt citat, tot din memorie: "Trăind în cercul vostru strâmt// Norocul vă petrece,// Dar eu în lumea mea mă simt,// Nemuritor si rece"//.
Oare era convins că era un geniu? Strofa de mai sus mă face să cred că da. Păcat că s-a îndreptat si spre politică, desi a făcut-o cu bună intentie, pe baza gândirii lui personale, exprimată în mod cinstit...Politica reflectată în unele dintre poeziile lui, precum Scrisorile si Epigonii. Dar si în cadrul lor se reflectă măretia autorului lor; evenimentele au trecut (desi ceva tot a mai rămas), dar genialitatea lui Eminescu le-a făcut să supravietuiască...”
3. Sigi Sonntag, Israel (publicist, jurnalist):
”Pentru mine personal, el reprezintă cel mai mare poet al României, din toate timpurile. Poeziile sale au fost, sunt si vor rămâne cele mai scumpe bijuterii ale literaturii române.
Deplâng, si acum, tragedia vietii si mortii sale premature. Am scris despre el si mă bucur că am putut releva tot ce a fost mai interesant, dureros, în viata sa, foarte putină apreciere dar multă trădare a colegilor, prietenilor cei mai apropiati, în care a avut o mare încredere... Păcat!
Să se odihnească în pace!”
4. Marta Leopold - Indig, Israel (pictorită):
”Pentru mine, precum noi artistii, separăm omul si creatiile lui, asa că eu mă uit numai la creatia artistică.
Pentru mine, Eminescu reprezintă ceva curat, dragoste eternală, sensibilitate si tot ce-i frumos în viată. Pentru mine este lirica ce m-a condus o viată întreagă si, m-a si îndemnat la pictură. Asa că, Eminescu este unic; n-a fost niciodată si nici n-o să mai fie. Pentru el am scris o poezie, care a fost afisată la Ambasada României din Paris (pictorita este născută la Arad în România dar trăieste si la Paris si în Israel – nota mea):
Pentru idolul meu// Pe care-l iubesc eu,// Mi-ai luminat gândul// Si sufletul.// Lumina pură din inima ta// Mi-a marcat viata.// Cu aripile tale cele mare// Care nu au hotare// M-ai ridicat din lumea cenusie// Ca si Luceafărul din poezie.// Ai fost însotitorul meu// În tot ce făceam eu.// Iubirea ta arzătoare,// Iubirea mea arzătoare,// As dori să afle toate popoarele// Ca să fii tu mereu amintit// Si în veciul vecilor iubit.
(pentru Eminescu, scris de Marta).”
5. Grecu Constantin, Hunedoara (scriitor, jurnalist, promotor cultural)
În versul lui cuvântul// Este însusi neamul meu!// Este aici si este-n noi,// Este aici si este-n toate,// Este-n florile de tei,// Si în Luceafărul de noapte,// Si dacă privim la stele,// Cum pe cer, ele strălucesc,// Îl vom vedea si în ele,//Ca pe un crai împărătesc!// Luna, trecând printre nori,// În eterna ei miscare,// Poartă în ea mii de culori:// Eminescu este-n fiecare!
6. Păun Octavian, Oak Harbor, WA, S.U.A. (jurnalist, director adjunct Radio Metafora):
Eminescu - Pentru mine si pentru toti românii si toti care cunosc si vorbesc româneste, desi nu sunt români, dar cu sufletul sunt români, cred că este poetul nostru, al lor, al tuturor. Este poetul, filosoful, astronomul, actorul, sufleorul etc., este poetul mondial al culturii si literaturii universale, sufletul tuturor.
Iata, eu îl consider ”Si acel rege al poeziei// Vesnic tânăr si ferice ...”
7. Prof. Dr. Dan Brudascu, Cluj (scriitor, promotor cultural, jurnalist):
Vă felicit pentru initiativa de a propune un dialog despre Poetul National al României într-o perioadă când multi par a fi uitat complet că această tară a existat si înainte de ultimele alegeri sau scandaluri electorale si că, din fericire, suntem reprezentati în universalitate de nume ca Eminescu, Creangă, Caragiale, Goga, Blaga, Maiorescu, Agârbiceanu, Preda, Stănescu, Sorescu si chiar Păunescu. Si nicidecum de diversi găunosi trepădusi politici care ne fac viata de zi cu zi un calvar. În opinia mea, Eminescu si opera lui sunt pasaportul incontestabil al românilor nu în spatiul Schengen, de unde se doreste de stapânii de azi ai noii Uniuni Europene (Sovietice) izgonirea lor. Am atins, gratie geniului incontestabil al acestui poet, culmi de maximă profunzime ale literaturii si artei, situând cu demnitate cultura română pe plan european si universal între culturile ce aduc contributii esentiale la îmbogătirea patrimoniului si spiritualitătii universale din toate timpurile. Câtă vreme îl avem pe Eminescu, nimeni de bună credintă nu ne poate izgoni de nici unde, nu ne poate eticheta jignitor, iar dacă totusi o face, adesea si cu concursul unor frustrati si neâmpliniti din tară sau al unor fosti politruci comunisti - sau al odraslelor lor - pripăsite prin cine stie ce cotloane ale Universului, îsi asumă grava răspundere în fata istoriei. Mihai Eminescu, nu doar ca autor de geniu, a avut o atitudine singulară, de mare responsabilitate si angajament fată de marile probleme ale vremii sale, manifestându-si opozitia fată de nedreptătile ce se faceau poporului său. În opinia mea, si din acest punct de vedere Eminescu e greu de egalat. Poate doar Octavian Goga ii poate sta alături, pentru că, la fel ca ilustrul său înaintas, Goga a sacrificat totul interesului national si slujirii lui oneste. Poate de aceea, atât în timpul vietii cât si în posteritate, a avut parte de atâtea odioase atacuri din partea unor neprieteni ai poporului român sau unor alogeni.
Opera lui Mihai Eminescu îsi asteaptă, în continuare, exegetii capabili a-i decoda sensurile si ai descoperi semnificatiile pentru a o înscrie în rândul capodoperelor nepieritoare ale universalitătii. Ea îsi asteaptă, totodată, talmacitorii de geniu, care să o transpună în limbi de circulatie spre a o face cunoscută în întreaga lume.
Opera lui este, într-un fel, cartea de căpătâi, Biblia literaturii române.”
8. George Angelescu (Calgary, Canada):
”Pentru mine, George Angelescu (pe TV) si Anghelescu în acte, pentru mine Eminescu înseamna ”GLOSSĂ.”;
9. Ing. Bianca Marcovici, Haifa, Israel (scriitoare):
Eminescu pentru mine a fost motivul care m - a făcut să mă intorc la Iasi, chiar recent. Am vizitat Teiul, am descoperit noile modificări din jurul său si, chiar poezia scrisă în fata teiului: ”Teiul lui Eminescu”: M-am născut aproape// de teiul lui Eminescu... // ani de-a rândul l-am urmărit// în încăruntire –// era sprijinit de o cârjă metalică// betonată – // părea un om invalid// cu părul de culoarea// toamnei.//uneori// apărea imaginea sa// conturată perfect// în teiul – sprijinit, obosit// si singuratic.// stăteam cuminte pe o bancă// si priveam metamorfozarea// (cu sigurantă că dacă l-as săruta acum n-ar mai spune nici un cuvânt)// nu puteam să spun nimănui// acest lucru...// clipa îmi apartinea// întru totul.// doar vântul transforma aparitia sa// într-un vârtej de frunze.”
10. Hedi S. Simon (Israel):
”Este o întrebare la care se poate răspunde cu o mie de răspunsuri, sau la nevoie, doar cu unul singur, care să cuprindă toate răspunsurile. Eminescu este poetul ultimativ al literaturii române; este unic în tot ce a creat: ”Scrisoarea III” a fost si rămâne esenta cea mai pură a patriotismului românesc, ca si a ”mestesugului” poetic. ”Luceafărul” constituie originea frumusetii cuvântului si a liricii în poezia românească, totodată este autoportretul poetului... Da, Eminescu a rămas pentru toate timpurile steaua cea mai strălucitoare a poeziei.
Desigur că în perioada sa au mai fost si alte talente mari. Fiecare, în felul său, a adus bucurie cititorului de poezie. Eminescu însă a fost poetul complet. Poate este singurul poet care ”refuză” să-mi părăsească memoria. Recit poeziile sale pentru mine îsămi sau le citez în fata altora. Subiectul este inepuizabil.
11. Aizic Iancu, Tecuci, jud, Galati (Presedintele Comunitătii Evreilor din Tecuci):
”RESPECT ETERN MARELUI POET EMINESCU !Cum oare poti include în cateva cuvinte ceea ce înseamnă pentru noi, acest mare poet al românilor si al universalitătii, marele OM , EMINESCU ?? Îmi aduc cu mare plăcere aminte cum, în liceu, când renumita profesoară de limba română, Nadia Decuseară, fosta sefă de grupă si sefa de promotie în anii studentiei, ne-a predat despre EMINESCU. Era teribil de emotionată si a început prin a ne face cunoscut, numai liber vorbind, ce spuneau urii critici ai vremii - Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu- Busulenga si mai ales marele George Călinescu , despre acest mare poet al universalitătii. Personal, consider că, fără a diminua meritele tuturor poetilor care l-au urmat, regretatul Adrian Păunescu s-a apropiat cel mai mult de valoarea lui si aceasta atât pentru usurinta prin care mestesugea acesta versurile si mai ales pentru talentul de recitator. Cred că nu gresesc dacă acum reproduc una din caracterizările finale ale marelui George Călinescu, acesta spunând că ... va trece multă vreme si multă apă până când, se va ridica un nou poet de valoarea lui EMINESCU !!! Si azi, suntem obligati să credem în aceste spuse.
12. Ben Todică, Melbourne, Victoria, Australia (scriitor, regizor, editor, artist, jurnalist):
Ce înseamnă Mihai Eminescu pentru mine ?
Spuneam în ”Între două lumi” că Eminescu e în buzunărelul copiilor. E în aerul pe care- l respirăm, în apele ce curg mângâind văile si colinele strămosilor nostri, e-n zâmbetul fecioarelor si-n jocul călusarilor, e-n cântecul de leagăn si al cocoseilor. E în povestea bunicului si-n rugăciunea mamei.
Se scriu multe si se însăilează fapte dar si interpretări cu scopul de a ne denigra tot ce avem mai sfânt - identitatea. Tot ce avem mai sfânt - poetul. Si sfânt îmi este.
Eminescu a fost un mare patriot, o minte sclipitoare în multe domenii, nu numai în poezie si raămâne ca un simbol dar, bine ar fi, si ca un strigăt, ca un martir si ca un motiv să nu ne lăsăm.
Ce înseamnă Eminescu pentru mine? Înseamnă SALVARE !!!
13. Av. Antonie Popescu, Bucuresti:
EMINESCU: Model de implicare civică, inclusiv pentru românii de pretutindeni, dar mai ales pentru cei aflati sub ocupatie străină; om de cultură, de litere, poet de geniu... Geniul său îmi apare magistral în constructia politică "A rosti numele de BASARABIA e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti". Si mai înseamnă primul Congres general al Studentimii la Putna...dar si lumina Cernăutilor elevului lui Aron Pumnu' la Obergymnasium!
14. Prof. Ion Murgeanu, Bucuresti (scriitor):
Cu doi ani înainte ca secolul XX să expire, mai exact în 27 febr. 1998, un grup de derbedei literari ( un fel de hooligans parveniti de pe stadioane în bibliotecă) au dat marele atac/ crezuseră, la Eminescu, în revista “Dilema” / fondată de Andrei Plesu si editată pe-atunci de Fundatia Culturală Română a lui Augustin Buzura.
Profetia lui Titu Maiorescu, făcută imediat după moartea Poetului ( 1889) se împlinise, cum ar fi spus însusi Eminescu, cu asupra de măsură: “Pe cât se poate omeneste prevedea, literatura poetică română va începe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbii nationale, care si-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a vestmântului cugetării românesti.”
Timp de un veac si mai bine Eminescu functionase perfect ca institutie natională, cu toate laboratoarele de limbă, istorie, filosofie, poietcă, folclor, sociologie, ba chiar si economie politică, larg deschise si supra-aglomerate. Când iată, deodată, acest rictus “antieminescian”, din partea unui grupuscul de tineri literati imberbi si fără nume, încurajati totusi de unii profesori ai lor de fa Facultatea de filologie. Premiza / fireste, gresită, de la care porniseră era următoarea: “Nu se mai poate scrie nimic nou despre Eminescu. Si discursul adulator si cel demitizant au fost rostite deja.”
Paradoxul era că în numărul împricinat al “Dilemei” , “apropierile firesti fată de Mihai Eminescu, cu toate că nu sunt neapărat niste gesturi inedite, au un sănătos aer de prospetime”. Si atunci care-i problema? Sau care era problema lor la data respectivă?
Deranja sintagma “Poetul national” impusă, altfel, de unul din cei mai mari eminescologi ( de nu chiar cel mai mare) G. Călinescu, în a sa monumentală Istorie a literaturii românesti de la origini până în prezent ( 1941).
Deranja patriotismul fierbinte si peren al exponentialului nostru poet, derapat deodată într-un nationalism vicios, căci între timp viciat de succesivele ideologii totalitare, prin care tara îsi traversese secolul XX, integral eminescian.
Deranjează si azi, mai ales, lenea de a-l citi pe marele poet, multimea de studii si tratate academice, în care contestatari fără vână (si-n fond si fără vină) îl văd răstignit sau pietrificat.
Lectura unui Ion Negoitescu, din admirabilul studiu “Poezia lui Eminescu” (1968), era trecută cu vederea, în grabă. “Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românesti” ( 1975) al lui Constantin Noica, era sicanat ca o exageratiune venită din partea unui bătrân si atemporal lector, în extazul zeificării programate a subiectului său. Nimic mai fals. Eminescu emotionează mereu si profund, pe deplin, chiar în bătaia armelor noului veac si mileniu, chiar la răscruce de vremi si contraziceri religioase si mai putin ( din păcate) si filosoficesti.
Eminescu e viu si actual si “deasupra tuturora”. Eminescu se află “peste vârfuri”. Altfel spus, peste cei mai buni dintre cei buni. El nu este atât singur, cât este singular. Versurile sale retorice au putut încuraja revolutii, stigmatizând răul social, “orânduirea cea crudă si nedreaptă”, retorica Scrisorilor s-a manifestat ca bun tratat de morală si educatie prin servirea în subsidiar ca model, a “trecutului glorios” , anume livrat în aur si catifele regale; dar ceea ce rămâne peste toate acestea din Eminescu,“poetul nepereche”, se află încă, într-o dimensiune mai putin frecventată poate, în veacul XX; cum spuneam, peste vârfuri la propriu, acolo unde nu ajung prea multi dintre muritori. Dimensiunea metafizică sau chiar divină.
Unui poet genial ca Eminescu nu-i “scapă” întâmplător o sintagmă ca aceasta, care dă titlul unei poezii extrem de simple, si totusi esentiale, în iconomia poieticului eminescian. Am spune chiar că traseul metafizic al poetului se află totdeauna pe înăltimi, fiind jalonat de câteva etape: Rugăciunea unui dac, Odă (în metru antic), Peste vârfuri, La steaua…dar si în marile sale proiectii cosmice Luceafărul , Memento mori, Povestea magului călător în stele. Ne-am odihnit în Luceafărul, cum ar spune filosoful C. Noica, am învătat în filosoficescul basm, atât de poetic si cu exactitate teutonă prelucrat, în detalii imposibile, inclusiv retorica memorării kilometrice, în mediile vecine cu preferintele romantei ( iar Eminescu a intuit perfect necesitatea de romantă pentru pregătirea cititorului contemporan de a acede si la altceva: peste vârfuri…); i-am simtit forta vaticinară din Satire (Scrisorile) , si am udat batiste parfumate pe romantele poetului, sau pe gingasele versificări de Floare albastră si Povestea teiului…Si din toate, peste acestea toate, o sinteză a simplitătii originare, ca singularizare metafizică, de data asta în unica poezie Peste vârfuri:
Peste vârfuri trece lună,// Codru-si bate frunza lin,// Dintre ramuri de arin// Melancolic cornul sună.// Mai departe, mai departe,// Mai încet, tot mai încet,//Sufletu-mi nemângâiet// Îndulcind cu dor de moarte.// De ce taci, când fermecată// Inima-mi spre tine-ntorn?// Mai suna-vei dulce corn// Pentru mine vreodată?
Această poezie în care stă cuprins întreg misterul eminescian, rupt din jalea si amarul unui neam cîntăret si cosmic deopotrivă, stă la răscruce de întelesuri noi, într-un veac în care lumea ori va fi religioasă ori nu va mai fi deloc: “dulcele corn” sunând a iubire si moarte, căci nostalgia paradisului pierdut e pe aproape; aparenta detasare de probleme, de “marile probleme” ale lumii si vietii cuprinde într-un fior prelung, vărsat în peisajul lunar de sus, spre înăltime, peste vârfuri… “dulcele corn” al amintirii dar si-al nădejdii viitoare…al unei învieri posibile…al claritătii interioare, dincolo de gândirea materială si materialistă, o detasare, o anihilare a eului egoist pluriform totusi, plutind în ceata deasă a memoriei istorice si a experientei fizice.
Eminescu a reusit sinteza maximă si viteza cosmică a gânduilui într-un sentiment unic tridimensional: cele trei stări din Peste vârfuri…contemplatia si ascultarea topite în iubirea a toate stăpână care tace în eternul originar; pare un exercitiu de închinare hindus sau o rugăciune budistă…”De ce taci când fermecată/ Inima-mi spre tine-ntorn?”, ca imediat răspunsul să vină dintr-o altă dimensiune, abia sugerată, dureros resimtit, căci dubitativ: “Mai suna-vei dulce corn/ pentru mine vreodată?” Întrebarea rămâne pusă; răspunsul nu se strie niciodată…
” Tot astfel când al noastru dor/ Pieri în noapte-adâncă,/ Lumina stinsului amor/ Ne urmăreste încă.” Ultima strofă din poezia “La steaua” rezonează acelasi sentiment unic usor traductibil, din ultima strofă a poeziei “Peste vârfuri”. Armonia perfectă, vraja stelară, mistuitorul dor, nepământescul dor, de altfel, a si pregătit sufletul călător în stele peste vârfuri…si deodată tăcerea magnanimă si răspunsul care nu vine niciodată de lângă noi. Durerea omului de a fi om.
Singularitatea lui Eminescu îl detasează dintre poetii obisnuiti asezându-l pe un tron de aur si purpură: ceva, într-adevăr, pe care nu ni-l putem explica: “Ce a căutat unul ca el printre noi?” (Cioran)
Melancolia transformată dintr-un putin de rimă, iar rima în vuietul discret al zbaterii: aproapele si departele, anihilarea fosnetelor în tăcere… si sufletul nemângâiet, tânjind după răspunsul unei delegări de îngeri până la tronul lui Demiurgos!
“ Să simt că de suflarea-ti suflarea mea se curmă/ Si-n stingerea eternă dispar fără de urmă.” Vă amintiti? “Călătorind singurătăti…” Unde e El acum? Unde suntem noi aici ? “Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte.”
Un nou Eminescu vom avea în noul mileniu. Dintr-o hermeneutică a singularitătii absolute.
Nota bene/IM Numirea Institutului Cultural Român:"Institutul Cultural Român "Mihai Eminescu" sau si mai simplu, ca la nemti:"Institutul Goethe"; la români "Institutul Eminescu".
”Noi suntem adevărati contemporani ai lui, fiindcă stim mai multe despre el decât ceea ce stiau cei care traiau în vremea lui” (Edgar Papu).
15. Aurel Vlaicu, România:
”MIHAI EMINESCU este subiectul cel mai important al literaturii române, punct de reper în istoria culturii române si universale, cercetător profund al tainelor a tot ce ne înconjoară, jurnalist cu o operă de o uluitoare actualitate. Existenta unui popor a unei tări, este marcată de aniversarea celor mai inportante evenimente. Pentru noi românii Eminescu rămâne cel mai inportant dintre fiii acestui popor, iar aniversarea sa, an de an, este un prilej de rememorare, atât spirituală, cât si culturală. ”
16. Ileana Andrei, România (scriitoare, fost consul la Ambasada României din Canberra):
Pentru mine, Eminescu va rămîne în veci legat de icoana părintilor mei, foarte tineri atunci, cântându-si unul altuia "Pe lîngă plopii fără sot", în noptile de vară mirosind a tina si a iarbă încinsă.
Va exprima întotdeauna mînia profesorului meu în fata rînduielilor strîmbe, "Cum nu vii tu Tepes Doamne...'” Va fi mereu reperul românitătii noastre. Ceahlăul unei civilizatii care a îmbinat într-un mod fericit perfectiunea versului, profunzimea gîndirii si intransigenta judecătii de valoare.
Despre Eminescu se pot scrie tomuri întregi sau se poate rosti simplu "poetul nostru", asa cum spunem lumea noastră. Si Punctum.”
17. Dr. Dorel Schor, Israel (scriitor umorist, gazetar si cronicar plastic israelian de limbă română):
Am copilărit la Botosani; am absolvit Liceul Laurian din Botosani; am fost student la Institutul de Medicină din Iasi... Apoi am lucrat ca medic în judetul Botosani si am colaborat multi ani la ziarul judetean ”Clopotul” si o vreme am fost secretarul literar al Teatrului Botosănean, numit (cum nu?) ”Mihai Eminescu”.
Aceasta este aria, cred eu, cea mai legată structural, sentimental si mental de poetul national al României (Ipotesti, Biserica Uspenia, Teiul din Copou...). Nu am intrat în vreo casă de botosănean, fie el tăran din Stăuceni sau Răchiti, muncitor din municipiu, pensionar sau gospodină în care să nu se afle, mai vechi sau mai nou, un volum cu poezii de Eminescu. Cred că asta înseamnă identificare, mândrie, refugiu, vsare...
Mama mea care ne-a părăsit la vârsta de 93 de ani, recita din Luceafărul sau, în momentele grele, din Glossă: ”ce e val ca valul trece, tu rămâi la toate rece...”. Sună foarte încurajator. Si demn!
18. Shaul Carmel (poet, publicist - fost Presedinte al Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română):
Până aproape de plecarea mea spre Israel, adică mai exact până la 28 de ani, el a fost oxigen, adică respiram Eminescu, am trăit Eminescu, vin din orasul în care a trăit el, din Botosani; I-am închinat aici, în Israel - de nenumărate ori, seri cu ocazia zilei de nastere, cu ocazia zilei mortii.
Mihai Eminescu este un exemplu pentru orice poet din lume. Păcat că nu a fost exportat de România, ca alti mari scriitori, cum au făcut alte tări. E foarte greu să recuperezi după 100 de ani, un mare scriitor, dar toată lumea face efort. Mihai Eminescu a fost tradus în ebraică de-a lungul anilor încă de prin anii 1920. Printre ultimele cărti, a fost cea tradusă de Ahuva Bat-Hana, poetă si traducătoare, care nu se mai află printre cei vii.
Recent a apărut în ebraică cartea Luceafărul, Editura Onyx, Haifa, 2008, Tomy Sigler, redactor Denise Idel, cu o prefată (în ebraică) semnată de Andrei Fischof (nota mea).
19. Felix Caroly (actor, mim, poet, prozator, pictor):
Mihai Eminescu înseamnă poezia. Toti am trăit la umbra marii poezii românesti eminesciene, cel care a creat limba poetică românească. Toti am trăit la umbra lui, am crescut, am mers mai departe dar ne-a urmărit toată viata. Si este normal să fie asa pentru că este unul din marii poeti. Tot ce-a fost în jurul nostru a fost însemnat de el. Toate referintele se duceau la el; chiar marii poeti care au venit după dânsul si este normal să fie asa.
El este un geniu prin faptul că este valabil oricând, nu numai în epoca în care a trăit si a scris. Este valabil oricând pentru că are multă omenie, multă iubire. Va fi valabil multe, multe generatii de-acum încolo si este normal si drept să fie asa.
El dă constiintă poporului român. Nu stiu dacă literatura română si oamenii în general ar fi mers pe drumul pe care a mers dacă nu exista Eminescu. El a însemnat foarte mult.
Politicienii trec, oamenii de afceri trec, marii artisti rămân si continuă să fiinteze mai departe. Mare constiintă a poporului român este Eminescu.
Pentru noi, aici în Israel, Eminescu este viu, l-am luat cu noi si-l crestem mai departe în sufletele noastre. Eu, fiind iesean, gândul mă duce la teiul din Copou, Teiul lui Eminescu (care supravietuieste ca un miracol de peste 100 de ani - nota mea), la Bojdeucă, la prietenia lui cu Ion Creangă... Toate astea erau lucruri vii pentru noi. Toate aste mi-au rămas... ce-am învătat în scoală.
20. G. Mosari, Israel (scriitor, avocat):
Pentru mine Eminescu este si rămâne cel mai mare poet al României. În liceu învătam cu plăcere poezia lui Eminescu. Sunt unele poezii pe care nu le pot uita nici acum, le pot recita oricând. De altfel, limba si literatura română era obiectul meu preferat în liceu, asa că legătura este oarecum directă.
|
Lucretia Berzintu 1/15/2017 |
Contact: |
|
|
