Logodit din născare
Draga mea,
oare ce-o fi având nesătula de lume cu mine si tine,
de mă pridideste întruna cu farmece:
din stânga, din dreapta,
de sus, de jos,
din nord, din sud,
din est, din vest,
de la vecinii de bloc,
de peste mări si zări?
Unul mi le face,
altul mi le desface,
unul mi le leagă,
altul mi le dezleagă,
unul îmi promite treizeci de arginti,
altul — întreg FMI*-ul,
unul — integrarea,
altul – dezintegrarea,
unul — mană cerească si râuri meline**,
altul — ocne uranice, mine saline,
doar poate cumva mă voi dezice de tine.
Iubita mea,
cocosii din Biblie-au cântat nu de trei,
ci de trei sute treizeci si trei de mii de ori,
si eu nu m-am lăsat de tine.
Ba să cânte si de
trei sute treizeci si trei de trilioane de ori,
cu tot farmecul cântului lor de sirene,
si eu tot nu mă voi lăsa de tine,
pentru că eu nu mă satur niciodată de tine,
pentru că mie mi-i bine cu tine,
pentru că tu esti cea mai bună din lume,
pentru că tu esti cea mai frumoasă din lume,
pentru că eu sunt îndrăgostit la nebunie de tine,
pentru că eu sunt logodit din născare cu tine,
pentru că eu n-as putea să trăiesc nici o zi fără tine,
pentru că eu n-as putea nici să mor fără tine,
pentru că eu te iubesc pe vecie,
o, preafrumoasa mea,
dulcea mea,
falnica mea
Românie.
*FMI – Fondul Monetar International.
** Meline – de miere. Cuvânt creat ad-hoc (din lat. mel,mellis ”miere” si suf. –in, prin analogie cu salin, aprilin etc.).
O Tară am
O Tară am, un neam am si o limbă,
Si-un dor de Alba ca de-un semn ceresc,
Chiar dacă potentatii mă mai plimbă
Pe-un pod de vămi: român-moldovenesc.
La Chisinău când cântă ciocârlia,
La Bucuresti ecou-i ne alină-n zbor.
La Chisinău mi-i dor de România,
La Bucuresti de Basarabia mi-i dor.
Acelasi neam, acelasi plai si-acelasi grai
La Bucuresti, la Herta, Cernăuti,
Chiar de-i străin în tara sa Mihai,
Ostracizat de-un neam de găgăuti.
La Cernăuti când cântă ciocârlia,
La Bucuresti ecou-i ne alină-n zbor.
La Cernăuti mi-i dor de România,
La Bucuresti de Bucovina-mi este dor.
Acelasi dor, acelasi verde,-acelasi nai e
La Ismail, Cetate si la Reni,
Chir dacă-o iudă-n carne vie taie
La rădăcina propriilor mosneni.
La Ismail când cântă ciocârlia,
La Bucuresti ecou-i ne alină-n zbor.
În sec Bugeac mi-i dor de România,
La Bucuresti de setea din Bugeac îmi este dor.
|
