Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Elena Mindru – Evening in Romania


JAZZ DOINIT, DOIN' IT!

Elena Mindru 1.jpgElena Mîndru este un autentic ambasador al jazzului românesc înaripat pe tărâm finlandez. Între Cluj şi Helsinki, ea creează un spaţiu de libertate muzicală pe care jazzul îl alimentează din plin, rezonând cu fiorul ei interior. E deja un artist consacrat (premiul obţinut la Shure Montreux Jazz Voice Competition e doar una din reuşitele ei muzicale) care se mişcă cu dezinvoltură în câmpul jazzului, în diverse formate - duet, cvintet, big-band etc. - şi cu o paletă de proiecte muzical-culturale sau ştiinţifice impresionantă.

Al doilea album al artistei, Evening in Romania, a apărut sub egida propriei case de discuri, EM Records. Acompaniată de Sampo Hiukkanen (vioară), Tuomas J.Turunen (pian), Eero Seppä (contrabas) şi Anssi Tirkkonen (tobe şi percuţie), Elena Mîndru reuşeşte să construiască o stare sufletească aparte, vesperală, cu labirinturi şi modulaţii armonice organice, definite de vocea care e în permanentă căutare de „reflecţii” şi „consolări”. Ca întreg, CD-ul e mărturia unui dialog spiritual între Orient şi Occident, între tradiţia românească şi modelul stilistic al jazzului ca formă încetăţenită a culturii universale contemporane.

Esenţială într-o atare confluenţă a tradiţiei autohtone cu formele jazzistice standard este organicitatea, naturaleţea cu care vocea Elenei Mîndru interpretează o poveste muzicală. Membrii grupului se alătură acestui epic muzical, sudând energiile compoziţional-interpretative. Dialogul folclorului cu swing-ul e captivant şi, deşi el se termină cu puncte de suspensie, are suficient timp pentru a făuri un spaţiu al reflecţiei şi al alinării, al melancoliei şi al dârzeniei, al libertăţii şi al necesităţii.

Compoziţia lui Johnny Răducanu Jocul ţambalelor e piesa de deschidere, care permite cântăreţei etalarea virtuozităţii vocale, odată cu proba de foc a scat-ului. Această primă piesă, ca şi ultima de pe disc, Mai uităm uneori, de Marius Popp, sunt singurele care nu sunt compoziţii proprii sau semnate de soţul ei, pianistul Tuomas J. Turunen (Swan şi Reflection sunt creaţii ale acestuia). Prezenţa acestor piese pe album e o recunoaştere a şcolii româneşti de jazz al cărei produs, într-o măsură considerabilă, este Elena Mîndru.

Bluebird, compoziţie Elena Mîndru, stabileşte coordonatele stilistice ale artistei. Swing-ul şi scat-ul sunt însoţite de un dramatism doinit care accentuează latura dark a CD-ului. Vioara lui Hiukkanen şi pianul lui Turunen au chipul unor respiraţii rapsodice care, prin intervenţiile lor, alină dramatismul vesperal al vocii, ornând un feeling fundamental cu nuanţe diverse, cu rol de echilibru. Piesele scrise de Turunen – Swan şi Reflection – pregătesc intrarea piesei care dă titlul CD-ului. Swan e desenată cu subtile poli-acorduri şi intervenţii violonistice minimal-eficiente.Are accente teatrale şi dinamism narativ, acesta fiind prezent şi în Reflection, unde vioara îşi revelează identitatea, ca personaj.

Evening in Romania reprezintă piesa care strânge în textura ei compoziţională şi interpretativă rostul albumului, ca întreg muzical. Putea fi foarte bine intitulată „Omagiu Mariei Tănase”, deoarece, aici, scat-ul se îmbină cu dramatismul temei „cine iubeşte şi lasă”. Superbă declinare a folclorului românesc, în tonalitatea sa copleşitoare, marcată de jocul vieţii şi al morţii, cu mijloace jazzistice orchestrate convingător şi consunând ancestralul şi modernul. Citatul din Maria Tănase aproape că-şi pierde ghilimelele, regăsind, prin apropriere, o interioritate universală pe unduirile vocii Elenei Mîndru. Ecouri din Maria Tănase vom găsi şi în Consolation, iar vioara şi contrabasul se desprind cu solo-uri de bun-gust în altă compoziţie a artistei, I Do Not.

Virtuozitate fără emfază, creativitate substanţială, respect faţă de tradiţia folclorică românească – transfigurată prin swing, scat sau...doinit – şi, alături de energia calmă a grupului -, o înserare de spaţiu mioritic intonată de vocea Elenei Mîndru cu dor - iată elementele unui CD care merită ascultat şi savurat.

arta suntelelor




Gabriel Petric    12/6/2016


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian