Note de calatorie - PARIS – LONDON ( partea 1I )
Duminica 19 septembrie Cu trenul Eurostar spre Londra.
M-am sculat de dimineata cu sentimentul ca ziua este pierduta: in primul rand ca terbuia sa ma grabesc la Gara de Nord si sa iau trenul ce trece pe sub Marea Manecii, (‘Eurostar’) si sa pierd in tren 2-3 ore pentru a ajunge la Londra, iar in al doilea rand pierdeam sansa de a vizita alte obiective in Paris, in cea de a doua zi a Patrimoniului National Francez. Dar oare nu eu am vrut sa merg la Londra cu trenul rapid (300km/h) care trece prin tunelul construit cu atata pricepere inginereasca acum zece ani la 45 m sub fundul marii?
Am ajuns la gara si am fost surprinsa cat de putine sunt facilitatile pentru persoanele handicapate; dar mi-am adus aminte ca nu sunt in Toronto si mi-am vazut de obiectivul meu: imbarcarea pentru Eurostar; ca la orice granita, ca la orice aeroport, se face controlul bagajelor si a buzunarelor, a pasaportului si a biletului. Odata aceste formalitati terminete, poti merge in sala de asteptare de unde, de data asta coborand pe o rampa ajungi la peronul de plecare al trenului (numai cu 15 min inainte de plecare).
In fine in tren; ma asez pe locul la geam ce mi l-am rezervat inca din Canada prin internet; din pacate locul este cu spatele in directia de mers; astept plecarea. Si se pleaca, se grabeste trenul; si se grabeste...salutam in goana pamanturile Frantei si, dupa o ora si jummatate intram in tunel. Linia este mai lina, ori viteza mai mare, fapt este ca este mult mai dulce mersul trenului; pot netulburata sa scriu cateva randuri in caietul de excursie...20 de minute si tunelul s-a terminat. De necrezut ca am calatorit la cca 47 m sub fundul marii! Pasim pe solul Angliei acum.
La inceput nu se vede nici o diferenta intre peisajul insular si cel continental...dar pe masura ce apar casele, fermele, masinile...vedem diferente: casele sunt din caramida aparenta; masinile circula pe stanga; oile sunt negre cu alb; cerul misterios si de un gris bolnav. In scurt timp se vad zidurile murdare ale cladirilor de la periferia Londrei si...Gara Waterloo. Poposim aici cu o ora mai devreme decat ne-am asteptat: Londra este cu o ora in urma fata de Paris.
Bucuria aceasta de a ajunge cu o ora mai devreme va fi reversata cand ma voi intoarce la Paris! Din gara, de la ghiseul de tickete pentru metrou, mi-am luat carte de travel pe o saptamana si m-am urcat in metrou; va trebui sa schimb dupa o statie pentru a-l lua pe cel ce ma va duce la Earle’s Station, unde am hotelul rezervat. Am intrbat directia pe un politist inalt cu casca lui caracteristica pe cap. Foarte politicos si afectat mi-a spus pe unde sa o apuc, asa incat am gasit repede drumul spre hotel. Am mers in camera, luat cunostinta cu locul si plecat din nou in oras pentru prima intalnire cu acest oras necunoscut mie, dar atat de laudat de turisti. Am mers direct in Trafalgar Sq unde avea loc un concert de muzica usoara destul de galagioasa; si aici era un fel de zi a Patrimoniului Cultural.
Una din cele mai cunoscute piete din Londra, Trafalgar sq are ca lendmark statuia Amiralului Nelson, inalta de 5 m in varful unei coloane de granit inalta de 44m; pe latura de nord a pietei se afla National Gallery, cladirea neoclasica a muzeului de arta. Acest muzeu contine o imensa colectie de arta incepand cu secolul 13 pana in secolul 20. Poti sa te minunezi aici in fata maestrilor picturii italiene, scolii franceze si engleze din sec. 14 si 18, operelor goticului timpuriu, maestrilor picturii spaniole si daneze, impresionistii si post impresionistii francezi. In 1991 cladirea s-a extins; i s-a adaugat o noua aripa, Sainsbury Wing care gazdueste de obicei mari expozitii temporare.
Luni 20 sept . Buckingam Palace.
Luni de dimineata, inainte ca orice suflare de turist sa se arate pe strada, m-am urcat in metrou alaturi de tineri oameni care se grabeau la munca zilnica. Am coborat la statia de metrou St. James si am luat-o incet prin parcul cu acelasi nume, savurand dimineata proaspata de toamna. Cam intunecata ziua si gata sa ploua dar, pentru obiectivele mele, care erau “in casa”, era o zi potrivita. Mergand pe aleea ce inconjoara lacul, am admirat un card de gaste canadiene, un cufundac cu copii lui, batlani si pelicani ce-si faceau toaleta pe insula din mijlocul lacului. B a am vazut si doua veverite bej care se spune ca au fost aduse de curand in Anglia si s-au inmultit atat de repede ca au decimat populatia de veverite negre bastinase.
Am stat pe o banca si asteptat sa treaca un card de copii de gradinita imbracati in uniforme bleumarin; am ascultat vantul care, nu se juca decat intr-un plop inalt, ceilalti copaci batrani si impozanti, platani cu coaja jupuita si artari cu frunza deasa erau respectati… Infine am pornit din nou si nu am mers mult ca am fost deviata din drumul meu, mult pe dreapta si afara din parc pentruca …se filma. Infine am ajuns la casele centrale, unde am cumparat biletul pentru vizitarea Palatului Buckingam.
Am traversat strada spre Palat, trecut prin fata grilei intrarii principale si m-am grabit catre intrarea laterala a palatului, de unde incepea vizita apartamentelor reginei. Eram norocoasa: vizita palatului si apartamentelor nu este permisa decat sase sapt pe an, din iulie in septembrie, cand regina Elisabeta II este la rezidenta ei de vara.
Palatul este foarte mare: are 600 de camere, o lungime de 108 m, sta in mijlocul unor gradini ce se intind pe 40 de acri. Initial o cladire de caramida rosie cumparata de la ducele de Buckingam in 1762 de regele George al treilea, este largita si completata de el cat si de George al patrulea (1820- arh. John Nash), dar nu devine resedinta regala decat din vremea reginei Victoria, care il prefera palatului St. James.
Ce vizitam: Scara mare, Salonul mare cu candelabre superbe, Salonul verde (anticamera regelui), Sala Tronului cu tronul original executat in 1949 pentru casatoria Elisabetei cu Philip si incoronarea ei ca regina Elisabeta a doua, sapte ani mai tarziu; Galeria Picturilor de 50 m lungime cu tablori pretioase de Rembrandt (“Le constructeur de navire et sa femme”), Van Dyck (Chales II), Rubens, Canaletto, Vermeer etc; Salonul de tapiserii, Galeria de est construita de regina Victoria, expozitia temporara intitulata “Doua secole si jumatate de de muzica”. In mijlocul acestei Sali sunt vitrine de sticla cu rochii de bal, (doua din ele au apartinut reginei Victoria), rochii ce au rezistat timpului (o superba pasare colibri a folosit de brosa reginei si sta si acum agatata de roche); Sala de bal ce dateaza din 1856 (lunga de 122 feet), cu o orga superba care a fost reparata de curand, fiind tacuta 100 de ani; cele sase candelabre de cristal cantaresc fiecare 450 kg si au o inaltime de 3,30 m., 120 de becuri cu o putere intre 10-60 w.
Sala de mese cu masa mare de acaju poate acomoda 96 de persoane. In acesta sala majoritatea pendulelor si ceasurilor fac parte din colectia regelui George al IV. O alta incapere importanta este Salonul bleu in care se gaseste o masa de portelan asa numita “Masa Generalilor”, dupa figurile ce sunt incrustate pe ea. Este o opera de arta facuta de mesteri de la Sevre , Franta (a fost executata in 4 ani), care a apartinut imparatului Napoleon I. Se mai pot vizita Bow Room, White drawing room si iesind din nou pe scara monumentala trecem in Sala de marmura care poate gazdui 1000 de invitati ai reginei la “garden party”. Ultima data s-au folosit 20 mii de farfurioare si s-au comandat 20 mii de prajiturele. De aici se iese in gradina palatului frumos amenajata ce contine esente rare de copaci si florile preferate ale reginei in jurul unui lac natural.
Am iesit prin gradina, am ocolit palatul pe la vest si am ajuns la intrarea Grajdurilor Regale. O alta superba vizita in care am vazut doi din caii reginei si cele sase calesti in stare de folosinta. Deasemenea o sala cu harnasamente si alte accesorii de calarie, unele din ele vechi de aproape 300 de ani. O ploaie marunta se cernea afara in timpul cat eu parcurgeam aceste sali si ma intrebam cum se poate ca in secolul 21 sa mai imbini obiceiuri si meserii vechi cu noile tehnici ale computerelor si zborului in spatiu!
Aerul era acum proaspat si un soare timid se itea printre norisori. Am trecut prin magazinul de suveniri in care cesti de portelan, usoare ca fulgul, imi faceau cu ochiul si am iesit in strada. M-am indreptat spre Westminster Pier pentru a-mi incepe plimbarea pe Tamisa. Am luat-o pe aleia numita Birdcage Walk, din sudul parcului St. James, superba alee bordata de majestuosi copaci batrani de sute de ani.
Podurile peste Tamisa
“Twenty bridges from Tower to Kew…
Wanted to know what the River knew,
For they were young and the Thames was old,
And this is the tale that the River told…”
Rudyard Kipling, 1911
Mi-am cumparat din Canada un tichet de autobus pentru turul Londrei; o scurta croaziera de o jumatate de ora este acordata ca bonus. Singura conditie greu de indeplinit este ca toate acestea sa se incadreze in 24 ore din momentul cand ti-a fost compostat biletul. (Tinand cont ca autobuzul merge numai de la ora 9 la ora 20 si ultimul tur pe Tamisa este la 15.30, este destul de greu).
M-am inbarcat deci la Westminster Pier pe vas, inarmata cu casti si un micut casetofon. (prevazute de stewardezele de pe vas; comentariul se poate asculta in sapte limbi). M-am suit pe puntea de sus si am asteptat plecarea vasului.
De data asta mergeam in sensul de curgere al fluviului si cand ghidul spunea: “la dreapta aveti…” era dreapta noastra cat si a Tamisei…Era vant sus pe punte si un pic de soare nu ne-ar fi displacut…dar poate mai tarziu, este loc de speranta oricand.
Am lasat pe dreapta Millenium Wheel sau London Eye, inaugurata in feb 2000, a patra structura in Londra ca inaltime(135 m), care asteapta in fiecare an cca 2 milioane de vizitatori. De sus poti vedea imprejurimile Londrei pana la 40 km. O rotatie completa este executata in cca o jumatate de ora. Structura este din otel (2100 tone) produs de o companie europeana, arhitectii sunt englezi Barfield & Marks, cele 32 de capsule de sticla in care stau pasagerii sunt italiene… opt tari au contribuit la realizarea acestui monument ce a devenit landmark pentru Londra, tot asa cum este Turnul Eifel pentru Paris.
In fata noastra se vede Hungerford Bridge. Prima varianta pietonala a podului a fost construita in 1845 de ing. Isambard Kingdom Brunel (Lungimea podului= 660 feet), un pod suspendat. In 1859 constructia este revazuta pentru a indeplini functia de pod feroviar spre Sud Bank. In 1864 compania feroviara inlocueste podul cu unul pe grinzi de fier. Ing. John Hawkshaw a pastrat picoarele podului vechi, din caramida rosie cat si cele doua pietonale inguste laterale.
In 1996 un nou design executat de arh. Lifschutz Davidson & ing. WSP, aduce podul la forma de azi: linia existenta de tren este lasata asa cum era si sunt adaugate doua punti laterale de beton (300 m lungime fiecare) suspendate prin cable de otel de catarge metalice incastrate in blocuri de beton armat. Ideea este de a crea un “tunel de lumina” de fiecare parte a podului feroviar pentru a distrage ochiul. Minunata opera de inginerie a fost inaugurata in 2002, dupa alte batalii cu situatia speciala a fluviului Tamisa, care este uneori victima unor maree mari venite din Atlantic. Pentru a proteja picioarele podului ce se afla in drumul navelor, 3 grinzi mari de cate 225 t fiecare si o lungime de 40 m au fost scufundate in apa cu rolul de bariere de aparare.
Depasim acum pe dreapta (south Bank) Royal Festival Hall; construita in 1948-51 in “stil modernist” de Robert Matthew si Leslie Martin, sala de concerte se bucura de un inalt grad de acustica si este singura relicva a festival of Britain din 1951.
Waterloo bridge este un pod din granit, dat in folosinta in 1817 de guvern si numit dupa victoria de la Waterloo. Intre 1923-1945 este inchis pentru reparatie si inlocuire; se renoveaza sub supravegherea ing. G.g. Scott cu mana de lucru feminina, ceeace ii da numele provizoriu “The ladies bridge”.
Pe dreapta, caldirea noua, moderna a Teatrul National care din 1976 gazdueste compania Teatrului National din Londra. Proiectul este conceput de Denys Lasdun in beton armat cu puternice linii orizontale si turnuri masive (Olivisi si Lyttelton); cladirea devine landmark pe cerul Londrei. Pe stanga depasim un frumos Palat de renastere: Somerset House, care gazduieste in timpurile contemporane Courtauld Institute, Hermitage Rooms si Gilbert Collection.
Este construit intre 1776-86 de William Chambers si este prima cladire din Londra ridicata cu intentia de a adaposti oficii guvernamentale. Cu o fatada spre Tamisa de 800 feet lungime, palatul este accessibil pe apa. Curtea interioara se bucura de o fantana desenata de Edmond J.Safra cu jeturi ce urca dintre pietrele caldaramului, care pot fi reglate in functie de eveniment. Statuia de bronz a regelui George al treilea (Sculptata de Bacon) este ridicata in onoarea regelui de catre Sir Chambers, fost profesor de desen arhitectural al regelui pe cand acesta era numai Prince of Walles.
Pe dreapata un turn: Oxo Tower Warf reminiscenta a cladirii ce a functionat ca statie electrica pana in 1920 si a fost cumparata apoi de o companie de prelucrare a carnii; din 1970 dezafectata; in 1995 este renovata si ceeace se citeste “OXO” pe turn sunt de fapt forme pe vitraliile turnului.
Urmeaza un elegant pod vopsit in rosu si alb: Blackfriars Bridge deschis in 1769. Reconstruit mai tarziu, podul are acum cinci arce de fonta eliptice asezate pe pilieri de granit. Imediat langa el este Podul feroviar, si el din fonta. Intre cele doua poduri au ramas coloanele greco-romane ale podului vechi dezafectat.
Pe dreapata este muzeul de arta moderna, Tate Modern, o constructie monolita de otel si zidarie (4 mil.caramizi si 325 chimney) realizata de Sir Giles Gilbert Scott; cladirea a functionat ca o centrala electrica din 1952 pana in 1981, cand pretul petrolului a crescut si cladirea a fost dezafectata. In 1995 incepe demolarea si convertirea ei in noua casa a colectiei de arta moderna. (arhitecti.: Jacques Herzog & Pierre Meuron).
Portile muzeului se deschid vizitatorului lasandu-l sa patrunda in impresionanta Sala de turbine de altadata. Acoperisul refacut lasa sa intre lumina zilei direct in uriasa sala. Colectia de arta moderna a muzeului este aranjata nu pe ani sau perioade de timp ci pe teme: pictura de peisaje, natura moarta, nuduri si pictura istorica. Expozitii temporare si conferinte au loc adesea in acest muzeu.
Trei incaperi sunt dedicate colectiei Gustav & Elly Kahnveiler, colectie din care fac parte lucrari ale unor pictori de renume ca: Leger, Klee, Gris, Braque, Picasso, Laurens etc. Doua lucrari mi-au atras in mod deosebit atentia: un tablou cu fructe care in 3 min si 44 sec trec prin fazele obisnuite de degradare a alimentelor; se cheama “Still life” este din 2001 de Sam Taylor-Wood. Cealalta este o expozitie dedicata obiectelor gasite in Tamisa cu prilejul diverselor sapaturi : pe pereti si intr-un dulap mare de tip drogherie, cu sertare si usi cu geam, stau alaturi cheite de cutii, chei mari de castel, pantofi de dama vechi de zeci de ani, cizme muncitoresti, tacamuri, sticlute, sparturi de vase, bucati de sticla, ceramice etc. Pe pereti sunt expuse in 3 randuri orizontale, poze alb/negru ale muncitorilor ce au contribuit la colectarea si aranjarea acestor “comori” in dulapuri, sub indrumarea artistului American Mark Dion (n. 1961).
Millenium Bridge este o punte pietonala ce face legatura intre Catedrala St. Paul si Muzeul Tate Modern, South Bank (315 m span, 26 mil $). Primul Pod pietonal contruit in ultima suta de ani in Londra, capodopera de arta, design si tehnologie, executat de comp. Foster & Partners, Antony Caro. Deschis in 2000, a trebuit sa fie inchis dupa 3 zile din cauza instabilitatii in anumite conditii. O suta de dampere ce absorb socuri, au fost instalate sub pod si podul a fost redeschis in 2001.
Pe staga, in zare, Cupola Catedralei St. Paul domina constructile inconjuratoare, 360 ft inaltime (50 000 t de piatra de Portland), a doua in lume dupa St. Paul in Roma, rezultat a 36 ani de reconstructie de arh. Christopher Wren, 1675.
Pe dreapta este teatrul lui Shakespeare, Globe, reconstruit in 1997 dupa un desen cat se poate de fidel vechilui teatru din 1613, de Jon Greefield sub directia americanului Sam Wanamaker.
Podul Southwark bridge in fata noastra. De frica de a nu avea destula deschidere pentru vasele ce trec pe Tamisa, inginerii au realizat un exercitiu de maiestrie: podul a fost construit din trei deschideri: doua de 210 feet si una centrala de 240 feet, cea mai larga deschidere atinsa vre o data de un pod de fonta. Actualul pod insa, are cinci deschideri si este realizat de Basil Mott & Ernest George, 1912-1922.
Podul feroviar Cannon Bridge, construit in 1863-66 de Joyhn Hankshaw si cunoscut sub numele de Alexandra Bridge, este din metal, pe coloane de fonta; a fost intarit in 1981, cand decoratiile i-au fost inlaturate.
Urmeaza faimosul London Bridge. Primul pod ce a traversat Tamisa a fost construit de romani, in secolul intai a.d., cateva sute de feet in josul acestuia. Actualul pod din 1967-72, inlocuieste pe cel vechi care data din 1823, un gratios cinci arce design de John Rennie, vandut unui miliardar american piatra cu piatra si montat in America.
Pe stanga defileaza cladiri frumose cu istorie veche: Fishmongers Hall, Adelaide House, Billingsgate MarketCustom House, toate renovate, privind spre marele fluviu, marturie a importantei fluviului ca o cale de transport ieftina si usoara inca din timpuri vechi. St. Olave’s House troneaza pe dreapta si, putin inainte de Tower Bridge ne intampina vasul de razboi H.M.S. Belfast (11500 t), ancorat in mijlocul Tamisei. Cconstruit pentru a participa in al doilea razboi mondial (1943), reintors dupa Razboiul in Coreea a devenit atractie turistica din 1971, cand a fost mutat pe Tamisa. Aici se termina croasiera mea pe Tamisa.
Ies afara pe malul stang, nu departe de Tower of London, monument de arhitectura militara si actual muzeu, ce a indeplinit dea lungul timpului functiile de: fortareata, arsenal, palat medieval al regilor, loc de executie al tradatorilor, martirilor si chiar unor monarhi, inchisoare, trezorerie, observator, depozit pentru bijuteriile coroanei. William Cuceritorul a inceput constructia Turnului alb in 1097. 22 de alte turnuri si enclosures au fost adaugate dea lungul timpului de urmasii lui, pana in timpul lui Edward IV, cand de securitatea regilor se vor ocupa cei 40 de Yeomen Warders si opt corbi, care se spune, daca parasesc acest loc caderea Angliei nu este departe.
Pe partea dreapta a fluviului troneaza noua cladire a London Authority Headquarters, inaugurata in 2002. Oul de metal si sticla inclinat pe o parte, simbolizeazand transparenta procesului democratic, este opera arh. Lord Foster, Foster & Partners.
Si acum Tower Bridge, monument minunat de inginerie Victoriana a carui parte centrala se desface in doua sectii de metal ce basculeaza sub putere hidraulica produsa de aburi (pana in 1976), apoi de electricitate. Executat intre 1881-1894 dupa desenele lui John Wolfe-Barry si Horace Jones, podul mai pastreaza in display vechile masini hidraulice. Constructia de metal este infrumusetata de doua turnuri externe de inspiratie gotica.
Pe malul stang al Tamisei incepe zona docurilor: St. Catharine Docks construite in 1827 pe o veche fundatie din sec 12; au functionat pana in 1968 cand politica de asanare si reevaluare a monumentelor istorice le-a transformat in zona comerciala si rezidentiala.
Cateva cuvinte despre canalizarea in Londra.
In sec. 19 toate canalele de ape uzate din Londra se varsau in Tamisa. Mirosul pestilential si pericolul bolilor contagioase a facut, dupa epidemia de holera din 1853 (cand au murit 10 000 oameni), sa se initieze un nou sistem de canalizare.
Ing. Joseph Bazalgette a desenat si construit un sistem de colectare al canalelor subterane inainte de a se varsa in Tamisa; ele erau astfel dirijate afara din Londra.
Au fost construiti 130 km de canale, au fost excavati 2,5 mil de mc de pamant si folosite 318 mil de caramizi. Doua din aceste mari canale merg paralel cu Tamisa, de fiecare parte a fluviului, sub promenadele numite Embankments.
Fluviul a devenit din ce in ce mai curat si, acum se gasesc in Tamisa peste 100 specii de pesti, marturie a puritatii apei. Pescarusi adusi de vant o data cu mareele, plutesc pe deasupra apei cautandu-si prada.
Pericolul unei maree inalte ce poate urca pe Tamisa venind din Atlantic, a facut ca in 1982, dupa multe discutii si tergiversari, sa se inaugureze o bariera de fier si beton. Bariera care a fost deja folosita de cca 20 de ori, este prevazuta sa protejeze Londra pana in anul 2030. Ea se odihneste in malul de nord al Tamisei.
Desi in Evul Mediu Londra a fost inundata in mai multe randuri, pana la inundatia din 1953 cand 300 de oameni s-au innecat si 160 000 acri de pamant arabil au fost napaditi de apele sarate, guvernul nu a luat nici o masura de protectie a orasului. In 1965, din 41 de proiecte a fost ales cel al Ing. Charles Draper; construita in 8 ani, bariera are o deschidere peste fluviu de 520 m in dreptul Woolwich Reach si a costat 1 bilion lire engleze.
500 000 tone de beton s-au turnat in barajul in care stau fundatiile celor patru porti care, se odihnesc pe fundul apei in perioada cand nu sunt folosite. In pozitie verticala ele ating inaltimea unei constructii cu 5 nimele; impreuna cu cele doua brate/porti laterale, bariera atinge o greutate de 3700 tone.
Nota: Inaltimea apei la piciorul podului London Bridge a crescut in medie 75 cm cu fiecare secol. Se estimeaza ca, datorita incalzirii globale a climei, cifra aceasta va deveni 100 cm. (Sudul Angliei se scufunda 30 cm in fiecare secol).
Marti, 21 September.
Am pornit de dimineata cu mult entuziasm sa vizitez Tamisa la ea acasa, sa o fotografiez de pe malul stang si malul drept.
Pe stanga am remarcat cateva obiecte de mobilier urban ramase din timpul reginei Victoria: banci cu capetele din fonta turnata reprezentand sfinxi egipteni sau camile; pedestale de lampi cu forme de creaturi marine; Obeliscul asa numit “The Cleopatra Nidle” (construit 1467 i.e.n. pentru Totmes III dar numit “al Cleopatrei” pentruca a stat o mie de ani in Alexandria, orasul regal al Cleopatrei), daruit de regele Egiptului casei regale engleze in 1919 si abia in 1877 transportat in Anglia.
Obeliscul este inalt de 69 feet si cantareste 187 tone; a fost ridicat pe malul Tamisei in anul 1878; impreuna cu geamanul lui care se afla acum in New York, a stat in Templul Soarelui din Heliopolis, Egypt. In acelasi an a fost ingropata si “Capsula timpului”, continand placi istorice si doi sfinxi de George Vulliamy.
Am traversat Tamisa pe Hengerford Bridge si mi-am inceput plimbarea pe partea de sud a apei. Royal Festival Hall, Royal National Theatre, Oxo Tower Warf, Tate modern au ramas pe dreapte mea. Am ajuns la Shakespeare Globe Theatre, nu departe de care se afla un Pub, “Anchor”, unde Shakespeare si-ar fi ostoit setea cu sute de ani inaintea mea; am cumparat o bere cu care am iesit pe terasa si am visat la vremuri apuse, la legendele Tamisei, la oamenii si intamplarile trecute care si-au lasat amprente peste aceste locuri…
Langa mine trei tineri isi savureaza si ei berile…mai incolo o mama tanara intr-un grup de prieteni: baietelul ei plange si este luat pe rand de barbatii din grup si i se spun snoave, si este aruncat in sus, doar doar va tacea…dar numai cand cercul se inchide si revine in bratele mamei este multumit…mai incolo, doi barbati in costume negre din acea lana fina englezeasca, discuta afaceri, tot la o bere, ba chiar la doua beri…Pescarusi se lasa dusi in zboar de vantul care s-a intetit de cand soarele s-a ascuns..este straniu cum isi schimba fata acest oras necunoscut mie…regasesc peisajele lui Constable sub lumina gri-aurie a cerului tarcat oglindit de Tamisa; si ii fac loc de azi si Londrei printre orasele mele preferate.
O replica exacta a corabiei cu panze al lui Drake, numit “Golden Hinde” primul vas trimis in “Lumea noua” de regina Elisabeta se odihneste aici, in rada St. Marie Overie, unde isi asteapta amatorii de expeditii in timpuri trecute. Vasul este in functiune si gazduieste programe educationele, tururi, voyaje imaginare. Construit in 1973 are deja 140 000 mile marine la bord. In programele de educatie pentru copii iau parte elevi si profesori care petrec noaptea la bord, experimentand viata ofiterilor, marinarilor, tunarilor si a chirurgilor de bord; se pot imbraca in concordanta cu timpul Elisabetei I si pot lua parte chiar in jocuri de pirati.
Printre cladirile vechi din caramida ramase, unele chiar din timpurile romane, se gaseste aici si Southwark Cathedral, care a supravietuit o mie de ani de de restaurare si reconstructie. Pe locul unei vile romane s-a suprapus o manastire saxona si prima biserica crestina in 1106. Confiscata de Henry Viii , foloseste de curte eretica in timpul Reginey Mary I (7 protestanti au fost condamnati la moarte si executati aici), este inchiriata unui brutar si folosita ca grajd de porci in timpul Elisabetei I; este cumparata de locuitorii din zona de la James I si devine in 1905 catedrala St. Saviour. O data pe an se tine o slujba in ziua de nastere a lui Shakespeare.
In drumul spre Tower bridge trec pe langa cladiri cu fatade minunat restaurate, cu arce minutioase de caramida de trei culori, poate foste depozite. In fine depasesc pe stanga London Headquarters si urc pe pod, intru in muzeu de unde, de la etajul patru fac o poza spre malul stang al Tamisei, unde se vede in cartierul financiar, cealalta cladire a arh. Norman Foster, (Foster & Partners.), ovalul inalt cu varful spre ceruri, sediul companiei de asigurari elvetiene, blocul Suisse Re. Iinaugurat in 2003, are 41 de etaje, 180m inaltime si este construit in zona financiara a Londrei. (Cel mai inalt bloc din Londra ramane Canary Warf Tower, construit in 1991; are 235 m inaltime).
Miercuri 22 Septembrie.
O zi intunecata. Neaparat trebuie sa ajung la Catedrala St. Paul azi. Am luat metroul pana la statia Temple; am iesit si negasind imediat cupola catedralei pe cerul Londrei, am intrebat directia. Sigur, nu era departe dar, destul de curios, catedrala ramane ascunsa de cladirile din vecinatate. In fine am ajuns la ea dar, dezamagire totala: este sub schele. Se repara acoperisul la exterior, la interior plafoanele si cupola. Catedrala nu este obturata total; se pot face poze cupolei dar in jurul parterului, catedrala este inconjurata de panourile tipice santierului. Cat de dezamagiti sunt toti turistii ce vin zilele astea in Londra! Ca si mine de altfel.
Am pornit de aici spre Muzeum of London, care nu este departe de Catedrala St. Paul. Deschis in 1975, muzeul traseaza istoria Londrei din timpuri preistorice pana azi, prin exponate de arheologie, picturi si tiparituri, obiecte fabricate, costume, harti, modele etc. Asexate in ordine cronologica, exponatele fac posibila o plimbare ce acopera 250000 de ani de istorie.
Printre exponatele mai recente demne de amintit, este caleasca primarului Londrei, o piesa greoaie de aur de 3 tone, construita in 1757, care inca mai functioneaza. Primarul a iesit in ea, Ultima data la Jubileul reginei Elisabeta II, de 50 ani de domnie.
O expozitie recenta deschisa in 2002 (2000 de obiecte expuse) examineaza viata la Londra intre 1789 si 1914. Locul unde este asezat muzeul este ingenios ales cu o vedere de amsamblu asupra zidurilor romane si medievale; planul cladirii frumos dezvoltat intr-un spatiu restrans, a permis arhitectului sa amenajeze chiar si o gradina interioara atragatoare.
Ma opresc sa privesc din gradina-patio cerul inchis si amenintator ce atarna jos si ma intreb de ce mi se pare totul atat de familiar…privesc cu atentie vegetatia si vad ca un mar, un par un maces, un liliac ascetic, un cais tanar fac parte din vegetatia gradinii. Un leandru si un smochin frumos cu frunze grase completeaza peisajul. Coborandu-mi privirile, vad frunzele familiare ale craciunelului nostru romanesc, vad ghivece din argila rosie, mai mici si mai mari, cu diverse rasaduri, vad chiar busuiocul si menta noastra romaneasca…ori ma insel eu?
O pergola scunda, facuta special pentru copiii ce viziteaza adesea acest muzeu popular, din crengi taiate nu de mult din copacul mama, sta marturie a dragostei cu care este ingrijita aceasta oaza de verdeata de care se bucura si blocurile inalte de birouri din imprejurimi. Vita, iedera, glicine agatatoare pline de ciorchini se urca pe araci. Cum sa nu te simti ca acasa in aceasta gradina?
Nota: La inceputul secolului 20, Londra domina o patrime din populatia intregului glob la momentul acela.
La ora doua am iesit simtind nevoia de a ma revitaliza. Dupa ce am mancat si baut o cafea intr-o brasserie, am luat un autobus si m-am oprit pe Oxford Street cu gandul de a vizita magazinele. Nu am rezistat prea mult, mai ales ca incepuse sa ploua, asa ca am cautat Russell Street si am intrat in British Muzeum.
British Muzeum este pentru Londra ceeace este Muzeului Louvre pentru Paris. Spunand aceasta nu trebuie sa mai adaug prea multe lucruri. Nedispozand de prea mult timp, m-am dus direct la sala “Antichitatea Greaca” pentru a vedea metopele si frescele de pe Partenonul din Athena. Statuile si palatele din Mesopotamia si Babilon, Roseta de piatra fara de care nu ar fi fost posibila descifrarea hieroglifelor egiptene, mumiile egiptene (opt la numar) si giuvaerurile vechi de mai bine de 2000 de ani le-am vazut dupa aceea.
Inutil sa fi incercat sa vizitez camerele cu arta chineza sau africana, colectii de o imensa bogatie…nu dispuneam de timp. Am urcat la et 4 unde era o expozitie temporara intitulata “De la Matisse la Freud” (Lucian Freud). Erau expuse aici 200 de lucrari donate in 2003 muzeului, lucrari ce au facut parte din colectia criticului de film Alex. Walker. Desene, acuarele, litografii nevazute nici o data de public, in majoritate arta moderna incepand din 1960, se odihneau in vitrine de sticla.
La 5 si 25 ne-au dat afara din muzeu; din pacate nu era una din cele doua zile ale saptamanii in care muzeul se inchide la 20 si 30. Mergand spre iesire am privit cu mai multa atentie curtea interioara unde o lumina bolnava se cernea de sus.
In mijlocul acestei curti trona asa numita Camera de citit, in care Karl Marx si-a formulat ideile despre Comunism si a scris Capitalul. Tot aici au studiat si au scris Karl Marx, Vladimir Ilici Lenin, Oscar Wilde, Leon Trotsky, Rudyard Kipling, George Bernard Shaw si Virginia Woolf.
Palatul care gazduieste muzeul este construit de arh. Robert Smirke intre 1823 si 1847. In 2000 curtea interioara a muzeului a fost acoperita de o retea de otel si sticla foarte usoara, transformand-o intr-un patrat acoperit. Proiectul este realizat de Foster & Partners.
La iesire, indreptandu-ma spre statia de metrou, am realizat ca ma aflu in cartierul Virginiei Woolf, Bloomsbury, unde in Gordon Str Nr 46 au locuit cativa ani (1905-1911) Virginia si sora ei Vanessa Stephen; cartierul care nu era asa de bine vazut de englezii epocii victoriene, a devenit faimos prin cercul artistic literar ce s-a nascut aici: “Bloomsbury group”.
Din group au facut parte criticul de arta Clive Bell si autorul Leonard Woolf, viitori soti ai Vanessei si respective Virginiei.
Joi 23 Septembrie.
Aseara m-a cuprins deznadejdea: am trecut in revista obiectivele pe care le-am vizitat si mi-am dat seama ca sunt forte in urma fata de planul meu; intr-o zi si jumatate cat imi mai ramane de stat in Londra nu voi reusi sa vad ce mi-am propus.
Azi insa, dupa un copios breakfast, am inceput sa vad lucrurile cu optimism: am sa parcurg cat mai mult din ce mi-am propus si ce ramane de vizitat…o voi face la anul. Buna idée, asa ca am pornit catre Banketing House. Am coborat la statia de metro Umbenkment. Am nimerit la usa unui select club englez in care insistam sa intru crezand ca este adresa ce o cautam eu luata din ghid; uitandu-ma din nou cu atentie pe harta, mi-am dat seama ca gresisem coltul de strada. M-am scuzat si am iesit insotita de majordomul care, cu mult respect mi-a indicat directiile..
Am ras de una singura, amintindu-mi insistenta mea, si stiind cat de adamnati sunt englezii cand este vorba de cluburile lor private…Palatul Whitehall pe care de fapt il cautam, este cel care gazdueste o superba sala de banchete desenata de Indigo Jones pentru Regele James I, in 1622 si inspirata din stilul palladian, (Plladio, marele arhitect al renasterii italiene) prima data introdus in Anglia. Sala este lunga de 110 feet pe 55 feet. Plafonul este pictat de Rubens comisionat de Charles I care i-a oferit 3000 de pounds pentru executie.
Palatul ramane celebru printr-un trist eveniment: In 1649 Charles I , invinuit de tradare, este decapitat aici, ca in 1660 guvernul sa-i acorde coroana fiului lui, Charles II, o data cu reinstaurarea monarhiei.
Mergand mai departe pe malul Tamisei pana la Lancaster Pl., luand-o apoi la dreapta pe Srand str, am ajuns la Somerset Hause (am mai vorbit mai sus). Am vizitat palatul si expozitia de “Arta Islamica” cu obiecte imprumutate de la Muzeul Errmitaj din Rusia.
Am luat metroul de la statia Temple, am iesit la Gloucester si m-am pregatit sa infrunt cele trei muzee ce stau unul langa altul si cer zile daca nu saptamani, pentru a-ti face macar o idée de ce bogatii cuprind.
Muzeul National de Stiinte Naturale este primul. Cladirea de tip Victorian, este construita in secolul 19 de Alfred Waterhouse; isi datoreaza designul lui Sir Richard Owen creatorul muzeului si competitiei din 1864 castigata de Francis Fowke. Stilurile folosite sunt: Romanescul german (arce si turnuri placate in teracota cu motive florale si animale) imbinat cu stilul practic contemporan (system structural de grinzi si stalpi de metal ce sustin bolti de beton. Urcand treptele, se dechide in fata vizitatorului holul inalt, de catedrala; de aici porneste scara principala ce merge spre etajul superior.
Expozitiile cele mai indragite de public sunt: “Biologie umana - o expozitie despre noi”; “Locul nostru in evolutie”; “Originea speciilor”; “Descoperind mamiferele”; “Galeriile pamantului”; “Pamantul azi si mine”.
Galleria mineralelor, cele 14 schelete de dinozauri, pavilionul meteoritilor sunt alte puncte de atractie. Se pregateste deschiderea noului “Centru Darwin” pentru anul 2007. Pana atunci putem vedea cele 22 milioane de specimene pastrate in spirt in recipientele lor cat si laboratoarele muzeului.
Intr-o vitrina era un fel de lup: specia Mesonyx, care a trait cca 46 mil de ani in urma; cercetatorii au o noua teorie, sigur neverificata, care sustine ca acesta ar fi stramosul mamiferelor de apa, respectiv al delfinului care s-a adaptat la apa cca 150 mil ani in urma si al balenei.
La parter erau prezentate cateva din speciile de pasari si animale disparute: Pasarea Elefant disparuta din Auatralia pe la 1650, o testoasa enorma - Gliptodom disparuta acum 10000 de ani, si un fel de dropie mare, disparuta din Anglia la mijlocul secolului trecut.
Iesind de la Muzeul de Stiinle Naturale, imediat dupa colt, am intrat in Muzeul de Stiinta care se ocupa de istoria dezvoltarii stiintelor si industriei de a lungul timpului. Aici gasim: prototipul de motor de tren, prototipul Whittle de jet, modulul statiei Apolo 10 cat si colectia de instrumente de masura a regelui George al 3-lea. Un salon intreg este dedicat artei fotografice, altul medicinei si sanatatii; modele , demonstratii si video displeiuri fac faima si atractia acestui muzeu. Visitatorii pot afla cum s-a folosit DNE-ul pentru a gasi rudele omului din epoca de fier (Bleadon Man), gasit in anul 2000 in muntii Alpi.
Evolutia si perfectionarea Computerelor este un alt subiect de interes caruia i s-a acordat multa atentie. Descoperiri matematice si fizice fara de care nu s-ar fi ajuns la gradul de dezvoltare al stiintelor moderne (ca descoperirea logaritmilor de John Napier in 1614), primele aparate de navigatie, rigla de calcul, planseta de desen reglabila si alte multe subiecte interesante se bucura de un loc de cinste in acest muzeu.
Exista aici si o sala de cinematograf IMAX, care poate acomoda cca 450 persoane.
Muzeul Victoria si Albert este un muzeu de arte decorative de o bogatie de neestimat.
Deschiderea si organizarea lui, se datorereaza lui Henry Cole care a fost numit responsabil al Departamentului de Arte Practice in 1852 si lui Richard Redgrave, artist ce devine superintendentul pentru Arte al muzeului. Numele de Victoria & Albert il primeste muzeul in 1899.
Cea mai mare colectie de sculpturi din renastere in afara Italiei, se gaseste aici. O sala intreaga cu tapiserii mari, unele din sec 13 si 14; schitele lui Raphael pentru tapiseriile Capelei Sixtine se gasesc aici (imprumutate de regina muzeului). Galeriile de arta indiana, chineza si japoneza cu remarcabile exponate, colectii de argintarie si servicii de masa din Evul Mediu, colectii de rochii, de instrumente de muzica etc. fac bogatia acestui muzeu.
Recent au fost deschise 15 noi sali dedicate designului (din 1500 pana in 1900), sali ce contin cca 3000 de exponate. Aici sunt expuse: Scaunul lui Danny Lane (1988) realizat din placi de sticla de diferite lungimi si forme, collate pe orizontala, in straturi asa incat sa formeze un scaun verde ca de apa; Scaunul cu picatele al lui Andre Dubreuil (1988).
O alta sala interesanta este cea intitulata “Fakes & Forgeries” care aduna exponate ce depasesc adesea prin executie, obiectul pe care-l imita. In muzeu, iti poti desena si imprima propria emblema a armelor si familiei.
Am descoperit aici o intrega expozitie de picturi in ulei pe carton ale pictorului Constable, picturi de o delicatete si arta a peisajului deosebite; donate de sotia pictorului dupa moartea acestuia, au devenit propietate a muzeului neraspandindu-se prin muzeele lumii.
O intreaga sala este dedicata acuarelistului John Frederick Lewis (1801-1876), care in cei zece ani petrecuti in Cairo, s-a incarcat de material pentru a executa minunatele acuarele ce stau marturie a talentului, spiritului de observatie si meticulozitatii artistului, precum si a dragostei lui pentru subiectele alese. Dulci tente de culoare suprapuse pentru a da adancime scenelor, umbra taioasa pe cladiri a unei dupa amieze bolnava de soare in acea parte a lumii, intricatul desen al covoarelor si maramelor orientale, delicatetea figurilor feminine sunt numai cateva din trasaturile acuarelelor acestui artist.
Si pentru a incheia cu acest muzeu, ultimul lucru pe care-l voi aminti dar care este departe de a fi ultimul pe scara frumusetii si a artei, este candelabrul de la intrare, care trebuie vazut pentru a-l aprecia la justa lui valoare. Candelabrul este opera artistului sticlar Dale Chihuly care in 2001 a vut o expozitie in acest muzeu.
Panglicile delicate de sticla pe o gama bogata de nuante intre bleu si verde, se contorsioneaza imbratisand scoici transparente cu textura minunata; tota aceasta incurcatura de bentite ce coboara din bolta holului, pare desirata din gresala dintr-o tesatura mai larga…Lumina, fara de care acest obiect nu ar avea viata, se joaca printre planurile inclinate ale panglicilor de sticla conferindu-i adancime si mister…
Vineri 24 Septembrie. Ultima zi petrecuta in Londra. Am disponibile doua ore inainte de plecarea trenului din Gara Waterloo cu directia Paris. Ma voi duce sa mai vad o sala, doua in Muzeul de Stiinte Naturale si apoi la gara.
Raman o multime de locuri nevizitate; de muzee carora nu le-am dat atentia meritata; de restaurante si terase unde nu m-am oprit sa ma reculeg; de oameni pe care nu i-am cunoscut; de biserici in care nu m-am inchinat. Greu de cunoscut un oras mare si vechi ca Londra in cinci zile, dar si mai greu de a-ti face o impresie despre englezul obisnuit intr-un timp atat de scurt.
M-am asezat in tren si m-am pregatit sa intampin Parisul. Timpul a trecut parca mai repede decat la dus in Londra; am citit, scris in caietul meu si, gata, am fost in Gara de Nord.
Mai aveam cateva zile de odihna bine meritata in Paris, dupa care am luat directia aeroportul Charles de Gaule si m-am imbarcat pentru Toronto.
Cu entuziasm scazut acum, mi-am vazut de activitatile obijnuite din avion si tocmai cand credeam ca nimic nu se mai poate intampla, a trebuit sa schimbam avionul la escala din Montreal. Ultima peripetie consumata, am ajuns la Toronto si in dorinta de a ma reintorce in excursia mea, de a retrai intamplarile petrecute, de a revedea locurile de la care abia imi luasem ramas bun, m-am apucat sa scriu cele de mai sus. Sper ca randurile mele sa indemne si alti pelerini sa-si ia tolba in varf de bat si, nu conteaza pentru cat de putin timp, sa se rupa de rutina zilnica a vietii, sa mearga pentru a se adapa la izvoarele culturii si ale stiintei.
Nota Redactiei;
Mariana Popa este freelance writer in Toronto si se specializeaza in articole despre arhitectura, decoratii interioare, calatorii, si natura. Poate fi gasita la ada@info-corp.com. "
|
Mariana Popa 10/23/2004 |
Contact: |
|
|
