Sublinieri - Soldaţii
Toamna, mai ales, pe strada noastră treceau soldaţii în fiecare zi şi poate era firesc să cred că aşa se întâmpla peste tot.
Călcau apăsat asfaltul străzii, nu ştiu dacă era pas de front ori simplă călcătură cazonă, aliniaţi şi indiferenţi erau autoritatea zilei într-o succesiune metodică fără de care nu cred că era posibil să funcţionăm: poştaşul se oprea sau nu la cutia poştală, dar întotdeauna zicea “săru’ mâna” chiar dacă vedea sau nu stăpâna casei, autobuzele făceau întotdeauna staţie cu acelaşi scrâşnet lung de frâne defectuoase, gunoierii îşi anunţau tomberoanele lovindu-le de trotoare, bineînţeles, ridicând praful rigolei cu măturile din crengi...dominantă uniformei kaki avînd fascinaţia unei discipline - atunci neştiută dar intuită cumva - ca o necesitate absolută.
Şi cântau!
Nu ştiu în ce măsură elementele emoţionale, intenţionate evident, se transmiteau înţelegând ori traducând semnificaţia versurilor, dar melodia, armonia sonoră a vocilor avea efectul scontat...ne obliga să ascultăm, vorba nepotului meu :“ momy, nenea soldatul cânta...la, la, la”...
„În memory everything seems to happen to music.” scrie undeva Tennessee Williamss justificând cumva rezistenţă în timp a ceea ce considerăm necesar, vital chiar
“Vom fi şi-noapte, la datorie vom străjui acest pământ.” un vers patriotic românesc completează parcă ideea scriitorului american şi nu m-aş sfii să-l consider istoriceşte emblematic chiar aşa ascuns în memoria sonoră.
Sunt anul acesta 100 de ani de când românii au intrat în primul război mondial, cel pe care îl numim “Cel Mare” şi a cărui efigie comemorativă este 11 Noiembrie- Remembrance Day, pornită în lume la data armistiţiului din 1918 preambul al unei lumi cutremurată de schimbări, mai bune sau mai rele, dar schimbări care vor reaşeza valorile ştiute în compartimentele neştiute ale noului.
Datele istorice au exactitatea momentului, evident şi exuberanţa acceptării ori respingerii lor elimina - pentru moment, e drept - dar elimina elementul esenţial uman pentru că orice victorie ( ori înfrângere) abstractizează poate uitând poate ignorând ori poate încercând să oblojească undeva într-un colţ de minte durerile...
Soldaţii!
In Flanders fields the poppies blow
Between the crosses, row on row,
That mark our place: and in the sky
The larks still bravely singing fly
Scarce heard amid the guns below.
În Flanders fiels sau oriunde, atunci sau acum băieţii aceia uniformizaţi de responsabilitate care ştiu să mărşăluiască aşa cum ştiu să moară ne amintesc de fiecare dată când ne ies în cale că sunt soldaţi...şi îşi asumă grija zilei de mâine nu pentru ei ci pentru ceilalţi...
Bunicul despre care ştiu numai că a existat a lăsat acasă 5 copii, a rămas undeva în landurile Galiţiei(în 1916)şi cred că i se cuvin şi lui ca şi celorlalţi opriţi în drum (acum o sută, şaptezeci, douăzeci şi şapte de ani ori azi) o privire şi un gând de mulţumire aşa cum a făcut locotenent-colonelul John McCrae în poema sa şi care face înconjurul lumii.
Take up our quarrel with the foe
To you, from failing hands, we throw
The torch: be yours to hold it high
If ye break faith with us who die,
We shall not sleep, though poppies grow
In Flanders fields
|
Maria Cecilia Nicu 11/23/2016 |
Contact: |
|
|
