20 de ani de la moartea scriitorului Marin Sorescu
A fost redactor la revistele ”Viata studentească”, ”Luceafărul”, ”Viata românească”, redactor-sef la Studioul Cinematografic ”Animafilm” din Bucuresti (1966-1972), redactor-sef al revistei ”Ramuri” din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii ”Scrisul românesc” din Craiova. A
Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigiosi scriitori români si numărându-se, de asemenea, printre scriitorii români cei mai reprezentativi si mai cunoscuti peste hotare, opera sa fiind tradusă în zeci de limbi străine.
După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc si debutul editorial, cu volumul de parodii ”Singur printre poeti”, stilul său original impunându-se si prin volumele de versuri publicate ulterior: ”Poeme” (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), ”Moartea ceasului” (1966), ”Tineretea lui Don Quijote” (1968), ”Tusiti” (1970), ”Suflete, bun la toate” (1972), ”La lilieci” (vol. I-V, 1973-1995; I — 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II — 1977, Premiul Academiei Române, III — 1980, IV — 1988, V — 1995), ”Astfel” (1973), ”Descântoteca” (1976), ”Poeme” (1976), ”Sărbători itinerante” (1978), ”Ceramică” (1979), ”Fântâni în mare” (1982), ”Apă vie, apă moartă” (1987), ”Poezii alese de cenzură” (1991), ”Traversarea” (1994).
Ca dramaturg, Marin Sorescu a continuat experienta teatrului existentialist si a teatrului absurdului, oglindită excepțional de piesele sale: ”Iona” (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie si, apoi, Premiul Academiei Române), ”Există nervi” (1968), ”Paracliserul” (1970), ”Matca” (1973), ”Pluta meduzei” (1974), ”Setea muntelui de sare” (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), ”Răceala” (1976), ”A treia teapă” (1980), ”Iesirea prin cer” (1984), ”Vărul Shakespeare” (1988). ”Inovatii însemnate aduce Sorescu si în teatrul de inspiratie istorică, dând o replică semnificativă viziunii idealizante asupra trecutului, la modă în epocă. În acest spatiu tematic s-au impus îndeosebi piese precum ”Răceala” și ”A treia teapă”, cu actiunea plasată în vremea lui Vlad Tepes”, mentionează Dictionarul Scriitorilor Români.
A semnat si proză umoristică si satirică (romanele ”Trei dinti din fată”, 1977; ”Viziunea vizuinii”, 1981), eseuri (”Teoria sferelor de influentă”, 1969; ”Insomnii”, 1971; ”Starea de destin”, 1976), cronici literare (”Usor cu pianul pe scări”, 1986, pentru care a primit Premiul ”George Călinescu” si Premiul Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (”Tratat de inspiratie”, 1985). A tradus creatia poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul ”Lirice”). A mai publicat si literatură pentru copii: ”Unde fugim de acasă?” (1967, proză), ”O aripă si-un picior ( Despre cum era să zbor)” (1970, versuri), ”Cocostârcul Gât-Sucit” (1987, versuri), ”Cirip-Ciorap” (1993, versuri).
Marin Sorescu a fost un pictor de talent, având expozitii personale în tară si în străinătate.
Marin Sorescu a încetat din viată in decembrie 1996,
”Poezia este o artă care doare. Doare atât cât doare arta. Toată arta la un loc nu ustură însă asa de tare ca poezia. De ce? Pentru că ea este oscilograful omenirii. Cuvântul — mai mult decât o statuie, o pânză sau o clădire — se plachează direct pe geamătul, pe suspinul lumii, se îmbibă, e stâlcit, rănit, sfârtecat…. Versul e în chin, o sodomă de ispăsire si purificare. Si un mijloc de supravietuire, o supapă…. Cine nu stie să folosească laserul vagului, nu e poet. Operatie pe ochi cu laserul vagului — aceasta e poezia”, spunea Marin Sorescu.
|
Observator P.P. 12/23/2016 |
Contact: |
|
|
