Triumf scenic – O scrisoare pierdută (si găsită) la Toronto
O nouă montare a piesei O scrisoare pierdută semnată de Ion Luca Caragiale (oare a câta în decursul unei perioade care, iată, a depăsit 130 de ani?), a fost oferită publicului român din Toronto într-o aură cu totul diferită de către echipa deja consacrată a Companiei Româno-Canadiene de Teatru Ars Nova. Vizionasem deja memorabila versiune filmică semnată Sică Alexandrescu în 1953, ori remarcabila realizare a lui Liviu Ciulei de la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din 1982; mai aproape de timpul nostru, varianta (prea) futuristică (pentru epoca pe care o zugrăvea piesa lui Nenea Iancu) a actorului si regizorului Claudiu Bloent pare si ea a fi convins publicul român.
Pentru premiera canadiană absolută a comediei caragialesti, regizorul si scenograful Reginald Amatto (Checiulescu) a propus o variantă complet inedită, dar pictând perfect epoca în care a fost scrisă. Spectacolele din 31 octombrie si 6 noiembrie s-au deschis cu imaginea autorului comediei asezat la pupitrul său, cu celebra-i pălărie pe cap, scriindu-si capodopera în lumina semiobscură a scenei si în sunetele muzicii primei Rapsodii Române a compozitorului George Enescu. În spatele autorului, personajele piesei defilează exact în ordinea în care s-a gândit a le aduce în scenă, ca si cum atunci ar fi prins viată. Decorul, frust ca în orice montare semnată Reginald Amatto, a afisat de această dată gustul pentru fast; canapele gen Louis XVI prezente în primele două acte, imensele steaguri românesti desfăsurate pe fundalul actului 3, panourile florale multicolore ale actului final, toate au creat o ambiantă luxuriantă. Reginald Amatto a semnat de asemenea si costumele a căror somptuozitate, elegantă si strălucire a depăsit cu mult cadrul acelui târgusor de provincie în care evoluau personajele lui Caragiale.
Surpriza cea mai mare a constituit-o conceptia regizorală a actului al treilea - întrunirea politică în decursul căreia oponentii îsi prezintă discursurile – unde inventivitatea regizorului spectacolului a depăsit orice asteptare; actul s-a desfăsurat în paralel pe scenă si...în sală, unde cele două tabere de alegători îsi sustineau preferatii, invitând publicul la interactie efectivă si antrenantă. Iar originalitatea scenică avea să fie definitiv parafată prin finalul plin de măretie, cu ciocnirea paharelor de sampanie în sunetele cântului Multi ani trăiască,personajul Ghită Pristanda suscitând participarea publicului, sau omagierea autorului aflat de această dată în lojă.
Trebuie mentionat că viziunea regizorului Reginald Amatto nu ar fi fost suficientă fără jocul actoricesc de o exceptională varietate si un dinamism neîntrerupt al întregii echipe de actori. De la bun început actorul Mugur Pădure în rolul politaiului Ghită Pristanda s-a remarcat prin agilitatea cu care a stăpânit scena de la un capăt la altul, excelenta schimbare de tonuri, de la umil si servil, la mândria si verticalitatea militară. Actorul Cristian Tunariu a încarnat personajul Stefan Tipătescu exact asa cum promisese înainte de spectacol, aristocratic si elegant, cu excelente schimbări de ton vocal după cum o cerea scena. Cât despre Mihai Colceriu în rolul Zaharia Trahanache... un joc exceptional de bine dozat, fără exagerări inutile, accentuând încetineala personajului, caracterizat prin acea perpetuă replică - “aveti putintică răbdare!” - de fiecare dată altfel spusă. Singurul personaj feminin al piesei, Zoe Trahanache, a fost distribuit actritei Diana Munteanu, o aparitie nu doar plină de feminitate si gratie, dar in acelasi timp puternică, cu o notă de cantabilitate pe care am mai întâlnit-o în operă; vocea impostată , registrii bine gradati, tinuta tipic Primadona, au adus o culoare deosebită personajului.
Perechea politică Farfuridi/Brânzovenescu a făcut deliciul publicului prin contrastul comic dintre tinuta voit timidă a actorului Camil Coajă în rolul Iordache Brînzovenescu si emfaza afisată a lui Tache Farfuridi, excelent interpretat de actorul George Velicu; o mentiune specială pentru George Velicu pentru admirabilă iesire din situatie în primul spectacol, când chiar în mijlocul discursului era gata să-si piardă mustata.
Cu totul exceptional a apărut actorul Marius Feroiu în rolul Nae Catavencu; trecerile surprinzătoare de la umilinta prefăcută, la demagogia tunătoare au fost realizate cu măiestria actorului versat, într-o interpretare de zile mari. Cu sigurantă una dintre cele mai reusite încarnări al Cetăteanului turmentat a apartinut actorului Nicki Peres; o aparitie hilară, smulgând ropotele de aplauze si râsetele publicului prin realismul interpretării, “stealing the show”, după cum am auzit un spectator nevorbitor al limbii române exprimîndu-se; se cuvine aici a mentiona ideea extrem de inspirată de a supratitra textul piesei în engleză. În fine, Marina Rîmniceanu, aflată deja la a doua încarnare artistică în travesti a dat viată personajului Agamemnon Dandanache cu o remarcabilă virtuozitate a gesticii si vocii; actrita a scos în evidentă cameleonismul si ramolismentul personajului printr-un joc pur caricatural si de un comic de proportii uriase.
Nu pot încheia fără a aminti participarea actorilor Relu Georgecu în rolul I. L. Caragiale si Ema Pădure în rolul Fetei în casă a căror aparitie, chiar dacă sporadică, a contribuit la reusita spectacolului.
Asadar, un eveniment teatral al cărui succes a fost probat prin uralele unui public nu doar foar numeros, dar si extrem de avizat, de multe ori anticipând scenele deja cunoscut; O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale la Toronto s-a dovedit a fi încă un triumf al teatrului Ars Nova.
|
Mihaela Cudalbu 11/8/2016 |
Contact: |
|
|
