Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului la români
Ne aflăm în preajma Ajunului şi a zilei Naşterii Domnului Iisus Hristos, mai mari Sărbători ale creştinătăţii ce sunt prăznuite cu mare solemnitate în multe ţări din lume. Fireşte şi în România, existând o sumedenie de obiceiuri populare, pe câteva prezentându-vi-le în cele ce urmează.
Cinstirea datei de 25 Decembrie s-a răspândit mai întâi pe Bătrânul Continent Europa începând cu anul 429, atunci când Împăratul Iustinian a declarat-o în mod oficial Sărbătoare a Imperiului Roman.
Nu mai intrăm acum în detaliile legate de stabilirea acestei zile fixe din an, nici de procedura înlocuirii celebrelor Saturnalii şi alte petreceri din vechime ori de separarea de Anul Nou, fiindcă ar fi prea multe de povestit. Cert este că de Crăciun s-au încetăţenit în lumea creştină, dar şi în ţara noastră multe tradiţii frumoase, pe care încercăm să le respectăm cu mic, cu mare.
Frumoasele colinde româneşti
Practic sunt două etape ce marchează importantul eveniment la care ne referim: Ajunul şi Crăciunul propriu-zis. Există în rândul poporului român o sumedenie de obiceiuri legate de cele două momente, fiecare cu specificul său. Se detaşează în mod spectaculos însă colindele, minunatele cântări religioase ce se aud înaintea sosirii fericitei clipe a Naşterii Domnului.
În primul rând s-au păstrat mai multe feluri de asemenea vechi cântece populare, textele lor diferind de la o zonă geografică la alta, de la sat la oraş, însă esenţa lor a rămas nealterată. Cele mai interesante sunt colindele interpretate în grup de mai multe persoane (copii, tineri sau bărbaţi în toată firea), ca şi urăturile strigate la sfârşit. Aceste cântări se referă la momente importante din istoria Creştinsmului, cum ar fi Închinarea magilor (“Viflaimul”- oraşul biblic Betleem, cum i se spune stâlcit prin anumite zone din Nordul Transilvaniei), “Steaua” ori “Irozii”. Sunt, de asemenea, foarte răspândite atât în mediul rural, cât şi cel urban şi alte forme de colinde, gen “Capra”, “Ţurca”, “Brezaia” sau “Plimbarea ursului”, cu care ne-am obişnuit încă din copilărie. Apoi colindătorii sunt poftiţi de gazdă în casă, fiind omeniţi cu felii de cozonac, colăcuţi, nuci, mere, câte un pahar de vin (depinde vârsta urătorilor) şi bani.
Bucate de Crăciun
De la d-na Maria Comşa, o „mătuşă” în etate dintr-un sat pierdut în Carpaţi, am aflat că în copilărie a învăţat de mama sa, care ştia de la bunica sa cum se prepară în dimineaţa Ajunului mai multe feluri de bucate. Toate de post. Am reţinut doar câteva mai aparte: sarmale din crupe, grâu pisat şi fiert, fasole "sleită", ciuperci tocate cu usturoi. După ce trecea spre seară preotul cu icoana, fiecare membru al familiei îşi spunea rugăciunea şi apoi se aşeza la masa frugală ce încheia lunga perioadă de Post al Crăciunului, urmând ca abia a doua zi, de Sărbătoarea Naşterii Domnului, să se ospăteze cu multe bunătăţi şi să bea alcool.
Odinioară tradiţia impunea să fie douăsprezece feluri simple de mâncare, câte unul pentru fiecare lună a anului. Fireşte, nu puteau fi consumate toate în acea seară, aşa că ce rămânea se păstra până la Bobotează, unele resturi fiind puse la fereastră ca să se...”îndestuleze” şi răposaţii familiei!
Pe parcursul serii s-a păstrat tradiţia ca grupuri de colindători să meargă la ţară din poartă în poartă pentru a vesti venirea pe lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Una dintre datini mai nostime vizează tinerele necăsătorite, care aşteaptă să fie colindate în mod special de alesul inimii sale, care trebuie să se găsească într-una din cete. Dacă nu, riscă să rămână fată bătrână.
Obiceiuri şi superstiţii populare
Tot în Ajun s-a păstrat în mediul rural superstiţia ca gospodarii să-şi ia înapoi de la rude, cunoştinţe, vecini tot ce au dat cu împrumut în ultima vreme, astfel ca marea Sărbătoare să-i găsească cu toate bunurile rânduite la locul lor. Pentru ca în anul care vine să fie frumoase şi bogate, femeile puneau pe vremuri o monedă de metal şi o nucă în apa în care se spalau.
Cu mulţi ani în urmă am aflat că în unele cătune din Oltenia femeile în etate se adunau în Ajun în casa uneia dintre ele şi evocau Minunile apărute la Naşterea lui Iisus.
Masa se aşeza în „odaia mare” şi trebuia să rămână întinsă toată noaptea, iar în sobă se lăsa focul aprins.
O superstiţie interesantă se referă la faptul că gospodina pentru a-şi proteja de farmece şi deochi copiii şi bărbatul, aşeză simbolic în cele patru colţuri ale mesei în Ajun câte un căţel de usturoi!?
Odinioară, fetele mari faceau tot felul de vrăji ca să-şi afle ursiţii, postind toată ziua. Seara, prima îmbucătură luată în gură nu o înghiţeau ci trebuiau să o ascundă la brâu, iar când se duceau la culcare întindeau brâul pe jos şi făceau trei mătănii peste el.
Ca să le vină peţitori serioşi, fetele măturau casa în intervalul din Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează, începând de la prag înspre Răsărit. În aceste două săptămâni pretendentele la măritiş nu duceau gunoiul din casă să-l arunce, ca să nu aducă ghinion, rugându-şi fraţii sau pe altcineva să facă acest lucru.
Sărbătoare de familie
Tradiţia respectată şi azi cu sfinţenie în România impune ca membrii familiei să se adune de Crăciun la un loc, să ia masa festivă împreună şi să se bucure astfel de Naşterea Mântuitorului. Copiii sunt aşteptaţi să vină la prânz părinţi, inclusiv nepoţii, finii marg la naşi, ducând şi primind daruri puse de Moş Crăciun sub bradul împodobit, petrecerile şi voia bună ţinând până seara târziu.
În primele două zile de Crăciun se mâncă printre altele specialităţi preparate din porcul tăiat de Igant: jumări, tobă, cârnaţi, caltaboş, răcituri, sarmale. Toate vor fi stropite cu ţuică şi vin, iar în final se aduc plăcinte, cozonaci, tort.
Datina străbună grăieşte că dacă în seara de Ajun cerul va fi senin, chit că e ger, urmează un an agricol cu o recoltă bună.
000
...Vă urăm din România pudrată cu omăt, dragi cititori ai „Observatorului de Canada”, Sărbători Fericite şi un An Nou 2017 cu sănătate, bucurii şi împliniri.
La Mulţi Ani!
|
Horia C. Deliu 12/23/2016 |
Contact: |
|
|
