Zi de decembrie in Catalina
Autostrada era libera la acea ora de dimineata. Ne-am urcat in masina si am pornit cu o veselie anticipata spre Dana Point, California, cam la 45 de minute distanta de casa noastra. Soarele se juca de-a v-ati ascunselea de-a lungul oceanului Pacific ba orbindu-ne scurt si sacadat din spatele caselor de vacanta, ba lungindu-ne umbrele in caricaturi abstracte dar copilaresti. Vanturile Santa Ana s-au razgindit si ne-au lasat in pace cam pe la jumatatea drumului; probabil extenuate de atata distrugere si incendii alimentate de ele acum citeva saptamini in zona San Diego.
Ne-am urcat la bordul modernului Catalina Express, unul dintre vasele de viteza care sunt puse la dispozitie in porturile: Dana Point, Long Beach, San Pedro, Newport Beach si Marina del Rey in California de Sud, si am spus "La Revedere" tarmului atat de cunoscut noua care, acuma, se micsora din ce in ce mai repede in asurzitorul amestec de sirene, motoare, nori involburati si imensul albastrului de Pacific in iarna. Ma simteam in lumea artistului Wyland in care herghelii de cai albi se sparg ca valuri in coasta stancoasa a tarmului Californian, in care frumusetea acestei planete sferice se imparte in doua lumi dar se si contopeste intr-un frumos poem al vietii pamantene si subacvatice.
Am sarit de pe scaun si am iesit afara din cabina ca sa "galopez" cu delfini jucausi si balene enigmatice si s-o salut pe Sfanta Caterina care, cat ai clipi din ochi, a disparut intr-o patura de ceata piratereasca pentru a-si pregati insula pentru noii oaspeti.
Eram ca intr-un film de aventuri, rataciti in vastul ocean, unde iti pierzi sensul de spatiu si timp, unde ecourile mor in coliziune frontala cu apa in toate formele ei fizice. Majoritatea turistilor s-au ridicat in picioare, parca in panica de sufocare dar si cu o curiozitate de copil.
Catalina Island - se desfasura in fata noastra, cu o vulnerabilitate virgina, ca un Jurrasic Park al Californiei de Sud. Am ancorat in portul Avalon, intr-un golfulet de un pitoresc mediteranean, cu siruri nenumarate de iahturi personale, cu submarine galbene in care turistii pot sa viziteze lumea marina prin ferestre din sticla subacvatice, unde copilasi de diferite natii hranesc pestii portocalii numiti Garibaldi si unde capete de scafandrii te surprind iesind la suprafata din locuri neasteptate.
Saptezeci si sase de mile patrate este rezidenta a numai 3000 de locuitori permanenti care folosesc ca principalul mijloc de transport masinutele de golf, una mai sofisticata decat alta, ca niste albinute bazaind in continuu, in sus si-n jos pe stradutele inguste pline de villas si hoteluri agatate de coasta. Fiecare cladire are istoria ei, de la Casino-ul de la inceputul secolului XX pana la casa unei iubiri neimplinite, fiecare straduta e plina de arome apetisante de la mancarurile Californiene-Mexicane ( o combinatie de rac si curcan ca de sarbatorile de Thanksgiving a fost surprinzator de bun), la gourmet pizza, la mancare chinezeasca.
Ne-am urcat intr-un microbus special alaturi de alte sase persoane si-am pornit-o in sus spre mini- aeroport. Serpentinele ne indepartau brusc de centrul turistic intrand in cele 85% din teritoriile rezervatiei naturale ale insulei. Deodata ne-am oprit in pustiu iar unul dintre pasageri, cu o fata de aventurier, a coborat si a disparut ca o parere printre dealuri cu rucsacul in spinare.
Desi in decembrie, soarele fierbinte scalda valea din centrul insulei care era plina de puncte negre, miscatoare.
“ Acestia sunt bizoni care au fost introdusi pe insula Catalina in anul 1924.” , explica soferul,
“ Paisprezece bizoni au fost adusi pentru filmul artistic “ The Vanishing American”. Dupa terminarea proiectului s-a hotarat ca bizonii sa fie lasati sa traiasca aici.” spuse barbatul de la volan in timp ce-si apasa codul pentru deschidea portii automate a mini-aeroportului.
O tacere de inceputuri biblice domina aceasta platforma naturala. Eram prima fiinta umana cizelata din vant si soare, cu par lung si blond ingemanat din sentimente de libertate totala.
Toate grijile si durerile trecutului se spulberau precum nisipul de pe pista aeroportului la contactul cu rotile avionului prietenului nostru. Am pus souveneir-urile cumparate pe banca din spate, langa mine si am inchis ochii.
Acuma pluteam intre un soare obosit, rosiatic si o luna palida in forma de secera, cu albatrosi la picioare ce se pregateau de culcare si cu beculete colorate de Craciun reflectate pe retine de la distanta oraselului Avalon. In zare un urias vas alb de croaziera se indrepta spre insula pentru a poposi peste noapte in drum spre Mexico carand mii de inimi si povesti ca o Fata Morgana a unui desert bleu-marin.
Am ajuns acasa in corul coiotilor urbani, am pus cateva lemne in camin si m-am asezat in fata celor doua lumanari ce ard in permanenta la mine in sufragerie ca sa le povestesc o alta aventura de-a mea ...
de: Iolanda Scripca
San Diego
|
Iolanda Scripca 12/3/2016 |
Contact: |
|
|
