Mihaelei Stanciu Vraja - "Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda prozei de tinerete "
Teza de doctorat a autoarei este însotită de opiniile critice ale lui Vasile Spiridon, care, în Prefată, observă folosirea, ca metode de cercetare, a analizei de text si a studiului comparativ, pentru prezentarea unei scriitoare care a tratat singurătatea prin scris, terapeutic, regăsindu-se pe sine prin „povestile de viată” ale personajelor feminine. În Argument, doctoranda sustine că proza de tinerete a Hortensiei Papadat-Bengescu, de confesiune, autobiografie, jurnal si corespondentă, este concepută pentru a se defini si regăsi pe sine. Coordonatoarea lucrării, doamna prof.univ.dr.Elena Zaharia-Filipas, recomandă această teză, pornind de la constatarea că, în general, tinerii cercetători, nesiguri pe capacitatea lor critică, au retineri în a parcurge bibliografii vaste, în acest caz, ca exceptie, fascinatia marilor creatii conducând la descoperiri de natură documentară sau de interpretare a operei. Referitor la proza scurtă, de tinerete, a scriitoarei, doctoranda are altă opinie decât cea generală (opozitia cu romanele de maturitate, subiectiv-obiectiv-sociologism vs. epic, caracterul fragil al confesiunii, în comparatie cu constructia fictională solidă), apropiindu-se de punctual de vedere al lui Ion Bogdan Lefter: trăsătura general a operei Hortensiei papadat-Bengescu este subiectivitatea, doar retorică, si jocul măstilor, dând iluzia/efectele de obiectivitate.Cartea sau teza studiază interferentele dintre autobiografie si fictiune, comparând prozele scurte din volumul „Ape adânci” cu corespondenta, jurnalul, interviurile si confesiunile publicate. Portretul scriitoarei dezvăluie o femeie de o mare finete si sensibilitate, inteligentă, condamnată la izolare din cauza agresiunii unei lumi mediocre. În mediul familial si rural nu găseste afinităti, cu exceptia sustinerii din partea tatălui si a unchiului George Bengescu-Dabija, el însusi dramaturg, arată în referatul de sustinere a tezei doamna Elena Zaharia-Filipas. Jurnalul si Autobiografia ilustrează avatarurile procesului de creatie, cu elanuri si îndoieli. Corespondenta cu cei doi mentori, Garabet Ibrăileanu si Eugen Lovinescu ( către acesta rămase putine scrisori), este alcătuită din adevărate documente sufletesti. Feminitatea în literatura română a mai fost evidentiată atât de doamna profesoară îndrumătoare, cât si de studente si doctorande ale domniei sale, subliniindu-se rolul criticului Eugen Lovinescu, initiator al dezbaterii pe marginea acestui concept. Lucrarea analizează raporturile personajului feminin cu persoana auctorială, trecând în revistă opiniile critice de cele mai diferite nuante. Scrisorile sunt evaluate ca procedeu narativ, decorul slujeste ca ambient al sufletului si ca formă a alienării, iar motivele frecvente sunt: apa, luna, grădina, muzica. Stilul autoarei este însă neîngrijit. Pasiunea de a cerceta si hărnicia Mihaelei Stanciu Vraja sunt apreciate de doamna profesoară coordonatoare, rezultatul fiind o teză de doctorat foarte bine documentată, cu o fină analiză si de tinută stiintifică. La rândul său, cercetătorul stiintific Nicolae Mecu remarcă originalitatea lucrării, într-un context de marginalizare, de către critici, a creatiei „subiective” de tinerete, fapt explicabil prin prestigiul covârsitor al romanelor de maturitate si prin prejudecata romanului „obiectiv”, cultivată de Eugen Lovinescu si de G.Călinescu. Exploatând resursele biografice nonfictionale, doctoranda dezvăluie filiatii si confluente între viată/biografie si operă. Dificultătile privind ortografia si scrierea neologismelor nu sunt ocolite în această carte. Sunt remarcate calitatea, observatia si intuitia, care duc la finalizarea unei opera echilibrate, dedicată marii scriitoare. Capitolele cărtii se suprapun observatiilor pertinente ale membrilor comisiei: drumul de la corespondentă la literatură, contactul cu viata culturală, eul si decorul sau identitate si alteritate, ipostazele feminine si „starea” limbajului Hortensiei Papadat-Bengescu. Prefata, scrisă de Vasile Spiridon, subliniază, ca metode de cercetare, analiza de text si studiul comparativ. Scrisul are un rol terapeutic, este o cale de a lupta cu singurătatea. „Povestile de viată” ale personajelor feminine definesc încercarea scriitoarei de a se regăsi pe sine. Bibliografia lucrării include volumele de „Opere” publicate între anii 1972 si 2012, scrieri din periodice, corespondenta, interviurile, antologiile, referintele din volume si din periodice. Cartea mai cuprinde fotografii ale scriitoarei, în familie sau în călătorii, foaia matricolă scolară si un CV alcătuit de nepotul Dimitrie Stamatiade. O lucrare importantă de istorie literară si de analiză a operei celei mai importante prozatoare din literatura română, lucrare scrisă cu multă aplecare si talent de critic, analist literar si lingvist.
|
Corneliu Vasile 12/18/2016 |
Contact: |
|
|