Ceasul demnitătii
Tară scumpă, dulce tara mea,
Ce anume s-a-ntâmplat cu tine?
Vremea ta e astăzi tot mai rea,
Bate vânt de jale si suspine.
Ce-ti lipseste, ce te-apasă oare?
Nu esti tu frumoasă, înzestrată?
N-ai câmpii si munti si zări de Mare,
Fluviu, deltă, boltă înstelată?
Unde sunt orgoliul, vrerea ta,
Lăudatul, meritat renume,
Numele-ti predestinat a sta
Între ale lumii mândre nume?...
Ai intrat o, da, în Europa,
În elita marilor surori,
Dar ti-e mersul, iată, hopa-tropa,
Maraton-sontâc, pe trei cărări.
Căci minciuna-jaful, logodite,
Sunt un virus, blestemat sindrom,
Ai guverne stranii, pritocite
La Bruxelles, ba chiar la Washington.
Fură toti vârtos, fără rusine,
Hiene dinăuntru, din afară
Tăbărînd în haite mari pe tine
Ca pe-o pradă sigură, usoară...
Din ce-ai fost cândva, cu vrednicie,
Neam semet de daci si de romani,
Ai ajuns, sărmană Românie,
Sclava unor aprigi sarlatani.
Timpu-i de trezire, scump popor,
Să ne fie rostul brav, curat,
Să-mplinim un nobil crez si dor:
Ceasul demnitătii a sunat!...
|
