Închinare de Ziua Culturii Române
Astru luminos, măsură şi însemn statorniciei, Al credinţei de mai bine-n viitorul României, Veghetor la vatra sacră unde rumeneşte slova Când în codrii de aramă sună armii de Moldova,
Stea a Neamului, Luceafăr din a cerurilor bolti, Lasă-ţi raza să vegheze în a nopţii noastre nopţi, Pune gândului lumină şi credinţei noastre vrere Să-mplinească-n poezie altă sfântă Înviere.
* Învaţă de la toate!
«Învaţă de la toate !» Mi s-a spus Şi e bine. Dar tot ce ştiu E că nu eşti cu mine Tu - cel mai dulce nesupus; Şi vremea bate a pustiu De zile.
Învaţă de la toate, Străine, Aşa ţi-am spus; Dar mai presus Învaţă de la mine Înţeleapta ce nu-s Că a iubi se poate Chiar de-ţi vor spune toate Semnele omeneşti Că-n lumile de dor Să urăşti E cu mult mai uşor.
|
Paula Romanescu 1/10/2017 |
Contact: |
|
|