Poeme la Sărbători
ADEVĂRATUL MOŞ-CRĂCIUN
îl recunosc din nou pe Moş- Crăciun,
pe care – într-o vreme infantilă,
nişte nebuni – din veacul meu nebun,
l-au poreclit...tovarăşul Gerilă!
şi moşul meu - Crăciun – ilegalist,
nu şi-a uitat meteahna din vecie
şi a umblat cu sacul gol şi trist
printre troiene din copilărie...
din sacul gol el ne-a-mpărţit minuni
şi-aşa sărac...iubitul Moş-Gerilă,
a dăruit la prunci promisiuni
de-o viaţă fericită şi fertilă.
de-o vreme Moş-CRĂCIUN a revenit
cu barba lui eternă şi mustaţă,
însă în sacii plini el a chitit
mari bucurii – spre noua lumii viaţă.
...tristeţea e că noi...foştii copii,
acum purtăm frumoase plete albe
şi-am devenit un fel de jucării
care cântăm spre cer...Florile Dalbe...
şi Moş-CRĂCIUN ne ştie - uneori,
pe când ningeau omături de tristeţe,,
alături am dus sacul prin ninsori
şi am sădit vlăstari de frumuseţe.
de veci colindă lumea - Moş-CRĂCIUN
şi renii lui duc sania albastră.
uraţi cu drag copii, de-acum nici-un
strigoi – nu întinează viaţa voastră!
CINE ESTE MOŞ-CRĂCIUN?
la ce bun să vă spun,
prin creştinescul străbun,
cine este Moş-Crăciun?
el vine din veşnicii
să le-mpartă la copii
sacul plin cu bucurii.
noi nu ştim cum ştie el
cine este cuminţel
sau care-a fost mai rebel.
ne ştie pe toţi...mă rog,
exact ca la catalog;
sau...poate ne are-n BLOG?!?
câteodată – vocea lui,
parcă-i a vecinului,
sau chiar a bunicului...
şi de ce – când el apare,
cu sacul greu la spinare,
tata dintre noi dispare?
dar nu ne prea obosim
enigma asta s-o ştim?
primim darul şi-o zbughim.
...noi ne ningem prin destine
şi la anul care vine
o să fie şi maI BINE.
cine este Moş-CRĂCIUN?
nu nepoate – nu vă spun;
o să aflaţi - singurei,
când veţi fi...mai măricei!
MAGII COLINDĂTORI
aşa a fost – cum magii au rostit.
prin crezul lor mărturiseau un sfânt
ce-a coborât la noi neprihănit;
precum în cer – aşa şi pre pământ.
la masa tihnei îngerii vorbeau
din peşti, din păsări şi din flori de măr
şi pe pământ creştinii toţi credeau
în glasul lor Divin de adevăr.
şi laptele era adevărat
şi fructele ce se-mplineau din flori
şi horele ce se-ntindeau prin sat
şi cântecele spuse de fecioari.
noi, veşnic rătăciţi prin univers
neobosiţi ca zimbrii de la daci
i-avem cu noi alături pe poeţi
să-i cânte-n versuri calde pe săraci.
...că Dumnezeul nu ne toarnă-n sac
nici celor pricopsiţi nici la-mpăraţi
şi ştim că cei bogaţi şi cei săraci
în Edenul de-apururi vor fi fraţi.
şi magii sunt ca noi – colindători
şi gustă din colacul nostru sfânt.
uraţi români din seară până-n zori;
precum în cer – aşa şi pre pământ...
LA GHEŢUŞCĂ
în noaptea dinspre Ajun
lacul clar a-ngheţat – tun!
şi pe luciul alb, cu zorii,
au venit patinatorii.
nu vă spun de costumaţii.
mai ceva ca acrobaţii,
piruiete mâzgălesc
ca la circul chinezesc!
câte unul...nătăfleaţă,
mai dă cu fundul de gheaţă,
dar îl saltă pe picioare
surioara lui – mai mare.
vremea nu-i chiar foarte bună.
clopoţelul azi nu sună.
chiar dacă gerul cam muşcă
este bine la gheţuşcă!
dragi copii, este momentul
să vă arătaţi talentul,
dar vă amintesc – prin viaţă
nu va fi tot ca pe gheaţă.
şi-n final – o lecţie,
bună ca o frecţie:
viaţa voastră va fi clară
doar pe perpendiculară!
SĂ COLINDĂM
colind prin plaiul lumii telepatic.
postaşii mei sun cai de fantezii
şi-n pragul vârstei eu aştept apatic
să treacă sănii mari – cu poezii.
cândva, demult...prin zodiile albe
şi eu, băiet fiind, am colindat
cu Pluguşorul, Steaua , cu Flori dalbe,
până-ntr-o zi când m-am trezit bărbat.
chiar lerui-lerul vine din colinde.
şi Anul-Nou bate la ceas exact
şi-n vria vieţii care ne cuprinde
creştinii au cu viaţa un contract.
ne binecuvântăm unii pe alţii,
urăm pe uliţi şi suntem uraţi.
miresmele de smirnă ning din spaţii
pe case de creştini – adevăraţi.
urăm acasă şi prin lumea mare.
postaşi de doruri bat la porţi mereu.
români – uraţi spre Steaua sus răsare;
aşa să ne ajute DUMNEZEU!
ANUL -NOU
Anul-Nou este o clipă rară
ce ne vine-n suflete...din cer,
să vestească peste-ntreaga Ţară
că noi sunt pui de lerui-ler.
cugetele noastre se frământă
şi cântăm, dansăm şi gustăm vin.
inimile lumii...toate cântă
imnuri despre marele Amin.
ne-amintim că fratele ni-i frate
şi smeriţi – ne binecuvântăm,
potolim războaiele purtate
şi de cele rele... ne iertăm.
...clipa când rostim aceeaşi limbă.
clipa când şi Cronos stă la start.
calendaru-n altul nou se schimbă
şi noi legi pe lume se împart.
oamenii şi gâzele şi Marea,
fluviile, piscur mari de dor,
florile şi holdele şi sarea,
toate sunt un zbor spre viitor.
la mulţi ani – pământ al tuturora.
fericirea nu înseamnă bani.
pacea lumii este aurora
care ne urează – LA MULŢI ANI!
ANUL-NOU e Dumnezeul care,
coborât la noi – din univers,
ne vesteşte...cu îngrijorare:
-Hai copii, că mai avem de mers...
FOCUL DORULUI
din nişte cioturi potignite-n suflet
şi din vigoarea unor vii tăciuni,
pe căile prigoanei – şi de umblet
îmi arde-n sânge dorul de străbuni.
femeia mea – cu degete ridate,
a pus pe rugul meu cioplit în bard
o chită de răchiţi nevătămate,
şi le-a-nteţit – şi vreascurile ard.
îmi pun pe umeri un suman – ca dacii,
carafa-i plină, iau şi un caiet
ştiind din datini cum ştiu toţi săracii
că tot românul e născut poet.
şi scriu – şi versul i-l citesc spre seară
femeii mele...lampa-i lângă ea,
dar eu mai văd – nu cred să mi se pară,
că mă ascultă toată Țara mea.
şi-aş plânge pe sub geana dimineţii,
dar nu mă-ndoi că nu e timp de plâns;
sorbind setoşi din vinurile vieţii
printre nevoi – şi bunii mei au plâns.
şi focul arde viu – ca un luceafăr,
precum un emigrant căzut din cer,
iar raza lui mă ţine veşnic teafăr.
pe drumul meu – prin marele mister.
spre România mi se duce dorul.
aceste flăcări nu-s imaginare
iar focul meu prevede viitorul
pribeag şi el prin lume – şi mă doare...
2016 – la Montreal.
Decembrie 2016 –Montreal
SCRISOARE MAMEI
la sărbători, metafore virgine
n-adun ca chipul tău să-l zugrăvesc,
dar vreau să-ţi spun, prin lumile străine
măicuţă sfântă – veşnic te iubesc.
s-anunţi prin cer că mi-am luat nevastă.
am o Marie – pentru veci, a mea.
de i-ai privi privirea ei albastră
sunt sigur – te-ai îndrăgosti de ea.
de fapt noi te chemăm în orice seară
să vii cu-o lumânare – şi ne vii
şi degetele tale ne presară
prin casă – psalmi aduşi din veşnicii.
femeia mea şi-a dus părinţii-n ceruri
apoi s-a tăbărât pe urma mea
şi m-a cules de printre lerui-leruri
aşa sălbatec - cine mai credea?...
acum avem un rost – măicuţă dragă
şi ai nepoţi - când vii de sărbători
adu-le jucării într-o desagă
şi nouă, din zăpadă, nişte flori.
măicuţa mea, Maria-ţi zice mamă
iar pe ai ei – eu îi numesc părinţi.
pe toţi vă-nvăluim într-o maramă
şi ştim c-avem în ceruri nişte sfinţi...
MOŞ – NICOLAE
a venit pe la noi Moşul
Nicolae – iar cu coşul,
sau cu sacul...treaba lui,
din datina timpului.
lui Nic i-a pus în bocanci
patru mere şi cinci franci.
lui Fănel – zis Aşchie,
vreo opt lei şi-o praştie.
Lenuţa a primit dar
o carte şi-un calendar,
iar lui Ghiţă – zis Guiţă,
i-a aduc nuci şi halviţă.
Luca, Nicu, Cristi, Lae
au primit papuci de baie,
iar fetele – campioane,
au primit munţi de bomboane.
nimeni nu s-a plâns din bloc
cum că n-a primit deloc.
d-aia-i mare hărmălaie
azi – de Sfântul-Nicolae.
PS:
...nu prea cred copii-n basame,
moşi bărboşi şi-alte fantasme,
dar fac jocul la părinţi
că sunt darnici şi...cuminţi!
IUBIRE DIVINĂ
să ne iubim ca fulgii albi de nea
care pe taina lumii ning fiori.
ei au furat din stele dragostea
şi-o ning peste fecioare şi feciori.
pământul stă sub talpa tuturor
şi-i bucuros că noi călcăm pe el
dar drumul nostru-i lung spre viitor
nu este viaţa veşnic menestrel.
să ne iubim ca frunza de salcâm
când cântă-n buze doine din strămoşi
născute...parcă, pe un alt tărâm,
zestre de veci – românilor frumoşi.
sub soare bat din aripi oameni vii.
ne salutăm cu mari iubiri în glas.
poeţii spun prin târguri poezii
doar tinereţea-n urmă ne-a rămas...
ne cheamă spre biserici Dumnezeu
s-aprindem lumânări de aferim
iar noi ne închinăm spăşiţi mereu
citim din psalmi Divini: SĂ NE IUBIM!
SCRISOARE DE LA DUMNEZEU
stimată Doamnă şi stimate Domn
iubiţi-vă ca florile – în vis.
iubiţi-vă ca păsările-n somn
şi înmulţiţi Divinul paradis.
vă spun ceva ce încă nu v-am spus,
ca stfel să vă leapăd de păcat:
mărul acela-n cale vi L-am pus
iar voi l-aţi dibuit şi aţi muşcat.
prin Eden am pus arbori fructiferi
să guste puiii lumii – botezaţi.
sub fiecare frunză sunt muieri,
din fiecare mugur – râd bărbaţi.
muşcaţi din fructul sacru, puiii mei.
voi saunteţi îngeri, dacă n-aţi ştiut.
copiii voştri vor gusta şi ei;
prin raţiuni Divine v-aţi născut.
din Eden eu nicicând nu v-am gonit.
cu mărul sfânt în sân voi aţi plecat
şi pe pământul gol v-aţi înmulţit
iar Eu...copii...nu v-am abandonat.
prin lumea largă n-aţi fost prea cuminţi
şi aţi uitat că viaţa-i pantha rei.
aţi născocit războaie şi arginţi,
dar Eu vă iert în veci – copiii mei.
...iubiţi-vă ca păsările-n vis.
iubiţi-vă ca florile – prin somn.
al vostru e Divinul paradis,
Femeie sfântă şi prea-sfinte Domn.
NINGE PE PĂMÂNT
ninge din cer cu heruvimi de ger
şi stelele pornesc la colindare.
pe uliţe divine – lerui...ler
coboară peste lumi din Carul-mare.
străbunii noştri iar împing la plug
şi ne blagoslovesc cu bunăstare.
plăvanii raţiunii trag în jug
şi se adapă-n steaua sus răsare.
creştinii se îmbracă-n mândre ii
şi tocmesc nunţi frumoase pe la hanuri.
caii vânjoşi aduc din veşnicii
nuntaşii neaoşi – spumegând în hamuri.
miresele şi ginerii voioşi
lângă altare sfinte gustă seva
şi-n Eden se preumblă cuvioşi
ca biblicii proscrişi – Adam şi Eva.
şi ninge...Dumnezeu ninge mereu.
nămeţii – uneori ne împresoară
şi-atunci uităm de nuntă, Tu şi Eu
şi pavăze ne facem – pentru Ţară.
astfel străbunii noştri s-au nuntit.
Peneş şi-ai lui curcani s-au dus la nuntă.
prin secoli mari potoape ne-au lovit
şi uneori...e iarnă foarte cruntă.
atunci – creştinii – sfinţii heruvimi,
în trânta cu himerele rapace,
se-nchină către Sfintele-Treimi
să ningă pe pământ cu nunţi de PACE...
PE VATRA CREŞTINĂ
a fost o vreme când din doi tăciuni
în care sufla Maica...gonind gerul
şi-n raiul de săraci mijeau minuni
şi ne intra prin case lerui-lerul.
a fost o vreme când eram copii
şi alergam pe sănii vagi...departe.
azi, prin raiu-acestor nostalgii,
noi suntem foarte trişti...şi prea departe.
... şi iată – ninge peste vârsta noastră
şi dacă ninge Dumnezeu – e bine:
avem festin...poftiţi şi Dumneavoastră;
suntem preasclavii marilor destine.
visările din trup se prefac sănii
şi-aceste sănii zboară către vise
şi-aceste vise – ninse de mătănii
şi spre credinţă – nu se vor închise.
a fost o vreme când din trei tăciuni,
mohnind sub pirostrii de veşnicie,
ne-a dogorit credinţa din străbuni;
AŞA ŞI PE PÂMÂNT – a fost să fie...
SE ANUNŢĂ...MOŞ-CRĂCIUN.
a sosit din cer o veste
şi toţi pruncii au aflat:
Moş-Crăciun, ca în poveste,
va sosi – neapărat.
-bun venit – Moşule dragă,
îi zicem pe româneşte,
pe ruseşte, în afgană,
arabă sau franţuzeşte.
toate limbile din lume
se vorbesc – fără pricină.
puştii-s pregătiţi anume
să-l facă pe Moş să vină.
toţi copiii, pe oriunde,
primesc saci cu jucării.
nici Moşu...nimic n-ascunde,
când e vorba de copii.
tuturor, bunul-străbunul
le-mparte dragostea toată.
dar priviţi la ei – niciunul
nu stă cu buza umflată.
-Moşule, priveşte bine
la aceşti micuţi şcolari:
ei – la anul care vine,
vor fi nişte...OAMENI MARI!
NINGE...
când m-am trezit...nu mi-a venit să cred:
tot cerul coborâse pe pământ
iar eu treceam prin vid – ca un Aed
şi mă-nchinam la Dumnezeul-Sfânt:
o..Doamne, ninge! - doar stejarii plâng
când îi alintă fulgii dimineţii.
mi-a spus un plop că şi el e nătâng
precum sunt printre muze, toţi poeţii.
sunt egoist – toţi fulgii sunt ai mei!
pe buze-mi lasă gustul de prescură.
vă dau şi vouă, dacă vreţi, din ei,
însă vă rog...nu-i ţineţi la căldură
că fulgii-s temători precum iubirea,
se pierd ca o romanţă necântată;
ca-n clipa când îţi pleacă – fericirea
şi nu se mai întoarce niciodată...
ninge pe lume...mândri sunt puştanii,
c-or face iarăşi oameni de zăpadă,
copiii noştri nu ştiu – năzdrăvanii
că aceste trupuri s-or topi pe stradă.
şi noi suntem ca fulgii, dragi copii.
ne naştem şi zburdăm o clipă...două,
apoi plecăm spre alte veşnicii,
unde ne punem diademă nouă.
...ninge la Montreal, nici-un poet,
cu infiniţii lui de magi-putere,
nu poate strânge iarna-ntr-un verset,
dar eu scriu ce-am simţit- LA REVEDERE!
ŞI VOR VENI ZĂPEZI...
venim din mari istorii hărăzite
vâslind spre dreptul nostru de A FI.
daci şi romani – seminţe altoite;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
cu Herodot şi Decebal în frunte
mari datini am avut spre-a împlini,
prin geruri am trecut şi arşiţi crunte;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
Ştefani şi Basarabi ne-am pus în steme
spre veşnicie plaiu-a dăinui.
stegarii gliei nu s-au frânt prin vreme;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
flămânzii din Flămânda se porniră
în Nouă sute şapte – marea zi,
dar puştile-arendaşe îi zdrobiră;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni
Mihai Viteazul – ban cinstit Craiovei,
puhoiul semi-lunii îl izbi.
puterea lui vorbeşte-n glasul slovei;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
a fost stindard istoricul Bălcescu
şi naţiune - neamul deveni.
apoi, plaiul l-a dat pe Eminescu;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
noi am întins o Horă a Unirii
sperând că toţi românii s-or uni
dar nu ne-a strâns pe toţi glasu-nfrăţirii;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
veacul modern l-a dat pe Eliade.
Brâncuşi – cu barda-n ceruri se sui.
mult idei s-au stins prin cavalcade;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
au fost şi regi în tricolorul Ţării.
tot plaiul începuse a-nflori
de la Ceahlăul demn la malul Mării;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
apoi căzură vremuri de ocară.
poporul blând sub pravili se-ndoi.
cancerul roşu s-a întins pe Ţară;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
maica m-a plămădit pe malul Mării,
să-nvăţ ce-nseamnă verbul A IUBI
şi cât de duolce este gustul sării;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
noi ştim că munţii noştri aur poartă,
că mulţi veniră a ne birui.
adesea am cerşit din poartă-n poartă;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
ca zimbrii am plecat în pribegie
sperând că înapoi vom reveni
cu mari agoniseli de bogăţie;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
nu ne-am trădat credinţa niciodată,
noi am ştiut şi a ne răstigni,
privind spre cer – la Dumnezeul-Tată;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
eroi români au fost şi s-or mai fi încă,
poeţi ce cu virtuţi s-or polei.
iubirea de ţărână ni-i adâncă;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
mai bat satrapii lumii din copite
dar viaţa-şi cere dreptul de-a trăi.
taifunuri bat la poarta raţiunii;
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
doinele dragi vor cade-n hibernare?
hore şi sârbe nu s-or mai roti?
străbunii trişti vor plânge din icoane
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
tu, vârsta mea fără palton de iarnă,
când bate vânt năuc nu mai jeli.
vom înhăma la sănii cerberi tineri
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
şi Soarele s-o duce şi s-o-ntoarce,
de unde...unde...nimeni nu va şti
şi va aduce germeni noi de viaţă
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
din nou vor trece sănii îndrăcite.
flăcăi cu glasu-n nunţi vor chiui
alunecând spre fetele-mplinite
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
pe Mare vor pluti nave cu doruri,
în raţiune monştrii vor plezni.
zeii speranţei vor cânta din faruri
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
şi pace va fi-n cer şi peste Țară
iar Dumnezeu ne va blagoslovi
să fie peste lume primăvară
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
LA MULŢI ANI ŢARĂ! – la mulţi ani vecie!
stejarii raţiunii vor rodi.
stăpâni vom fi pe-a noastră ROMÂNIE
şi vor veni zăpezi...şi vor veni...
la Montreal.
|
George Filip 12/20/2016 |
Contact: |
|
|
