Gândind la Eminescu
Ascultat-a Eminescu Simfonia Îngerilor
Pe-ale Luceafărului căi, la ora atingerilor
Aprins de dorintă, de neobosită căutare
A minunii răspândită pe tărâmurile astrale.
Alerga. copil - minune cu visările-i eterne
Sub leagănul codrului, pe poteca ce se asterne
Spre acel ”ochi” - lacul cu nuferi galben-aurii
Meditativ, neînteles, depărtat de alti copii.
Cu gândul la piramide, între florile albastre
În a teiului mireasmă, sub vibratie de astre
Cu iubita, pe-nserat ori sub razele de lună
Împletesc sirag de stele si amorului cunună.
Anii studentiei cu trăiri himerice-au trecut
Vijelios, cum tineretii să petreacă i-a plăcut
Iubirea, învăluitor vesmânt, oaspete drag
Zadarnic o invoci târziu si o astepti în prag!
Atât de tânăr, dar cu puterea unui trimis întelept
Pătrundea secolii, inima i se zbătea în piept
Glorifica vitejia, depăna istorii, finaluri fatale
Stătea de vorbă cu Zeii Daciei Primordiale!
Singur, cufundat în gânduri, în camera-nghetată
Ca bătrânul dascăl, neavând un foc în vatră
Doar un soricel tovarăs, carii în mobile vechi
Primea la el Îngerul, Vocea - adevăr străvechi:
Cum dintr-un singur punct s-a început miscarea
Scăpărând, Universul a născut pământul, marea
Lumina se aprinsese lucind feeric, instantaneu
Creată prin Cuvânt, de însusi Tatăl Dumnezeu!
Prin aste daruri sfinte, el cu Hyperion călătorea
Cu uimirea Magului cerceta stelele, descoperea
Cu încântare nemărginirea căilor, iar în adâncuri
Întunecimi scânteietoare, valuri rânduri, rânduri.
Stia că chipul frumusetii are multiple forme
Splendori fără de număr ne înconjor sub norme
Înscrise-n file nevăzute, primite la născare
Cum le primiră parintii din părinti, la fiecare.
Zadarnic, el cunoaste că-n zgomote desarte
Cu agerimea mintii, nu te desparti de moarte
Norocul mântuirii nu-l găsesti în mreaja lumii
Ce se lăfăie sătulă în hamacurile minciunii.
Soarta desartă, roata vietii ca luna amăgitoare
Creste, descreste cu sărmane vietile trecătoare
Virtutea-n cămasă de fortă, ticălosia cu neîndurare
Pe căi oculte, săvîrseste crima fără asemănare.
Mărturia cutremurătoare - ca o sentintă amânată
Din scrieri :”Nu credeam să-nvăt a muri vreodată”
E din dureri adânci ivită, în zbuciumata-i existentă
Geniu pustiu, nu mai gusta nectar si nici esentă.
Ascultat-a Eminescu ades, Simfonia Îngerilor
Binecuvântată evadare din valea Plângerilor
Unde el a avut parte de suspine si chiar moarte
Înainte de-a se stinge a buzelor sale soapte.
|
Elena Armenescu 1/14/2017 |
Contact: |
|
|
