De sarbatori : Din alte lumi, din alte timpuri
Pe timpul acestor Sarbatori m-am simtit intre locuri si lumi. Mai acut ca niciodata. Ce inseamna asta? Nici eu nu stiu… Sa va spun povestea: fuseseram invitati la niste concerte de colinde… splendid, numai ca a fost greu sa alegem dintre concertul de colinde al Corului bizantin din Toronto si cel al corului Armonia, organizat in colaborare cu Biserica Greco-Catolica. Amandoua au avut loc in acelasi timp, dar in doua locuri diferite ale orasului Toronto. Ca si in alte cazuri, audienta romaneasca a fost divizata. Pe noi, ascultatorii, ne bucura selectia tot mai larga de evenimente culturale, ma intreb insa de ce nu se pot ele programa in asa fel incat spectacolele sa fie esalonate, mai degraba decat sa intre in competitie intre ele? In loc sa divida audienta romaneasca de aici, sa ii ofere mai multe ocazii de a se reuni in frumusete.
Cred ca indiferent ce concert as fi ales, tot as fi fost bucuroasa cu alegerea facuta. M-a incantat concertul la care m-am dus pana la urma, dar de unde sa stiu ce am pierdut, caci doar n-am putut fi in doua locuri in acelasi timp sa fi stiut cum fusese si concertul la care nu am ajuns…Cum spune englezul, “when it rains, it pours “ – cand ploua, toarna cu galeata – Cu alte cuvinte, uneori ti se da mai mult decat poti duce!
Apoi am primit si alte invitatii concurente, la alte doua petreceri ce aveau loc in acelasi timp. De data aceasta, din cauza dificultatii deciziei, n-am reusit sa ajungem la niciuna. Am fost insa bucuroasa sa primim colindatorii, dar si sa mergem cu colindul.
Am sperat sa impartim bucuria Sarbatorilor cu baiatul nostru care acum este in California, desi noi suntem in Toronto. Cum sa facem oare sa fim impreuna? Sotul meu ma surprinde aducand un robot, care se deplaseaza, ce poate fi dirijat de la distanta, si care poate asigura comunicarea directa. Robotul are o fata ce vede si aude, asa ca am comunicat prin imagine si sunet. In plus, i-am simtit prezenta in casa… Asa ca am reusit sa ne vedem cu Alexandru, care nu numai ca auzea si vedea, ba chiar comanda din California robotul prin casa noastra din Toronto. Ne urmarea prin casa, timp in care auzeam si comentariile baiatului nostru: ia uite ce mare este camera mea din Toronto, se mira el…sau ce dor mi-era de zapada… si alte de astea. Robotul i-a permis deplasarea virtuala care de fapt era si una fizica, prin casa… Trecea praguri, mergea pe parchet sau covor, se uita dupa colturi, se intorcea la stanga si dreapta, ba chiar isi lungea gatul sa se uite mai sus sau mai jos… Prezenta lui era simtita, stiam unde este, la ce se uita, simteam chiar cand ti se uita in ceafa… o data am si tresarit, surprinsa de prezenta lui neasteptata, caci ma luase pe nepregatite… Te-ai gandi ca vorbim despre un scenariu stiintifico-fantastic daca nu ar fi realitate!
Am luat robotul cu noi in ajunul Craciunului, cand ne intalneam la mama cu toata familia; numai Alexandru lipsea… asa ca a fost si el cu noi. A stat cu noi la masa, am ras si glumit impreuna, ba chiar am cantat colinde si am deschis cadourile, ca-n familie… Prezenta baiatului nostru era asa de reala, ca mama l-a invitat la piftie. Asadar am amestecat colindele cu piftiile si robotii. Asa cum eram noi plasati intre traditie, realitatea prezenta si futurism – sub bradul de Craciun. Daca tot vorbim despre viitor, sper ca la sarbatorile viitoare sa avem un robot care nu numai aude, vorbeste, vede si se misca, sper ca urmatoarea generatie de roboti sa ne transmita gustul piftiilor si al sarmalelor, caci asta e tot ce mai ramasese ne-comunicat in experienta multi-senzoriala de la distanta.
Oricum, sentimentul festiv fusese comunicat clar si raspicat, in toata frumusetea lui, iar intalnirea de familie parea la fel de vie ca la Poiana Sibiului, cand ne intalneam de Sarbatori. Imi aduc aminte ca in copilarie crapau pietrele de frig in puterea iernii, cand noi umblam cu colindul pe ulita, intreband daca “Ne dati sau nu ne dati, paine si carnati”.
Vorbind despre Poiana Sibiului, sat de ciobani, care inca mai pastreaza traditia venita din negura vremilor, acum Poienarii sunt toti conectati pe Facebook; am fost onorata sa ma conectez si eu la grupul lor. De acolo primisem in ajunul Craciunului urmatoarele urari:
Poiana Sibiului Satul Vlasinilor Sarbatori fericite si La multi ani de aici din Inima Romaniei ! Cu drag si apreciere Poiana Sibiului Satul Vlasinilor
Eu raspund: Ma bucura urarile primite de acasa! Craciun Fericit!
La aceste urari primesc urmatorul raspuns:
Poiana Sibiului Satul Vlasinilor Sarbatori fericite,draga noastra !!
Acestea sunt unele dintre cele mai frumoase urari primite de sarbatori, caci vin de acasa. De la cei de-un neam cu tine.
La fel de frumoase sunt cele primite azi de la Nasii nostri, tot din neam de Poienari.
Mai mult, asa cum sarbatoream noi nasterea pruncului Iisus, am fost cu sufletul alaturi de o alta verisoara careia i-a dat Dumnezeu o fetita. Oh, ce veste minunata! Asa ca am fost cu gandul la ea, in Franta. Un alt vlastar din neam de Poienari ce va prinde radacini departe de casa. Sper insa ca va tine legatura cu traditia ce vine din alte lumi. Din alte timpuri. Din traditia noastra.
|
Milena Munteanu 12/25/2016 |
Contact: |
|
|
