Scrisoare pastorală
Codrule, codrutule…! Ce mai faci, drăgutule? Te-ai născut din adâncimi de vreme pe aceste locuri, ca să tii de urât si să fii de reazim si de ajutor acestui neam. Si-a legat viata si sufletul de tine si te-a numit întotdeauna, fără a exagera, frate. Din lemnele tale le-a făcut pe toate: casa, grajdul, pătulul, magazia, cotetele, gardul, patul, masa, scaunele, leagănul copilului si postava de pâine, sculele de tot felul, obiectele de bucătărie, prispa si stâlpii sculptati, plugul, carul si căruta. Din lemnele tale a făcut biserica din sat, troita de la hotare si de la răscrucile drumurilor, cosciugul, în care să astepte fiecare Învierea, au făcut crucea mărturisitoare de pe mormânt. Din ramurile tale au făcut armele cu care si-au apărat viata, familia, pământul si tara, au construit instrumentele de cântat, precum fluierul, vioara, cavalul, buciumul, tulnicul si multe altele, cu care si-au mângâiat sufletul, si-au plâns durerile multe, ori si-au strigat bucuriile putine. O adevărată civilizatie a lemnului s-a dezvoltat pe aceste locuri, datorită îngemănării tale cu neamul românesc.
Din frunzisurile si hătisurile tale, Codrule frate, strămosii mei si-au cules hrana, fie că a fost vorba de tot felul de fructe, de tot felul de sălbăticiuni hăituite si vânate, ca să-si astâmpere foamea. La poalele si în luminisurile tale si-au crescut turmele de vite, oi, capre, vaci, cai. Din izvoarele tale curate si reci si-au astâmpărat setea, ei si dobitoacele lor. La umbra ta, străbunii mei s-au odihnit, si-au plâns necazurile si nevoile, au vorbit cu Dumnezeu în soapta rugăciunii. La umbra ta s-au zămislit nestematele cântecului românesc, doinele, baladele, cântecele de dragoste, de dor, de revoltă si de ducă. Cu tine, nu au fost niciodată singuri. Au vorbit cu tine prin glas si prin semne. Când ti-au tăiat câte un lemn ca să-si încălzească bordeiul sau căsuta, să-si construiască ceva, mai întâi s-au închinat, au cerut iertare Creatorului si copacului, l-au sărutat ca-ntr-un ritual sacru si apoi au împlântat securea în trupul lui.
Ne-ai fost, Codrule frate, fârtat la vremuri de primejdii si de cumpănă. În văgăunile tale s-au ascuns strămosii mei, când hoardele barbare le-au măturat pământul, le-au ars holdele, satele si le-au distrus cetătile. Acolo au regăsit ei puterea de a-si lua revansa, de a-i face pe vrăjmasi una cu pământul. Multe sunt baladele, în care copacii tăi s-au prefăcut în ostasi viteji si au completat rândurile armatelor voievozilor români. Alături de ei, erau cetele de îngeri coborâte din cer anume ca să dea o mână de ajutor armiei române. Ai fost cetate de neînvins, Codrule frate, si cu tine am reusit să supravietuim prin veacuri.
La sânul tău s-au adunat vitejii neamului, haiducii, si au jurat să facă dreptatea celui năpăstuit de mai marii si de bogatii zilei.
În frunzisurile tale si-au găsit adăpostul mii si mii de cântăreti ai văzduhului, veniti din toate părtile pământului, îndrăgostiti de tine si de plaiurile noastre si si-au cântat cântecele lor.
În coroanele tale si-a făcut soarele cuibar, aerul s-a strecurat si curcubeul s-a adăpat.
Am trecut, frătioare, prin vremuri grele, - si pentru tine si pentru noi - , ca neam. Acum se pare că au venit vremuri de încercare mai grele ca niciodată! Pe tine te mănâncă zi de zi, pas cu pas, lăcomia străinilor si nepăsarea românilor. Mii de hectare din trupul tău cad neputincioase sub dintii nesătui ai drujbelor, circularelor, fabricilor, combinatelor. Cară vapoarele, trenurile, camioanele de mare tonaj, avioanele chiar, busteni, cherestea, lemn fasonat si brut. Parcă au pornit un adevărat război împotriva ta. Altii stiu să-si apere codrii lor si nu taie din ei nici măcar o rămurea. Noi facem totul una cu pământul. Ne îngrozim, când vedem cum o iau pantele la vale, acoperind casele, satele, drumurile si sperantele. Ne îngrozim, când vedem apele iesind din vadurile lor si luându-o razna peste câmpuri, peste holde, peste asezări. Ne îngrozim, când secetele ne pustiesc plaiurile si câmpiile, fiindcă tu nu mai esti ca să pui ordine în văzduh si pe pământ. Esti muribund, frate! Astepti să-ti întindă o mână de ajutor, să te apere, fratele tău, românul, dar nici el nu mai este cel pe care-l stiai tu altădată. Tinerii i-au plecat peste mări si tări să-si câstige pâinea; bătrânii sunt prea neputinciosi ca să se ajute pe ei însisi. Neamul ni se împutinează precum copacii tăi, cu fiecare zi ce trece. O haită de hămesiti fără scrupule, fără frică de Dumnezeu si de oameni taie-n trupul tău ceas de ceas si nimeni nu-i opreste cât mai este vreme. Nimeni nu mai plantează, nimeni nu mai păzeste, nimeni nu mai tratează, dar toti se-nghesuie să defriseze.
Cu ani în urmă, cineva, cu glas profetic, spunea: ,,În viitor, natii bogate nu vor fi cele care vor detine aur, ci acelea care vor avea păduri!”
Codrule, codrutule, cum mai rabzi, drăgutule?!
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Părintelui Arsenie Boca, Cărarea împărătiei, mai spicuim un fragment:
,,CUVINTE HOTĂRÂTOARE. Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupesti si duhovnicesti. ,,Cei ce se tin de trup poftesc cele trupesti, iar cei ce se tin de duh, cele duhovnicesti. Dar pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmăsie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu si nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu.”
Cei ce sunt însă ai lui Hristos, trupul si l-au răstignit împreună cu poftele. ,,Nu suntem datori trupului, ca să vietuim după trup. Căci, dacă vietuiti potrivit trupului, veti muri; iar dacă ucideti cu duhul poftele trupului, veti fi vii. Fiindcă toti câti sunt mânati de Duhul lui Dumnezeu, ei fiii lui Dumnezeu sunt.” Căci: ,,Vointa lui Dumnezeu aceasta este: sfintirea voastră, ca să vă feriti de desfrânare, ca să stie fiecare dintre voi să-si stăpânească vasul său în sfintenie si cinste, nu în patima poftelor, cum fac necredinciosii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurătie, ci la sfintire.”
Pe vremea acestui mare iconom al tainelor lui Dumnezeu, Pavel Apostolul, sufla urgie mare peste crestini. De aceea multi erau hotărâti pentru înfrânarea desăvârsită în căsătorie, ca să fie gata oricând de Sfânta Împărtăsanie si de mărturisirea muceniciei. Sfântul Pavel, însă, socotind copiii mugurii căsătoriei, n-a îngăduit înfrânarea desăvârsită, decât pentru vremile de post si rugăciune. Post era - si este - luni, miercuri si vineri, iar rugăciune si Sfânta Împărtăsanie sâmbăta si duminica. Slăbănogindu-se crestinii, cu trecerea vremii, Sfintii Părinti au adăugat pe rând cele patru posturi mari, care sunt post în toate privintele. De atunci au băgat de seamă Părintii, că omul fără înfrânare decade, iar fără post nu se poate înfrâna si, ca urmare, nu mai poate pricepe cele ale vietii duhovnicesti. Ioil proorocul demult cuvântase: ,,Gătiti postiri sfinte... Să iasă mirele din cămara lui si mireasa din iatacul ei!”
Sf. Pavel, socotind însă si nevoia ceasului de fată, urgia vremii de atunci, le dă sfatul acesta: ,,Bine e pentru oricine să fie asa cum se găseste. Legat esti cu femeie, nu căuta desfacere. Dezlegat esti de femeie, nu căuta femeie. Căci de-acum vremea s-a scurtat. Asa încât cei ce au femei să fie ca si cum nu ar avea; cei ce cumpără ca si cum n-ar stăpâni si cei ce se folosesc de la lumea aceasta, ca si cum nu s-ar folosi de ea. Căci fata acestei lumi se trece.” În zilele urgiei de pe urmă, la acelasi sfat se va ajunge.
Până atunci, băgăm de seamă, că preotii vremurilor noastre, cu aceeasi datorie ca Pavel, nu mai urmăresc desfrânarea ca pe un păcat care dărâmă alcătuirea omenească, în întindere si în adâncime, ci o lasă să-si facă de cap. Ei nu mai au îndrăzneala să o măture afară din taina căsătoriei crestine, de aceea se ajunge la sărăcirea si rătăcirea roadelor ei, copiii. Asa se întâmplă că: ,,lipsind preotului cunostinta legii si bătrânului sfatul”, cum se tânguia Iezechiil, oamenii orbecăie în multi¬mea nestiintei si a lipsei de sfat, care s-au întins ca o noapte de osândă peste bietii oameni. Acesta e un somn de primejdie, din amândouă părtile. Căci scrie: ,,Dormind oamenii, a venit vrăjmasul si a semănat neghină printre grâu si s-a dus.”
Deci, nu fără rost atragem luarea-aminte, că neghinele vrăjma¬sului vor sălbătăci oile împotriva păstorilor...
Ceea ce se petrece în mic, într-un om, se petrece si în mare, în omenirea întreagă. Ceea ce se petrece în microbiologie se petrece si în macrobiologie, în societatea omenească; cu deosebirea că o mică strâmbare dintr-un ins, cu întinderea si cu lungimea de vreme, poate da între oameni o rătăcire cum nu s-a mai pomenit. De la faptul neînsem¬nat că unuia, învestit cu putere, i s-a strâmbat mintea, e cu putintă să se ajungă la izgonirea a milioane de oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu.
Faptul că Iisus a venit la nuntă cu ucenicii Săi, dovedeste că de la nuntă se începe prima minune dumnezeiască spre bine; de aci se ridică o stavilă împotriva pustiirii firii omenesti. De aceea se ridică si nunta din desfrânare la cinstea de taină, între cele sapte, tocmai pentru ca oamenii să se simtă si să nu mai îngăduie într-însa serpăria fără¬delegilor.
Drept aceea, zice Sfântul Maxim: ,,Nimenea păcătuind, nu poate avea spre apărarea păcatului slăbiciunea trupului. Căci unirea cu Dumnezeu-Cuvântul a întărit toată firea, prin dezlegarea ei de blestem, nemailăsându-ne nici o apărare pentru pornirea cu voie spre patimi. Căci dumnezeirea Cuvântului, fiind totdeauna după Har în cei ce cred în EL, vestejeste din trup legea păcatului în veacurile de aur ale crestinismului, trăirea în Hristos era mai puternică si mai întinsă între crestini; aceasta le făcea usoară lupta cu patimile; în veacul nostru însă, când Dumnezeu a ajuns de râs chiar între crestini, a mai vorbi de luptă cu patimile însemnează să-ti aprinzi paie în cap. De aceea azi, oricât ne-ar costa îndrăzneala aceasta, trebuie să înduplecăm pe oameni la o viată mai curată, - căci de ea atârnă o credintă mai luminată, si deci mântuirea. Drept aceea iau în ajutor propria lor mizerie, precum si înfricosarea de urmări, ca si mai mari mizerii. Calea aceasta e treabă de cârpaci, pentru că o trăire în Hristos ne-ar scuti de vorbă. De acestia, însă, care să trăiască viata în Hristos, rar dacă se mai află; trebuie născuti, altă cale nu rămâne; căci cu ce vine, cum vine, credinta va ajunge să se strâmbe si în tot felul să se stingă.
Cunostinta mântuirii, de unde odată lumina ca soarele între noroade, azi abia se mai zăreste, căci gloatele sed în întu¬neric si în umbra mortii.
Cunostinta mântuirii trebuie, cu orice pret, reaprinsă între oameni.”
*
File de jurnal – 8 dec. 1981(II). ,,Unchiu-meu, Sandrică, muncitor la santierul naval din Tr. Severin, mi-a spus, că la ei în întreprindere este mare agitatie. Lucrul e paralizat. În mai multe zile, peste trei sferturi din muncitori au venit la lucru după ora 10 si au plecat acasă la ora 13, motivând că sunt în căutare de pâine. Organele de conducere ale santierului se fac că nu văd, nu aud. Umblă doar în grupuri prin întreprindere. Zilele trecute a rămas doar directorul general, Pandele, împreună cu un inginer-sef, ca să regleze motorul unei nave, muncitorii refuzând să mai lucreze si părăsind santierul. Au comenzi mari de vase pentru URSS. Delegatii acestei tări fac serioase probleme santierului, pretinzând lucrări în plus fată de proiectele acceptate în comun la încheierea contractelor. Lucrările respective nefiind plătite, crează tot felul de nemultumiri.
La cozile din Severin se spune că au fost mai multe incidente. Astfel, se vorbeste că vreo câtiva militieni au fost bătuti măr, când au încercat să facă ordine la cozile de pâine. La una din brutăriile orasului, multimea a dat năvală si a luat pâine, fără să plătească. La inventarul efectuat după aceea, s-au găsit 20.000 lei lipsă în gestiune.
O bătrână, din cauza înghesuielii, s-a sufocat, a căzut jos si a fost călcată în picioare de multime. Au scos-o târziu, dar era deja rece. Oriunde auzi discutii, problema alimentatiei e pe primul loc.”
*
Doamne, grea cruce mi-ai dat! Doamna Maria Buzilă cântă o frumoasă priceasnă cu acest titlu, pe care o redăm mai jos:
,,Doamne, grea cruce mi-ai dat,
Mi-ai dat cum am meritat!
Doamne, grea e crucea mea,
Multumescu-Ti pentru ea,
Oi duce-o cum oi putea!
Doamne, că m-a grăbit viata,
Doamne, grea e bătrâneata,
Abia văd, abia păsesc,
Abia suflu si grăiesc,
Mă mir, Doamne, că trăiesc!
Vai de mine, om bătrân,
Pe nimic nu sunt stăpân!
Din stejar cu ramuri grele,
Ajunsei hârb si surcele,
Printre răi si timpuri grele!
Nu-Ti cer, Doamne, altă cruce,
Cum mi-ai dat, asa oi duce!
Oi duce orice povară,
Numai dă-mi moarte usoară!
Doamne, dă-mi moarte usoară!
*
Amărăciuni. A început frigul de mai bine de trei săptămâni. Se spune că la munte a nins si regiunile nordice ale tării asteaptă dintr-o zi în alta plapuma zăpezii. Fiecare s-a pregătit cum a putut de iarnă. Numai Severinul asteaptă o minune. Reteaua de termoficare nu functionează. Si-a încetat activitatea termocentrala de la Halânga si totul a înghetat. După cum se prezenta situatia pe un post central de televiziune, sperantele de rezolvare sunt minime. Conducerea orasului a încheiat un contract cu o firmă din Bucuresti. Patroana firmei era o cucoană, care apărea goală, în diferite pozitii pe copertile unor reviste de scandal. Firma avea doi angajati si ca obiect de activitate ,,lucrări aeronautice”. A câstigat licitatia pentru încălzirea Severinului, un proiect de două milioane de euro si de atunci…, Dumnezeu cu mila. Municipalitatea nu poate angaja alt executant, decât în momentul în care expiră contractul existent si asta prin februarie anul viitor. Primarul actual dădea asigurări că va contacta o ,,casă de avocatură”, ca să dea firma în judecată. Nu stia dacă spitalele din municipiu au sau nu căldură din surse proprii. În scoli e dezastru. Copiii stau cu mâinile în sân, înfofoliti si tremură. Nici vorbă să mai poată scrie. Unele scoli le-au dat un fel de vacantă, altele, cum e si Colegiul ,,Domnul Tudor”, au scurtat orele la 40 minute, recreatiile la 5 minute, au suprimat recreatia mare. Totul e un fel de hăi-rup! Of, of, of!
*
*
Zâmbete. ☺ Un preot fusese în tinerete, înainte de a se preoti, campion la box. S-a preotit si a fost repartizat într-un oras îndepărtat. În primele duminici, nu a venit nimeni la biserică. Îngrijorat, preotul a căutat metode ca să-i determine pe credinciosi să participe la slujbă. Până la urmă a găsit una. În timpul săptămânii umbla prin cârciumile din oras, care erau pline în permanentă de clienti, si le propunea acestora un pariu: ,,- Ne batem, spunea el! Dacă vreunul mă bate pe mine, îi dau o ladă de bere! Dacă eu îl bat pe el, este obligat să vină duminică la biserică, la slujbă!” Când auzeau că e vorba de o ladă de bere, amatorii sedeau la rând să se bată. Pentru fiecare era suficient unul, maximum doi pumni si preotul îl culca la podea. Din momentul acela a avut întotdeauna biserica plină de ,,credinciosi”. ☺ ,,- Tată, tu te-ai însurat la biserică sau la primărie?” ,,- La betie, fiul meu!” ☺ ,,- Care mai e situatia în România?” ,,- Multumim lui Dumnezeu! De bine de rău, avem pe cine înjura!” ☺ Dacă îti spune cineva, că s-a îmbogătit prin muncă, întreabă-l:
,, - Prin munca cui...?”
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 11/14/2016 |
Contact: |
|
|
